14. PENTRU MILOSTENIE.

din „”Margaritare””

Cuvântul milosteniei nu se cuvine numai bogaţilor şi avuţilor ci şi săracilor şi necăjiţilor le este foarte de folos şi de mântuire. Şi de este cineva să hrănească şi cu cerşitul şi aceluia i se cuvine mai mult acest cuvânt. Pentru că nici unul nu este atâta de sărac şi lipsit cât să n-aibă măcar cât de puţin, că poate cineva şi din puţin să facă puţină milostenie şi să întreacă pe cei ce dau mult ca şi văduva aceia.

Că Dumnezeu nu numără suma banilor ce se dau ci numără mulţimea milosteniei ceea ce se dă de bună voie. Şi aceasta trebuie să cunoaştem adevărat, că numai cei doi bani îi avea şi nu-i părea rău de dânşii. Pentru aceea a lăudat-o Hristos că nu socotea treaba averii ci nevoinţa şi pofta. Că de vom avea osârdie şi milă despre cei lipsiţi, nimic nu ne va împiedica sărăcia. La fel când n-avem oârdie şi blândeţe spre săraci nici un folos nu avem de binele şi de avuţia noastră.

Pentru aceea bogaţii cei nemilostivi mai multă muncă vor avea decât săracii, pentru că nici binele avuţiei lor nu i-a îmblânzit ca să fie domestici şi îndurători pentru cei săraci. Şi nu-mi zice că unii au dat milostenie multă, că deşi au dat n-au dat precum se cade, precum zice Apostolul ce-l ce miluieşte cu blândeţe. Pentru aceea nu vor putea să scape de muncă. Deci de vreme ce este aşa poate vreun bogat să se izbăvească? Încă prea poate. Că şi Avraam a fost mai bogat decât toţi oamenii; ai văzut avuţia lui? Caută şi vezi acum şi agoniseala primirii lui de oaspeţi că i s-a arătat Dumnezeu în amiaza mare în chipul a trei bărbaţi călători şezând el la copacul Mamvri şi îndată ce-i văzu alergă de-i întâmpină pe dânşii şi-i primi cu multă bucurie şi veselie la dânsul. Şi deşi nu ştia tot li se-nchină şi le zise, de mă primiţi pe mine, Stăpânii mei, nevrednicul, osteniţi până la sălaşul meu cel trecător.

Ai văzut ce lucru mare făcu cinstitul bătrân în amiază zi? Neşezând sub vreun acoperământ, ci ca un străin şi călător cel bogat şi de bună seminţie marele patriarh Avraam, că-şi lăsă casa şi femeia şi slugile şi ieşi să vâneze şi întinse mreaja iubirii de oaspeţi ca nu cumva să scape şi să treacă vreun călător sau vreun străin neospătat de la casa lui, ci socoteşte ce face, nu trimise vreo slugă că avea mii, pentru că ştia că slugile sunt leneşe şi somnoroase şi se temea ca nu cumva să dormiteze sluga şi să treacă oaspetele şi va pierde vânatul, ci se duse el singur şi şedea lângă drum în arşiţa soarelui.

Vezi pe Avraam pe bogatul cel adevărat, ia spune-mi bogatule, suferi tu numai să vezi pe cel sărac sau să-i răspunzi ceva sau grăieşti către dânsul, sau de nu-i dai nimic măcar să-l mângîi cu cuvântul? Şi se sculă Avraam şi li se-nchină lor, deşi nu-i cunoştea pe dânşii, nu era atâta minune că slujea lui Dumnezeu, ci că, cu necunoştinţa lui cu care nu-i cunoştea pe dânşii, mai mult i se arăta osârdia primirii de oaspeţi. Cheamă şi pe femeia lui ca să facă ospătul împreună că aşa se cade bărbatul cu femeia amândoi să ospăteze oaspeţii, sau post de-ar face sau milostenie sau altă bunătate, deci chemând-o pe ea îi zise: apucă curând şi cerne făină cu sita şi frământă pâine bună să ospătăm oaspeţii ce ne-a trimis Dumnezeu.

Iar iubitoarea de străini Sarra, îndată asculta cuvântul lui şi nu-i stătu împotrivă cu cuvântul, nici îi zise cum zic multe femei din vremea de acum. Ia caută să vezi cu ce se ocupă bărbatul meu? Sau doar eu sunt femeie de morar, sau de pitar să-ţi frământ pîine? Eu am zestrea mea şi avuţia mea atâtea roabe şi nu le zici acelora, ce-mi zici mie? Nu zise aşa ci era cu adevărat jupîneasă, ci îndată făcu porunca bărbatului ei.

Unde vei afla femei ca aceia în vremea de azi? Oare sufere să facă porunca bărbatului lor? Nu, numai ce le vezi mîinile lor peste tot împodobite cu aur şi tot din lăcomie şi din luare de la săraci. Arată mîna Sarrei şi vezi ce poartă şi cu ce este împodobită? Cu milostenie, cu iubire de străini, cu dragoste şi cu iubire de săraci. Îi zice Avraam ei, nevoieşte-te degrabă de frământă trei măsuri de făină curată cu sita cea deasă, aşa zise, şi el aleargă la cireada vitelor.

Împărţiră osteneala ca să împartă şi cununile de la Dumnezeu. Deci junghie viţelul îndată, alergă bătrânul ca un tânăr că îl ajută mintea spre dragostea iubirii de străini. Să fi văzut pe un domn care avea atâtea slugi cum aducea viţelul şi nimic nu-l îngreuia că-l uşura râvna ce-o avea. Deci cel ce a venit ce a făgăduit pentru plata ospăţului lui Avraam? Zise, pe la anul în vremea aceasta iar am să vin şi va să aibă Sarra un fiu.

Ai văzut ce roadă odrăsli iubirea oaspeţilor şi masa cum a fost de grasă? Cum era de frumoasă? Cum se coapse strugurele mai înainte de vreme? În acest fel sunt roadele milosteniei. Pentru aceea să nu ni se pară nouă că ni se împuţinează avuţia noastră când dăm milostenie, că nu se împuţinează ci se adaugă şi se-nmulţeşte, nu se sfârşeşte avuţia milostivului ci prisoseşte că este o neguţătorie cu dobândă şi rodul şi sămânţa ci şi mai vârtos amândouă dobândă şi agonisită păzită se află.

Că cela ce umblă cu corabia multă nevoire rabdă. La fel şi plugarul la semănătura lui, multă primejdie are, sau de secetă sau de vremi grele şi de ploi prea multe. Iar avuţia aceea ce se pune în mâna lui Iisus Hristos, stă neclintită de toate vicleşugurile, că nimeni nu poate să o răpească din mâinile lui Hristos ce stă în vecii vecilor şi ne face nouă roadă, că văzând Dumnezeu că aici nu rodeşte, o ţine şi o păzeşte ca după moartea noastră să o luăm cu mai multă dobândă. Şi de vreme ce când un om ia de la altul ceva nu se arată nemulţumitor, ci răsplăteşte celui ce i-a dat, cu mult mai mult va da Hristos celui ce i-a dat lui, că de vreme ce Hristos şi neluînd nimica, tot dă, dar cum să ia şi să nu dea?

Ascultă ce zice Solomon: “Cel ce miluieşte săracul împrumută pe Dumnezeu”. Ai văzut împrumut minunat şi slăvit? Altul este cel ce-mprumută şi altul se face datornic şi plăteşte datoria. Pentru aceia nu zice înţeleptul că cel ce miluieşte săracul dă lui Dumnezeu, ci zice că împrumută pe Dumnezeu ca să nu-i pară că plata va fi singură şi fără dobândă, căci cunoaşte Dumnezeu lăcomia noastră că nesaţiul nostru pofteşte pururea mult, pentru aceea, cel ce are bani nu vrea să împrumute pe sărac fără de chezaş şi fără de zălog şi fără de zapis, pentru aceea văzând Dumnezeu că nimeni nu împrumută pe sărac fără de chezaş ci caută tot la dobândă şi nici unul nu este milostiv şi să fie prieten săracului, iar săracul de toate acestea este pustiu şi nu are semn nu are să puie zălog sau chezaş, pentru aceea nimeni nu vrea să-l împrumute.

Văzându-l pe acesta Dumnezeu că are greu din neomenia boierilor s-a pus pe sine la mijloc şi pentru cel sărac intră chezaş, iar la împrumutător se puse zălog, pentru aceea zice înţeleptul: “Cel ce miluieşte săracul împrumută pe Dumnezeu”, împrumută de multe ori şi bogaţii, însă numai pe cei ce dau dobândă multă, zicând adică că se ţin de cuvânt. Iar pe cei săraci nu-i  împrumută zicând că se plătesc rău.

