Din
COMENTARIILE SAU EXPLICAREA EPISTOLEI CATRA COLOSENI, I SI II THESALONICENI
A CELUI INTRU SFINTI PARINTELUI NOSTRU
IOAN CHRISOSTOM
ARCHIEPISCOPUL CONSTANTINOPOLEI
TRADUCERE DIN LIMBA ELINA, EDITIA DE OXONIA, 1855 DE
ARCHIM. THEODOSIE ATHANASIU
BUCUREST
ATELIERELE GRAFICE I.V. SOCECU, 1905
OMILIA IX
„Cuvantul lui Hristos sa locuiasca intru voi bogat intru toata intelepciunea, invatandu-va si inteleptindu-va pe voi insiva, cu psalmi si cu laude, si cu cantari duhovnicesti, intru har cantand intru inimile voastre Domnului. Si tot orice faceti cu cuvantul sau cu lucrul, toate intru numele Domnului Iisus, multumind lui Dumnezeu Tatal prin El ” (Cap. 3, 16-17)
Dupa ce i-a sfatuit ca sa fie multumitori, aratându-le si calea, dupa cum am spus în convorbirea din inainte, aici vine si le spune: „Cuvântul lui Hristos sa locuiasca întru voi bogat” – si nu numai în acea convorbire, ci si în alta mai dinainte. Eu am spus, ca patimind noi ceva , sa ne gandim la cei ce au patimit poate mai grozave decat noi, si au suferit cele mai aspre incercari, si sa multumim lui Dumnezeu ca sa nu patimim si noi de acelea – dar apostolul ce zice ?
„Cuvântul lui Hristos sa locuiasca întru voi”, adica învatatura, dogmele, sfatuirea, dupa care viata prezenta nu este nimic, si nici bunurile ei nu merita vreo atentiune. Daca acestea, le stim, nu vom fi biruiti de nici o împrejurare neplacuta. ,,Sa locuiasca, zice, bogat”, adeca nu cum s’ar întâmpla, ci cu multa prisosinta.
Auziti voi toti câti sunteti din lume si aveti sub îngrijirea, voastra femei si copii, ca si voua va permite de a citi scripturile, si nu cum s’ar întâmpla, ci înca cu multa sârguinta.
Caci dupa cum cel bogat poate sa încerce o mare pierdere în bani, tot asa si cel ce se îmbogateste în dogmele filosofiei crestinesti, poate sa îndure nu numai foamea si saracia, ci înca si alte nenorociri cu mult mai usor decât acelea. Caci acolo, de necesitate ca cel ce a fost odinioara bogat, sa fie cercetat în paguba ce a avut si sa i se împutineze averea, si daca aceasta i s’ar întâmpla mai de multe ori, el nu ar mai putea sa se restabileasca în averea dintâi, – pe când aici nu este asa, fiindca chiar când suntem siliti de a suferi de acelea pe care nu le voim, noi nu consumam nimic din judecata sanatoasa, sau mai bine zis din facultatile gândirii, ci acestea ramân în noi pentru totdeauna.
Si tu priveste acum întelepciunea acestui fericit, caci el n’a zis ca „cuvântul lui Hristos sa fie întru voi” însa ce ? „sa locuiasca întru voi” si înca nu cum s’ar brodi, ci „cu îmbelsugare”.
„Intru toata întelepciunea îuvatându-va si înteleptindu-va pre voi însiva”. Sub numele de întelepciune ei întelege virtutea, precum de ex. smerenia este o virtute, eleimosina este o virtute, si altele de acest fel, virtuti se numesc, pe când cele contrare sunt rezultate din lipsa de întelepciune, sau din prostie, ca de ex. cruzimea care nu este rezultata decât din lipsa de minte.
De aceea, de multe ori el numeste pacatul în general nebunie, dupa cum zice si Profetul: „Zis-a cel nebun întru inima sa, nu este Dumnezeu”, si iarasi: „Imputitu-s’au si au putrezit ranele mele de catra fata nebuniei mele” (Ps. 13, 1. 37, 6).
Si în adevar, ce poate fi mai prostesc decât ca cineva sa se înfasoare în haine scumpe, iara pe fratii lui sa-i priveasca goli?
Sa creasca si sa hraneasca câni, iar pe cel ce poarta în el chipul lui Dumnezeu sa’l lase flamând ?
Ce poate fi mai prostesc, decât ca cineva sa creada în mod simplu ca lucrurile omenesti sunt nimic, iara de fapt el se alipeste de ele, ca de niste lucruri nemuritoare ?
