DIN
TALCUIRI LA EPISTOLA A DOUA CATRE TIMOTEI, EPISTOLA CATRE TIT, EPISTOLA CATRE FILIMON ALE SFANTULUI APOSTOL PAVEL
SFANTUL IOAN GURA DE AUR
EDITURA NEMIRA 2005
OMILIA II
Deci, nu te rusina de a marturisi pe Domnul nostru, nici de mine, cel pus în lanturi pentru El, ci patimeste împreuna cu mine pentru Evanghelie dupa puterea de la Dumnezeu. El ne-a mântuit si ne-a chemat cu chemare sfânta, nu dupa faptele noastre, ci dupa a Sa hotarâre si dupa harul ce ne-a fost dat în Hristos Iisus, mai înainte de începutul veacurilor, iar acum s-a dat pe fata prin aratarea Mântuitorului nostru Iisus Hristos. (II Timotei 1, 8-10)
Nimic nu poate fi mai rau decât atunci când cineva, stapânit fiind de rationamente omenesti, judeca si masoara lucrurile cele dumnezeiesti; fiindca în chipul acesta se va izbi de piatra aceea cu putere si va fi lipsit de lumina. Caci, daca cel ce voieste a pune stapânire pe lumina soarelui cu ochii cei omenesti, nu numai ca nu va reusi sau nu se va putea împotrivi razelor lui, ci, pe lânga acest esec, va si suferi multa vatamare, cu atât mai mult cel ce voieste a-si îndrepta privirea catre acea lumina si a vedea prin rationamentele sale, nu numai ca va cadea, ci înca si batjocoreste harul lui Dumnezeu. Priveste cum Marcion, Mani si Valentin(Eretici gnostici, din secolele II-III) – si toti ceilalti care au introdus în Biserica lui Dumnezeu ereziile si dogmele lor vatamatoare – s-au pierdut; caci, masurând cele ale lui Dumnezeu prin rationamente omenesti, s-au rusinat de iconomia Lui. Desi este vrednic de cinste si de lauda, mai mult decât de rusine; vorbesc de crucea lui Hristos.
Nimic nu constituie o mai mare dovada a iubirii Sale de oameni – de a-i pune în considerare cerul sau marea, sau pamântul, sau chiar toate cele facute din nimic – decât crucea Lui. Pentru aceasta si Pavel se lauda cu ea, zicând: „Iar mie sa nu-mi fie a ma lauda decât numai în crucea Domnului nostru Iisus Hristos”. (Galateni 6, 14) Insa cei trupesti si care nu-I pot atribui lui Dumnezeu nimic mai mult decât oamenilor cad si se rusineaza.
De aceea Pavel de la început îl sfatuieste pe Timotei, zicând: „nu te rusina” ca-L propovaduiesti pe Cel rastignit – caci aceasta este „marturisirea” -, moartea lui Hristos, zice.
In ele însele, moartea, închisoarea si lanturile sunt vrednice de rusine si de batjocura; însa daca cineva ar adauga si cauza lor si ar cunoaste bine taina, ar gasi pe fiecare din acestea încarcata de multa lauda si cinste. Caci moartea aceea a mântuit lumea cea pierduta; ca moartea aceea a unit pamântul cu cerul; ca moartea aceea a nimicit tirania diavolului, iar pe oameni i-a facut îngeri si fii ai lui Dumnezeu.
Moartea aceea a ridicat firea noastra în tronul cel împaratesc, iar lanturile acelea pe multi i-au întors de la ratacire. „Deci, nu te rusina, zice, de a marturisi pe Domnul nostru, nici de mine, cel pus în lanturi pentru El, ci patimeste împreuna cu mine pentru Evanghelie”, si anume, chiar tu de vei patimi acestea, sa nu te rusinezi. Cum ca acestea a voit sa spuna, se învedereaza si din cele zise mai sus, prin expresia: „Caci Dumnezeu nu ne-a dat duhul temerii, ci al puterii si al dragostei, si al întelepciunii” (1, 7), precum si din cele spuse dupa aceasta. „Ci patimeste împreuna”, adica nu simplu sa nu te rusinezi, ci, chiar cercând (suferind, experimentând) acele patimi, sa nu te rusinezi. Si n-a spus: „sa nu te temi sau sa te împutinezi”, ci: „nu te rusinezi”, ca si cum n-ar fi nici o primejdie, ci doar o oarecare rusine.