Pe Dumnezeu pe platnicul cel bun care ne dă pentru una, o sută şi iertare de păcate, pe acesta îl lăsăm, iar pe cei ce nu ne dau nici ceea ce le dăm noi, îi împrumutăm pe aceştia cu multă avuţie. Că, i-a spune-mi ce dobândă ne dă nouă pântecele pentru care lucrăm şi strică toată viaţa noastră în stricăciune şi în putrejune? Ce cinste avem noi din mărirea deşartă şi din mândrie? Numai zavistie şi scârbă şi vrajbă; ce ne dă scumpetea? Numai griji şi nevoinţă multă. Ce dobândim din curvie care dobândeşte matca focului? Viermele cel neadormit; dar pe aceştia să-i avem noi datornici? Şi nu pe Dumnezeu? Pentru aceea nu vom pierde numai dobânda ci şi averea şi încă aşteptăm să dobândim şi munca de veci.

Pentru ce dar frate nu dai bani împrumut celui ce-ţi dă toţi încă şi mai mulţi? Au doar zici că va zăbovi pînă îţi va plăti? De multe ori dă Domnul şi-n această viaţă că adevărat este cuvântul care zice: “Căutaţi mai întîi împărăţia cerurilor şi toate acestea vi se vor adăuga vouă”, iar de va şi întârzia până îţi va da banii, vei avea mai mult dobândă. Şi aceasta o vedem la cei ce împrumută, că le sunt fraţi cei ce zăbovesc cu datoria, pentru că li se adauge dobânda, iar cel ce dă datoria de se plăteşte curând scurtează dobânda. Deci de vreme ce oamenii pentru care ne sunt datori, nu ni se pare greu când întârzie cu banii, căci ne meşteşugim ca să ne adauge dobânda. Dar pentru Dumnezeu de ce să fim aşa de slabi de inimă?

Cel ce miluieşte pe sărac, împrumută pe Dumnezeu, o milostivire mare şi iubire de oameni, câte împrumuţi şi tu de la Domnul meu, de la slugile tale pentru milostenia săracilor; dar în ce vreme ne vei plăti? Întrebi unde şi când îţi va plăti datoria. Când va şedea Fiul Omului pe scaunul slavei Lui şi va pune oile de-a dreapta iar caprele de-a stânga şi va zice celor din dreapta lui: “Veniţi binecuvântaţii Tatălui Meu, de moşteniţi împărăţia care vă este gătită vouă de la întemeierea lumii”. Pentru ce o zice aceasta, pentru creştini cei milostivi: “Că am fost flămând şi Mi-aţi dat să mănânc, însetat şi M-aţi adăpat, gol am fost şi M-aţi îmbrăcat”. Dar pentru ce Doamne Hristoase nu-Ţi aduci aminte de alte bunătăţi, ci numai de milostenie?

Iar Domnul zice: “Nu judec eu păcatul ci neomenia voastră o osândesc că având voi o iarbă doftorească ca aceasta de mult preţ, mântuire sufletului vostru adică milostenia care spală păcatele voastre şi aţi lăsat atâta bine şi atâta plată, că nu pentru aceasta ţi-a dat Dumnezeu avuţie şi bani ca să-i cheltuieşti în mâncări şi în băuturi şi-n lucruri fără de lege, ci ca să-i cheltuieşti la milostenii şi la alte lucruri bune care-I plac lui Dumnezeu, că doar nu dau din ale tale, ci din care ţi s-au încredinţat, ce ţi s-au dat să fie ale tale săracilor măcar de-ar fi şi din drepturile tale truda şi osteneala ta, sau din moştenirea părinţilor tăi, pentru ca să nu ţi se fi poruncit cumva pentru mila lui Dumnezeu să dai milostenie din ale tale şi apoi tu le socoteşti acelea că sunt ale tale şi faci milostivirea lui Dumnezeu pricină de nerecunoştinţă.

Că oare nu ar putea să le ia Dumnezeu de la tine şi să le dea altuia? De nu vrea să o facă aceasta, ci te lasă în voia ta să faci cinste săracilor. Pentru ce dar nu dai milostenie nimănui? Sau ai necredinţă că nu o vei lua iarăşi? Dar aceasta cum poate să fie? Că de vreme ce Dumnezeu dă şi celuia ce nu dă nimănui, dar cu cât mai vârtos să nu dea celui ce i-a de la el. Că pentru aceea a împărţit Dumnezeu şi ţi-a dat şi ţie mai mult decât altora, nu ca să le cheltuieşti cu desfrânatele, cu beţiile, cu lăcomiile bucatelor, cu haine scumpe şi cu alte lucruri pieritoare, ci ca să le împarţi săracilor.

Că de vei ţinea mai mulţi bani decât ţi-ar trebui şi vei cheltui fără ispravă, să ştii că vei avea acolo în iad multe şi rele munci. Am văzut pe mulţi ajungând la atâta neomenie că pentru puţină lene nu-l socotesc pe săracul cel flămând şi zic către dânsul că sunt departe săracii de casă şi sluga nu-mi este aici s-o trimit să-ţi dea de mâncare.

O, nemilostivire şi neomenie şi lene mare, că cu cât nu s-ar cădea să se lenevească cu nimic măcar de-ar fi şi zice mile de loc, de vreme ce ar fi şi plata mai multă, el aici se leneveşte, că pentru cele ce dai numai o plată ei, iar când te osteneşti şi tu cu dânsul atunci pentru aceasta îl lăudăm mai mult că avea mii de slugi şi nici pe una din ele nu a trimis-o la cireadă că el singur măcar că era bătrân şi slab alergă îndată la cireada boilor şi apucă viţelul.

Pentru aceea şi tu de ai fi boier măcar cât de mare nu-ţi fie ruşine să-ţi întinzi mâna să-i dai un ban şi a sluji săracului singur cu mâinile tale, că lui Hristos nu-I este ruşine a-Şi întinde mâna Lui să ia milostenia săracului, iar ţie îţi este ruşine să-ţi întinzi mâna să-i dai un ban sau o pîine, dar nu este aceasta mai mare ruşine? Că de vreme ce dobândeşti împărăţia cerurilor pentru un pahar de apă rece dat celui neputincios, dar când îl vei chema şi la masa ta şi să-l pui la o masă cu tine şi-l vei odihni, încă spune câtă roadă bună vei dobândi?

Pentru aceea să nu ne fie ruşine a mângîia şi a sluji pe cei săraci, că făcând noi aceasta ni se sfinţesc mîinile noastre şi atunci dacă le vom ridica la rugăciune îndată le vede Dumnezeu îndată se milostiveşte şi pofta noastră ne-o dă şi ne-o împlineşte, pentru că banii când se dau sunt ai tuturor, iar să slujească cineva cu mâinile lui şi cu osârdie mare săracilor, aceasta este a unui suflet mare şi viteaz. Că de vezi pe cineva ajutându-ţi la lucrurile cele lumeşti adică la judecăţi sau la alte lucruri, care când îl vezi altădată nu-i ieşi în întâmpinarea lui şi te bucuri de el cu multă dragoste şi-i dai şi daruri şi este ca o slugă a lui cumpărată?

Dar când vezi pe Hristos venind, te leneveşti a-I sluji şi a-I ieşi în întâmpinarea şi a-I sluji cu toată inima că de nu-l primeşti pe cel străin ca pe Hristos, nu-l mai primi, că de ia plată cel ce dă un pahar de apă rece, dar cel ce va da bani şi haine, oare nu va avea mai mare plată?

Adevărat este cu neputinţă să n-aibă, pentru că unde este darea binelui şi milostenia, acolo este şi darul lui Dumnezeu şi niciodată nu se împuţinează şi nici nu scade. Iar unde este dare de bani şi haine multe şi de alte bunătăţi de toate, câtă plată va fi la dreptul judecător? Însă cunosc pe acestea şi altele ca acestea, de multe ori aţi auzit şi aţi învăţat ca să faceţi măcar cât de puţin bine. Dea Dumnezeu să faceţi şi multe bunătăţi că multă nesocoteală şi mare nebunie este, când vrem să cumpărăm vii şi ţarini căutăm cu multă nevoinţă să fie pământul bun şi roditor şi acum vedem înainte în loc de pământ cerul şi să nu ne cumpărăm acolo sat sau locaş şi de acolo să aşteptăm roada ostenelilor noastre?

Ia spune-mi deci va spune cineva că-n acest an se va risipi cetatea aceasta, oare ai mai vrea să zideşti casă în acea cetate ce va cădea? Nu, dar cetatea aceia a cerului nu te temi că se va strica. Pentru aceasta să nu zidim în această lume în care se vor strica nu numai casele şi cetăţile, ci toată lumea, că încă ce zic eu, că vor să cadă, că mai înainte până a nu cădea vor muri. Pentru aceea mai bine este să zidim case în cer de vreme ce acolo nu trebuie ziditori că acolo mîinile săracilor nu numai case ca acestea zidesc ci încă moştenesc şi împărăţia cerurilor şi multă îndrăznire ne face către Dumnezeu.

