(Migne, P. G. 59, 425-426)
Sa nu socotiti ca altele sunt cele ale Aceluia [ale Fiului]. Caci dupa cum a aduce la fiinta cele ce sunt, Fiul a facut-o ca sa învatam puterea Lui asa si aceasta. De aceea El însusi S-a întrupat, pazind [asistând] lucrarea [întruparea] prin Duhul si astupând gurile celor ce rastalmacesc2 pricina negraitei Sale iubiri de oameni, [prefacând-o] în motiv de necredinta [necucernicie] [asebeia]3. Caci atunci când ei zic ca de aceea S-a întrupat Fiul, pentru ca era mai mic decât Tatal, sa le spunem: „Dar ce ziceti de Duhul?”. Ca [Duhul] nu a luat trup si totusi nu spuneti ca este mai mare decât Fiul, nici ca Fiul este mai mic decât El.
De aceea si la botez este cuprinsa Treimea. Ca si Tatal poate sa lucreze totul si Fiul si Duhul Sfânt, însa pentru ca despre Tatal nimeni nu se îndoieste, ci îndoiala era în legatura cu Fiul si cu Duhul Sfânt, s-au cuprins [toti Trei] în initiere4, ca din faptul ca în comun dau acele negraite bunatati, sa învatam si vrednicia Lor comuna5. Iar ca poate Fiul sa faca prin Sine însusi cele pe care la botez are putere [sa le faca] împreuna cu Tatal – si [la fel poate] si Duhul Sfânt -asculta acestea în chip limpede. A zis iudeilor: „Ca sa stiti ca stapânire are Fiul omului pe pamânt sa ierte pacatele” (Matei 9,6). Si iarasi: „Ca sa fiti fii ai luminii” (Ioan 12, 36) si „Eu le dau viata vesnica” (Ioan 10, 28).
Apoi, dupa acestea, „Ca sa aiba viata vesnica si din belsug sa o aiba” (Ioan 10,10). Dar sa-L vedem si pe Duhul Sfânt facând aceasta. Unde putem vedea? „Fiecaruia”, zice, „se da aratarea Duhului spre folos” 6 (l Corinteni 12, 7). Deci, Cel Ce da acestea cu mult mai mult iarta si pacatele. Si iarasi: „Duhul este Cel Ce da viata” (Ioan 6, 63). Si „Va va face vii prin Duhul Lui Care locuieste întru voi” (Romani 8, 11). Si „Duhul este viata din pricina dreptatii” (Romani 8,10). Si iarasi: „Daca sunteti mânati de Duhul, nu sunteti sub Lege” (Galateni 5, 18). „Caci nu ati luat un Duh al robiei iarasi spre teama, ci ati luat Duhul înfierii” (Romani 8, 15). Si toate minunile care le-au facut pe atunci, le-au lucrat fiind Duhul de fata. Si scriindu-le corintenilor a zis Pavel: „Dar v-ati spalat, dar v-ati sfintit întru numele Domnului nostru Iisus Hristos si în Duhul Dumnezeului nostru” (I Corinteni 6, 11).
Deci pentru ca despre Tatal au auzit multe si au vazut ca Fiul lucrase multe, dar despre Duhul nu stiau nimic lamurit, cum ca lucreaza minuni, introduce aici si cunoasterea desavârsita. Dar ca nu cumva de aici sa se presupuna ca [Duhul] este mai mare – lucru care 1-am si spus – de aceea zice: „Câte va auzi le va grai si va vesti cele viitoare” (Ioan 16,13)7. Ca daca nu ar fi asa, cum nu ar fi lucru nepotrivit faptul ca atunci urma sa auda, si înca din pricina ucenicilor?8 Dar ce ar fi mai nelegiuit decât acest cuvânt? Sau alta [explicatie]: ce urma sa auda? Oare nu le-a spus toate acestea prin prooroci? Caci daca urma sa învete despre dezlegarea Legii, a fost spus [mai înainte acest lucru]; daca despre Hristos si despre Dumnezeirea Lui, si despre iconomie, si acestea au fost spuse. Si ce urma sa spuna mai clar dupa acestea? „Si cele viitoare va vesti”.
