din “”Margaritare””
Oricare va fi acela fraţilor care este urât de altul sau este asuprit aducându-şi aminte de proorocul David câte a răbdat el de la Saul şi se va mângâia şi acela de întristarea lui. Cum că ţi s-a făcut vrăjmaş fratele tău numai că te-a suduit? Dar nu ţi-a făcut vreo strâmbătate, nu te-a lipsit nici de bani sau de altă avere, deci de ce eşti în vrăjmăşie cu el? Nu face aşa te rog, nu-ţi fie greu a tăia legăturile vrjmăşiei, pentru că lenea naşte mânia şi de va trece azi şi nu te vei împăca mai mult te ruşinezi, încă de vei rămâne şi mîine neîmpăcat, tot mai multă ruşine îţi va veni iar de vei rămâne până a treia zi cu vrajba şi mai mult te vei depărta de dragoste, deci de va merge cineva la un vrăjmaş a lui ca să se împace cu el şi a căzut la picioarele lui, de l-a îmbrăţişat, l-a sărutat, a lăcrimat, l-a rugat, acela de ar fi fost şi fiară sălbatică, pentru osârdia aceluia adevărat se va îmblânzi.
Deci făcând aşa pe tine te mântuieşti de greşeli, iar pe acela îl întorci spre prietenie, atunci l-ai dobândit şi pe el şi pe tine. Şi cum zici : este om rău, vrăjmaş, şi nu pot să mă împac cu el, fiind om nestatornic şi fără de lucru. Orice vei zice tot nu este mai rău decât Saul, pe care şi o dată şi de două ori şi de multe ori izbăvindu-l David, el iarăşi de multe ori viclenea ca să-l omoare. Dar tu ce vrei să zici? Că ţi-a luat arătura şi alte pagube şi-a făcut şi te-a adus la lipsă şi la sărăcie, dar sufletul încă nu ţi l-a luat ca Saul lui David. Care-i dar răul pe care ţi l-a făcut vrăjmaşul tău? Furat-aţi banii sau hainele? Sau pentru răpirea averii tale, de vei răbda vitejeşte şi să-I mulţumeşti lui Dumnezeu, atâta vei lua plata de la Dumnezeu ca şi cum ai fi dat milostenie săracilor, iar de-ţi va aduce şi moarte această mărturisire ţi-o va socoti Dumnezeu.
Socoteşte frate să ştii că puţină este, de vom vrea cu fiecare om sau şi vrăjmaş să avem pace.
Ce fiară este mai sălbatecă decât leul? Dar oamenii îl domesticesc şi se face domestic ca şi oaia şi umblă prin târg şi nimeni nu se teme de el. Ce dar fiarele le domesticim şi pe oameni zicem că nu putem? Dar ce atât de mare greşeală ai făcut neprietenului tău de nu poţi să te împaci cu el? Ţi-a zis ce este aceasta? De zice adevărul se îndreptăţeşte pe sine, iar de zice minciună râde şi tu de dânsul, fă-te dar de acum întreg la minte şi bun.
Iar de nu ştii nimic de cele ce te grăieşte de rău nu numai nu băga în seamă cele zise, ci te bucură şi te veseleşte după cuvântul Domnului care zice: “Când vă vor zice tot cuvântul rău bucuraţi-vă că plata vostră multă este în ceruri”, iar de te pârăşte cu adevărat rabdă şi tu cu smerenie cele ce se zic şi nu-i sta împotrivă să-l suduieşti, ci să suspini şi să lăcrimezi cu amar pentru păcatele tale şi vei afla iertăciune, pentru că ceea ce nu fac prietenii purtându-se cu momeli şi nezicându-le aceasta în faţă spre mai mare umflătură ridică boala, iar duşmanii din vrăjmăşie pornindu-se şi păcatele mustrând de nevoie se pun la îndreptare şi se face la noi vrajba poveste de mare folos şi de aceea să nu zicem că cutare se luptă cu mine şi-ndeamnă să grăiesc cuvinte grozave şi de ocară ci noi suntem vinovaţi de aceste greutăţi în toată vremea. Că de vom vrea să ne păzim nici diavolul nu va putea să ne pornească spre urgie şi spre mânie şi aceasta cunoaşte-o din istoria lui Saul şi David, că David l-a aflat o dată pe Saul şi i-a tăiat o bucată din poala hainei lui şi a stat şi a zis împăratului: “Iată că am haina ta în mîinile mele şi viaţa ta era în voia mea”. Şi Saul răspunse: “Tu eşti fiul meu, David? O cât se îmblânzi fiara, fără de veste a fost schimbarea firii care nu voia nici numele să-l audă şi acum îi zice: “glasul tău este acesta fiule Davide”, îndată dezleagă vrajba lui Saul blândeţea lui David, ce este mai fericit decât David, că pe ucigaş îl făcuse tată şi pe lup oaie.