La atâta înălţime suie pe om milostenia. Şi în ce chip o împărăteasă ce vrea să intre în casele împărăteşti nici un portar n-o întreabă cine este sau unde vrea să meargă, ci toţi boierii curţii aceleia o primesc cu bucurie. Aşa şi pe cei milostivi fără de nici o oprelişte îi aduc la scaunul împărătesc, căci Dumnezeu iubeşte foarte tare milostenia şi lângă dânsul se află. Pentru aceasta zice Scriptura : ˝Stătut-a Împărăteasa de-a dreapta Ta˝, fata cea dintâi a lui Dumnezeu este milostenia, milostenia aceasta pleacă pe Dumnezeu de se făcu om să mântuiască pe om. Pentru aceea orice ar cere de la Dumnezeu şi Părintele pentru cei ce fac milostenia îndată primesc darul cererii, atâta cinste şi îndrăznire are milostenia către Dumnezeu că încă nu numai păcatele celui milostiv le spală ci şi moartea o alungă şi se adevereşte că milostenia le stăpâneşte pe toate şi biruieşte şi moartea.

Că vedem ce mor toţi oamenii şi nu poate să scape nici unul din munca morţii. Nu fii frate necredincios ci află din lucrurile cele ce s-au făcut din ea şi câtă putere are milostenia de biruieşte şi moartea, ascultă. În Ioppe era o fată fecioară şi făcea multă milostenie tuturor şi o chema Tavita şi care muncea ca să facă milostenie în toate zilele şi îmbrăca văduvele şi săracii şi alte mângâieri şi odihne le făcea la toţi săracii apoi s-a îmbolnăvit şi a murit. Ce făcură văduvele şi ceilalţi săraci? Nu au lăsat să îngroape şi au trimis după Apostolul Petru şi alergară de-l întâmpinară văduvele plângând şi arătau lui bunătăţile şi milosteniile făcute de fecioară şi una arată îmbrăcăminte ce-i făcea, alta cămaşa, alta mahrama, alta încălţămintele.

Atunci Petru văzând atâta milostenie şi mai vârtos lacriimile săracilor şi ale văduvelor, plecă genunchii la pământ şi a făcut rugăciune pentru văduve, apoi întorcându-se către trupul cel mort a zis: “Tavita scoală-te”. Iar ea deschise ochii ei şi şezu văzând pe Petru. Iar Petru o luă de mână şi o ridică după aceea chemă pe văduve şi pe toţi cei ce stăteau acolo şi le-o dădu lor pe ea vie. Vezi cât este de bună bunătatea milosteniei şi plata văduvelor, pentru că ce feluri de daruri a dat fecioara văduvelor, dar cu cât mai mult i-au răsplătit văduvele! Că mărimea milosteniei nu se alege din mulţimea banilor, ci din osârdia ce-o dau pe ea.

Cu adevărat zic, în credinţă mult pot picioarele sfinţilor, când intră în casa cuiva că nu-i binecuvintează numai pe oameni ci şi pământul cel ce calcă pe el îl sfinţesc aducând şi dăruind multe bunătăţi şi mari credincioşilor, că orbirea cea din fire o îndreaptă, neputinţa şi foametea o vindecă şi multă uşurinţă şi bucurie aduc credincioşilor.

Pentru aceea şi picioarele proorocului Ilie venind în casa văduvei aceleia la care îi murise copilul şi pe care l-a înviat, minunată şi preaslăvită bunătate arătă, că făcură picioarele proorocului casa văduvei plină de grâu şi borcanul cel de untdelemn îl făcu butoi care pururea era tot plin. Prilej mare se făcu atunci şi a semănăturii şi a secerişului, în ce fel se făcu? Că primi văduva pe dreptul cu un pumn de făină, seamănă făină, seamănă făină şi seceră făină. Şi vasul cel de untdelemn a izvorât mulţime de ulei.

Nu-i trebuiră pereche de boi şi plug să are, nici vânturi cu suflare bună, nici seceră nu-i trebuie, nici arie să aducă să puie snopii, nici să-i treiere, nici vânt nu-i trebuia să vânture, nici moară să macine ci într-o clipă de ceas s-au aflat acestea toate în casa văduvei, în acest fel sunt darurile sfinţilor, aceste daruri le dăruiesc picioarele sfinţilor şi încă mai mult decât aceasta dau.

Ci ca să nu se lungească cuvântul, atâta ţine-ţi minte pentru darurile sfinţilor, şi în ce fel îi cinstim acest fel de daruri ne aduc ei nouă. La fel iarăşi dacă nu-i cinstim mare muncă ne agonisim şi focul cel veşnic mai dinafară, iar va fi celui ce li se împotriveşte cuvântul? Acela a fost Petru şi acela Ilie. Ce grăieşti omule? Dar de au fost Petru şi Ilie, oare n-au avut şi ei aceiaşi fire ce avem şi noi? Sau nu s-au născut ei în această viaţă ca noi? Nu s-au hrănit şi ei cu acest fel de hrană? N-au vieţuit cu lucrurile lumii ca şi noi? Şi mai mult, unii din sfinţi n-au luat femei şi au născut copii, şi unii au învăţat meşteşuguri lumeşti şi alţii n-au petrecut în adâncul şi-n fundul răutăţii? Adică unii au fost vameşi şi prigonitori ai Bisericii lui Hristos, iar dacă s-au pocăit mult, dar au dobândit de la Dumnezeu. Că unii din aceşti apostoli au sculat morţi, ochii orbilor au deschis, stricaţii i-au curăţit, şchiopii i-au îndreptat, dracii din oameni i-au alungat şi tămăduiri multe făceau bolnavilor iar de vei încerca viaţă şi petrece şi acum se află la cei ce vor şi părăsire de răutăţi şi ascultare.

Că şi Hristos nu dă cununile şi biruinţele numai pe-ntreg fie ci acelora ce au ostenit şi au făcut poruncile Lui. Pentru aceia zice: veniţi blagosloviţii Părintelui Meu de moşteniţi împărăţia cea gătită vouă înainte până a face lumea nu că doar aţi făcut minuni, ci pentru că am fost flămând şi Mi-aţi dat să mănânc, însetat şi M-aţi adăpat, străin şi M-aţi primit în casele voastre. Deci de le întărea acelea darul lui Dumnezeu, minunile, iar nici acestea nu ne sunt de stricăciune însă cuvânt de răspuns nu va cere de la noi când ne va cerceta păcatele ce am făcut ci nu numai cu viaţa cea dumnezeiască şi fără de minuni veţi lua cununile iar viaţa ce rea şi fără de lege nu va putea să scape de muncă.

Pentru aceea dar să facem bunătăţi, nu minuni, care bunătăţi poate să ne folosească şi nouă şi vecinului nostru, adică milostenia, rugăciunea, postul, cu acestea toate are putere milostenia, că deşi posteşte fără de milostenie, nu socoteşti acea osteneală postul, mai rău te faci decât lacomul şi beţivul, încât este mai rea răutatea şi neomenia desfătării, dar ce zic postire?

Că de va avea cineva feciorie dinafară de casa mirelui va sta neavând milostenie, deşi nu este altă bunătate întocmai cu fecioria, pentru că fecioria se aseamănă îngerilor la curăţie care nici de nevoie nu era în lege, de vreme ce întrecea firea. Dar de vreme ce se alungă din casa mirelui cei ce au feciorie, pentru că n-au milostenie precum se cade cu bună minte, iată că fără milostenie nu poate să afle nimeni iertarea păcatelor.

Nici în cele lumeşti nu poate să vieţuiască cineva singur, ci şi bucătarul şi războinicul şi meşterul şi negustorul se ostenesc pentru folosul multora şi mai vârtos pentru vecinul lor. Iar mai mult decât aceasta se cădea să facem pentru lucrurile sufleteşti că mai bine este să vieţuiască omul în acest fel, decât să vieţuiască numai pentru dânsul şi de alţii să nu ia aminte, că unul ca acela nu este om ci se cheamă om, că strânge numai pentru dânsul şi unul ca acela se aseamănă cu un şoarece orb ce găureşte pământul şi în sus şi în jos şi i se pare că nu se va mai sătura de nu va întoarce pământul şi în sus şi în jos. Aşa este şi cel ce lăcomeşte pentru totdeauna ca să se îmbogăţească şi totuşi este apoi cerşetor şi sărac în viaţa lui.

