din “”Margaritare””
Vă întreb pe voi fraţilor de a mers cineva din voi în Palestina adică la Ierusalim şi la rîul Iordan, mie mi se pare că aţi fost. Spuneţi-ne şi nouă ce aţi văzut la locurile acelea. Este loc mult şi rodnic şi înainte era foarte bun, acum nu este bun din cauza urgiei lui Dumnezeu.
Acel loc şi cetăţile acelea au prisosit la frumuseţe mai mult decît oraşele şi cetăţile lumii, care din ieftinătate se aseamănă cu raiul lui Dumnezeu, iar acum este mai pustiu decât toate pustiurile şi mai nenororit. Însă şi până în ziua de azi stau rodnicii pomi cu roadele lor, iar roada lor este pomenirea de urgia lui Dumnezeu şi se văd rodiile şi merii şi roada lor e luminoasă la vedere şi cel ce nu ştie poveşti de vede roadele cele frumoase este plin de bucurie, iar dacă ia poama în mîna lui să o taie rod nu găseşte înăuntru numai fum şi putoare multă.
În acest fel este tot pămîntul acesta adică lemnele şi pietrele, aerul şi apele, toate au parte de urgia lui Dumnezeu, pentru că este pământ ca să rodească asemenea şi pomii cu roadele toate cenuşă vezi, aer şi apă care nu sunt de treabă. Marea aceea este moartă şi nu are nici o târîtoare în ea. Şi în ce chip un trup când îl arde trăsnetul, chipul trupului stă, chipul obrazului este ca para focului, iar puterea nu are aşa sunt şi acelea. Oare şi acestea ce am zis sunt aşa? Sau nu cumva şi acestea sunt glas de sunet? Grele se văd acestea fiecăruia de sine. Nu-s acestea cum crezi că nu este iad, nu este genunea focului.
Tu fratele meu mă îndemni să-ţi zic acestea că ai necredinţă şi zici că nu este iad, le zice acestea numai spre înfricoşare că de ai crede cuvintele lui Hristos n-aş aduce din lucruri credinţa adevărată. De vreme ce Dumnezeu dintr-un păcat aşa de mare, urgie i-a dat Sodomei şi Gomorei, trimiţând foc de iarbă pucioasă şi i-a ars de tot şi nici rugăciunea lui Avraam n-a ascultat-o nici a dreptului Lot, dar ce va face cu noi?
Cum vom scăpa de urgia lui Dumnezeu cea viitoare şi de para focului muncii pentru multele păcatele noastre pe care le facem? Oare-I va fi milă de noi? Nu şi acestea rău sunt şi rătăcire drăcească şi basm? Iar de vrei să afli de la cei credincioşi care au făcut poruncile lui Dumnezeu să vezi munciţi pe cei ce n-au avut viaţă bună, ascultă pe Pavel Apostolul zicând să nu curvim precum oarecare au curvit şi au murit într-o zi 23.000 de bărbaţi evrei căci au curvit cu fetele tinerilor madianiţi.
Deci dacă a putut desfrânarea la atâta ucidere să ducă, ce va fi la noi care facem mulţime de păcate?
Nu numai curvii şi malahii, ci şi ucideri şi furtişaguri şi alte urâte răutăţi. Iar deşi acum te vei judeca ca să iei cercetare în lumea aceasta de aceasta nu te mira, că aceia nu ştiau că este iad şi genune, pentru aceia şi-au luat munca şi aici şi acolo şi mai mult că erau elini şi-nchinători de idoli.
Iar tu creştine ori câte păcate ai face de nu te vei certa aici, acolo negreşit toate acelea le vei păţi. Iar de vom păcătui mai mult decât sodomitenii aceia mai mult ne vom munci decât aceia. Pentru ce? Pentru că noi am luat mult dar faţă de aceia. Dar când vom păcătui mai mult decât aceia, ce muncă şi caznă vom pătimi? Că de greşim nu ca să ne facem mai răi, măcar de-a şi lăsat Dumnezeu munca este pentru ca să ne întoarcem şi aceasta se întâmplă, adesea că drept aceia pune Dumnezeu cercetarea şi nu numai de cele trecute încearcă judecata ce ca şi de cele viitoare să te îndreptezi şi cum că aceasta este adevărat ascultă ce a zis Dumnezeu către Moise: “Lasă-mă să mă mânii să sting neamul evreilor”.
Lasă-mă, zicea, nu că Moise oprea pe Dumnezeu, ci îi da lui motiv să se roage pentru evrei.
