Cateheza aceluiaşi către neofiţi şi tâlcuire la cuvântul Apostolului că „dacă cineva e în Hristos este zidire nouă. Cele vechi au trecut, iată, toate sunt noi” [II Cor 5, 17]
1. Mai strălucitoare văd azi adunarea noastră decât de obicei. Şi Biserica se veseleşte de propriii Săi copii. Căci precum o mamă iubitoare, văzându-şi copiii roată în jurul ei, se bucură, şi saltă, şi se înalţă întru desfătare, în acelaşi fel şi Maica aceasta duhovnicească, privind copiii ei, îşi surâde şi Se veseleşte văzându-Se pe Sine ogor mănos, vălurit cu aceste spice duhovniceşti. Uită-mi-te, iubite, la covârşirea harului! Căci iată, într-o singură noapte, câţi prunci a născut această Maică duhovnicească! Şi să nu te minunezi! Căci astfel de naşteri duhovniceşti nu au nevoie de vremi şi soroace.
2. Hai dar şi noi să ne veselim şi să fim părtaşi bucuriei Sale! Căci dacă pentru un păcătos ce se pocăieşte bucurie se face în cer, cu cât mai mult nu se cuvine la atâta mulţime să săltăm, şi să ne bucurăm, şi să slăvim pe iubitorul de oameni Dumnezeu pentru netâlcuitul Lui dar? Căci cu adevărat covârşeşte tot cuvântul mărimea darurilor dumnezeieşti. Ce minte, ce înţelegere, ce gând poate să cuprindă covârşitoarea iubire de oameni a lui Dumnezeu şi măreţiile negrăitelor daruri ce le-a dat firii omeneşti?!
3. Căci cei ce erau ieri şi alaltăieri robi ai păcatului şi lipsiţi de toată îndrăzneala, supuşi tiraniei diavolului, adunaţi şi încarceruiţi ca nişte prizonieri, iată, azi au fost primiţi în rânduiala fiilor. Lepădând povara păcatelor şi îmbrăcând haina împărătească, se iau la întrecere cu însăşi strălucirea cerului şi, împrăştiind lumină mai strălucitoare decât a acelor stele, orbesc privirile celor ce se uită la ei. Căci acelea apar doar în noapte, dar ziua nu se mai arată. Acestea însă şi noaptea şi ziua strălucesc la fel, căci sunt stele duhovniceşti, şi cu însăşi lumina soarelui se întrec; ba mai mult, îl depăşesc cu totul. Chiar dacă Stăpânul Hristos S-a folosit de această icoană ca să arate strălucirea drepţilor în veacul ce va să fie, zicând: „Atunci drepţii vor străluci precum soarele” [Mt 13, 43], totuşi a spus-o nu fiindcă vor străluci numai atât, ci fiindcă nu a găsit altă pildă sensibilă mai grăitoare decât aceasta. Şi de aceea a asemănat cu această icoană moştenirea drepţilor (2).
4. Aşadar şi noi să-i îmbrăţişăm pe aceştia ce au putere să lumineze mai mult decât stelele, pe cei ce se întrec în strălucire cu razele soarelui. Şi nu doar cu mâinile acestea trupeşti să-i îmbrăţişăm, ci să ne arătăm dragostea pentru ei prin îndemnuri duhovniceşti, să-i rugăm să ia aminte la covârşitoarea mărinimie a Stăpânului şi să fie vrednici de sclipirea hainei pe care au îmbrăcat-o. „Câţi – zice apostolul – în Hristos v-aţi botezat, în Hristos v-aţi îmbrăcat” [Gal 3, 27]. Aşa să le făptuiţi şi să le tocmiţi de acum încolo toate, ca unii care Il aveţi locuind în voi pe Hristos, Făcătorul tuturor şi Stăpânul firii noastre. Iar când vorbesc de Hristos, înţeleg şi pe Tatăl şi pe Duhul Sfânt. Căci Insuşi ne-a făgăduit, zicând: „dacă Mă iubeşte cineva şi va păzi poruncile Mele, Eu şi Tatăl vom veni şi ne vom face sălaş la el” [In 14, 23].