Pentru aceea oricine vrea să se îmbogăţească să se facă întâi sărac prin milostenie şi apoi va fi bogat şi aici şi acolo să împartă săracilor ceea ce primeşte peste nevoile lui pentru ca să strângă bogăţie multă şi neputredă în cer. Iar de-ţi pare că acestea sunt cu greu şi fără cale, caută la lucrătorul de pământ că nici el nu poate face pîine multă de nu va semăna tot cât va avea, ci de multe ori se împrumută de seamănă şi risipeşte grâu, dar tu frate pentru că nu dai celora ce le trebuie, să sameni şi să seceri roadă sufletească multă şi fără de moarte? Iar el zice, cum să pot face aceasta, că eu am copii şi ei poftesc să le las în urma mea bogăţie şi boieri; dar ce să îi facă săraci şi cerşetori? Că de le şi laşi lor toată avuţia ta, iarăşi la pază neîncuiată şi slabă îi pui de se păzesc. Iar de l-ai lăsa pe Dumnezeu ispravnic şi împreună moştenitor cu ei le-ai lăsa cele mai mari comori, pentru aceea când vrei să laşi avuţie multă copiilor tăi lasă-i în grija şi pronia lui Dumnezeu că oare nu te-a făcut Dumnezeu şi pe tine ?

Adevărat şi trup şi suflet ţi-a dat şi te-a zidit şi viaţă şi sănătate ţi-a dăruit, deci când te va vedea şi el să arăţi ca el atâta cinste şi către săraci primire şi dragoste, cum nu va deschide atunci avuţie multă să le dea copiilor tăi?

Pe Ilie l-a hrănit femeia aceia cu făină puţină şi el de vreme ce o văzu pe aceia milostivă că-i era milă de el şi-l cinsti mai mult pe el decât pe copilul ei de foame, decât să nu ospăteze pe străin îndată arătă casa ei arie plină de grâu şi vasele de untdelemn.

Deci socoteşte cu mintea ta câtă bucurie şi cinste îţi va da ţie Stăpînul. De ţi-e voia să laşi pe copii tăi bogaţi, lasă-le pe Dumnezeu lor datornic, că copiii de-ţi vor lua banii nu ştiu cum să-i păzească sau unde îi vor da. Ci de vei apuca tu mai înainte şi-I vei da împrumut lui Dumnezeu prin săraci, le va rămânea lor comoară avuţiei nefurată şi va fi plată uşoară şi încă-şi vor mulţumi.

Datornic ni se face nouă Dumnezeu şi-i iubeşte pe aceia ce-i ce dau împrumut şi-i este dator decât pe cei cărora nu le este dator de aceia de ţi-e voia să ai pe Dumnezeu prieten fă-l datornic copiilor tăi, că nu se bucură atât de mult cel ce împrumută pe datornicii săi, cât se bucură Dumnezeu de oameni când le este dator şi de oamenii ceia la care nu le este dator. El fuge şi-i sunt urâţi. Dar pentru ce să dai avuţia ta celor bogaţi? Că iată Hristos, adică săracii stau gata şi aşteaptă să ia banii tăi, să-i păzească şi să-i adaoge şi cu multă mulţumită să ţi-i plătească, că din mâna lui Hristos nimeni nu poate să-i apuce. Şi nu păzeşte numai banii câţi îi dai, ci încă pentru ei te izbăveşte şi pe tine din nevoile trupeşti şi sufleteşti ce-ţi vin asupra. Pentru că oamenii cei ce iau avuţia să ne-o păzească le pare că ne fac bine căci o păzesc, iar Hristos nu face aşa, că nu-I mulţumeşti tu ci încă El îţi mulţumeşte şi mărturiseşte că i-a luat de la tine. La fel de ce-ţi păzeşte că i-a luat de la tine. La fel cel ce-ţi păzeşte avuţia cere plată de la tine, iar Hristos mai mult îţi plăteşte ţie.

Că pentru aceea ţi-a dat Dumnezeu bani ca să-i dai şi tu altui om ca să-i ai temeinici, că până îi ţii tu singur, nici ai tăi nu sunt, iar când îi dai şi altuia atunci şi tu iei din avuţia ta. Şi în ce chip dă un tată unui copil al lui bani puţini şi zice să-i păzească bine şi să nu-i ia cineva, apoi îi dă şi o slugă pentru mai multă pază, aşa  face şi Dumnezeu şi zice, dă celui ce trebuieşte ca să nu-ţi ia altcineva, sau vreun asupritor sau vreun hoţ sau diavolul cum i-a luat oarecând şi ai lui Iov sau singură moartea ţi-i va lua.

Că până-i ţii tu banii nu-i ţii bine, iar de mi-i vei da mie, lui Dumnezeu prin săraci, Eu ţi-i voi păstra toţi şi cu multă pază, că nu-i iau pentru ca să-i stric ci pentru ca să-i adaog şi să-i ţin, să ţi-i dau în vremea aceea a judecăţii, că atunci nu este nimeni nici să te-mprumute nici să te miluiască.

O, bogatule de ce te osteneşti în deşert şi ascunzi avuţia ta să nu o ia săracii? Ce te mânii când îţi cer săracii? Nu doar cheltuieşti dintru ale tale? Ale lui Dumnezeu şi ale Părintelui din cer iar nu ale tale, că avuţia nu s-a născut împreună cu tine. Ci dă cele ce ai luat că nu ţi s-a poruncit numai tot să iei, că să şi dai, căci dai avuţia ta pământului?

Dă avuţia ta în mâna Mea, sau n-ai mai bun credincios pe Făcătorul cerului şi al pământului decât pe pământul cel fără de suflet? Zici că: am dat, adevărat ai dat, dar n-ai dat cum se cade pentru că zice Apostolul, că pe dătătorul cel blând îl iubeşte Dumnezeu, că atunci vei răspune că n-o să mai ai şi nici nu poţi să-ţi câştigi nici un prieten nici ajutor pe nimeni, pentru că sunt şi alţii flămânzi şi n-ai de răspuns nimica.

Pentru aceia nici bogatul să nu-nalţe cu firea şi să se mândrească că a dat milostenie multă. Nici săracului să nu-i pară rău că a dat puţin, că de multe ori dă mai multă milostenie cel sărac decât cel bogat, că milostenia cea multă ca şi cea puţină nu se socoteşte la mărime dării ci după buna voinţă şi după puterea avuţiei şi după stăpânirea celor ce o dau. Că tu bogatule, hrăneşti pe cei ce te laudă peste măsură şi cheltuieşti ca dintr-o fântână ce izvorăşte gata, numai ca să te laude în deşert şi tu te bucuri şi te veseleşti. Iar dacă vezi pe sărac te temi tare să nu sărăceşti. Dă omule celui ce este sărac, iar nu judecătorilor ca să nu pierzi cu banii tăi şi să duci la muncă şi sufletul tău şi al aceluia. Pentru că tu cu cinstea ta cea peste măsură eşti pricină pierii lui. Că de-ar şti judecătorii că nu-ţi trebuieşte ţie şi meşteşugul lor este fără dobândă, ar lăsa şi ei acel meşteşug drăcesc ca să nu meargă în muncă pentru tine.

Omul cel orb dacă primeşte milostenie el vede şi trage pe cel ce l-a miluit şi-l duce în împărăţia cerului şi cel ce se împiedică şi aici şi acolo şi cade-n gropi acela îţi este povaţă la suitul cerului. Pentru că de nu faci milostenie pentru vederea oamenilor, de te-ar vedea toată lumea ca şi când nu te-ar vedea nimeni, că n-ai făcut ca să te laude, că n-a zis Hristos: “Nu faceţi milostenia voastră numai înaintea oamenilor”, ci a zis ca să nu vă arătaţi lor cu laude.

O, ce mare vrednicie are sărăcia, că se închipuieşte Dumnezeu în chipul ei şi se ascunde-n ea. Că săracul întinde mâna iar Dumnezeu este cel ce primeşte.

Când ţi se întâmplă ceva pagubă, sau scârbă sau boală, sau furt, sau strâmbătate sau altă primejdie dă milostenie şi mulţumeşte lui Dumnezeu, că ţi s-a întâmplat supărare ca aceea şi vei vedea că-ţi va veni mult dar de la Dumnezeu, că atâta este dobânda cea sufletească că măcar de este şi puţină dar tot este de folos cât poate să acopere toată paguba trupească în toată viaţa. Şi de nu credeţi cercetaţi şi veţi cunoaşte slava şi pronia lui Dumnezeu.

Un rău este că în toată viaţa noastră petrecem cu vicleşuguri şi cu păcate, că deşi facem cândva vreun bine îl facem ca slugile cele nemulţumitoare şi fără de minte, cu multă neguţătorie şi precupie pentru că cercetăm cu de-adinsul ce plată şi dobândă vom avea pentru cele ce facem. Că de am face măcar pentru nădejdea plăţii, multă plată vom avea, că se cade toate oricâte vom face, pentru Hristos să le facem şi să nu le facem pentru nădejdea plăţii, de vreme ce Dumnezeu când ne-a făcut pe noi din început nici un lucru bun nu aveam cu noi, iar El îndată ne-a dăruit multe bunătăţi dar cei ce se ostenesc şi rabdă multe pentru Dumnezeu, oare ce bine nu le va dărui şi aici şi acolo? Mii de plăţi le va da.