Rusine aceasta este daca tu te înspaimânti. „Deci, sa nu te rusinezi daca eu, zice, care învii mortii, care fac mii de semne si minuni, eu, care cutreier lumea întreaga, acum sunt legat; fiindca nu ca facator de rele sunt legat, ci pentru Cel rastignit. Caci, daca Stapânul meu nu S-a rusinat de cruce, nici eu nu ma rusinez de lanturi.”
Si bine a facut el ca, îndemnândul1 a nu se rusina, mai întâi îi aminteste de cruce. „Daca nu te rusinezi de cruce, zice, nu te rusinezi nici de lanturi; ca, daca Domnul si Stapânul nostru a suferit crucea, noi cu atât mai mult vom suferi lanturile. Cel ce se rusineaza de acestea, se rusineaza si de Cel ce S-a rastignit si a patimit acestea. Caci eu, zice, nu sufar acestea pentru mine. Deci, nimic omenesc nu suferi daca te împartasesti de asemenea patimi.”
„Ci patimeste împreuna cu mine pentru Evangnelie” – nu ca si cum Evanghelia ar patimi împreuna – „dupa puterea lui Dumnezeu, zice, Care ne-a mântuit si ne-a chemat cu chemare sfânta, nu dupa faptele noastre, ci dupa a Sa hotarâre si dupa harul ce ne-a fost dat în Hristos Iisus, mai înainte de începutul veacurilor”. De altfel, fiindca expresia „patimeste împreuna” este dificila auzului, apostolul iarasi îl mângâie. „Nu cumva, zice, tu suferi acestea cu puterea ta? Cu puterea lui Dumnezeu sufera-le. A1 tau este de a le voi si a le prefera pe acestea.
Dupa aceea, arata si dovezile puterii Lui. „Cum te-ai mântuit, zice, si cum ai fost chemat?” Dupa cum spune, si în alt loc: „Prin puterea cea lucratoare în noi”. (Efeseni 3, 20)
Astfel ca mai mare putere este aceasta – de a convinge lumea întreaga – decât de a face cerul. „Cum ai fost chemat?”, zice. „Cu chemare sfânta”, adica pe cei ce erau dusmani si pacatosi i-a facut sfinti. „Si aceasta nu e de la voi: este darul lui Dumnezeu”. (Efeseni 2, 8) Deci, daca este si puternic de a chema, în acelasi timp si bun, de a face aceasta nu dupa datorie, ci dupa har, nu trebuie a te teme.
Caci, Cel ce ne-a mântuit pe noi numai prin har, în timp ce eram dusmani, când ne va vedea si lucrând cele bune, oare nu va lucra împreuna cu noi? „Nu dupa faptele noastre, zice, ci dupa a Sa hotarâre”, adica nesilit de nimeni, nesfatuit de nimeni, ci dupa „a Sa notarâre luata mai dinainte; cu alte cuvinte, fiind miscat numai de bunatatea Sa ne-a mântuit.
„Dupa a Sa hotarâre si dupa harul ce ne-a fost dat în Hristos Iisus, mai înainte de începutul veacurilor”, adica fara de început au fost rânduite acestea a se face în Hristos, prin Hristos. Nu este putin lucru nici acesta, de a voi de la început. Prin urmare, nu este din cainta (un gând ulterior). Cum deci Fiul nu este vesnic si fara de început? Caci si El a voit aceasta de la început. „Iar acum s-a dat pe fata prin aratarea Mântuitorului nostru Iisus Hristos, zice, Cel ce a nimicit moartea si a adus la lumina viata si nemurirea, prin Evangnelie”.
Ai vazut putere? Ai vazut dar adus noua, nu prin fapte, ci prin Evangnelie? Acestea sunt obiecte ale sperantei. Amândoua în trupul Sau s-au facut, pe când în trupul nostru urmeaza a se face; însa cum? „Prin Evangnelie”, zice.
