Să ne asemuim celor ce zidesc case. Când au de ridicat pereţi de cărămidă, ţinând socoteală de şubrezenia acestor materiale, ei întăresc clădirea cu bârne lungi de lemn. Şi nu le aşează departe unele de altele, ci la distanţă mică, pentru ca prin desimea lor să facă bună legătură între cărămizi.
Faceţi şi voi la fel. Intăriţi îndeletnicirile voastre lumeşti cu dese rugăciuni, care vor avea acelaşi rost ca acele bârne de lemn – şi daţi, astfel, vieţii voastre, de peste tot, o puternică armătură.
Atunci, fie că vor bate mulţime de furtuni, fie că vor veni ispite, descurajări, gânduri proaste şi orice altceva, casa ale cărei mădulare sunt ţinute laolaltă prin atâtea rugăciuni, nu se va prăbuşi.
Dar – veţi zice – cum e cu putinţă unui om de lume, legat de slujba lui, să se roage trei ceasuri pe zi şi să alerge la biserică?
Se poate, – şi-i foarte uşor. Dacă nu-i vine la îndemână să alerge la biserică, se poate ruga pe loc, acolo, la slujba lui. Căci ceea ce-i de trebuinţă, e mai puţin cuvântul decât gândul, e mai puţin întinsul mâinilor decât predarea sufletului, e mai puţin ţinuta trupului decât simţămintele.
Ana n-a fost ascultată pentru că strigase cu glas tare şi înalt, ci pentru că făcuse să izbucnească glasuri mari în inima ei. „Glasul ei – este scris – nu se auzea, şi cu toate acestea, Domnul îl auzi…” Faceţi ca ea.
Căiţi-vă cu amar, aduceţi-vă în faţă păcatele, ziceţi în voi înşivă: „Ai milă de mine, Doamne!” – şi rugăciunea voastră, va fi primită.
Să nu zicem, aşadar, că nu este în apropiere o casă de rugăciune. Noi înşine, de vom fi curaţi, suntem, prin harul Sfântului Duh, templele Domnului…
Oriunde veţi fi, puteţi ridica un altar, numai să vădiţi o voie curată. Nu este împiedicare în ce priveşte locul şi nici vremea.
Chiar fără să îngenunchem, fără să ne batem în piept, fară să întindem mâinile spre cer, ci numai arătând un cuget arzător, vom atinge desăvârşirea rugăciunii.
O femeie care lucrează la serviciu sau acasă, poate ridica la cer privirea sufletului ei şi să se roage fierbinte lui Dumnezeu.
Un bărbat care merge singuratic pe un drum, poate alcătui stăruitoare rugăciuni. Altul, stând în prăvălia lui, cosând piei, poate să-şi înalţe sufletul la Domnul. Un slujitor, făcând cumpărături, suind şi coborând, lucrând la bucătărie, când nu-i este cu putinţă să meargă la biserică, se poate ruga cu băgare de seamă, cu pietate. Dumnezeu nu vede nicăieri oprelişti. El nu cere decât un singur lucru: clocotul duhului şi curăţia inimii.