Noi cu multă nevoie cheltuim pentru noi multă avuţie, iar iubitorul de oameni a dat pentru noi osândiţii şi pe Fiul Lui cel Unul Născut, iar noi pentru prietenii noştri nu suferim pagube şi alte nevoi iar pentru dragostea lui Dumnezeu nici puţin argint nu dăm. Dar cum nu este aceasta rea neomenie şi nerecunoştinţă? Că Hristos şi sufletul Lui l-a dat morţii pentru noi şi cinstitul Lui sânge l-a vărsat pentru noi nemulţumitori, iar noi nu voim să vărsăm bani noştri cei putrezi pentru Hristos, ci trece pe lângă El şi-L lasă gol şi străin şi flămând. Dar cine va putea să ne scoată din munca ce va să fie? Altul nimeni fără Dumnezeu, noi înşine mergem la muncă că de ne-am aduce aminte fiecare de cuvântul şi răspunsul cel ales al judecăţii, nu ne-am osândi pe noi să mergem în munca focului.

Hristos S-a dat pe sine morţii pentru noi şi săracul moare de foame, iar noi ne facem a nu-l vedea şi fugim de dânsul. Că precum banii sau argintul de-am avea să dăm, ci mii de suflete de-am avea se cade să le punem toate pentru Dumnezeu. Căci când trag pe cineva dintre noi vinovat şi-l aduc să-l spânzure sau să-l înţepe n-ar pofti mai bine să dea toată avuţia câtă are numai să scape de moarte? Şi încă i-ar părea că îi este în dar.

Acum dar să cunoaştem că şi pe noi ne trag şi ne duc pe calea osândei, să ne ducă în matca focului celui nestins, şi să dăm măcar jumătate din avuţia noastră să ne izbăvim de muncă, iar noi ţinem fără de ispravă avuţie nedreaptă şi bani, care nici nu sunt ale noastre să le dăm? Dar ce răspuns şi ce iertare vom avea în această lume şi în cealaltă? Când ne vom lipsi de viaţa cea veşnică. Că de vreme ce, de multe ori cineva îşi dă toată avuţia lui pentru cinstea şi boieria aceasta lumească şi trecătoare când este să se scape de această cinste şi boierie deşi nici aici nu stă multă vreme că mulţi până a nu muri îşi pierd cinstea şi funcţia. La fel alţii pentru această cinste trecătoare îşi pierd şi viaţa, dar acestea le-am văzut şi le-am păţit şi tot ne nevoim pentru cinste şi mărirea cea deşartă.

De vreme ce noi oamenii pentru acestea păţim atâtea răutăţi, dar pentru slava cea stătătoare şi veşnică, oare ce lucru o să avem dacă nu vom da nici puţini bani să o dobândim? Că nici aceia nu vor fi ai noştri pe care vrând nevrând îi vom lăsa aici şi fără de voia noastră de-i vor ţine alţii şi se vor lăuda cu dânşii, deşi nu sunt acestea lucruri ale nebuniei şi ale beţiei, pe care şi fără de voia noastră ni le iau alţii? Dar pentru ce să nu le dăm săracilor până suntem vii şi ne sunt ochii deschişi, ca după moartea noastră să-i avem cu noi şi fără de voia noastră neclintiţi.

Dar noi numai ce cumpărăm robi şi cai şi catâri şi-i împodobim cu frîie de aur, iar pe Hristos Îl vedem gol şi flămând şi strigă pe la uşile noastre şi întinde mîna, şi nimeni nu-L miluieşte şi nu numai atâta ci Îl şi alungă.

Dar ce lucru va fi mai rău decât această neomenie. Dumnezeu trimite săracii spre noi şi le zice, duceţi-vă să vă dea fraţii voştri din avuţia Mea care le-am dat-o. Dar noi nici nu le dăm nimic ci încă îi şi batjocorim şi îi mustrăm şi-i alungăm. Socoteşte cu mintea ta a câte tunete şi fulgere sunt vrednice acestea pe care le facem noi, că de ai trimte tu o slugă la altă slugă aşa să ia de la dânsul banii tăi, iar el nevrând să-i dea şi încă să-l şi înjure, oare câtă răscumpărare i-ai face tu acelui înjurător pe care l-ai împrumutat?

Deci de suferim de greu, acest lucru ce se întâmplă între noi oamenii, dar Dumnezeu cu cât se va mânia mai mult asupra noastră dacă nu vrei să dai săracului ce-ţi cere milostenie ci încă îl şi mustri şi-i otrăveşti sufletul? Că de ar şti săracul că vrei să-l batjocoreşti şi să-l mustri nici n-ar veni. Iar bogatul răspunde şi zice, fără de obraz este săracul şi umblă încoace şi-n colo şi strigă. Ce grăieşti tu omule? Că tu de multe ori când şezi la masă porunceşti slugii tale să umble repede să-ţi aducă bucatele, iar de umblă încet şi zăboveşte puţin, tu vrei să îmbolzi masa de mânie, deşi cunoşti bine că de va şi zăbovi tot nu te va lipsi de dulceaţa bucatelor. Iar tu pentru nimic te faci ca o fiară sălbatică şi nu-ţi zici ţie fără de obraz, care se teme şi tremură de toţi, dar cum îşi va astâmpăra foamea? Sau nu este aceasta mare obrăznicie şi neomenie.

Şi de-ai vedea o picătură de ploaie picând în casa ta îndată aduci meşteri de repară să nu te ploaie. Dar ce fiară nu s-ar întrista şi îmblânzi văzându-te în atâta nemilostivire şi neomenie? La fel altul nu numai că nu miluieşte pe săracul ce lăcrimează încă îl şi ocărăşte şi-i zice că e leneş şi nu vrea să lucreze. Dar numai tu lucrezi? Că şezi toată ziua de mănânci şi bei peste măsură şi lucrul tău este nedreptatea că iei ostenelile străinilor cu lăcomia şi cu sila. Mai bine ar fi să nu lucrezi nici tu lucru ca acesta al lăcomiei şi nedreptăţii. Deci când vezi vreun sărac că este tânăr şi sănătos şi nu vrea să lucreze care vrea să se hrănească fără de osteneală, acestea zi şi către tine că pătimeşti la fel şi nu faci cele ce a poruncit Dumnezeu deşi eşti sănătos. Şi tu ocărăşti săracul că nu lucrează?

Dar Dumnezeu te va judeca pentru lucrurile tale cele viclene, că iei cu sila şi strici casele săracilor. Zici că minte prea multe şi se face sărac, deci pentru aceea ţi se cade să-l miluieşti, că în atâta nevoie ajunge săracul că trebuie să facă şi de acestea. Noi le zicem “nu te-am hrănit o dată şi de două ori şi ai mâncat? “ De ce nu zici şi tu pântecelui tău, că ieri te-am săturat dar astăzi ce-mi ceri iarăşi de mâncare bucate? Dar tu pântecele tău îl saturi peste măsură atâta cât este să crape, iar pe săracul care îţi cere puţin tu îl alungi.

Dar cum va vrea să te audă pe tine Dumnezeu, când Îl rogi ca să-ţi ierte păcatele tale, dacă treci pe cel ce este în nevoie şi nu dai din binele ce-l ai de la Dumnezeu? Oare acestea sunt vrednice de hulă? La fel pe cel ce te laudă cu minciuni îl hrăneşti şi nu-l socoteşti să-ţi fie lucrul cu pagubă, iar când vezi venind vreun sărac flămând şi plin de frig şi de toată răutatea, nu numai să te faci a nu-l vedea ci încă-l şi ocărăşti şi-i zici pentru ce nu vrei să lucrezi şi vrei să te hrăneşti fără de osteneală?

Dar tu cele ce le ai din osteneala ta le ai? Nu, dar de unde, sau din moştenirea părinţilor tăi? Nu, ce sunt din osteneala şi truda mea. Dar pentru că sunt din osteneala ta de aceea mustri  pe sărac că ţi-i frate, ba nu pentru aceea, ci pentru că este nelucrător şi leneş şi se face a cere. Ce grăieşti tu omule? Pentru o bucată de pâine ce o să i-o dai îl porecleşti şi-l faci leneş. Nu pentru aceea ci de-i dă cineva lui haine el îndată se duce şi le vinde. Dar tu poţi să ţii toate lucrurile tale? Pentru ce grăieşti aşa? Toţi cerşetorii sunt nelucrători şi leneşi. Nu este vreunul scăpat din furtuna mării? Nu are vreunul nedreptate de la judecăţile cele strâmbe? Nu este vreo unul păgubit de furtişag şi de pradă, nu este cineva scăpat dinaintea focului, sau din boală, sau din alte nevoi multe?

