12. PENTRU TINEREA DE MANIE SI PENTRU MANIE.

din “”Margaritare””

Voind eu să vorbesc despre dragostea voastră fraţilor, pentru blândeţe şi nemâniere, oare pe care om drept am aduce la mijloc în loc de pildă?

Noi nu vom aduce pe altul decât pe cel ce a luat mărturie de sus de la Dumnezeu, de vreme ce de acest sfânt se minuna Dumnezeu şi zicea: “Aflat-am pe David sluga Mea, feciorul lui Iesei, bărbat după inima mea”.

Acest prooroc David şi împăratul nu hrănea şi adăpa numai pe vrăjmaşii lui şi de multe ori când cădea la nevoi şi la morţi îi scotea şi-i izbăvea. Pentru că Saul împăratul evreilor îl pizmuia şi avea asupra lui vrajbă şi vroia să-l omoare, pentru că i-a făcut el lui Saul mare bine cu acea minunată biruinţă a lui Goliat, care distrugea oastea lui Saul, iar pentru binele ce-i făcuse pentru izbăvirea şi mântuirea lui şi a poporului evreiesc el îl alunga şi odată la un praznic a zis către slujitorii lui, “oare unde va fi feciorul lui Iesei”? gândind că va ocărî strălucirea lui David cu defăimarea neamului, iar vestitul David a găsit pe vrăjmaşul său Saul dormind într-o peşteră, el n-a vrut să-l ocărască şi să-i zică feciorul lui Chiş că aşa o chema pe mama sa Kisa şi i-a zis numele cinstit, adică “nu voi ridica mâna mea asupra unsului Domnului’, atâta a fost de curat dreptul acesta de mânie şi de vrajbă, îi zice lui Saul că este om bun al lui Dumnezeu care i-a făcut de multe ori strâmbătăţi şi cu sete dorea să-i bea sângele lui pentru care era vrednic morţii ca un om nemulţumitor, pe care îl află David într-o peşteră ca într-o temniţă şi ajutorul pustiului şi somnul îl ajuta, el n-a vrut să se răzbune.

Dar ce zicea? “Nu voi pune mâna mea pe cel miruit al Domnului”. Atâta eşti de blând şi neţiitor de mânie o, dreptule Davide? Atâta zice, pentru că de nu va petrece cineva rău şi să rabde nu este drept, ci eu alta voiesc să zic, că nu este minune că nu-şi aduce aminte de răutăţile ce-şi făcuse Saul înainte, că nici mai târziu nu se temea de războiul împăratului, pentru că fericitul David mai bine iubea să petreacă în nevoie decât să-l ucidă pe vrăjmaşul lui ca şi cum n-ar fi făcut nişte bunătăţi mari aşa îi era lui milă de cel ce i-a făcut atâtea răutăţi şi numai ce-i lua poala hainei lui şi vasul cel de apă şi-ndepărtându-se strigă cu glas mare şi-l deşteptă şi-i arăta semnele ce-i luase de la el, nu pentru laudă ce vrând să îmblânzească şi să cunoască, cum că nu-i este vrăjmaş precum socotea el şi pentru aceea pururea se nevoia să-l întoarcă spre pace şi prietenie, iar el tot cele împotrivă le făcea.

Ce răutate vom zice mai mare ca aceea care o avea Saul asupra lui David pentru binele ce-i făcuse acelui nebun şi lipsit de minte? Că nu odată sau de două ori a aruncat suliţa în David pentru binele ce-i făcuse acelui lipsit de minte şi nebun? Că nu odată sau de două ori a aruncat suliţa asupra lui David ca să-l ucidă şi a dat în zid, cum nu le va părea tuturor aceasta?

Iar David mai bine poftea să fugă şi să se înstrăineze de la moşia lui şi să petreacă rău şi să fie lipsit şi flămând, decât să ucidă el pe împăratul şi să fie el pricina morţii lui, el totdeauna se nevoia să-l scoată din patima zavistiei şi a pizmei şi cu această smerenie scoase ochii diavolului.

De altă parte ce lucru va fi mai bun ca această bunătate sufletească a dreptului?