Aceasta s-a făcut şi pentru proorocul Iona, căci zice, a fost cuvântul Domnului către Iona proorocul, zicând “Scoală-te şi te du la niniviteni cetatea cea mare şi strigă în ea, că peste trei zile şi Ninive se va prăpădi”. Şi dacă auzi Iona se pogorî la Iope ca să fugă pe mare de către faţa Domnului să meargă la Tarsis.
Unde vrei să fugi omule? De Dumnezeul tău fugi, i-a spune-mi? Dar aşteaptă putinţel şi vei vedea că nici din mâinile slugii lui, a mării, nu vei putea să scapi.
Şi numai cum a intrat Iona în corabie furtună mare s-a făcut atâta cât au lepădat toată povara şi uneltele lor în mare. Iar corabia nu se uşura căci povara cea grea era încă înăuntru, adică, trupul proorocului de greul păcatului, pentru că nu este alt lucru mai greu ca păcatul şi neascultarea, drept aceia trebuie să te uiţi că la o judecată asupra corăbierilor şi a proorocului, căci zice că au aruncat sorţi şi a dat soarta pe greşitul şi neascultătorul Iona.
Iar corăbierii nici atunci n-au vrut să-l arunce în mare. De unde era oare atâta tocmire a lui Dumnezeu de îngăduia aceasta? Certând pe prooroc ca să fie iubitor de oameni şi domestic şi ca şi când ar zice către el, urmează corăbierilor acelor oameni simpli că ei nici de un suflet nu se îndură. Iar ţie-nu-ţi este milă de o cetate întreagă şi de atâţia oameni să piară pentru tine?
Şi corăbierii aflând pe cel greşit n-au vrut să-l odihnească, iar neavând nici o hulă spre niniviteni i-a potopit pe dînşii şi i-a pierdut că mulţi oameni ale lor păcate le iartă, iar cele străine le hulesc precum şi putere s-a dat păgânilor asupra creştinilor pentru păcatele lor, căci păcatul este cel ce face din cele înalte mici; acesta a adus toate relele în lume şi nu din alte primejdii este mulţimea răutăţilor care n-a dat ori morţii, ori războaielor neamurilor, ori altor răutăţi.
Păcatul este întâia pricină că măcar deşi singur Avraam ne-ar stăpâni sau Moise sau David cel prea blând sau Solomon cel preînţelept, sau cel mai păcătos dintre toţi oamenii şi n-o să facem răutăţi, avem deosebite pricini că după inimile poporului dă Dumnezeu şi tirani să ne certe şi să ne stăpânească, că nu este altceva în afară de aceasta, căci după purtrea noastră avem stăpâni ca şi aceştia şi de ar fi stăpânitorul foarte drept să ajungă la bunătate ca Moise, nu va putea să acopere greşalele noastre cele multe şi de veţi vrea să vă adeveresc cum că şi păcatul unuia de multe ori pe cei buni şi cuvioşi în ascuns îi osândeşte, ascultaţi.
Iisus Navi s-a dus oarecând să bată cetatea Ierihon şi de mult război ce a făcut erau gata să cadă zidurile cetăţii şi zise către oastea lui, să ştiţi tot poporul că cetatea aceasta este dăruită Domnului Savaot şi câte sunt într-însa. Drept aceea păziţi-vă să nu luaţi ceva de la acest lucru că este închinat Domnului că ne va omorî pe noi Domnul Dumnezeu. Şi după aceea au căzut zidurile în mîinile războinicilor, erau toate prăzile cetăţii. Deci tot poporul păzea porunca împăratului, iar neascultarea unuia aduse mânia spre tot poporul.
Greşit-au, zice, fii lui Israel greşeală mare, dar unul era anume care a greşit, Acar. Şi trimise Isus bărbaţi viteji de la Ierihon la cetatea ce se chema Ghea şi ucise din ea câteva mii de voinici.
Vezi că pentru un păcat se făcu rană nemângâiată, unul a greşit şi în toată mulţimea a căzut boala şi frica. Pentru ce aceasta prea bunule stăpâne Hristoase? Tu singur eşti drept şi dreaptă este judecata Ta. Tu ai zis că fiecare va muri în păcatul său şi ca şi cum ar fi răspuns Domnul zise, păcatul este pricina pentru care se trimite pedeapsa.