Dar noi când vedem vreun sărac gol plângând şi strigând şi căutând în cer, îndată zicem: Ia te uită cum strigă vicleanul şi mincinosul, dar nu-ţi este ruşine? Cui zici că este leneş şi se face sărac? Mai bine este să nu dai săracului decât să-l ocărăşti şi să-l înfrunţi dar această ocară nu este a lui ci este a ta, pentru că el săracul cunoaşte că va cere la oameni nemilostivi şi le va grăi şi vreun cuvânt de umilinţă pe nimeni nu poate să întoarcă spre milă şi-ndurare, că pentru aceia se nevoieşte măcar cu chipul cel smerit să îmblânzească sufletul cel nemilostiv.

O, mare nemilostivire şi neomenie! Că de vedem vreun sărac să ne ceară milostenie cu faţă veselă, noi zicem: acesta este un adevărat făţarnic, că de face acest meşteşug ca să se arate că este rudă bună şi de vedem alt sărac gol şi ticălos ne mâniem pe dânsul, o mare necunoştinţă şi neomenie? Omule, de vrei să-i dai, tu îi dă, iar de nu-i dai, nu-i da şi-l alungă nu-l mustra în vedere. Nu ajunge că nu-l miluieşti tu ci încă opreşti şi pe altul ce vrea să-l miluiască? Când aude cineva zicându-i că este mincinos şi viclean, nici lui nu-i dă nici altuia sărac gândind că toţi sunt ca şi dânsul, dar pentru ce-şi golesc mădularele lor cele frânte şi betege? Pentru că noi nu suntem milostivi că de-am fi cu noi milostivi, către ei n-ar mai face aceste meşteşugiri. De am vrea noi să vedem că sunt săraci şi asupriţi n-ar face nici ei aşa; dar cine ar vrea să fie atâta de nenorocit şi sărac, încât să-i fie drag a se tângui cu femeia şi cu copii goi în mijlocul târgului între atâta popor. Ce lucru va fi mai rău decât sărăcia aceasta? Şi nu numai cât nu-i miluim, ci şi-i ocărâm şi-i facem că sunt fără de omenie.

Tu iei cele străine şi eşti obraznic, iar pe ei pentru o fărâmă de pâine ce îţi cer îi faci obraznici? N-ai auzit pe Hristos că zice la tot ce-ţi cere dă-i şi la cel ce vrea să se împrumute de la tine să nu-ţi întorci faţa.

Pentru că, cum nu este cu cale ca tu să lăcomeşti şi să mănânci mult şi să fii ca unul de altă lege şi să şezi până la miezul nopţii cu mâncăruri şi cu băuturi şi pofteşti să-ţi zică zicători şi să dormi pe aşternuturi moi pe perne cusute cu fir în toată viaţa ta, iar pe sărac să-l vezi gol şi slab şi tremurând şi flămând şi te faci a nu-l vedea? Şi încă ce zic eu goliciune şi tremurare? Că unii din săraci de nevoie multă şi-au orbit copiii pentru nemilostivirea şi neomenia noastră, că nu ne este milă de dânşii să fim înduraţi şi milostivi, că de vreme ce văd ei că nici de golătatea lor nici de vârsta lor nu i s-a făcut milă nimănui, nici cu alte primejdii de ale lor rele n-au putut să aducă pe nemilostivi la îndurare ca să le fie milă de ei, pentru aceea au cutezat de au făcut acest rău mare, adică de şi-au orbit copiii pentru ca să-şi poată trece nevoia flămânzii şi au gândit să fie mai bine lipsiţi de lumina lumii, decât să moară fără dreptate acea moarte rea a foamei.

Adevărat mare om şi cinstit este milostivul când face milostenia cu toată inima şi fără de voie rea precum zice Apostolul, că pe dătătorul de bunăvoie îl miluieşte Dumnezeu, căci când face milostenie şi socoteşte că nu-I dă şi-I ia atunci este multă bogăţie şi fără de răpire de vreme ce socoteşte acea milostenie ca o dobândă şi ca o facere de bine ca şi când n-ar păgubi nimica, că cel ce socoteşte milostenia pagubă nu are nici un dar, că cel ce miluieşte pe altul trebuie să se bucure, iar nu să-şi facă voie rea; dar cum nu este acesta lucru fără cale şi fără de tocmeală, când vrei să potoleşti scârba altuia şi a nu-şi face voie rea şi pe tine te scârbeşti, că dacă îţi pare ţie rău că izbăveşti pe altul din scârbă, acesta este semnul unei nemilostiviri mari şi împietrire de inimă. Că te arăţi pe tine ce fel de milostivire ai către săraci. Că mai bine ar fi fost să nu-i fi alungat scârba decât să-l fi mântuit, o, omule, că eşti aşa de împuţinat de suflet sau doar te temi că ţi se va împuţina avuţia şi banii? Iar de ai avut gând şi această socoteală când dai banii să-ţi pară rău şi să te scârbeşti, mai bine să nu dai. Şi de-ţi pare că nu se adaugă milostenia în ceruri nu da, da oare şi aici pe pământ vrei să ceri plată?

Lasă milostenia să fie milostenie şi nu negustorie şi aici pe pământ mulţi milostivi au luat plată de la Dumnezeu, dar n-au luat aşa pe întreg ca o lăcomie, că cei ce cer să ia aici, iau mai puţină plată decât acolo. De aceea să nu zicem că cutare sărac e viclean şi neghiob, dar tu nu căuta ocare săracului ci numai caută că este în nevoie şi-i trebuie mângîiere oricine ar fi măcar de-ar fi vrednic morţii şi l-ai vedea că-l duc să-l spânzure sau să-l înţepe, de-ţi va cere milostenie, dă cu toată inima pentru că Hristos aşa îţi socoteşte plata ca şi când ar fi luat El singur acea milostenie pe care ai făcut-o cu cel osândit, o, omule sau pentru aceea iei învăţătură de la Sf. Scriptură ca să-i ocărăşti pe cei săraci?

Nu ţi s-a poruncit să-i ocărăşti ci să-i miluieşti nu pentru că şed fără de lucru nici să le cercetezi lenea lor şi viclenia lor, ci să îndreptezi lipsa şi sărăcia lor şi să-i mângîi şi cu mîinile tale să slujeşti celor ce zac. Când vrei să faci cu unii ca aceştia milostenia nu căuta viaţă neocărâtă, nici nu cerceta să afli la dânşii lucruri bune, că şi aceasta este o nebunie mare la noi, că pentru o fărâmă de pâine ce vrem să dăm săracului cercetăm toată viaţa lui cum o petrece sărmanul; că de este şi ucigaş sau fur sau altceva rău de-ar fi făcut cel ce-ţi cere hrană adică pîine sau bani, nu ţi se pare de a fi vrednic de acestea şi el ca o zidire a lui Dumnezeu ce este.

Că Stăpânul tău Hristos răsare soarele şi pentru dânsul ca şi pentru tine, iar tu nu-i dai hrană nici pentru o zi.

Dar nu ştii că marele patriarh Avraam pentru dragostea de oaspeţi îşi făcu numele vestit şi la Dumnezeu şi la oameni şi mai mult fiindcă n-a cunoscut cine erau cei ce veneau la el, că acei trei bărbaţi era Dumnezeu în trei Feţe, care numai ce îi văzu îndată de-i întâmpină în faţă şi li se-nchină şi-i zise ca un obraz Doamne, căci Sfânta Troiţă este un Dumnezeu, Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt, şi pentru aceea nu-I zice Stăpânilor de-am aflat har înaintea voastră, nu mă lepădaţi pe mine sluga voastră pentru aceea nici tu nu cerceta mult că pe străini îi primeşti pentru Hristos, deci de vei cerceta totdeauna şi vei umbla cu meşteşugul de multe ori vei trece şi vei greşi şi-ţi va lipsi plata primirii de oaspeţi, că nu suntem noi datori să miluim şi să cinstim numai pe cei ce sunt de-o credinţă cu noi, iar pe cei necredincioşi să nu-i socotim, ci când îi vei vedea şi pe aceştia la nevoie şi păţind rău nimic altceva să nu căutăm numai cum am putea să-i miluim că aşa vom dobândi plata milosteniei şi a ajutorului, că nu ştim de unde s-a luat acest obicei făţarnic, că de vedem un om plecat şi neputincios nimic nu întindem mîna să-i dăm, iar de vom vedea vreun călugăr venind de la pustie noi ne nevoim şi nesilim să-l ospătăm şi să-l cinstim adică ca şi cum ar fi sfânt, dar tu măcar elin de ai vedea sau evreu sau alt om fără de lege fiind în nevoie şi în primejdie ţi se cade să-i faci bine. Pentru că cel ce alege şi caută să facă bine numai călugărilor, mai pe urmă îi va certa şi pe aceştia şi-i va ocărî şi, sau că  nu sunt drepţi sau că nu fac minuni şi de vicleşug pe nimeni nu chivernisesc, deci iată că lipseşti ce este mai bun al milosteniei că pe încet va înceta şi acea milostenie puţină.