5. Un astfel de om, chiar dacă va păşi pe pământ, va fi precum cel ce viază în cer: cugetă cele de sus, vede (3) cele de sus, nu se mai înfricoşează de uneltirile potrivnice ale vicleanului diavol. Când vede diavolul asemenea schimbare, că cei ce erau mai înainte sub stăpânirea lui au fost ridicaţi la atâta înălţime şi au fost învredniciţi de atâta iubire de oameni din partea Stăpânului, vădindu-şi, spre propria-i ocară, neputinţa, nici nu îndrăzneşte să-i privească în faţă. Căci nu suferă valurile de lumină ce se revarsă cu strălucire de pe faţa lor, ci este orbit de lucire şi se întoarce îndărăt.
6. Dar voi, proaspeţi oşteni ai lui Hristos, care azi aţi fost înscrişi în ceruri, care aţi fost chemaţi la acest praznic duhov¬nicesc şi urmează să vă bucuraţi de masa împărătească, voi arătaţi zel pe măsura măreţiei darurilor, ca şi mai mare har să atrageţi de sus. Căci iubitor de oameni fiind Stăpânul nostru, văzând că pentru cele încredinţate vouă aţi avut o dispoziţie binevoitoare şi bine aţi păzit mulţimea darurilor, vă va revărsa cu prisosinţă har şi, chiar dacă Îi oferim ceva neînsemnat, El ne va cinsti cu mari daruri.
7. Pavel, dascălul lumii, care mai înainte prigonise Biserica şi care pretutindeni hăituia şi târa bărbaţii şi femeile, care învălmăşea şi tulbura toate prin multa-i nebunie, chiar el, s-a bucurat de iubirea de oameni a Stăpânului. Şi, luminat fiind de lumina cea înţelegătoare, a lepădat întunericul înşelăciunii şi a fost condus către adevăr şi a spălat prin botez toate păcatele dinainte. Şi neavând nimic favorabil sieşi4, cel ce înainte râvnea întru toate pentru cele ale iudeilor şi răvăşea Biserica, deîndată i-a pus în încurcătură pe iudeii din Damasc, vestind că Răstignitul este Însuşi Fiul lui Dumnezeu.
8. Ai văzut dispoziţie binevoitoare?! Ai văzut, din chiar faptele sale, cum ne arată că şi pe cele de mai înainte le-a făcut din neştiinţă? Ai văzut cum prin însăşi proba faptelor ne-a învăţat că pe drept a fost învrednicit de iubirea de oameni cea de sus şi a fost condus pe calea adevărului? Căci bunul Dumnezeu văzând sufletul cu bună dispoziţie, dar aflat în rătăcire din pricina neştiinţei, nu-l trece cu vederea, nici nu-l lasă îndelung fără purtarea Sa de grijă, ci face din partea Sa totul şi nu lasă la o parte nimic din cele ce au legătură (5) cu mântuirea noastră. Numai noi să ne pregătim în chip vrednic spre a atrage prisositorul har de sus, după cum a făcut şi fericitul apostol.
9. Fiindcă cele pe care le-a făptuit mai înainte, pe toate le-a lucrat din neştiinţă, socotind că astfel răzbună cu râvnă Legea şi fiind pentru toţi pricină de agitaţie şi tulburare. Dar aflând de la Însuşi Dătătorul Legii că merge pe un drum potrivnic şi nu simte6 că se abate spre locuri accidentate, nu s-a trufit, nici s-a înălţat, ci pe dată – pentru că i-a strălucit lumina cea înţelegătoare – lepădând toată rătăcirea, s-a făcut crainic al Adevărului. Iar pe cei pentru care a primit scrisori din partea arhiereilor, pe aceia a vrut cei dintâi să-i ducă pe calea dreptei credinţe, după cum însuşi a şi spus mulţimii iudeilor: „Şi arhiereul mărturiseşte în favoarea mea, şi tot sfatul bătrânilor, că primind scrisori de la ei am mers la preoţii din Damasc, ca şi pe cei ce erau acolo să-i duc legaţi la Ierusalim” [Fapte 22, 5].
10. L-ai văzut pe apostol, asemenea unui leu turbat, alergând pretutindeni7? Priveşte-l iarăşi schimbându-se cu totul într-un miel blând: cel ce mai înainte îi lega şi îi arunca în temniţă, îi hăituia şi prigonea pe toţi cei ce credeau în Hristos, dintr-o dată, pentru Hristos, este coborât într-un coş peste ziduri ca să scape de uneltirile iudeilor [Fapte 9, 25]; altă dată este trimis noaptea la Cezareea şi de acolo la Tars ca să nu fie sfârtecat de furia iudeilor [Fapte 9,30]. Ai văzut, iubite, câtă schimbare? Ai văzut ce transformare? Ai văzut cum, împărtăşindu-se de mărinimia de sus, cu generozitate a adus partea sa (8): râvna, căldura [inimii], credinţa, bărbăţia, răbdarea, cugetarea la cele de sus, voinţa neabătută. De aceea a şi fost învrednicit de mai mult ajutor (9) de sus şi scrie zicând: „Am ostenit mai mult decât ei toţi, dar nu eu, ci harul lui Dumnezeu, care este împreună cu mine” [I Cor 15,10].