Spre aceasta am fost pus eu propovaduitor si apostol, si învatator al neamurilor (1, 11). Dar oare de ce necontenit spune aceasta, numindu-se pe sine învatator al neamurilor? O face aratând ca trebuie a se apropia si de natiuni. „Sa nu te descurajezi, zice, de patimile mele: a fost omorâta deja puterea mortii. Eu nu sufar acestea ca facator de rele, ci pentru învatatura neamurilor.” In acelasi timp si cuvântul îl face vrednic de credinta, zicând: Din aceasta pricina si sufar toate acestea, dar nu ma rusinez, ca stiu în cine am crezut si sunt încredintat ca puternic este sa pazeasca comoara ce mi-a încredintat, pâna în ziua aceea (1, 12). „Dar nu ma rusinez”, zice. „Dar ce, legaturile mele sunt spre rusine? zice; patimile sunt spre rusine? Deci, nu te rusina.” Ai vazut cum arata învatatura prin fapte? „Acestea le patimesc, zice, fiind aruncat în temnita, fiind alungat”. „Ca stiu în cine am crezut si sunt încredintat ca puternic este sa pazeasca comoara ce mi-a încredintat, pâna în ziua aceea.” Care lucru i-a fost încredintat lui? Credinta, propovaduirea Evangheliei. „Insusi El, zice, Care mi-a încredintat aceasta, va pazi întreg depozitul. Eu toate le patimesc, ca nu cumva depozitul sa mi se fure.
De patimiri nu ma rusinez, atât timp cât depozitul se pastreaza întreg.” Sau ca prin expresia: „comoara ce mi-a încredintat”, el îi numeste pe credinciosii pe care Dumnezeu i-a încredintat lui, sau ca e vorba de lucrul pe care el l-a încredintat lui Dumnezeu, dupa cum zice: „Si acum va încredintez lui Dumnezeu” (Faptele Apostolilor 20, 32), adica nu vor fi acestea nefolositoare, iar Timotei arata roada depozitului dat lui spre pastrare .Vezi cum el nici nu simte relele ce-l loveau, pentru speranta ucenicilor ?
TREBUIE A ASCULTA DE INVATATORI SI DE PREOTI, SI A NU-I JUDECA, CHIAR DE AR AVEA O VIATA URÂTA; DACA ÎNSA CREDINTA LE E GRESITA, ATUNCI NU TREBUIE DOAR SA NU-I ASCULTAM, CI SI SA FUGIM DE EI, SI SA-I JUDECAM. CACI DUMNEZEU PRIN TOTI LUCREAZA PENTRU MÂNTUIREA POPORULUI, IAR PROADUCEREA JERTFEI ACEEASI ESTE, FIE CA ARE VIATA CURATA SAU NECURATA CEL CE PROADUCE
Astfel trebuie sa fie învatatorul, asa trebuie a se îngriji de ucenici si asa trebuie a-i povatui pe toti. „Acum noi suntem vii, zice, daca voi stati neclintiti întru Domnul” si iarasi: „Caci care este nadejdea noastra sau bucuria, sau cununa laudei noastre, daca nu chiar voi, înaintea Domnului nostru Iisus, întru a Lui venire?” (I Tesaloniceni 3, 8; 2, 19)
L-ai vazut cum se îngrijeste de cele ale ucenicilor, nu mai putin ca de ale sale? Se cuvine ca parintii sa se mândreasca, se cuvine ca ei sa fie cu caldura catre fii, însa si fiii se cuvine a oferi parintilor iubirea ce trebuie a le purta. „Ascultati pe mai-marii vostri, zice, si va supuneti lor, fiindca ei privegheaza pentru sufletele voastre, având sa dea de ele seama”. (Evrei 13, 17)
Caci spune-mi, te rog: acesta (mai-marele, dascalul, preotul) este raspunzator de atâtea primejdii ce vin asupra ta, Si tu nu voiesti nici macar a-l asculta, desi este în interesul tau? Chiar daca ale sale stau bine, totusi întrucât cele ale tale nu stau bine, el este mult îngrijorat, fiindca raspunderea sa este îndoita. Gândeste-te deci cum fiecare dintre cei stapâniti trebuie a fi cercetat si cum de fiecare el trebuie a se îngriji. Câta cinste deci si câta iubire nu merita el în schimbul acestor primejdii? Dar nu vei putea spune nimic. Caci, daca este nevoie, el si sufletul si-l pune pentru tine. Daca nu si-l pune aici la timp, îl va pierde acolo; tu însa nu voiesti a te supune nici macar cu cuvântul.