Că de vezi vreun măgar înecându-se tu îl scoţi şi nu mai întrebi al cui este, cu mult mai mult nu se cade să-l cercetezi pe om de unde este şi al cui este. A lui Dumnezeu zidire este, măcar elin de este, sau evreu, sau fără de lege, lui îi trebuieşte ajutor de la tine.

Iar tu când vezi pe cineva bogat şi avut şi ţinându-se bine zici bun este acesta că are minte şi nu risipeşte iar de-l vezi ţinându-se rău şi sărac zici: pentru că este rău de aceea petrece aceste răutăţi, dar acesta este semn de mare nebunie şi de mândrie de vreme ce pentru aceea se cheamă milostenie ca să miluim şi pe cei vrednici, că de vom cerceta mult şi vom cerceta pe cei nevrednici, nici pe cei vrednici nu-i vom putea întoarce să fie către noi.

Deci de vom da totdeauna şi la cei nevrednici fără sminteală cu aceştia vor veni şi cei vrednici la mâinile noastre că de vom vrea să cercăm cinstea şi folosul slugilor noastre şi vom cerceta peste măsură aceea va face şi Dumnezeu cu noi. Că vrând cei ce sunt slugi lui Dumnezeu ca să dea răspuns ca şi noi, atunci noi ne vom scăpa de mila şi de iertarea lui Dumnezeu, că cel ce face milostenia şi primeşte străinii nu trebuie să caute lucrurile bune la sărac. Ci numai să ajute sărăcia lui şi să-i sature foamea, pentru aceea când vezi săracul nu fugi de dânsul nici nu-ţi întoarce ochii în altă parte, ci zi cu mintea ta cuvântul proorocului David ce zice: “Fericit cel ce socoteşte săracul şi nenorocitul, în ziua cea rea îl va izbăvi pe el Domnul” adică ca şi cum ţi-ar zice că de-aş fi ca acest orb sau şchiop sau ca cel ce are strâmbătate ce ar fi de mine ticălosul aşa aş cere şi eu şi m-ar mustra.

Adu-ţi aminte că într-un fel este şi el ca şi tine liber şi în unirea firii, că toate le-a dat Dumnezeu de obşte, ori bogăţia ori sărăcia. Iar tu pe săraci nici ca pe cîinii tăi nu-I ai, că pe cîini îi saturi iar săracul de multe ori moare flămând, dar iată că este mai fără de cinste liberul decât robii tăi. Ai să zici că aceia fac treburile tale. Iar eu să-ţi arăt că săracul îţi face mai multă slujbă decât slugile tale, că te va pune în ziua cea groaznică a judecăţii Domnului fără de osândă şi te va izbăvi din  pîrîul cel straşnic de foc. Ce bine ca acesta pot să-ţi facă slugile tale?

N-ai auzit că fecioara cea milostivă Tavita când a murit nu a înviat-o slugile cele ce-i slujeau, ci au înviat-o săracii, iar tu pe sluga lui Dumnezeu cea slobodă, adică săracul, nu o primeşti să fie măcar întocmai cu slugile tale, care sărac numai cu chipul poate să te facă să-ţi fie milă de dânsul.

Dar tu cum te rogi lui Dumnezeu ca să te audă şi să-ţi ajute când îţi vine vreo pagubă sau primejdie, că de vreme ce tu te faci a nu vedea pe cela ce ţi-a greşit nici nu te-a păgubit vreodată, care are osteneală şi durere şi se pedepseşte cu foame şi cu goliciune în gerul iernii, dar Dumnezeu căruia Îi greşeşti în toate zilele cum te va lăsa nemuncit şi nepedepsit?

De vreme ce zice, că cel ce-şi astupă urechea ca să nu audă rugăciunea săracului, nici Dumnezeu nu-l va auzi pe el. Deci în ce fel vom fi noi spre săraci ori milostivi ori nemilostivi, aşa va fi şi Dumnezeu spre noi.

Însă rugăciunea, milostenia şi postul de alte bunătăţi ce face creştinul sunt mare jertfă către Dumnezeu, numai să fie cu adevărat din munca şi osteneala lui să fie curat de tot felul de lăcomii şi răpire. Pentru că aceste jertfe le primeşte Dumnezeu, iar cele din strâmbătate le leapădă şi-I sunt urâte, că care jertfă este spurcată şi necurată, şi încă mai mult în loc să-L îmblânzească pe Dumnezeu ea îl îndeamnă la mînie. Că pentru aceea se cheamă milostenie ca să miluim iar nu să facem rău fraţilor noştri celor de o credinţă cu noi. Iar cel ce ia ostenelile unora şi le dă altora nu numai cât nu-i miluieşte ci-i şi păgubeşte şi le face mare strâmbătate. Cel ce iubeşte să fie bogat pururea este lipsit de avuţie, iar cel ce nu pofteşte să se-mbogăţească pururea petrece bine şi cu veselie, că nu se cheamă bogăţie când vrea să se îmbogăţească  cineva, ci când nu vrea să se îmbogăţească , aceea este avuţia adevărată, adică vreau să zic că iubirea voastră.

Este câte un bogat care tot adună, ia de la străini şi este alt bogat care dă milostenie săracilor din osteneala lui; şi acela strânge iar celălalt risipeşte şi este bogat, unul seamănă în pământ iar celălalt seamănă în cer, însă precum este mai bun şi mai frumos cerul decât pământul cu atâta este şi roada mai bogată şi mai mare, decât cea slabă a pământului.

Şi este alta mai minunată că pe cei lacomi şi răpitori nu-i blestemă şi-i ocărăşte numai cei ce au avut strâmbătate de către dânşii ci şi cei ce n-au avut nici o strâmbătate încă îi hulesc şi-i ocărăsc, pentru că au părere rea de cei ce au strâmbătate. Iar de se va întâmpla să cadă lacomul din stăpânire şi din cinstea ce-a avut-o de la vreo primejdie ce i s-ar întâmpla, auzi mii de glasuri omeneşti strigînd şi zicând, bine a păţit nemilostivul şi spurcatul, şi toţi cei mari şi cei mici îl grăiesc de rău pe după dos ca pe un asupritor. Iară creştinului celui milostiv nu numai ce nu au milă de la el îi mulţumesc şi se roagă pentru dânsul lui Dumnezeu, să nu păţească vreun rău şi milostenia la cei ce le-au făcut le pare că le-au făcut lor, iar de se-ntâmplă să păţească vreun lucru fără cale sau pagubă, tuturor le pare rău şi se roagă lui Dumnezeu pentru el să-i ajute şi să-l izbăvească de toată răutatea. Deci de vezi că răutatea are vrăjmaş pe cei ce n-au nici strâmbătate de la cei făcătorii de rău, iar milostenia şi pe cei nemulţumiţi îi are prieteni.

Izbăveşte-te pe tine omule întîi de răpire şi apoi fă milostenie. Opreşte-ţi mîinile tale de la lăcomie, nu mai face strâmbătate şi atunci te apucă de fă milostenie. Că dacă dezbrăcăm săracii cu mîinile noastre şi cu acelea să îmbrăcăm pe alţii, nici atunci nu vom scăpa de munca cea veşnică.

Pentru că această întâmplare este pricina a tot păcatul, şi decât să faci milostenie ca aceea mai bine să nu o faci că şi Cain pentru că a pus în jertfă gunoaiele acelea ale pîinii a îndemnat pe Dumnezeu de l-a urgisit aşa şi cel ce face milostenie din osteneli străine, cum să nu-L mânie pe Dumnezeu şi să-L urgisească?

Milostenia este un meşteşug foarte bun şi ajutător celor ce o fac pe ea pentru că este prietenă şi fiică cea mai mare şi întâia lui Dumnezeu de nu o facem noi cu strâmbătate. Şi atunci are strâmbătate de la noi, când o facem din răpire şi nedreptate. Până într-atâta încât de este curată dă multă îndrăznire celor ce o trimit pe ea şi Dumnezeu le dă iertare că atâta este de puternică.

Milostenia aceasta dezleagă legăturile şi alungă întunericul, stinge matca focului şi învredniceşte pe cei ce o fac pe ea de se aseamănă cu Dumnezeu. Pentru că zice Hristos: “Fiţi milostivi precum şi Tatăl vostru cel din ceruri milostiv este”, deci pentru aceea să nu ne dăm neamul cel bun şi mântuirea sufletului nostru că multe chipuri sunt cu care putem să plăcem lui Dumnezeu şi până la moartea noastră, că poate omul să se folosească sufletul lui dar nu când este viu.