Dupa cum deci, nimeni nu poate fi mai fara de minte ca acesta, tot asa nu este nimeni mai întelept ca cel ce savârseste fapte bune. Caci priveste cum el este plin de întelepciune: împartaseste si pe altii din ceea ce are, este milostiv, este filantrop. El stie ca natura este comuna tuturor, stie ca valoarea banilor nu este de nimic, si ca el trebuie sa crute mai degraba corpurile altora, decât banii ce-i are.
Cel ce dispretuieste slava, este întru tot întelept, el cunoaste lucrurile, omenesti.
Cunostinta lucrurilor dumnezeiesti si omenesti este o adevarata filozofie.
El stie prin urmare ca acestea sunt omenesti, iara acelea dumnezeiesti, si de aceea fuge de acestea si face pe acelea. Stie totodata a si multumi lui Dumnezeu intru toate, iara viata de fata nu o pretuieste întru nimic. De aceea nici nu se încânta la vederea aurului celui mult, si nici nu se întristeaza de împrejurari contrare.
Iata de ce este absolut trebuitoare cunostinta sfintelor scripturi.
Pentru aceasta cunostinta însa, nu ai nevoie si nici nu astepta alt dascal, caci ai acolo cuvintele lui Dumnezeu.
Nimeni nu te va învata atât de bine ca acelea. Dascalul pamântesc deseori este urît din cauza slavei desarte si a zavistiei lui.
Auziti, va rog, toti muritorii, si procurati-va cartile sfinte, mendicamentele sufletului.
Daca nu voiti nimic alt, cel putin procurati-va Noul Testament, Apostolul, Faptele Apostolilor, Evangheliile, ca sa le aveti dascali în permanenta.
De vei avea vreo suparare, cauta în el (N. T.) ca într’un depozit de medicamente, ia de acolo mângâierea în suferinta ce ai.
Daca ai vreo paguba, daca s’a întâmplat vreo moarte, sau vreo pierdere a unuia dintre ai tai, cauta în el, si înca nu numai sa cauti, ci sa iei de acolo totul si sa le ai în cugetul tau.
Aceasta este cauza tuturor relelor, de a nu cunoaste sfintele scripturi.
Plecam la razboi fara arme, si cum vom putea sa scapam teferi ? Este de dorit de a putea scapa chiar cu armele ce avem, dar înca sa ne mai gândim la scapare, când nici nu le avem!
Nu aruncati totul asupra noastra; sunteti oi cuvântatoare, si nu necuvântatoare. Sunteti fiinte logice si nu nelogice. Multe va îngaduie si voua Pavel.
Cei ce invata, nu stau vesnic la învatatura, fiindca nu vor mai învata niciodata. Daca vei învata vesnic, niciodata nu vei sti. Daca vei învata într’una, niciodata nu vei ajunge sa aprofundezi ceea ce ai învatat, ci numai atunci vei_sti cu adevarat, când vei învata si tu pe altul.
Oare cei ce învata mestesuguri nu stau anumite timpuri la lectii? Astfel deci, noi cu totii hotarîm timpul anumit pentru învatatura, si daca cineva învata vesnic, e o vie dovada ca nu stie nimic. Aceasta hula a aruncat’o Dumnezeu Iudeilor prin gura Prorocului : „Voi ce va purtati din pântece si învatati din pruncie pâna la batrânete” (Is. 46, 3. 4).
Daca nu ati fi asteptat în totdeauna aceasta, nu s’ar fi întors îndarat totul. Daca ar fi cu putinta ca cei învatati sa învete si ei pe altii, ar fi progresat lucrul nostru, ar fi dat învatatura altora, si astfel ne-ar fi venit si noua în ajutor.
Spune-mi, daca cineva s’ar duce la un dascal, si apoi ar ramânea acolo timp îndelungat spre a învata literele alfabetului, oare prin aceasta nu ar aduce o prea mare îngreunare dascalului? Pâna când sa va tot vorbim despre viata ? Pe timpul Apostolilor nu era asa, ci într’una ieseau de la învatatura cei deja învatati, si acestia înlocuiau pe dascalii lor în învatarea altora. Numai asa au putut apostolii sa perindeze lumea întreaga, fiindca nu erau legati într’un singur loc. De câta învatatura credeti voi ca au nevoie fratii vostri cei de pe câmp, cum si casnicii lor? Insa voi ma tineti pe loc ca pironit.
Mai inainte de a se gasi capul în buna stare, e de prisos de a vorbi de corp. Totul aruncati asupra noastra. Voi ar trebui numai ca sa învatati de la noi, însa femeile si copiii sa învete de la voi. Voi totusi toate le lasati în sarcina, noastra, si de aceea avem o mare greutate.