Aceasta este pricina tuturor relelor, ca au disparut toate cele cuvenite celor mai-mari; nici o sfiala, nici o cinste, nici o frica.
„Supuneti-va, zice, mai-marilor vostri, si-i ascultati”; iar acum toate s-au rasturnat pe dos. Nu spun acestea pentru cei mai mari – caci ce folos vor avea de la cinstea noastra? -, ci pentru folosul vostru. Ei chiar de ar fi cinstiti, cu nimic nu se folosesc (beneficiaza) în viitor, ci mai mare le va fi osânda si, chiar de ar fi batjocoriti, cu nimic nu vor fi vatamati în viitor, ci înca mai mare le va fi justificarea. Insa eu voiesc ca toate sa se faca pentru voi. Când cei mai mari sunt cinstiti de cei mici, si aceasta este spre ponosul lor, dupa cum este spus în cazul lui Eli: „Si nu l-am ales Eu oare din toate semintiile lui Israel”; iar când sunt batjocoriti, asculta ce zicea Dumnezeu lui Samuel: „Nu pe tine te-au lepadat, ci M-au lepadat pe Mine” (I Regi 2, 28; 8, 7), astfel ca batjocura este câstig pentru ei, iar cinstea este o povara. Deci, acestea le spun nu pentru ei, ci pentru voi.
Cel ce-l cinsteste pe preot, si pe Dumnezeu Il va cinsti; iar cel ce se învata a-l dispretui pe preot, cu timpul Il va dispretui si pe Dumnezeu. „Cine primeste proroc în nume de proroc plata de proroc va lua” si: „Cine va primeste pe voi pe Mine Ma primeste” (Matei 10, 41, 40), si: „Cinsteste pe preot si da-i partea lui” (întelepciunea lui Isus Sirah 7, 32). De aici s-au învatat iudeii a-L dispretui pe Dumnezeu, fiindca l-au dispretuit pe Moise, fiindca l-au alungat cu pietre. Când cineva se poarta cu evlavie fata de preot, cu atât mai mult se va purta fata de Dumnezeu. Chiar de ar fi preotul rau, totusi Dumnezeu, vazând ca pentru cinstea Sa tu te porti cuviincios fata de cel ce nu este vrednic de cinste, îti va rasplati tie dupa dreptate.
Caci daca „cine primeste proroc în nume de proroc plata de proroc va lua”, la fel si cel ce se pleaca si este supus preotului. Ca, daca fiind vorba de ospitalitate si primesti rasplata, desi nu stii cine este cel ospatat, apoi cu atât mai mult vei primi daca te supui celui ce ti se porunceste a te supune.
„Carturarii si fariseii, zice, au sezut în scaunul lui Moise; deci toate câte va vor zice voua, faceti-le si paziti-le; dar dupa faptele lor nu faceti”. (Matei 23, 2-3) Nu stii ce este preotul? Nu stii ca este îngerul Domnului? Nu cumva spune poate cele ale sale? Daca îl dispretuiesti, nu pe el îl dispretuiesti, ci pe Dumnezeu, Care l-a hirotonit pe el. „Si de unde este învederat, zici, ca Dumnezeu l-a hirotonit?” Daca nu ai aceasta credinta, speranta ta este desarta. Ca, daca Dumnezeu nu lucreaza nimic printr-însul, atunci nici botez nu ai, nici de taine nu te împartasesti, nici de binecuvântari nu te bucurii si, prin urmare, nici nu esti crestin.
„Dar ce? zici tu; Dumnezeu îi hirotoneste pe toti, chiar si pe cei nevrednici?” Nu pe toti îi hirotoneste Dumnezeu, însa prin toti lucreaza – chiar de ar fi si nevrednici – pentru mântuirea poporului.
Caci, daca Dumnezeu a vorbit pentru popor printr-un magar si prin Valaam(A se vedea Numerii, cap. 22-24), printr-un om spurcat, cu atât mai mult prin preot.