Pentru dragoste suferea sărăcia în loc de bogăţie şi în loc de moşia lui pustiul primea să petreacă rău numai să izbăvească pe vrăjmaşul lui din vrajba ce avea asupra lui.

Iar acela fiind îndărătnic şi fără omenie, nici nu voia să se întoarcă spre dragoste şi prietenie, ci totdeauna îl gonea din loc în loc ca să-l omoare, dar nu ştiu cum a tocmit Dumnezeu şi căzu în mrejele lui David, pentru că zice că a fost acolo în pustiu în peşteră în cea mai dinafară a intrat Saul iar mai dinăuntru era David cu voinicii: “iată ziua aceea în care a zis Domnul că voi da pe vrăjmaşul tău în mâna ta” şi merse David pe furiş şi foarte încet şi a luat haina cea de aur cu care era acoperit când dormea, apoi i-a părut rău lui David că a luat haina împărătească şi zicea către însoţitorii lui; să mă ierte Dumnezeu pentru acest lucru ce am făcut şi măcar de ar şi vrea Dumnezeu, iar eu aceasta niciodată nu o voi face să-mi spurc mâna cu sângele împăratului.

Acestuia să-i zică cineva înger nu greşeşte, să-i fie vânatul prins în mreje şi pe vânător să-l îndemne ceilalţi voinici toţi să-şi vopsească sabia în pieptul vrăjmaşului şi el să nu primească, caută acum de vezi răbdarea, biruinţa şi cununa, că mai mare biruinţă a făcut asupra firii lui iertând pe vrăjmaşul Saul decât când l-a bătut pe Goliat, adevărat mai luminată era această biruinţă decât aceia şi fără de sânge.

Iar când se sculă Saul ieşind şi David după el mulţumindu-I lui Dumnezeu că nu purta capul vrăjmaşului lui, ci purta o mânie ucisă.

Şi în ce chip au ieşit cei tineri din cuptor nearşi de foc, aşa nici pe David nu-l arse para mîniei şi a urgiei, deci ieşind afară David strigă către Saul zicând: “împăratul meu, iar Saul se întoarse şi văzu pe David şi îndată căzu David de i se închină şi zise, pentru ce asculţi Domnul meu pe vrăjmaşii noştri care îţi zic, iată David caută sufletul tău, iată că azi te-a dat Dumnezeu în mâinile mele şi am zis să nu dea Dumnezeu să ridic mâna mea spre stăpânul meu şi iată ţin şi haina ta la mine şi nu te-am ucis, iar tu de multe ori ai încercat să mă omori, dar să cunoşti de azi înainte că nu-ţi sunt vrăjmaş“.

Pentru aceea şi tu oarecare ai fi când vei prinde pe vrăjmaşul tău nu-i face rău pentru rău măcar de-ai fi auzit mii de ocări de la dânsul, sileşte-te ca să-l îmblânzeşti precum a făcut şi David cu vrăjmaşul lui, că nu numai că l-a îmblânzit, ci l-a făcut de a şi lăcrimat, de vreme ce l-a auzit zicând, domnul meu împărate.

Atunci Saul zicea către David cu mare mânie : tu eşti mai drept decât mine, că tu mi-ai făcut mie multe bunătăţi şi acum mi-ai dăruit şi viaţa mea pentru mii de răutăţi ce ţi-am făcut şi nu m-ai omorât.

Deci cine va fi mai fericit ca blândul David care îmblânzi pe vrăjmaşul lui într-o clipă de ceas; mulţi oameni nu numai de vorba vrăjmaşilor fug, ci nici să-i audă nu voiesc, iar David n-a făcut aşa, ci izbăvi pe vrăjmaşul lui şi-l cinsti şi-i zise domnul meu împărate şi i s-a închinat lui.