Drept aceea numai aceasta s-o luăm aminte, nu numai cum să pătimim vreun rău de la vrăjmaşii noştri ci nici noi să nu le răsplătim cu rău, chiar de am pătimi multe răutăţi de la ei, precum şi David fugind de Saul şi fiind alungat şi până la moarte viclenindu-l nici un rău n-a păţit ci se făcea mai luminat decât oastea cea multă şi nu numai de la oameni ci de la Dumnezeu. Sau nu se laudă în numele lui până azi cu prooroceştile lui glasuri prin psaltire? Şi luminat a fost pe pământ, dar mai luminat este în cer. Ce-i folosi dar ticălosului acela zavistia? Oare nu s-a scăpat şi de împărăţie şi moarte rea a ajuns cu feciorul lui şi acum aşteaptă muncile cele nemuritoare ale iadului.
Deci şi tu când vei vedea pe vrăjmaşul tău sau îţi vei aduce aminte de dânsul nu zice că atâtea a făcut şi te aprinzi de mânie, ci le uită pe toate şi zi, diavolul le strică toate iar nu el, şi-ţi adu aminte de-ţi va fi zis vreodată vreun cuvânt bun şi curând vei potoli vrajba. Iar de veţi vrea să vă îndreptaţi mai înainte alungaţi vrăjmăşia şi atunci mustră cu dragoste şi caută să te îndreptezi, iar când te va mustra vrăjmaşul tău vei plânge cu amar ca Apostolul Petru şi pe Dumnezeu Îl vei ruga să te ierte îndată te-ai izbăvit de toate greşalele tale şi pentru ca să nu nesocoteşti că te mâgîiem, să aducem mărturie din Sf. Scriptură.
Era un fariseu şi un vameş deci vameşul ca un vameş ce era, ajunse la mare păcat şi pierzare. Iar fariseul precum făcea dreptate a se mântui. Merseră amândoi în biserică să se roage şi fariseul stătu într-un loc înalt şi rugându-se zicea aşa: “Doamne mulţumescu-Ţi că nu sunt ca ceilalţi oameni răpitori şi lacomi sau ca şi acest vameş“, iar vameşul mai jos stătu în biserică şi nu răspunse şi nici nu-i zise cuvânt amar fariseului şi suspina şi bătându-şi pieptul lăcrima şi zicea: “ Dumnezeule milostiv fii mie păcătosul” şi aşa merse la casa lui îndreptat.
Ai văzut sârguinţă că primi mustrarea păcatelor lui şi vrăjmaşul şi nevrând se făcu făcător de bine, oare ce ar fi mai fericit decât acesta, şi ce ar fi mai uşor ca această iertare a păcatelor, căci cât ar fi vrut vameşul să se ostenească să facă bunătăţi, posturi şi privegheri mulţi ani, încă să şi dea din avere milostenie până să-i ierte Dumnezeu păcatele lui iar el numai cu un cuvânt plecat lepădă toată răutatea jos şi cununilor dreptăţii îl învrednici Dumnezeu.
Chiar de aceea a poruncit Dumnezeu să ne rugăm pentru vrăjmaşii noştri şi nu numai să laşi datoriile lor şi răutăţile ce şi-au făcut, ci să-i ai prieteni şi mai mult decât alţii. Ai făcut nedreptate cuiva, nu vezi că rana e vie în sufletul tău? Încă porunca lui Dumnezeu n-ai făcut, cum vrei să afli iertare tu când te rogi lui Dumnezeu. Încă tu nu te-ai făcut iertător pe tine, de vreme ce n-ai iertat pe cei ce ţi-au făcut rău, cum va ierta dar Dumnezeu păcatele tale? Că de vom ierta noi pe cei ce ne-au făcut strâmbătate şi ne-au ocărât, iar Dumnezeu nu-l lasă pe drept să piară. Şi ascultă să-ţi spun o istorisire.