Caci ce nu face Dumnezeu pentru mântuirea noastra? Ce nu graieste El? Prin cine nu lucreaza? Ca, daca El a lucrat prin Iuda si prin cei ce proroceau, carora le va zice: „Niciodata nu v-am cunoscut pe voi. Departati-va de la Mine cei ce lucrati faradelegea” (Matei 7, 23), iar altii înca si alungau demoni, cu atât mai mult va lucra prin preoti. Daca ar urma sa cercetam viata mai-marilor nostri, atunci noi ar trebui sa fim hirotonitorii învatatorilor, si atunci toate s-ar rasturna pe dos picioarele sunt sus, iar capul jos. Asculta-l pe Pavel, care zice: „Dar mie prea putin îmi este ca sunt judecat de voi sau de vreo omeneasca judecata de toata ziua” (I Corinteni 4, 3), si iarasi: „Dar tu, de ce judeci pe tratele tau?” (Romani 14, 10).
Deci, daca nu se cuvine a judeca pe frate, cu atât mai mult pe învatator. Daca tu faci ceea ce a poruncit Dumnezeu, bine faci, iar de nu faci asa, pacatuiesti. Nu cuteza deci si nici sa-ti iesi din marginile bunei-cuviinte.
Dupa ce israelitii au facut vitelul de aur, cei de pe lânga Core, Datan si Abiron s-au rasculat asupra lui Aaron(A se vedea Numerii, cap. 16). Dar ce au patimit? Oare nu s-au pierdut cu totii?
Asadar, fiecare sa se îngrijeasca de ale sale. Daca preotul are o credinta stricata [gresita] chiar înger din cer de ar fi, tu nu te supune; iar daca învata drept, nu te uita la viata, ci la cuvintele lui. Ai pe Pavel care te poate povatui pe tine precum trebuie, si cu fapta, si cu vorba.
„Dar, zici tu, nu da saracilor, nici nu administreaza bine.” De unde îti este învederata aceasta? Mai înainte de a afla bine, nu batjocori, teme-te de raspundere! Multe se judeca numai din banuiala. Imita pe Stapân, caci asculta ce spune: „Pogorî-Ma-voi deci sa vad daca faptele lor sunt cu adevarat asa cum s-a suit pâna la Mine strigarea împotriva lor, iar de nu, sa stiu”. (Facere 18, 2l)
Iar daca tu ai cercetat bine, te-ai convins sau ai si vazut, asteapta-l pe judecator; nu rapi mai dinainte locul lui Hristos; al Sau este dreptul de a cerceta, si nu al tau. Tu esti cea de pe urma sluga, iar nu stapân. Tu esti oaie, deci nu cerceta cu amanuntime pe pastor, ca nu cumva sa ai raspundere si tu pentru cele ce-l învinovatesti pe dânsul.
„Dar, zici tu, cum de îmi spune mie sa fac, el care nu face?” Nu el îti spune – iar daca îl vei crede ca este asa, plata nu vei avea -, ci Hristos este Cel care te îndeamna la aceasta. Dar ce spun eu? Chiar lui Pavel nu trebuie a-i crede, daca spune ceva de la sine, daca spune ceva omenesc, ci tu sa-L crezi pe Hristos, Care vorbeste prin apostol.
Sa nu le judecam pe cele ale altora, ci fiecare sa le judece pe ale sale, fiecare sa se cerceteze pe sine. „Dar, zici tu, acela este dator a fi mai bun decât mine.” Pentru ce? Fiindca este preot.
Si ce are mai mult decât tine? Oare nu ostenelile? Oare nu primejdiile? Oare nu necazurile si celelalte ticalosii? Este dator de a fi mai bun decât tine? Dar ce? Fiindca nu este mai bun decât tine, de aceea tu te pierzi pe sine-ti? Dar acestea sunt cuvinte prostesti. Si cum nu este, oare, mai bun decât tine? „Fiindca fura cele sfinte”, zici tu. Si de unde stii aceasta, omule? De ce te împingi singur în prapastie? Daca ti-ar spune cineva acestea despre unul care este îmbracat cu porfira, tu, chiar de ai sti ca este asa, totusi ti-ai astupa urechile – putând foarte bine a-l dojeni – si iute ai fugi prefacându-te ca nu stii, nevoind a te expune unei primejdii zadarnice; dar aici de ce te expui unei primejdii zadarnice? Aceste cuvinte nu sunt fara raspundere. Caci asculta-L pe Hristos, Care zice: „Va spun ca pentru orice cuvânt desert, pe care-l vor rosti, oamenii vor da socoteala în ziua judecatii”. (Matei 12, 36)
De altfel, nu stii poate cine are a fi mai bun? Si atunci oare nu oftezi, nu-ti bati pieptul, nu pleci ochii la pamânt si nu-l imiti pe vamesul din Evanghelie? Prin urmare, te-ai pierdut pe sine-ti, chiar de ai fi bun. Esti bun? Taci, ca sa ramâi bun, iar daca nu, apoi ai pierdut totul. Daca tu crezi ca nu esti bun, vei câstiga mai mult decât daca te vei crede cel mai bun. Caci, daca vamesul, care era pacatos, fiindca si-a marturisit pacatele, s-a dus la casa sa îndreptat, apoi cel ce nu era atât de pacatos, ce n-ar fi putut câstiga daca nu avea o astfel de încredere în sine?