” Invatandu-va si înteleptindu-va pe voi însiva cu psalmi, si cu laude, si cu cântari dunovnicesti”. Priveste acum si partea usoara si multumitoare, pe care Pavel o arata credinciosilor. Fiindca cetirea aduce oarecare osteneala si e foarte plictisitoare, el nu-i îndreapta la istorie, ci la psalmi, care în acelasi timp încânta sufletul celui ce îi pronunta, si totodata înlatura pe nesimtite oboseala. „Cu laude, zice, si cântari duhovnicesti”.
Acum însa copiii vostri reciteaza ode si cântari satanicesti, ca si bucatarii, ca si cei ce va târguiesc cele pentru case, ca si dantuitorii, iara cât pentru psalmi ei nu stiu nici unul macar, ba înca faptul acesta ar fi considerat de rusinos si ridicol. Si de altfel din psalmi noi scoatem o mare filosofie, si numai de acolo putem scoate mântuirea de relele cele multe. Din cauza aceasta toate rautatile se tin de dânsii.
In ce fel de pamânt se gaseste planta, de acelasi fel va fi si rodul ei; daca pamântul e nisipos si sarat si rodul va fi la fel; daca el va fi dulce si gras, asemenea va fi si rodul. Tot asa si învataturile sunt pentru om ca un izvor, ca o sorginte de bunuri sau rele, dupa cum sunt si ele.
Invata copilul tau a cânta psalmi de aceia cari sunt plini de filosofie,-mai ales în privinta întelepciunii, si cu deosebire în privinta îndepartarii de cei rai, gasesti sfaturi chiar la începutul cartei psalmilor.
De aceea si Profetul de aici, adeca de la întelepciune, îsi începe psalmii, zicând: „Fericit barbatul care n’a umblat în sfatul necredinciosilor” si mai departe adaoga: „Si pe scaunul pierzatorilor n’a sezut”, si iarasi: „N’am sezut cu adunarea desartaciunii”, si iarasi: „Defaimeaza-se înaintea lui cel ce vicleneste, iara pe cei ce se tem de Domnul îi mareste” (Ps. l, 1. 2, 25, 4. 14, 4), care toate nu sunt decât sfaturi spre a fi în contact numai cu cei buni.
Si de acestea vei gasi acolo multe. Vei gasi sfatuiri date pentru înfrânarea pântecelui, pentru stapânirea manei de furtisaguri, pentru desfrânare, pentru a nu fi lacom, ca bogatiile, slava si altele de acest fel, nu înseamna nimic.
Când tu vei îndruma pe copil din vârsta cea frageda spre acestea, putin câte putin îl vei ridica si la altele mai inalte. Psalmii de acestea au, imnurile de asemenea nu contin în ele nimic omenesc. Când el va învata cele din psalmi, atunci va sti si imnuri, care sunt cântari dumnezeiesti.
Puterile cele de sus imnuri înalta stapânului, iar nu cântari.
„Nu este frumoasa lauda în gura pacatosului, ca nu este de la Domnul trimisa lui” (Sirach, 15, 9) si iarasi: ,,Ochii mei peste credinciosii pamântului, ca sa stea împreuna cu mine” (Ps. 6, 7) si iarasi: „Nu va locui în mijlocul casei mele cel ce face mândrie” (Ibid.) si iarasi: „Cel ce umbla în calea iara prihana, acela îmi va sluji inie” (Ibid.), – asa ca îi asigurati nu numai cu prietenii sa nu se amestece în fapte urîte, dar chiar nici cu familiarii lor.
Pentru ca cele mai multe rele vin de acolo, ca noi punem în contact copiii cu slugile. Daca copiii, cu toata dragostea ce o au din partea parintilor, si cu toata îngrijirea parinteasca, si de abia pot fi scapati, – dar înca când îi încredintam slugilor, care se poarta cu dânsii ca cu niste dusmani, nadajduind a’i face mai blânzi, daca îi vor tâmpi si’i vor face vicleni, si de nimic buni. Inaintea tuturor celorlalte, aceasta sa urmarim în cresterea copiilor, „Iubit-am pe cei ce iubesc legea ta”, zice, si deci si noi aceasta sa o cautam, si pe astfel de oameni sa iubim.