Dar cum şi în ce chip?

Ascultă, când scrii la moartea ta testamentul sufletului tău scrie şi pe Hristos părtaş de milostenia averii tale, de vreme ce până erai viu nu L-ai hrănit, chiar acum când mori şi poţi să cheltuieşti avuţia ta fără cale dă măcar din ostenelile tale sau măcar şi din cele străine, că de-ai fi dat pînă ai fost viu ai fi avut şi plată mai multă de la Dumnezeu.

Iar de vreme ce n-ai făcut aşa până ai fost viu, fă acum măcar la moarte, iar de nu vei face aşa să ştii că nici Tatăl Dumnezeu nu te va face moştenitor lui Hristos şi nici milă nici iertăciune nu vei afla, de vreme ce nici acum când trebuie să mergi la dânsul, sau măcar din banii aceştia cărora nu eşti stăpân, pe care o să-I ia alţii dinaintea ta fără de voia ta.

Pentru aceea dăruieşte-I Lui cu voia ta măcar cât de puţin pentru sufletul tău şi nu-ţi fie în atâta vrăjmaş omule cât nu vrei să-I dai nici cele ce nu-ţi trebuie, nu vezi câţi oameni nici n-au apucat să-şi înveţe şi să-şi tocmească nimic la moartea lor? Ci au amuţit pentru că au venit îngeri, groaznici şi i-au răpit şi de frica lor n-au mai putut să grăiască nimic? Iar pe tine te-a lăsat Dumnezeu în mintea ta ca să-ţi îndrepţi ale tale, iar tu nu faci nici un aşezământ sufletului tău, nici trupului tău, nici casei tale?

Dar ce răspuns ai să dai lui Dumnezeu? Care ţi-a dat darul acesta? Şi nu socoteşti binele lui Dumnezeu şi nici de nevoie n-ai putut să fii milostiv săracilor, că mai bine ar fi fost  să fi făcut milostenie până ai fost viu, dar de vreme ce n-ai avut atunci, măcar acum la moarte fă ceva pentru sufletul tău. Că de nu vei avea nici vrednicie sau şedere mai sus sau cinste cu mieii şi oile cele de la dreapta, dar nu este puţin de-ai fi măcar cu aceia şi să nu stai cu caprele cele de-a stânga, dar de nu vei face nici aceasta ce alt cuvânt sau învăţătură poate să te izbăvească? Că până erai viu ca şi cum ai fi fost fără de moarte aşa păzeai avuţia ca să nu se atingă alţii de ea, iar acum de vreme ce ai şi cunoscut că eşti muritor strică voinţa cea rea ce ai avut-o către sărăci şi ca un putred ce eşti şi vei muri, sfătuieşte-te pentru tine, căci cuvântul ce vreau să zic este foarte greu şi plin de frică şi de cutremur însă este de trebuinţă să-l zic.

Numără şi pe Stăpânul Hristos cu slugile tale, faci pe slugile tale slobode, slobozi şi pe stăpânul tău, din gerul foamei şi al goliciuni, din temniţă şi din legături. Te-ai speriat de acestea dacă le-ai auzit. Dar nici acestea nu le vei face însă aici numai cu cuvintele te-am făcut de te-am speriat, dar mai mult te vei speria dacă vei merge acolo şi vei auzi altele mai înfricoşate şi vei vedea muncile cele groaznice, atunci ce ai să răspunzi? Şi către cine vei cădea ca să te scoată? Cui te vei ruga ca să-ţi ajute? Lui Avraam? Dar nici el nu te va asculta că de n-ai fost iubitor de oaspeţi, nici milostiv, dar pe cine, pe tatăl tău ai să-l rogi? Nici de la acela n-ai nici un ajutor, pentru că acolo nimeni nu este stăpân nici biruitor măcar de ar fi sfântul cât de mare, nu poate să strice răspunsul cel adevărat şi groaznic. Iar de eşti atât de nemilostiv şi îndărătnic şi fără de omenie smereşte-te chiar vredniciei acesteia ce-ţi cere, de nu te temi iarăşi nici îţi este ruşine de vrednicie fie-ţi milă de primejdia lui, iar de nu poate nici primejdia să te aducă la umilinţă pentru uşurarea cererii, nici veşnicia, nici darea cea prea lesne nu poate să te facă milostiv?

Dar să fii milostiv pentru mărimea bunătăţilor făgăduite. Iar de nu vei face nici aşa nici o iertare nu vei avea de la Dumnezeu, de vreme ce cu atâtea învăţături nu vrei să cauţi pe săraci.

Auzi dacă cei ce ştiu şi au învăţat taina că lui Hristos nu-I este milă de carnea Lui, când te vei cumineca, nici sîngele Lui nu l-a oprit, vrei să adăpi, iar tu Lui nu-I dai nici un pahar cu apă rece, dar ce iertare vei lua de la Dumnezeu?

Tu iei cele neputrede de la Dumnezeu cu multă cinste şi de cele putrede îţi este milă să le dai?

Aceasta vreau să faci şi vei dobândi iertarea păcatelor tale care se cade de nevoie să le faci şi să le plăteşti fără de voia ta, pentru mine stăpânul tău că numai aceasta singură de va fi ajunge-ne ascultarea. Oare nu sunt acestea grele?

Că Dumnezeu a dat pe Fiul Său spre moarte pentru tine, iar tu nu-I dai Lui nici o fărâmă de pîine, Celui ce S-a vândut pentru tine şi S-a junghiat şi S-a omorât şi nu I-a fost milă de Dânsul, nu numai fiindu-I Fiu adevărat ci şi singur Născut, iar tu pe Dânsul Îl vezi mort şi pierind de foame şi de goliciune, şi-ţi cere  să cheltuieşti din ale lui şi nu-I dai.

Iar pentru tine le strici şi le risipeşti rău şi fără de folosinţă, dar ce lucru rău este mai mare decât această nemulţumită? Hristos a fost vândut şi junghiat pentru tine şi umblă înconjurându-te flămând şi tu nici din ale Lui nu-I dai? Ci ai fost mai nesimţitor decât pietrele? Că atâtea şi atâtea învăţături mari şi multe n-au putut să te scoată din această neomenie şi împietrire de inimă diavolească, că zice că n-a luat nici o răsplătire de la tine, ci încă miluieşte pe sărac pentru sărăcia lui, iar de nu-l miluieşti pentru sărăcie, măcar să-ţi fie milă de boala lui sau pentru închisoare sau pentru legătura lui te fă milostiv, iar de nu te pot face nici acestea iubitor de oameni măcar pentru cererea cea puţină îl miluieşte, că nu-ţi cere vreo masă bogată şi plină de bucate, ci numai pîine seacă şi uscată şi acoperământ şi cuvânt de mângîiere, iar de rămîi şi din acestea din toate sălbatic ca o fiară, măcar pentru împărăţia cerului fii milostiv şi îndurător, iar de nu pofteşti nici aceia, fie-ţi milă măcar de firea omenească, fie-ţi milă de sărac când îl vezi despuiat şi-ţi adu aminte de Hristos, că pentru tine S-a golit pe cruce, nu-ţi zic scoate-mă din sărăcia pe care o am nici nu zic dăruieşte-mi avuţie, ci numai pîine şi îmbrăcăminte şi mângîiere şi de mă aflu şi în temniţă şi în legături nu zic să mă dezlegi sau să plăteşti datoria mea, ci numai să vii să mă vezi cum sunt legat pentru tine şi-mi ajunge şi iau atâta doar de la tine, pentru că zice Dumnezeu că poţi şi fără de milostenie să te-ncununezi însă vreau ca să-ţi fiu şi dator ca să dobândeşti mai mare plată şi cu îndrăznire să fie încununarea ta, că stau la uşile tale şi întind mîna Mea şi-mi este drag să iau hrană de la tine şi de aceasta mă bucur mult, pentru ca să te mărturisesc cu folos înaintea tuturor când se va aduna toată lumea la înfricoşata judecată şi în vederea şi auzul tuturor celor ce stau la judecată să le zic; acesta este cel ce mă miluia şi mă îmbrăca că voi când vă ospătează şi vă cinsteşte cineva vă este ruşine să spuneţi cuiva şi tăgăduiţi, iar eu pentru că vă iubesc tare deşi taceţi voi, dar Eu vestesc mila voastră cu multă laudă şi nu-mi este ruşine a zice că am fost flămând şi M-aţi hrănit că am fost însetat şi M-aţi adăpat, ci îmi pare bine pentru aceste bunătăţi ca să fiţi moştenitori ai împărăţiei cerurilor.

Deci acestea auzindu-le fraţilor în mintea noastră să avem nevoinţa cu toată puterea pentru mântuirea noastră ca să dobândim şi binele cel veşnic în Hristos Domnul nostru. Amin.