Pentru aceea şi Saul dacă a văzut blândeţea şi smerenia lui David lăcrimă şi zise, iată am cunoscut fătul meu astăzi, că pentru smerenia ta îţi va da Dumnezeu împărăţia evreilor în mîinile tale şi va sta împărăţia ta peste toţi împăraţii. Numai aceasta te rog fătul meu pentru numele lui Dumnezeu, să nu risipeşti nici să pierzi sămânţa din casa părintelui meu dacă voi muri eu; dar David ce a făcut? Oare se mîndri pentru aceasta? Nu. Ci îndată primi cuvântul şi dacă se sfârşi Saul nici un rău nu le-a făcut feciorilor, lui ci încă i-a cinstit foarte mult şi la masa lui împărătească i-a pus şi când a auzit că a căzut la război Saul şi-a rupt veşmântul lui cel împărătesc şi puse ţărână pe capul lui şi plângea cu amar şi zicea: Saul, Saul şi Ionatan iubiţii mei stăpâni şi împăraţii mei cei prea frumoşi.

Drept aceea şi noi pururea să ne aducem aminte de vrăjmaşii nostri şi până sunt vii şi după moartea lor să ne rugăm pentru dânşii şi de trebuie încă să şi plângem pentru dânşii şi mai mult pentru cei ce ne-au făcut mai multă pagubă şi mai mult rău, ca să luăm cu multă îndrăzneală mai multă plată de la Dumnezeu, precum vom vedea şi pe David cu Saul, dar ce iertăciune vom avea noi când pomenim greşelile cele trecute şi uitate şi ne mîniem pe cei ce ne-au scârbit pe noi? Că bine este să nu facă cineva strâmbătate altuia, iar celui ce păţeşte strâmbătăţi îi este bine să nu răsplătească rău cu rău, că legea cea veche zicea atunci ochi pentru ochi şi dinte pentru dinte, iar David atât a fost de înţelept încât a întrecut şi legea cea veche şi cea nouă, iar noi nu numai că suntem datori să nu facem rău pentru rău, ci încă să facem şi bine vrăjmaşilor noştri că zice Iisus Hristos: “rugaţi-vă pentru cei ce vă supără pe voi şi faceţi binele acelora ce nu vă iubesc“, deci ce iertare vom avea noi care suntem mai pe urmă decât Hristos, neajungând noi la măsura sfinţilor vechi care au fost mai înainte de Hristos?

Că zice Iisus Hristos: “De nu va prisosi dreptatea voastră mai mult decât a cărturarilor şi a fariseilor, nu veţi intra în împărăţia cerurilor”. Pentru că ascultă ce zice Petru către Hristos: “De câte ori să-mi greşească fratele meu şi să-l iert? Oare ajunge de şapte ori? şi părându-i că va avea cinste mare pentru aceasta, Iisus Hristos i-a zis: “Nu-ţi zic ţie de şapte ori, ci până de şaptezeci de ori câte şapte”, care se face numărul 490 să ierţi pe el ce ţi-a greşit.

Adică aceasta arată să iertăm totdeauna pe cei ce ne greşesc, că nu se bucură de altceva ca şi când nu răsplăteşte cineva rău pentru rău, şi vrea să zică cineva, eu sunt om sărac şi nu pot să fac rău celui ce mi-a făcut strâmbătate, dar eu zic cum te mânii pe dânsul când îl ocărăşti, când îl grăieşti de rău, pururea către toţi, nu este aceasta răsplătire?

Sau când îi zici să dea seamă lui Dumnezeu pentru că acestea toate sunt la voia noastră. Pentru aceea cel ce nu face acestea ia plata de la Dumnezeu. Adesea este în voia lui să facă rău şi n-a făcut. Pentru aceea când vezi că-ţi cade vrăjmaşul în mîinile tale nu crede că este vremea muncii lui, ci este vremea mântuirii lui, pentru că atunci să-ţi fie mai milă de vrăjmaşul tău când poţi să-i faci mai rău şi nu-i faci.

Deci de vom face aşa vrăjmaşilor noştri şi-i vom ierta de greşelile lor, care lucru este mai mare decât toate bunătăţile, ne vom învrednici de vom dobândi binele cel viitor şi veşnic întru Iisus Hristos Domnul nostru a Căruia este slava şi puterea împreună cu Părintele şi cu Duhul Sfînt, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.