Cerceteaza-ti viata singur. Nu furi, poate? Dar poate ca rapesti sau ca-l silnicesti pe aproapele, sau ca faci altele de acest fel. Nu spun acestea pentru a apara furtul (celor sfinte) – sa nu fie una ca aceasta!
Caci înca plâng din tot sufletul daca este cineva astfel (vinovat), eu însa nu cred. Cât de mare este pacatul de a fura cele sfinte, nici nu se poate spune. Ci numai va crut pe voi, caci nu voiesc a va pierde învinovatindu-i pe altii. Ce poate fi mai rau ca vamesul? Spune-mi! Caci, fiind cu adevarat vames, avea cu sine mii de pacate; si totusi a fost de-ajuns ca fariseul sa spuna: „Eu nu sunt ca acest vames”, si iata ca a pierdut totul. Dar tu, care spui despre preot ca „nu sunt ca el, fur al celor sfinte”, oare nu ai pierdut totul?
Acestea m-am vazut silit a le spune si a le cerceta cu de-amanuntul, nu doar pentru ca ma interesez atât de mult de aceia, ci fiindca ma tem pentru voi, ca nu cumva sa va pierdeti pe voi însiva prin asemenea îngâmfare, prin asemenea învinovatire.
Caci asculta-l pe Pavel, care îndeamna si zice: „Fapta lui însusi sa si-o cerceteze fiecare (si atunci va avea lauda, dar numai fata de sine însusi), si nu fata de altul”. (Galateni 6, 4)
Spune-mi, te rog: daca tu, având vreo rana, te duci la spital si, în loc sa pui pe rana doctoriile ce ti s-au dat, spre a o vindeca, te-ai uita cu amanuntime la doctor spre a vedea daca are si el vreo rana sau nu, oare ai avea vreun folos? Si chiar de ar avea, tu te îngrijesti de aceasta? Daca el o are, atunci tu nu te mai vindeci, ci zici: „Trebuia a se vindeca el ca doctor mai întâi pe sine; dar fiindca nu s-a vindecat, las si eu rana mea nevindecata”?
Daca preotul este rau, nu cumva aceasta poate fi o mângâiere pentru tine? Nicidecum; ci si acela îsi va lua osânda hotarâta, si tu de asemenea o vei primi pe cea cuvenita tie. Fiindca, chiar si dascalul, la urma urmei, îsi are locul în rândul celorlalti, dupa cum zice: „Toti copiii tai vor fi ucenici ai Domnului” (Isaia 54, 13), „Si nu se vor mai învata unul pe altul si frate pe frate, zicând: „Cunoasteti pe Domnul!”, ca toti de la sine Ma vor cunoaste, de la mic pâna la mare”. (Ieremia 31, 34)
„Dar, zici tu, de ce sta în fruntea tuturor? De ce s-a ridicat la aceasta demnitate?” Sa nu-i graim de rau pe dascali (învatatori), va rog, ca nu cumva sa fie rau pentru noi însine. Sa le cercetam pe cele ale noastre si pe nimeni sa nu graim de rau. Sa ne sfiim de ziua aceea în care preotul ne-a luminat cu sfântul botez. Are cineva tata? Atunci chiar mii de pacate de ar avea, pe toate le va acoperi. „Nu cauta marire întru necinstea tatalui tau, zice, ca necinstea tatalui tau nu-ti este marire… Si chiar de i se va împutina mintea lui, ai îndurare si nu-l dispretui”. (întelepciunea lui Isus Sirah 3, 10, 13) Apoi, cu atât mai mult s-ar putea spune acestea despre parintii duhovnicesti.