11. Pe acesta dar, vă rog, să-l imităm şi noi cei ce am fost învredniciţi să venim acum sub jugul lui Hristos şi să ne bucurăm de înfiere. Arătaţi chiar de la început multă căldură şi credinţă în Hristos, ca să atrageţi cu putere mai mult har de sus, ca să faceţi mai strălucitoare haina încredinţată vouă şi să vă bucuraţi de generoasa bunăvoinţă a Stăpânului. Căci dacă pe cei care nu au lucrat nimic bun, ba au mai avut şi atâta povară de păcate, i-a învrednicit de atâtea daruri, urmându-şi iubirea de oameni – căci nu i-a eliberat doar de păcate şi le-a dăruit dreptatea, ci şi sfinţi i-a făcut şi fii – dacă, prin urmare, mai dinainte le-a dat atâtea, voi, dacă – după atâtea daruri – doriţi cu râvnă să aduceţi ceva din parte-vă şi împreună cu paza celor deja încredinţate vouă arătaţi şi o vieţuire foarte atentă, cum oare nu veţi fi învredniciţi iarăşi de o şi mai mare cinste [din partea Lui]?
12. L-aţi ascultat astăzi pe fericitul Pavel, cel ce a condus Biserica spre Mirele Ei, scriind şi grăind: „încât dacă cineva este în Hristos, este zidire nouă” [II Cor 5, 17]10. Dar ca să nu credem că despre această zidire sensibilă s-a vorbit, a adăugat „dacă cineva este în Hristos”, învăţându-ne că, dacă cineva îşi schimbă viaţa conform credinţei în Hristos, devine „zidire nouă”. Căci, spune-mi, ce mare folos este a vedea un cer nou şi celelalte părţi ale zidirii [tot noi], faţă de mărimea câştigului de a vedea un om ce s-a schimbat de la răutate la virtute şi a trecut din rătăcire la adevăr? Acest fapt l-a numit fericitul „zidire nouă” şi de aceea a şi continuat îndată: „cele vechi au trecut, iată, toate sunt noi”, arătând nu numai că au dezbrăcat prin credinţa în Hristos, precum o haină veche, povara păcatelor, ci şi că au îmbrăcat veşmântul cel nou, strălucitor şi împărătesc, ei care au fost eliberaţi de rătăcire şi strălucesc în lumina dreptăţii. Pentru aceea a zis: „dacă cineva este în Hristos, este zidire nouă. Cele vechi au trecut, iată toate sunt noi”.
13. Cel ce alaltăieri petrecea în desfătări şi lăcomie, îmbrăţişează cu totul înfrânarea şi simplitatea modului de vieţuire? Cum nu sunt noi şi minunate toate, când neînfrânatul de mai înainte, ce-şi cheltuia viaţa aceasta în plăceri, dintr-o dată se ridică mai presus de patimi şi precum unul ce nu mai are trup aşa aleargă după întreaga-înţelepciune şi curăţie?
14. Ai văzut cum zidire nouă cu adevărat este ceea ce s-a întâmplat? Căci pătrunzând harul lui Dumnezeu, a replăsmuit şi a schimbat sufletele: altele le face din cum au fost nu preschim-bându-le fiinţa, ci primenind voinţa liberă şi nelăsând mai departe ca ochii minţii să aibă, ca şi criteriu, o prejudecată” contradictorie faţă de lucruri (12), ci, curăţind albeaţa ochiilor, le-a dat să vadă cu claritate (13) atât urâţenia şi diformitatea răutăţii, cât şi marea frumuseţe şi strălucire a virtuţii.