Pentru ca copiii sa se întelepteasca, asculta pe Prorocul care spune: „Ca salele mele s’au umplut de ocari” (Ps. 36, 8), si iarasi: „Pierdut-ai de la tine pe tot cel ce curveste” (Ps. 72, 27). Si cum ca trebuie a stapâni pântecele, auda-l pe dânsul ce spune: „Si înca mâncarea fiind în gura lor … a ucis pe cei mai multi ai lor” (Ps. 77, 34. 35). Cum ca trebuie a ne stapâni de bogatii, iata ce spune: „Bogatia de ar curge, nu va lipiti inima de ea” (Ps. 61, 11), si în privinta slavei: „Nu se va pogorî cu dânsul slava lui” (Ps. 48, 18).
Ca nu trebuie a ravni pe cei rai, iata ce spune: „Nu râvni celor ce viclenesc, nici pizmui celor ce fac faradelege” (Ps 361). In privinta tiraniei, iata ce zice: „Vazut-am pe cel necurat prea înaltându-se si ridicându-se ca chedrii Livanului, si am trecut si iata nu era, si l-am cautat pe el, si nu s’a aflat locul lui” (Ps. 36, 35. 36).
Ca toate cele prezente nu trebuie a le baga în seama: „Fericit-au pe poporul, caruia sunt acestea: fericit este poporul, caruia Domnul este Dumnezeul lui” (Ps. 143, 18).
Cum ca este rasplata, iata ce spune: „Ca tu rasplatesti fiecaruia dupa faptele lui”. De ce el nu rasplateste în fiecare zi: „Dumnezeu este judecator drept si tare, îndelung rabdator si neaducând mânie în toate zilele (Ps. 7, 12).
Cum ca umilinta este un lucru bun: „Doamne, zice, nu s’a înaltat inima mea” (Ps. 130, 1). De asemenea ca mândria este un lucru rau: „Pentru aceasta, i-a cuprins, zice, mândria lor pâna în sfârsit” (Ps. 72, 6) si iarasi: „Dumnezeu mândrilor li sta împotriva”, si iarasi: „Impartit-a, dat-a saracilor, dreptatea lui ramâne în veac” (Ps. 111, 9).
De asemenea iata cum lauda pe omul milostiv: „Bun este barbatul care se îndura si împrumuteaza” (Ps. 111, 5). Si în fine vei gasi în cartea psalmilor multe învataturi morale si pline de filosofie. Asa de ex. priveste cum este amenintat cel ce cleveteste pe aproapele sau: „Pe cel ce clevetea întru ascuns pe vecinul sau” zice, pe acela am gonit” (Ps. 100, 6).
Care este imnul pe care’l înalta lui Dumnezeu puterile cele de sus? Imnul acesta îl cunosc credinciosii. Ce spun Heruvimii sus? Ce spuneau Ingerii? „Slava întru cei de sus lui Dumnezeu” (Luca, 2, 14).
De aceea dupa cântari vin imnurile, ca ceva mai perfect. „Cu psalmi, zice, cu laude (imnuri) si cu cântari duhovnicesti întru dar cântând întru inimile voastre Domnului”. Sau ca poate întelege aici: „ca prin har v’a acordat acestea Dumnezeu”, sau „întru cântari prin har”, sau „învatându-va si îndemnându-va întru har”, sau ca poate prin har aveau toate aceste daruri, sau ca este o explicare, în loc de „din harul duhului”.
„Cântând, zice, întru inimile voastre Domnului”, adeca nu simplu, din gura numai, ci cu bagare de sama, caci aceasta înseamna a cânta lui Dumnezeu, iara altminterea înseamna a cânta aerului, unde vocea se împrastie în zadar.
„Nu cânta pentru ochii lumii” zice, ci chiar în târg de esti, poti sa cânti in sine-ti lui Dumnezeu, fara sa auda cineva, fiindca si Moisi asa se ruga, si era auzit, caci zice: „Ce strigi catre mine”? (Exod. 14, 15), de si el nu striga, ci se ruga cu voce strigatoare numai în mintea sa, pentru care numai Dumnezeu a auzit. Nimic nu te împiedeca de a te ruga si preumblându-te, destul ca inima sa’ti fie sus.
„Si orice faceti cu cuvântul sau cu’ lucrul, toate întru numele Domnului Iisus, multamind lui Dumnezeu si Tatal prin El” (Vers. 17). Daca noi facem asa, daca numele lui Hristos este invocat în faptele noastre, nimic necuviincios nu vom face, nimic necurat. Daca manânci, daca bei, daca te însori, daca calatoresti, toate în fine întru numele lui Dumnezeu sa le faci, adeca invocandu-L pe El de ajutor.
Mai inainte de orice Lui sa te rogi, si dupa aceea sa începi lucrul. Voiesti sa’ti spun ceva?