Sfieste-te, caci în fiecare zi el te slujeste, citeste Scripturile, pentru tine împodobeste casa, pentru tine privegheaza, pentru tine se roaga lui Dumnezeu, pentru tine face rugaciuni si toata credinta lui în Dumnezeu este pentru tine. De acestea te sfieste, pe acestea le cugeta, pe acestea ti le însuseste cu toata evlavia.
Caci spune-mi: este el rau? Si ce urmeaza de aici? Nu cumva poate acest dascal rau îti harazeste tie bunurile cele mari? Nicidecum, ci el face totul pentru credinta ta.
Nici cel drept nu-ti va putea fi de folos cu ceva, fiind tu rau, si nici cel rau nu te va vatama întru nimic, fiind tu bun si credincios.
Când Dumnezeu a voit sa mântuiasca poporul, a lucrat pe corabia lui Noe prin cele necuvântatoare.
Nu cumva poate viata preotului sau virtutea lui contribuie cu ceva la îndreptarea noastra? Nu astfel de lucruri ne harazeste Dumnezeu, ca noi sa savârsim cele bune sub înrâurirea virtutii preotesti, ci totul este al harului. Preotul este dator de a deschide gura, iar celelalte toate Dumnezeu le lucreaza. El tine numai locul unui sfetnic. Gândeste-te câta deosebire este între Ioan (Botezatorul) si Iisus, si totusi asculta-l pe Ioan ce spune: „Eu am trebuinta sa fiu botezat de Tine” si „nu sunt vrednic sa-I dezleg cureaua încaltamintei”. (Matei 3, 14; Ioan l, 27)
Si cu toate acestea, zic, atât de mare deosebire fiind, Duhul s-a pogorât; ceea ce Ioan nu avea, dupa cum spune: „Si din plinatatea Lui noi toti am luat”. (Ioan 1, 16)
Cu toate acestea, Duhul nu s-a pogorât mai înainte de a se boteza si nici Ioan nu L-a facut a Se pogorî. De ce deci s-a facut asa? Pentru ca tu sa afli ca preotul tine locul unui sfetnic. Nimeni dintre oameni nu sta atât de departe de alt om, pe cât de departe sta Ioan de Iisus, si totusi, cu el, Duhul s-a pogorât, ca tu sa afli ca Dumnezeu lucreaza totul, ca Dumnezeu face totul!
Voiesc chiar a spune ceva paradoxal, însa voi sa nu va minunati, nici sa va tulburati. Si ce voiesc a spune? Proaducerea sau jertfa aceeasi este – chiar de ar face-o Pavel sau Petru, sau oricine altul -, aceeasi este, zic, cu cea pe care Hristos a dat-o ucenicilor Sai si pe care acum o savârsesc preotii.
Cu nimic nu este mai prejos aceasta decât aceea. De ce oare? Pentru ca si pe aceasta nu o sfintesc oamenii, ci Acela care a sfintit-o si pe aceea. Caci precum cuvintele pe care Hristos Dumnezeu le-a grait aceleasi sunt, pe care si preotul le graieste acum, tot asa si jertfa aceeasi este, precum acelasi este si botezul pe care L-a dat. Astfel deci totul este al credintei. A stat de îndata Duhul asupra lui Corneliu, fiindca înca mai dinainte a aratat cele ce se cuveneau si, pe lânga acestea, a avut si credinta. Si acesta este trupul lui Hristos, ca si acela, iar cel ce-si închipuie ca acesta este mai prejos de acela nu stie ca Hristos este de fata si acum, ca si acum lucreaza.
Stiind deci acestea, pe care nu întâmplator vi le-am spus, ci ca sa va îndreptam cugetarea si sa facem a va gasi într-o mai mare siguranta pe viitor, va rog sa tineti seama de cele vorbite. Daca noi auzim pururea, dar nu îndeplinim niciodata, nu avem nici un folos din cele vorbite. Sa luam bine aminte, sa fim cu mare bagare de seama la cele vorbite, sa le scriem, asa-zicând, în cugetul nostru, sa le avem lipite de constiinta si necontenit sa înaltam slava Tatalui si Fiului, si Sfântul Duh, acum si pururea si în vecii vecilor. Amin.