15. Ai văzut cum Stăpânul face zi de zi o nouă creaţie? Cine, spune-mi, a crezut [vreodată] că cel ce-şi pierdea adeseori întreaga existenţă în plăcerile vieţii (14), închinându-se pietrelor şi lemnelor şi socotindu-le pe acestea dumnezei, s-a suit cu totul la atâta înălţime a virtuţii şi a dispreţuit şi batjocorit pe toate acelea: pietrele le-a văzut ca pietre, lemnele, ca lemne, iar Făcătorului tuturor I s-a închinat şi L-a cinstit prin credinţă mai mult decât pe toate cele din viaţa aceasta.
16. Ai văzut cum credinţa în Hristos şi urcuşul spre virtute sunt numite „zidire nouă”? Să luăm aminte, vă rog , şi noi, cei ce am fost iniţiaţi mai demult şi voi, care v-aţi bucurat acum de cinstea Stăpânului (15), la îndemnul apostolic care zice: „cele vechi au trecut, iată toate sunt noi”. Uitând deci de toate cele de mai înainte, să ducem o viaţă nouă, schimbându-ne obiceiurile trupeşti (16) şi, cugetând la vrednicia Celui Ce locuieşte întru noi, să grăim şi să facem toate conform Lui.
17. Oamenii care au primit funcţii lumeşti poartă pe haină întipărirea însemnelor împărăteşti şi de aceea sunt cinstiţi înaintea tuturor. Ei s-ar ruşina să facă ceva ce ar fi nevrednic de acea haină cu însemne împărăteşti. Iar dacă unii îi atacă, au mulţi [în jurul lor] care să intervină; dacă alţii ar vrea să le facă rău, au deplină asigurare din partea hainei că nu păţesc ceva neplăcut. Aşadar, cu mult mai mult, cei care nu pe haină, ci în suflet au locuind pe Însuşi Hristos şi pe Tatăl Lui şi pe Duhul Sfânt, ar avea multă siguranţă dacă ar fi drepţi, arătând în toate, prin stricteţea (17) şi grija modului de vieţuire, că poartă chipul Impăratului!(18)
18. Căci precum aceia, când prezintă însemnele împărăteşti, sunt recunoscuţi de toţi [ca slujbaşi ai împăratului], tot aşa şi noi, cei ce L-am îmbrăcat o dată pe Hristos şi am fost învredniciţi de a-L avea înlăuntru, dacă am vrea, am putea printr-un mod de vieţuire atent, chiar tăcând, să scoatem la iveală puterea (19) Celui Ce locuieşte în noi. Şi după cum hainele voastre de acum şi strălucirea veşmintelor iau ochii tuturor (20), tot aşa, dacă aţi vrea, aţi putea în toată vremea, prin vieţuirea după Dumnezeu, să sporiţi mai mult decât acum strălucirea hainei împărăteşti şi, prin multa râvnă, să-i atrageţi pe toţi care vă privesc spre un zel asemănător şi spre a-L slăvi pe Stăpân.
19. Căci de aceea şi Hristos zicea: „Să lumineze lumina voastră înaintea oamenilor, ca ei să vadă faptele voastre bune şi să slăvească pe Tatăl vostru Cel din ceruri” [Mt 5, 16]. Ai văzut cum îndeamnă să lumineze lumina din noi nu prin haine, ci prin fapte? Spunând „să lumineze lumina voastră”, a adăugat „ca să vadă faptele voastre bune”. Această lumină nu se referă la simţurile trupeşti (21), ci luminează şi sufletele şi mintea celor ce privesc şi risipeşte întunericul răutăţii, atrăgându-i către propria lor iluminare şi spre imitarea virtuţii pe cei care au parte de ea.
20. „Să lumineze – zice – lumina voastră înaintea oamenilor.” Bine a zis „înaintea oamenilor”. Atât de puternică să fie lumina voastră încât nu numai pe voi să vă lumineze, ci să strălucească şi înaintea oamenilor, care au nevoie de călăuzirea ei. După cum lumina aceasta sensibilă alungă întunericul şi îi ajută să umble drept pe cei ce călătoresc, aşa şi lumina înţelegătoare ce vine, dintr-o vieţuire înaltă, celor ce au ochii minţii înceţoşaţi de întu¬nericul înşelăciunii şi nu pot să vadă cu limpezime, le arată drumul virtuţii şi le curăţă albeaţa ochilor minţii, apoi îi conduce pe drumul drept şi îi ajută să umble pe calea virtuţii.