Ei bine, numele Lui pune-l înaintea oricarei întreprinderi. De aceea si noi în epistolele noastre punem la început numele Domnului nostru.
Unde va fi numele lui Dumnezeu toate sunt bune si fericite.
Daca numele consulilor inspira încredere în diferitele acte publice, cu atât mai mult numele lui Hristos.
Sau ca poate prin aceste cuvinte zice : „toate sa le faceti si sa le graiti, dupa Dumnezeu, si nu întroduceti pe îngeri”.
Manânci? Multameste lui Dumnezeu, si atunci, si dupa aceasta.
Te culci? Multameste lui Dumnezeu, si atunci, si dupa sculare.
Te duci în târg ? Tot asa fa.
Nimic lumesc, nimic pamântesc.
Toate fa-le întru numele Domnului, si toate iti vor merge dupa dorinta, caci ori si unde se va întrebuinta numele Domnului, totul va progresa.
Daca numele Lui scoate draci, alunga boale, apoi cu atât mai mult va putea sa’ti fie de ajutor în întreprinderi.
Dara oare ce înseamna a face „cu cuvântul, sau cu lucrul” ? Adeca sau dorind, sau facând. Asculta cum Avraam a trimis pe sluga sa întru numele lui Dumnezeu, cum David a ucis pe Goliat întru numele lui Dumnezeu.
Mare si minunat este numele Lui.
De-asemenea si Iacob trimitand pe fiii sai le-a zis : ,,Iara Dumnezeul meu sa va dee voua har înaintea omului” (Facer. 43, 14).
Cel ce face asa, are pe Dumnezeu ca tovaras, si fara de dânsul nimic nu îndrazneste a face.
Prin faptul ca L’ai invocat, L’ai cinstit, si deci îti va resplati si îti va înlesni întreprinderile tale.
Chiama pe Fiul, multameste Tatalui.
Caci când Fiul este chemat în ajutor, este chemat Tatal, si multamind Tatalui, multamesti Fiului. Acestea sa învatam a le face, nu numai cu vorba, ci si cu fapta.
Nimic nu este egal cu numele lui Dumnezeu ; acesta pretutindeni este minunat.
„Mir varsat este numele tau” (Cânt. Cânt. l, 2) zice, asa ca cel ce pronunta numele Lui, imediat se umple de mireasma bine mirositoare.
„Nimeni nu poate numi pe Domnul Iisus, fara numai întru Duhul Sfînt” (I Corint. 12, 3). Daca tu zici. „In numele Tatalui, si al Fiului, si al Duhului Sfînt” cu credinta, totul ai facut.
Astfel numele acesta pronuntat în boale, este înspaimântator.
De aceea diavolul pizmuind cinstea ce ni s’a acordat de Dumnezeu – caci priveste câte nu a facut Dumnezeu prin botezul ce-l capatam, ca prin botez a creat din nou pe om, si altele multe – a introdus cinstea îngerilor, ca si cum printr-insii ne apropiem de Dumnezeu.
Dealtfel asa sunt fermecatoriile dracilor. Chiar de ar fi înger, sau Arhanghel, sau Heruvim, tu nu îngadui una ca aceasta, fiindca chiar nici aceste puteri nu primesc o astfel de cinste, ci se dau îndarat când vad pe stapânul a toate necinstit. „Eu te-am cinstit, zice, si ti-am spus: invoaca pe Dumnezeu, si tu Il necinstesti pe El”?
Daca tu pronunti numele Lui cu credinta, vei alunga si bolile, si pe demoni. Dar daca poate nu se alunga boala, apoi aceasta nu vine din neputinta sau din slabiciunea puterii sale, ci mai mult din interesul chiar al celui bolnav. „Dupa numele Tau Dumnezeule, zice, asa si lauda Ta” (Ps, 47, 9).
Prin numele acesta lumea s’a întors la credinta adevarata, tirania a fost desfiintata, diavolul a fost calcat cu picioarele, cerurile s’au deschis, iara noi ne-am renascut prin acest nume. Daca avem în noi acest nume, apoi vom straluci. Numele acesta face si mucenici, si marturisitori. Acest nume deci sa’l avem si sa’l stapânim ca pe un mare dar, ca astfel sa vietuim intru slava, si sa multumim lui Dumnezeu, ca sa ne invredniceasca bunatatilor celor fagaduite tuturor celor ce-L iubesc pe Dansul. Prin harul si filantropia Domnului nostru Iisus Hristos, Caruia impreuna cu Tatal si cu Sfantul Duh, se cade slava, stapanirea si cinstea, acum si pururi si in vecii vecilor. Amin