Vezi că păcatul unuia a adus pedeapsa la tot poporul? I-a vezi şi cea ocărâtă şi a lui moarte. Şi aduse Iisus pe acest Ahar şi pe fratele lui şi boii şi oile şi înjungătorii lui şi cortul lui şi toate câte au avut şi tot cortul lui şi toate câte au avut şi tot Israilul îi ucise cu pietre la valea lui Ahar, drept aceea să nu nădăjduim îndelungă Dumnezeu mânia, batjocorindu-se de noi, că pentru aceasta mai vârtos ne îndreptăm, căci între oameni când l-ar lovi cineva pe altul peste obraz şi acela va întoarce obrazul să-l lovească şi de cealaltă parte, mai mult se va pedepsi acela decât dacă i-ar fi dat cel lovit mii de răni.
Aşa fă şi tu când te va răni cineva, rabdă şi te roagă pentru el şi atunci mai rău l-ai rănit.
Drept aceia când avem fapte bune puţine şi greşalele sunt multe şi nepătimind nici un rău aici aflându-ne în noroc şi în patimi bune, iar acolo pustii şi goi vom merge, pentru că aici în lumea aceasta am dobândit tot binele nostru, ca bogatul acela care ardea în para focului iadului.
Drept aceia Dumnezeu nu pe cei ce pătimesc rău îi pedepseşte, ci pe cei ce păcătuiesc, că măcar deşi nu ne-ar băga pe noi Dumnezeu în iad şi de nu ne-ar şi pedepsi, s-ar cădea ca şi noi să poftim pedeapsa şi judecata lui Dumnezeu sau să facem canonul ce ni-l dă duhovnicul când ne spovedim de păcatele noastre, atunci mai vârtos se odihneşte gândul când îşi cere judecată să se pedepsească rău.
Ia să vedem dar pe cei ce le mor copiii, că pentru aceia se tânguiesc fără mîngâiere, ca să aibă puţină mângâiere de pedeapsa sa ce-şi fac loruşi pentru iubiţii lor, că cine iubeşte pe Hristos cum se cuvine, nu primeşte a pătimi rău pentru acela. Iar cel ce-l mâhneşte cu lucrurile rele şi nu se pocăieşte, ci pururea rămâne în răutate, mare muncă şi pedeapsă îl va aştepta, căci nimeni nu ne-a iubit pe noi, ca cel ce ne-a făcut pe noi Dumnezeu, nici tată nici mamă, nici prieteni nici altcineva, că pentru noi a dat pe Fiul Său la moarte ca să ne mântuiască pe noi.
Şi cum zici că am întristare şi trudă şi celelalte răutăţi ale vieţii, de punem gândul câte şi câte am greşit în toate zilele şi de am socoti cu de-amănuntul numai pe cele dintr-o zi greşalele şi păcatele noastre, am cunoaşte că de multe păcate şi răutăţi suntem greşiţi, că pentru aceea ne vin păcatele mai mari, că păcatele mici pe care le facem nu le îndreptăm, drept aceia fără de veste ne vin pagubele, pentru aceasta ne vin morţi nevăzute şi fără de vreme căci din multa noastră mândrie cu care ne înălţăm ca şi când am ajunge tocmai la cer şi ca şi cum nu vom muri niciodată aşa răpim şi lăcomim şi nici cuvintele lui Dumnezeu nu ne domolesc, nici munca iadului nu ne înţelepţeşte, nimeni nu alungă grijile pământeşti, nimeni nu se întoarce să se uite la cer unde ne vom sui şi câtă frică vom avea de duşmanii văzduhului şi nu ne îngrozim ci ca râmătorii care caută tot jos la pământ şi se tăvălesc în gunoi aşa şi unii oameni mai răi decât rîmătorii se pângăresc pe sine nu o pricep, că mai bune ar fi să se pâgărească cu tină necurată decât cu păcatele căci cel ce se întină după aceea se spală şi se face ca şi cum a fost înainte. Iar cel ce cade în noroiul păcatelor cu multă pângărire care nu se poate curăţi cu apă ci cu multe lacrimi şi tânguiri. Şi precum un împărat ce ar purta stemă împărătească şi ar avea arme mari n-ar avea nimeni care să-l asculte.
Nici un folos nu are de cele ce poartă, şi toţi îl suduiesc şi-l batjocoresc, aşa şi creştinului nu-i foloseşte botezul şi credinţa când este batjocorit de pofte şi de păcate şi trăieşte viaţă putredă că nu numai este necinstit pentru aceasta, ci mai vârtos este de râsul tuturor.