21. „Ca să vadă faptele voastre cele bune şi să slăvească pe Tatăl vostru Cel din ceruri.” Adică: virtutea voastră, şi stricteţea vieţuirii, şi dreapta săvârşire a faptelor bune să stârnească pe cei ce privesc spre slăvirea Stăpânului tuturor. Prin urmare, vă rog, fiecare dintre voi să se preocupe a trăi cu atât seriozitate, încât toţi care vă văd să-L vorbească de bine pe Stăpân.
22. De aceea şi fericitul acesta, următorul lui Hristos, dascălul înaltei vieţuiri, care se avântă peste tot şi face orice spre mântuirea oamenilor, a scris spunând: „Dacă cineva este în Hristos, este zidire nouă. Cele vechi au trecut, iată toate sunt noi”. Şi aceasta ca şi cum ne-ar îndemna: Leapădă haina cea veche! Ia-o pe cea nouă care are atâta strălucire că întrece înseşi razele soarelui. Ia aminte să păstrezi frumuseţea hainei întru aceeaşi strălucire. Căci atâta vreme cât acel rău demon şi duşman al mântuirii noastre vede haina cea duhovnicească asemeni unui fulger, nu îndrăzneşte nici măcar să stea aproape, atât se înspăimântă de strălucirea ei. Căci îi orbeşte ochii fulgerul ce ţâşneşte din ea.
23. De aceea, vă rog, chiar de la început să arătăm căldură în luptă şi strălucire orbitoare, pururea făcând mai strălucitoare şi mai luminoasă frumuseţea acestei haine. Şi nici un cuvânt să nu iasă în zadar, ci mai întâi să veghem dacă aduce ceva folositor şi dacă poate zidi pe cei ce ascultă. Dar chiar şi atunci cu multă frică să grăim – ca şi cum cineva ar sta de faţă şi le-ar scrie -aducându-ne aminte de spusa Domnului: „Zic vouă că pentru tot cuvântul nelucrător pe care îl vor grăi, oamenii vor da seama de raţiunea (22) lui în ziua judecăţii” [Mt 12, 36].
24. Să nu fie din parte-vă nici o discuţie lumească, nefolositoare şi fără nici un câştig [duhovnicesc]. Căci noi am ales o vieţuire nouă şi se cuvine să urmăm acestei vieţuiri cu fapta, ca să nu devenim nevrednici de ea (23). Nu vedeţi cum în cazul funcţiilor lumeşti, cei ce se preocupă să ajungă în Senat sunt opriţi de legile omeneşti ca să făptuiască unele din cele care sunt cu totul îngăduite celorlalţi oameni? În acelaşi fel şi noi, cei acum iniţiaţi, cât şi cei ce ne-am învrednicit mai demult de acest har, ar trebui să fim drepţi. Căci suntem membri ai senatului duhovnicesc şi nu ne sunt îngăduite aceleaşi [comportări] ca şi celorlalţi. Ci să arătăm şi scumpătatea vorbei şi curăţia minţii; să ne educăm fiecare mădular (24) al nostru ca să nu facă nici o faptă care nu ar aduce mult câştig sufletului.
25. Oare ce vreau să zic? Să ne ostenim limba numai spre cântări de laudă, spre slavoslovire, spre citirea dumnezeieştilor cuvinte şi spre convorbiri duhovniceşti! Căci zice: „[Grăiţi] dacă aveţi cuvânt bun spre zidire, că să dea har celor ce ascultă. Şi nu întristaţi Duhul lui Dumnezeu întru Care aţi fost pecetluiţi” [Ef 4,29]. Vedeţi că a nu respecta acestea duce la întristarea Sfântului Duh? De aceea, vă rog, să râvnim să nu facem ceva ce întrisează Sfântul Duh, ci dacă trebuie să mergem în oraş să nu ne ducem la adunările vătămătoare ori la întâlnirile nefolositoare şi pline de flecăreli. Să nu avem nimic mai de cinste decât Biserica şi casele de rugăciune (26) şi întâlnirile cu discuţii duhovniceşti.