Aici arata mai cu seama vrednicia Lui, pentru ca mai cu seama lui Dumnezeu îi este propriu sa vorbeasca cele viitoare. Iar daca ar învata aceasta de la altii, nu va avea nimic mai mult decât proorocii. Dar aici arata lamurit cea mai exacta cunoastere ce o are [Duhul] fata de Dumnezeu: ca este cu neputinta ca El [Dumnezeu] sa graiasca altceva [decât Duhul]. Iar „din al Meu va lua” (înseamna) din harul care a venit în trupul Meu, sau din cunostinta pe care si Eu o am, nu ca unul lipsit, nici ca unul care o învata de la altul, ci ca una care este aceeasi si unica fiinta.
– Si de ce a zis asa si nu altfel?
– Pentru ca nu stiau cuvântul despre Duhul. De aceea numai un singur lucru pregateste: ca El [Duhul] sa fie crezut si sa fie primit de ei si ei sa nu se poticneasca. Si, pentru ca spusese „Unul este învatatorul vostru: Hristos”, ca sa nu creada ca nu trebuie sa asculte de Acela [de Duhul], îi convinge ca „Una este învatatura Mea si a Aceluia. Din cele din care Eu urmam sa învat din aceleasi si El [Duhul] va grai. Asadar, nu socotiti ca altele sunt ale Aceluia. Caci si [acelea] sunt ale Mele si arata slava Mea. Caci una este voia [thelema] Tatalui si a Fiului si a Duhului Sfânt”.
Asa vrea sa fim si noi atunci când zice: „Ca sa fi una precum Eu si Tu una suntem” (cf. Ioan 17, 11). Caci nimic nu este deopotriva cu unirea cugetului [homonoia], nici cu buna întelegere (symfonia). Caci în acest fel unul este mai multi. Caci daca doi sau zece sunt de un suflet (homopsychoi), unul nu mai este unul, ci fiecare este de zece ori mai mult si vei afla în cei zece pe unu si în unu pe cei zece. C Iar daca au un dusman nu pe unul îl ataca [vrajmasul], ci pe zece si asa este biruit. Caci nu este respins numai de catre una, ci de catre zece guri.
Îi merge la unul rau? De fapt nu-i merge rau, caci partii mai mari, adica celor noua, le merge bine si partea careia îi merge rau, ca una mai mica, este acoperita de partea mai mare, careia îi merge bine. Fiecare dintre acestia are douazeci de mâini si douazeci de ochi si picioare tot pe atâtea. Caci nu numai cu ochii lui vede, ci si cu ai celorlalti; nu numai pe picioarele lui se poarta, ci si pe a celorlalti; nu numai cu mâinile lui lucreaza, ci si cu ale celorlalti. [Fiecare] are zece suflete. Caci nu numai el însusi pentru sine, ci si acelea se îngrijesc pentru el. Dar si daca ar fi o suta, acelasi lucru va fi, si însutite sunt cel ale puterii lor.
Ai vazut maretia dragostei, cum neînvins îl face pe cel unul si îl înmulteste? Cum cel unul poate fi în multe locuri? Acelasi si în Persia si în Roma! Si ceea ce firea nu poate, poate dragostea. Caci ceva din el va fi aici, ceva acolo. Ba mai degraba totul [întreg] aici si totul [întreg] acolo. Deci daca are o mie de prieteni sau doua mii, gândeste-te cât îi va fi puterea. Vezi cum dragostea este o putere sporitoare? Caci ceea ce e minunat este ca îl face înmiit pe cel unul.