Drept aceia să nu neruşinăm viaţa noastră nici să nu pângărim trupul cu curvia şi cu necurăţia, de vreme ce este biserică lui Dumnezeu precum zice apostolului, căci nu vei putea să intri în biserică după ce vorbeşti cu curvele şi cu curvarii.
Cum vei ridica mâinile la cer să te rogi lui Dumnezeu, tu care te-ai împletit cu desfrânata şi cu desfrânatul?
Cum vrei să te rogi cu limba cu care ai sărutat ibovnicii, cu ce ochi vei vedea pe cei ce te iubesc cu atâta grozăvie ce faci şi ce zici către prieteni şi către duhovnici, că măcar de nu te-ar vedea nimeni din oameni dar conştiinţa te mustră şi-ţi urăşti şi trupul şi ţi-e scârbă de el, că de n-ar fi aceasta n-ar alerga curvarii la băi că mai necurat se socoteşte pe sine decât toată putoarea şi împuţiciunea.
Ce aştepţi răspuns de la Dumnezeu fiind în acest fel păcătos? De vreme ce sufletul tău şi trupul tău l-ai pângărit, caută curăţenie ca aceasta care poate să te liniştească şi curăţească, că de nu vom face aşa măcar şi cu toate gârlele şi fântânile lumii de ne-am spăla nu ne vom putea curăţi nici cea mai puţină parte a păcatului şi aceasta se aseamănă cu o slugă care şi-ar pune dulămile lui cele păduchioase în hainele stăpânului său, oare ar îngădui aceasta?
Nu, sau în vas de aur să bagi mir şi altul să pună acolo necurăţie, nu l-ai sudui şi nu l-ai pedepsi? Drept de ce sufletul nostru decât toate să-l socotim mai prost şi mai necinstit. Că în el s-a turnat mirul cel duhovnicesc, Sf. Botez şi mai vârtos zic Sf. Împărtăşanie şi să punem în acest sfinţit suflet cântări diavoleşti şi ascultări sataniceşti ce sunt pline de curvie?
Dar cum va îngădui Dumnezeu aceste răutăţi, ia spune-mi? Pentru că în ce chip ce ce sunt întunecaţi şi ameţiţi de beţie umblând se poticnesc şi ori groapă ori rîpă orice li s-ar întâmpla neluând aminte se surpă şi cad. Aşa şi cei ce fac păcatul fiind supuşi cu pofta facerii, ca la o beţie rea nu cunosc ce fac şi nu au nici ruşinea trecătoare a oamenilor, nici de muncile viitoare nu bagă seamă mai înainte, căci păcatul este orb şi nu vede, căci când face omul păcatul atunci naşte durerea amară sufletului, că îndată după păcat strigându-se pofta vine ca bold amărăciunea căinţei şi se face cuţit cu două ascuţişuri în inima omului ce păcătuieşte şi atunci stă tare pîrîş conştiinţa noastră.
Obicei ca acesta au păcătoşii mai vârtos curvarii şi hoţii, se tem de toţi şi de umbra lor şi de mai văd de alţii vorbind de alte trebi ei gândesc că pentru dânşii vorbesc, în acest fel înspăimântă răutatea şi păcatul, de nimeni devenindu-se, ei însişi se dovedesc pentru că vinovat îl face păcatul pe cel păcătos.
Aşa dreptatea face dreptate şi netemeri la cel drept. Că zice Scriptura că fuge cel necurat nimeni gonindu-l pentru că are înăutru cunoştinţa care bate, pentru aceea fuge din tot locul ca şi când iar goni cineva. Iar dreptul nu este aşa ci stă cu nădejde şi cu îndrăznire.
Aşa era şi proorocul Ilie, de ce strici tu şi îndărătniceşti pe poporul Israil? Iar proorocul zice: nu este stric şi îndărătnicesc poporul evreu, ci tu şi casa tatălui, adevărat dreptul ca un leu îndrăzneşte.
Aşa şi proorocul a stat împotriva împăratului. Împăratul cu arme şi slujitori, iar Ilie purta cojocul cel vechi şi era mai cinstit decât haina cea roşie împărătească, pentru că haina împăratului făcea foametea şi morţile în lume iar cojocul lui Ilie a încetat răutăţile acestea toate, foametea şi moartea. Acest cojoc a rupt apa Iordanului şi a trecut acesta pe Elisei proorocul şi al doilea Ilie l-a făcut.