26. Şi fiecare lucru făcut de noi să fie cu multă bună cuviinţă. Căci zice: „îmbrăcămintea (27) bărbatului şi râsul dinţilor şi umble¬tul piciorului arată cine este” [Is. Şir. 19,27]. Căci icoana stării sufleteşti este privirea senină a ochilor (28) şi mişcarea mădularelor arată în special frumuseţea ei. Iar dacă ne plimbăm prin centru, mersul nostru să fie atât de liniştit şi aşezat încât să-i uimească pe cei cu care ne întâlnim. Dar nici ochii să nu fie curioşi, nici picioarele să nu păşească cu neorânduială, iar limba să grăiască cu pace şi blândeţe. Într-un cuvânt, toate cele din afară să exprime frumuseţea lăuntrică a sufletului. Să trăim de acum schimbat şi neobişnuit, fiindcă noi şi neobişnuite sunt cele se s-au întâmplat cu noi, după cum şi fericitul Pavel arată, zicând: „Dacă cineva este în Hristos, este zidire nouă”.
27. Şi ca să vezi că noi şi minunate sunt cele dăruite nouă, iată: cei ce mai înainte eram mai lipsiţi de preţ decât lutul şi ţărâna, curăţiţi fiind, am devenit mai strălucitori decât aurul şi am câştigat cerul în locul pământului. De aceea şi toate cele dăruite nouă sunt duhovniceşti. Căci şi haina noastră este duhovnicească, şi hrana, şi băutura. Ar mai trebui ca şi faptele şi orice îndeletnicire să fie duhovniceşti. Căci acestea sunt roadă Duhului, după cum şi Pavel zice: „Iar roadă Duhului este dragostea, bucuria, pacea, îndelunga-răbdare, facerea de bine, bunătatea, credinţa, blândeţea, înfrânarea. Împotriva unora ca acestea nu este lege” [Gal 5, 22-23]. Şi bine a zis ceea ce a zis. Căci mai presus de lege sunt cei ce practică virtutea şi ei nu se supun legii: „nu pentru cel drept s-a pus legea” [I Tim 1,9].
28. Şi după ce a vorbit despre roada Duhului, a continuat: „Iar cei ai lui Hristos şi-au răstignit trupul dimpreună cu patimile şi cu poftele” [Gal 5, 23]. Ca şi cum ar zice: nu au mai lăsat să se facă în el lucrarea răutăţii şi l-au statornicit să fie nelucrător [faţă de rău]. Şi atât l-au războit, încât l-au ridicat mai presus de patimi şi de pofte. Acesta este înţelesul lui „şi-au răstignit” (29). Căci după cum cel pironit pe cruce şi străpuns de acele cuie, fiind sfâşiat de dureri şi îmboldit din toate părţile, nu mai poate fi supărat de poftele trupeşti şi sunt alungate de la el toate patimile şi orice poftă rea – durerea fiind mai aprinsă decât acele patimi – în acelaşi mod şi cei ce s-au oferit pe sine lui Hristos s-au pironit asemenea Lui şi au dispreţuit sila trupului, încât s-au răstignit pe ei înşişi împreună cu patimile şi cu poftele.
29. Iar noi, fiind ai lui Hristos, şi îmbrăcându-L, şi fiind învred¬niciţi de hrana şi băutura Lui cea duhovnicească, aşa să trăim, încât să nu avem nimic comun cu lucrurile lumii acesteia. Căci ne-am înscris în altă cetate, în Ierusalimul cel de sus. De aceea, vă rog, să arătăm fapte vrednice de acea cetate, ca şi prin cele care ne fac virtuoşi şi prin cele prin care îi stârnim pe alţii să-L slăvească, pe Stăpân, să atragem multă bunăvoinţă de sus. Fiindcă atunci când Stăpânul nostru este slăvit (30), ne revarsă cu multă generozitate darurile. Căci primind El dispoziţia noastră binevoitoare, ştie că nu dă binefacerile Sale unor nerecunoscători şi răuvoitori.
30. Ştiu că am lungit cuvântul. Dar iertaţi-mă! Căci multa noastră dragoste (31) părintească pentru voi ne-a tras să întindem învăţătura. Căci văzând bogăţia voastră duhovnicească şi ştiind turbarea răului diavol şi că acum mai ales aveţi nevoie de multă siguranţă şi pază, de aceea v-am dat aceste îndemnuri: ca în fiecare zi să fiţi treji şi deşteptaţi, priveghind şi păzind neîncetat comoara voastră duhovnicească, aşa ca vrăjmaşul mântuirii noastre să nu poată găsi nici o intrare [pe unde să se strecoare].