Asadar, pentru ce nu dobândim puterea aceasta si nu ne punem în siguranta? Acest lucru ar fi mai bun decât orice putere si bogatie. Acest lucru ar fi mai mult decât sanatatea si decât însasi lumina. Aceasta este pricina de buna dispozitie.Dar pentru ce sa restrângem dragostea la unul sau doi? Învata realitatea si din cele potrivnice. [Sa zicem] ca este cineva care nu are nici un prieten, lucru care este cea mai mare nebunie („Caci nebunul va zice: Nu am prieten”). Unul ca acesta ce fel de viata va trai? Caci chiar de ar fi de mii de ori bogat, chiar daca ar petrece în belsug si desfatare, chiar daca ar dobândi mii de bunuri, este pustiu si gol de toate.
Dar în cazul prietenilor nu este asa, ci chiar de ar fi saraci sunt mai bogati decât bogatii. Si cele pe care el pentru sine [în favoarea sa] nu le poate spune, acestea le va spune prietenul. Si de câte nu se poate bucura prin sine se va putea prin celalalt, ba chiar cu mult mai mult; si aceasta va fi noua pricina de toata siguranta si bucuria. Caci nu poate pati vreun rau cel pazit de atâtea garzi. Caci nu sunt atât de apropiate garzile de corp ale împaratului precum acestea [formate din prieteni]. Caci acelea pazesc din necesitate si frica, pe când acestea prin bunavoie si dragoste. Si ea [dragostea] este mult mai tiranica decât frica. Acela [împaratul] se teme de garzile lui, pe când acesta este cutezator fata de acestea [fata de prieteni], mai mult decât fata de sine însusi, si din pricina acestora nu se teme de nici unul dintre uneltitori.
Sa ne îmbogatim, dar, cu bogatia aceasta. Saracul ca sa aiba mângâiere în saracie, bogatul ca sa-si pastreze în siguranta bogatia, stapânitorul ca sa stapâneasca în siguranta, supusul ca sa fie rabdator fata de conducatori. Acest lucru este pricina de bunatate, este pricina de blândete. Fiindca si între fiare acelea mai ales sunt cumplite si neastâmparate care nu se aduna în turme. De aceea locuim în orase si avem foruri [piete]: ca sa fim împreuna unii cu altii. Aceasta si Pavel a poruncit zicând: „Sa nu lasati adunarea voastra” (Evrei 10, 25). Caci nimic nu este asa rau si de ucigator si de neapropiat ca însingurarea.
– Dar atunci ce e cu monahii, ar zice [careva], si cu cei ce petrec pe crestele muntilor?
– Nici aceia nu sunt fara de prieteni, ci au fugit de tulburarile din cetate [agora]9, însa au multi de un suflet cu ei [homopsycoi] de care sunt legati strâns unii de altii. Si ca sa realizeze desavârsit aceasta, s-au retras10. Si fiindca rivalitatea în treburile lumesti produce multe certuri, de aceea, iesind din mijlocul lumii, lucreaza [gheorgousi]11 dragostea cu multa adâncime [metaakribeiaspolles]12.
– Deci cum, ar zice careva, daca cineva ar vietui de unul singur, chiar si unul ca acela are mii de prieteni?
– Si eu vreau, daca e cu putinta, sa fie vazuti ca petrec unii cu altii.13 Dar sa ramâna cele ale prieteniei nemiscate. Caci nu locul îi face pe prieteni. Cei ce vietuiesc în singuratate au pe multi care îi admira. Si nu i-ar fi admirat daca nu le erau prieteni daca nu-i iubeau. Iar ei, cei însingurati, la rândul lor, se roaga pentru întreaga lume. Lucru care este dovada cea mai mare de prietenie. De aceea si la savârsirea Tainelor Sf. Liturghii ne sarutam [îmbratisam] unii pe altii, ca cei multi sa fim una. Si pentru ce neinitiati [nebotezati] facem rugaciuni comune, rugându-ne pentru cei bolnav si pentru roadele lumii, si ale pamântului, si ale marii.