Pe cei ce se pângăresc cu curvie şi se socotesc pe sine necuraţi îi laudă pe ei şi îi primesc, iar când nu se curăţesc ca să se pocăiască îi hulesc căci după curăţenia spovedeniei cad şi se tăvălesc în împuţiciuni, ca şi cum ar surpa ceea ce au zidit şi iar să o zidească şi să o surpe din aceasta nimic nu dobândeşte alta fără numai mai multe trude şi munci. Că de păcătuim în toate zilele, iarăşi în toate zilele trebuie să ne pocăim, că nu este altă răutate mai rea ce duce pe om la iad ca şi când nu se teme cineva de Dumnezeu pentru că zice” “începutul înţelepciunii este frica Domnului”.
Dacă omul n-are frică de Dumnezeu orice răutate îi este în voinţă face şi iarăşi alta nu mântuieştepe om ca şi când ar vedea pururea pe Dumnezeu cu gândul lui, că zice dumnezeiasca Scriptură: “văzut-am mai înainte pe Domnul înaintea mea că de-a dreapta mea este pururea ca să nu mă clatin”. Pentru că de vedem om ne ruşinăm a face păcat, cu cât mai mult dacă L-am vedea pe Dumnezeu înaintea ochilor. Mult bine îi este omului nicidecum a păcatui, iar de va păcătui curând să se pocăiască şi iertarea păcatelor să ceară de la Dumnezeu, iar când cineva se bucură că face păcate, aceasta este mare nebunie şi neomenie. Pentru că cel ce va cădea în păcat după socoteala lui, după aceia să urască păcatul cum zice David: “păcatul l-am urât şi m-am scârbit”, unul ca acela curând se va pocăi. Iar cel ce laudă păcatul când îl face, a alungat de la el lecuirea mântuirii lui, necăindu-se nicidecum, că nu numai cei ce fac păcate merg în iad, ci şi cei ce-l laudă pe aceia mai mult se muncesc. Aşa şi cei ce laudă şi fericesc pe cei buni şi bărbaţi făcători de bine, împreună părtaşi sunt ai acelor cununi.
Iar de vreme ce nu pricep greul şi durerea păcatelor tale suspină şi plângi că nu doar că nu ţi-ar părea rău de păcat ci fiindcă ţi-e sufletul nesimţitor şi iubitor de păcat, că de vreme ce pe cela ce nu-l doare de păcatele altora este vrednic de pedeapsă, cum dar nu ţi se cade ţie pentru păcatele tale să plângi şi mai mult şi a te tângui? Şi încă fără de grijă aflându-te şi fără durere, cărei mântuiri eşti vrednic? Nici uneia. De vreme ce Pavel de folosul lui nu grijea ca să se afle folosul celorlalţi, de câtă muncă suntem dar vrednici, că nici de la stricăciunea noastră nu voim să fugim drept aceia s-au dat aripi păsărilor ca să fugă de la laţul vânătorilor iar oamenilor li s-a dat de la Dumnezeu socoteală ca să fugă de păcate, cele ce le întind diavolii ca nişte laţuri, ce vrei să zici cum că nu-ţi cunoşti păcatele tale, dar cum te vom crede?
Că pentru păcatele celorlaţi oamenii scrii pravile şi porunceşti să dea pedepse şi judecător şi cercetător înfricoşat te faci? Ce seamă ai a da de cele ce tu singur ai păcătuit şi zici că nu ştii ce s-a făcut? Preacurvit-ai tu şi cel pe care-l judeci a preacurvit, drept de ce pe acela îl pedepseşti iar pe tine te ţii vrednic de iertare? De cunoşti că este lucru rău preacurvia se cade ca nici pe alt preacurvar să nu-l pedepseşti, iar dacă pe altul tu îl cerţi şi îl pedepseşti, dar tu ce gândeşti să scapi de muncă? Iar ce chip vei da seama că şi tu aceste păcate le-ai făcut? Şi din judecata şi răspunsul ce-l dai altuia te judecă Dumnezeu pe tine.