31 . Legămintele pe care le-aţi făcut cu Stăpânul, scriindu-le nu cu cerneală şi hârtie, ci prin credinţă şi mărturisire, să le păziţi statornice şi necălcate, silindu-vă să rămâneţi tot timpul vieţii în aceeaşi strălucire. Căci este cu putinţă – doar dacă vrem să aducem şi noi neîncetat din partea noastră ceva – nu numai să rămânem întru aceeaşi strălucire, ci şi mai strălucitoare să facem aceste haine duhovniceşti. Fiindcă şi Pavel, după botez, o dată cu trecerea timpului, mult mai luminos şi strălucitor devenea, harul înflorind şi mai mult în el.
32. Aşadar, şi noi să ne silim să veghem zi de zi, ca nu cumva strălucirea hainei noastre să primească vreo pată sau murdărie, ci să fim foarte atenţi până şi în lucrurile socotite mărunte, ca să putem fugi de păcatele mari. Căci dacă începem să le dispreţuim pe unele, socotind că nu au importanţă, puţin câte puţin, mergând pe acest drum, vom ajunge în căderi mari. De aceea, vă rog, să aveţi pururea în minte pomenirea legămintelor şi toate de care v-aţi lepădat: adică cortegiile drăceşti şi celelalte meşteşugiri (32) ale vicleanului. De lepra acestora să fugiţi pururea şi să păziţi nestricate legămintele cu Hristos ca, neîncetat împărtăşindu-vă cu Sfintele Taine şi întăriţi fiind de această Hrană, să fiţi neatinşi de vicleniile diavolului.
33. Şi printr-o vieţuire înaltă să atrageţi atâta har, încât şi voi să fiţi neînvinşi şi Biserica lui Dumnezeu să salte şi să se veselească pentru sporirea voastră, şi Stăpânul tuturor să fie slăvit şi noi toţi să fim învredniciţi de împărăţia cerurilor (33) cu harul şi cu îndurările şi cu iubirea de oameni a Fiului Unuia Născut şi Domnului nostru Iisus Hristos, împreună cu Care Tatălui şi Duhului Sfânt slavă, putere şi cinste, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.
1 O aproximaţie a numărului putem avea din informaţia lui Paladie (P. G. 47, 33-34), care spune că la Constantinopol, pe la 404, se botezau în noaptea de Paşti circa 3000 de catehumeni (n. ed. fr).
2 Textul pune o problemă mult mai generală şi delicată, aceea a transmiterii conţinutului experienţei dumnezeieşti prin intermediul categoriilor limbajului. In cele din urmă aceasta este tot problema simbolului, pe larg accentuată de Sfântul Ioan în aceste cateheze. „Oare limitele lumii mele (deci şi ale experienţei) sunt limitele limbajului meu, cum spune Wittgenstein, sau limbajul simbolic este şansa oferită nouă de Dumnezeu pentru a primi în dar – pe măsura conlucrării noastre în înţelegerea şi raportarea la simboluri – realitatea unei alte experienţe?”
3 Exact: „îşi închipuie cele de sus” (a se vedea nota 5 din cateheza a II-a). Este vorba de a-şi preocupa mintea în detaliu, în adâncime cu cele de sus.
4 Situaţia în care se găsea nu era dintre cele mai fericite: ştia că nu aveau încredere în el creştinii, iar evreii îl vor persecuta.
5 Cele ce sunt conexe sau tind cumva spre viaţa în Hristos. Unele dintre ele, chiar dacă aparent nu au legătură cu Hristos, ba îi pot fi chiar potrivnice, conform judecăţilor noastre limitate, pot, prin iubitoarea Sa purtare de grijă, să ducă în cele din urmă la întâlnirea cu Sine.
6 Aşa este tot omul fără Hristos, nu simte că este mort fără El. De aceea, pentru cei care nu-L cunosc, este nevoie de rugăciune şi jertfelnicie, nu de osândire şi renegare.
7 Când prigonea Biserica.
8 Dumnezeu dăruieşte dragostea Sa nemăsurată, iar noi facem din parte-ne, după putinţă, ceva incomparabil mai puţin. Şi totuşi aceasta este bucuria dăruirii reciproce între Dumnezeu şi om, cea care nu ţine seama de „cantitatea” darului, ci de calitatea lui (Sfântul Ioan pune mare accent pe buna dispoziţie a voinţei noastre de a-I sluji lui Dumnezeu).
9 roph – acest termen desemnează înclinarea acului balanţei înspre talerul mai greu. La Sfântul Ioan Gură de Aur, el denumeşte înclinarea binevoitoare a lui Dumnezeu faţă de noi, când vede că ne luptăm sincer să-I păzim poruncile.