Vezi întreaga putere a dragostei: în rugaciuni, în taine, în îndemnuri. Acest lucru este pricina a toate bunatatile. Si daca ne tinem de ea [de dragoste] cu de-amanuntul si iconomisim bine cele [ale vietii] prezente, vom avea parte si de împaratie. De care fie ca noi toti sa ne împartasim cu harul si cu iubirea de oameni a Domnului nostru Iisus Hristos prin Care si cu Care Tatalui si Duhului Sfânt slava în vecii vecilor. Amin.
1 Extras din Omilia a LXXVIII-a a Comentariului la Sfânta Evanghelie dupa Ioan. Am tradus acest final de omilie pentru a arata implicatiile cosmice ale iubirii. Iubirea umana trebuie sa fie chip al celei dumnezeiesti. Orice iubire umana nu este umana daca nu devine divino-umana, daca nu este rasfrângerea si prelungirea celei hristice. Iubirea este taina Bisericii celei una. În Biserica, familia, ca de altfel si calugaria, este chemata sa iasa din încorsetarea egoista a lui „al meu” si sa devina, în Hristos, universala. Tocmai aceasta legatura între iubirea fapturii si a Creatorului si implicatiile ei cosmice o puncteaza acest extras.
2 Literal: accepta [lambanei].
3 E vorba de ereticii arieni sau de tendinta ariana. În loc sa se cutremure de taina întruparii si de milostivirea lui Dumnezeu Care vrea sa ne mântuiasca cu orice chip, spuneau ca intruparea este de fapt semnul inegalitatii dintre Tatal si Fiul. Prin aceasta singuri îsi distrugeau orice sansa de mântuire.
4 Botezul este vazut ca slujba de initiere în taina crestina.
5 Daca lucrarea este comuna, atunci si fiinta este comuna, caci lucrarea tine de fiinta.
6 Darul se da numai dupa ce au avut loc o împacare. Deci si Duhul Sfânt Se manifesta vadit în om doar dupa ce omul s-a împacat cu Dumnezeu.
7 Acestea cuvinte sunt spuse nu ca Duhul trebuia sa auda ceva care nu stia, ci pentru a arata ca, desi fara trup, totusi nu este mai mare decât Fiul Care Se întrupase.
8 Daca nu ar fi fost spuse aceste cuvinte pentru a arata faptul ca nu e mai mare decât Fiul, ci egal cu El, si ar fi fost întelese ad literram, ar fi rezultat o absurditate. Ceea ce urma sa auda doar in viitor, nu ar fi auzit pentru Sine, ci pentru a spune ucenicilor. Deci slujirea Duhului ar fi fost subordonata ucenicilor, ceea ce e inacceptabil.
9 Literal : for, piata.
10 Unul din scopurile retragerii este tocmai descoperirea adevaratei unirii launtrice. Intre oamnei. Aceasta unire nu se descopera in agitatie si framantarea patimilor omenesti.
11 E ideea lucrarii pamântului si a cresterii plantelor. Din partea omului e nevoie de multa sudoare si de scoaterea buruienilor. De lumina si caldura si ploaie tin cresterea plantei si ivirea rodului. În plus e nevoie de timp pentru a se coace rodul. La fel si dragoste; creste încet, cu mult efort de dezradacinare a egoismului ce se manifesta prin multe patimi în fiecare. Dar aceasta crestere trebuie neîncetat ajutata de har si e nevoie de timp pentru a da în pârg roadele dragostei.
12 Sensul mai cuprinzator: în cele mai mici amanunte, gânduri si simtaminte. Monahii ar trebui sa traiasca cutele cel mai delicate ale dragostei.
13 Bine e sa petreaca si în acelasi loc, dar nu acesta este aspectul esential, ci ca dispozitia de deschidere fata de celalalt sa ramâna constanta. Si acest lucru se poate întâmpla si de la distanta, prin rugaciune si admiratie.