Odinioară Mariam, sora proorocului Moise s-a mustrat şi a hulit pe Moise pentru că şi-a luat soţie pe fata preotului Ietro care fusese mai-nainte elin. Dar Dumnezeu ce a făcut? I-a dat stricăciune pe tot trupul ei şi a făcut-o necurată pentru hula aceia pentru fratele ei, iar fericitul Moise se ruga să gonească acea boală Dumnezeu de pe trupul ei. Dar Dumnezeu nu-l ascultă ci îi zice: “Blândeţile şi nerăutatea o primesc, iar ea lasă să se pedepsească până la sfârşitul vieţii ei da nu şi în viaţa de sus”.
Pentru aceea adu-ţi aminte de înfricoşata zi a lui Dumnezeu şi socoteşte cu gândul tău că acolo sunt toate goale şi descoperite şi nici o taină nu se ascunde.
Drept aceea de vei ierta păcatele fratelui tău care se vor vedea, acolo mergi la judecată slobodă. Deci iată că mai mult iei decât dai.
Şi ascultă puterea poruncii, că zice Dumnezeu, că de va sta la rugă Moise şi Samuil nu este sufletul Meu în aceia pe care Moise şi Samuil n-au putut să-i scoată din urgia lui Dumnezeu. Numai această poruncă, adică neţinerea de mânie poate să scoată pe om din mânia lui Dumnezeu. Deci de vreme ce ni se porunceşte să iubim pe vrăjmaşii noştri, dar când vom urî pe cei ce ne iubesc, ce iertare vom avea? Nici una.
Cel ce nu-l iubeşte pe aproapele lui deşi ar da şi toată avuţia lui săracilor, sau mucenic să se facă, nimic nu-i va folosi şi cel ce se luptă cu cel ce nu i-a făcut lui nici un rău, câtă muncă şi pedeapsă i se cade? De ce ne certăm unul cu altul? Şi ne zavistuim şi facem pe diavolul să se bucure, având noi poruncă să iubim şi pe cei ce ne urăsc.
Ce grăieşti, o omule? Zici că ai om vrăjmaş şi nu-ţi este ruşine? Dar nu ne ajunge că ne este diavolul vrăjmaş de când a făcut Dumnezeu lumea care ne-a scos pe noi din rai şi pururea ne scoate şi ne duce în iad pentru vrajba ce o avem între noi unul cu altul? Că de n-ar fi fost vrajba între noi, că nu s-ar bucura diavolul niciodată, sau nu ştii câtă bucurie le este îngerilor când se întoarce şi se pocăieşte păcătosul?
Că elinii nu aşteptau să aibă nici un bine după moartea lor şi mult se nevoiau ca să aibă pace cu oamenii. Iar tu fiind creştin te nădăjduieşti să moşteneşti împărăţia cerurilor şi ai vrăjmaşi. Hristos S-a junghiat pentru tine care Îi erai vrăjmaş lui Dumnezeu şi ai făcut voia diavolului, iar de te vei pocăi cu lucrurile te primeşte, că şi tâlharii au prieteni şi mănâncă şi beau cu ei la o masă şi-şi schimbă firea şi se fac mai blânzi decât oile, care sunt mai sălbatice decât fiarele, dar masa îi îmblânzeşte, iar noi având hrană ca aceasta fără de moarte ne luptăm unul cu altul şi întărim pe vrăjmaşul nostru diavolul. Iar pe noi ne slăbim luptându-ne unul cu altul în toate zilele şi împreună cu diavolul ne sculăm unii asupra altora şi pe el îl luăm ajutor şi războinic.
Ce lucru este mai rău decât diavolul şi mai fără de lege? De a cărui luptă să fugim fraţilor şi să alergăm către iubitorul de oameni Dumnezeu şi Mântuitorul sufletelor noastre Iisus Hristos Domnul nostru a Căruia este puterea şi slava şi închinăciunea împreună cu Părintele în vecii vecilor. Amin.