10 Pericopa din Apostol care se citise în acea zi.
11 Ceea ce primesc pe ascuns, fără să o pun în lumina judecăţii. Majoritatea părerilor noastre sunt convenţionale şi primite de la cei din jur f” fără prea mult discernământ. Creştinul este chemat să vadă totul în lumina minţii lui Hristos, singura fără greşeală, nu în lumina propriei gândiri, tributară adesea inerţiilor modului de a gândi ale omenirii.
12 Aceasta înseamnă că după botez vedem realitatea aşa cum este ea, nu cum ne închipuim că este.
13 Cu limpezime, dar şi în cele mai mici detalii.
14 Traducerea exactă ar fi: „şi-a cheltuit întreaga viaţă duhovnicească în plăcerile vieţii biologice”.
15 Cele două categorii de oameni prezenţi la cateheză: cei botezaţi cu ani în urmă şi noii botezaţi.
16 Sensul foarte precis al textului este: „ca unii ce ducem o viaţă duhovnicească nouă să ne schimbăm şi deprinderile vieţii biologice conform noilor cerinţe ale celei dintâi”.
17 Nu în sens de rigiditate ori conformism gratuit şi desuet, ci de a duce un mod de viaţă care sesizează cele mai fine aspecte şi nuanţe ale păcatelor şi virtuţilor, aceasta presupunând desigur neabaterea nici chiar cu gândul de la poruncile Mântuitorului.
18 Având în vedere cele spuse de Sfântul Ioan, oare mai pot creştinii de azi să-şi facă asigurări pentru viaţă, maşină, casă etc.
19 Problema adevăratului ecumenism este una ascetică: doar vădindu-se în noi puterea lui Hristos, îi putem cu adevărat converti pe ceilalţi.
20 În perioada pe care o numim acum „săptămâna luminată” cei nou botezaţi erau îmbrăcaţi în straie albe şi erau în centrul atenţiei comunităţii. Dar această strălucire a vestimentaţiei trebuie să constituie o meditaţie asupra vieţii duhovniceşti. În acest mod este valorificată de Sfântul Ioan primenirea veşmintelor.
21 Strălucirea şi fastul cu care, spre exemplu, sărbătorim acum Pastile, nu are nici un sens în lipsa unor corespondenţe lăuntrice.
22 Motivul, scopul pentru care au spus acel cuvânt.
23 Orice alegere are sens şi dă rod în măsura continuităţii practicării a ceea ce ea cere.
24 Parte a trupului, dar şi facultate a sufletului, după cum se şi face generic referire la limbă (exponent al membrelor trupului) şi minte (reprezentantă a puterilor sufleteşti). Cele din urmă se manifestă prin cele dintâi şi deci nu poate exista o disciplinare a trupului fără o bună aşezare a sufletului.
25 Creştinii de atunci citeau cu voce tare. Este un obicei antic cu multiple implicaţii educaţionale şi mnemotehnice. Vorbind la un nivel psihologic, nu se exersează doar memoria vizuală, ci şi cea auditivă şi „cea vocală” . Este foarte folositor a rosti sonor bucăţile lecturate, dovadă fiind psalmodierea şi rugăciunea făcute cu buzele de părinţii pustiei.
26 Poate se referă la casele de asceţi din care şi Sfântul Ioan făcuse parte în tinereţe.
27 nu se referă doar la hainele în sine, ci şi la modul cum le aşezi şi care este intenţia folosirii lor. Echivalentul de azi e o paradă a modei, ilustrare perfectă a lipsei de bună-cuviinţă, chiar dacă uneori veşmintele par sărăcăcioase sau sumare.
28 Pasajul mai poate fi tradus: „Icoana clară a stării sufleteşti este înfăţişarea exterioară” (poate fi şi privirea, dar şi întregul aspect exterior al trupului).
29 Trupul nu se distruge prin asceză, ci se personalizează, devine un instrument prin care se manifestă deplin harul.
30 De către cei pe care i-am incitat noi prin vieţuirea noastră.
31 Orice predică, cât de savantă, nu este nimic fără dragostea pentru cei cărora se adresează.
32 Literal : „metodele” prin care îşi face în mod subtil -adesea nebăgată în seamă – prezenţa.
33 Vieţuirea virtuoasă a unui creştin se răsfrânge asupra destinului întregii firi create şi, mai cu seamă, asupra celor din Biserică.