(MATEI 6, 33)
Dispretuieste averile, de vrei sa ai averi,
fii sarac, de voiesti a te îmbogati
Dumnezeu ni-a încredintat o taina atât de mare , in timp ce noi nu-i încredintam nici banii.
El ne spune: „Incredintati-le acelea mie si nimeni nu le va rapi; nici molia nu le va roade, nici hotii nu le vor fura”, si ne fagaduieste insutit a ne da, si totusi nu ne convingem.
Desi noi nu luam nimic mai mult de la cei cari am depus banii nostri, decat ceea ce am fost depus, si inca atunci sa fim multumiti.
Chiar furul de ti-le-ar rapi aici, zice, pune-le in socotela mea; nu-ti voiu zice: le-a furat talharul , sau le-a ros moliile.
Insutit El da in schimb aici, iara acolo va da si vieata vesnica, si totusi nimeni nu pune spre depozitare.
„Dar , zici tu, tarziu imi va inapoua”. Apoi si aceasta ete un semn mare al darului sau celui nepovestit, de a nu rasplati aici in veata aceaasta trecatoare, – sau mai bine zis, chiar si aici rasplateste insutit.
Caci spune-mi: oare Pavel n’a lasat aici cutitul lui de curelar?
Petru n’a lasat aici trestia si undita?
Matei n’a lasat vama?
Si oare nu li se deschidea lor întreaga lume mai mult chiar decât împaratilor ?
Oare nu puneau toti la picioarele lor averile ? Oare nu-i luau pe dânsii de Domni si stapânitori?
Oare nu încredintau in mânile apostolilor pana si sufletele lor ?
Oare nu cu totii atârnau de vointa acelora?
Oare nu chiar si pe dânsii se puneau în rândul robilor lor?
Si oare acum chiar nu vedem noi petrecandu-se multe de acest feliu?
Dispretuieste, deci, averile, daca, voesti a avea averi: de voesti a te imbogati, fii sarac.
Caci asa sunt faptele cele minunate ale lui Dumnezeu: El nu voeste ca tu sa devii bogat numai prin propria ta osteneala, ci si prin harul Sau.
„Lasa-mi mie, zice, acestea; tu te îngrijeste de cele duhovnicesti, ca sa cunosti si puterea mea. Fugi de jugul si robia cea de la averi. Pâna când vei fi supus lor, sarac vei fi; iarasi când vei dispretui averile, vei fi de doua ori bogat: si ca îti vor curge averi, din toate partile, si ca nu vei avea nevoie de nimic din cele de care au nevoie cei multi.
Caci nu este bogat cel ce are multe averi, ci cel ce nu are nevoie de multe.
Asa ca întrucât are nevoie de dânsele, întru nimic nu se deosebeste împaratul de sarac, fiindca saracia nimic alta nu este, decât de a avea nevoe de altii; – astfel ca si împaratul în privinta aceasta este sarac, fiindca are nevoie de cei stapâniti de dânsul.
Deci, daca voesti a te învrednici de cele din lume, cauta cerul; iar de voesti a te bucura si de cele de aici, dispretuiesti-le, „Cautati – zice – împaratiea lui Dumnezeu, si toate acestea se vor adauga voua” Mat. (6, 33).
De ce admiri pe cele mici?
De ce stai cu gura cascata la cele ce nu sunt vrednice de cuvânt ?
Pâna când vei fi sarac?
Pâna când cersetoriu ?
Cauta spre ceriu, gândeste-te la bogatia de acolo, bateti joc de aur, afla ca trebuinta lui este mica si nebagata în sama.
Multamirea de dânsul ramâne aici în aceasta lume trecatoare; si pe câta deosebire este între un fir de nasip, sau întreo picatura de apa si abizul cel fara sfârsit, pe atata este între vieata de aici si cea viitoare.
Aceasta nu este proprietate, ci numai întrebuintare; nu este ceva care sa o stapânesti pentru totdeauna, fiindca cum fi putea, fi, daca murind tu, de voe sau de nevoie alti vor lua toate, ale tale, si aceia iarasi vor lasa altora, si iarasi acestia vor da altora? Toti suntem straini iara stapanul casei este doara mai mult un chirias, fiindca murind el, chiriasul ramâne si se bucura de casa mai mult decât stapânul ei.
Sa facem, deci, cele ce sunt înauntrul nostru. Nu este cu putinta de a lua cu noi averile si a pleca de aici, ci cu putinta este de a pleca cu milostenia, si mai drept vorbind, de a o trimite dinainte acolo, ca sa ne pregateasca salasuri in locasurile cele vesnice.
Se numesc bani, fiindca ne folosim de dânsii, iar nu pentru ca suntem stapani; întrebuintarea lor, sau folosinta lor o avem numai, nu însa si stapânirea.
Caci spune’mi te rog fiecare proprietate în parte, si fiecare ogor a câtor stapâni au fost pâna acum ? Si a câtor stapâni vor mai fi de acum înainte ?
Se vorbeste chiar si într’un proverb foarte întelept – caci noi nu trebue a dispretui proverbele din popor, daca au în ele ceva întelept: „ogorule, zice: al câtor stapâni si al câtor vei fi ? „Aceasta sa o vorbim si catre case. Numai virtutea obisnuieste a calatori impreuna cu noi acolo, numai virtutea trece în vieata cea de acolo.
Deci iubitilor sa stingem din noi pofta de bani, ca astfel sa aprindem pofta de cele de acolo. Nu pot ambele aceste doua iubiri sa stapâneasca sufletul omului, caci: „sau pe unul va urî, sau pre altul va iubi, sau de unul se va tinea si de altul nu va griji”. (Mat. 6, 24).