Ascultă ce zice Pavel: “Gândeşti aceasta, o, omule, care judeci pe cei ce fac rău şi tu le faci acestea, cum să scapi de judecata lui Dumnezeu? De judecată n-ai scăpat şi de a lui Dumnezeu ai să scapi, cum poate fi acesta? Iar de zici ştiu bine că sunt vrednic de muncă şi pentru îndelungă răbdare a lui Dumnezeu nu bagi seamă şi că nu-ţi dă pedeapsa îndată te nădăjduieşti. Pentru aceasta de vei fi şi drept îngrozeşte-te şi tremură că nu doar că nu-ţi vei lua plata, ce încă şi mai amară când vei rămâne neîngrijit, încă cela ce face păcat mare întru ascuns şi pe nimeni nu sminteşte mai uşoară muncă are, că fiind el om prost şi de nimic nu dă atâta stricăciune la cei mulţi. Iar cel ce este mare şi vestit de bunătăţi şi de învăţătură şi stă în înălţimea mândriei şi este lăudat de toţi, când se poticni şi va cădea la vreme de păcat mare pagubă face şi pe mai mulţi oameni fără de grijă îi face.
Drept aceia nu te teme de vicleşugul judecătorului, ci teme-te de vătămarea păcatului, că omul niciodată nu-ţi va strica de nu-ţi vei strica tu singur şi de nu vei greşi măcar mii de săbii să fie Dumnezeu te va izbăvi. Iar de ai în tine păcat, chiar şi în rai de vei fi şi de acolo şi a căzut. Iar încă a fost în gunoi şi s-a încununat prin răbdare.
Ce i-a folosit lui Adam raiul? Sau ce i-a stricat lui Iov gunoiul? Pe acela nimeni nu l-a viclenit şi s-a pocăit, iar pe acesta l-a bântuit diavolul şi s-a încununat. Nu i-a luat toată avuţia şi toate bucatele? Iar credinţa cea bună ce-o avea către Dumnezeu n-a putut diavolul săi fure, nu i-a ucis pe toţi copiii lui? Iar credinţa lui n-a putut s-o clintească. Nu i-a spart trupul cu mulţimea viermilor? Iar comoara sufletului lui n-a aflat-o.
Rogu-vă dar păziţi acest cuvânt al meu şi această pravilă, că eu apuc cinstitele picioarele voastre nu cu mâinile ci cu gândul şi lacrimi vărs şi iarăşi zic păziţi această pravilă a mea rogu-vă şi nimeni nu va putea să vă strice.
Oare văzut-ai pe proorocul şi împăratul David bătându-se în război şi căzând, sculându-se şi biruind? Văzut-aţi păcatul ce a fost făcut, preacurvie şi ucidere şi i s-a iertat pentru pocăinţă. Ia vezi-l acum pe el că după darul Duhului şi după îndrăznirea ce are la Dumnezeu şi după mulţimea bunătăţilor şi după multe biruinţe ale războiului strigă şi zice: “Miluieşte-mă Dumnezeule după mare mila Ta”. Zis-ai mare, zi şi cât? Că mare este ştiu, iar a o număra nu pot, întinsu-m-am spre iubirea de oameni a Dumnezeului meu, deci acum spune-mi ce ceri de la Dânsul?
Auzit-ai tu pe proorocul Natan zicându-ţi Domnul a ridicat păcatul tău ce dar mai mult decât acesta pofteşti? Nu numai aceasta poftesc cu frumuşeţea cea dintâi a mea, cinstea mea şi multa îndrznire pe care o aveam către Dumnezeu zicând: “Mai vârtos mă spală de fărădelegea mea şi de păcatul meu curăţeşte-mă”.
Vezi dar că cere mai multă strălucire şi mai mare curăţire cere. Dar ce dai, o fericite Davide, pentru aceasta ce ceri? Ce zici? Că fărădelegea mea o cunosc, aceasta dai? Dar care om este de nu-şi cunoaşte păcatul? Adevărat zic câţi sunt de fac păcat şi se laudă, câţi sunt de-i amărăsc şi-i întristează pe fraţii lor şi nu plâng nici nu se tânguiesc, “iar eu fărădelegea mea o cunosc şi păcatul meu înaintea mea este pururea”, o, preacuvioasă bună rodire de suflet, aducerea aminte a păcatului nu a uitat-o, ci încă şi iertându-i-se păcatul de către Dumnezeu, prin mijlocirea proorocului Natan el iarăşi l-a scris ca o icoană înăuntru în inima lui ca să-şi aducă aminte pururea de dânsul.
Şi adesea zi şi tu ce se face, că de îţi vei aduce aminte tu de păcatul tău, Dumnezeu nu-şi va aduce aminte de el, iar de-l vei uita tu Dumnezeu îşi va aduce aminte de el.
Făcut-ai vreun rău? Ţine-l minte ca Dumnezeul tău să-l uite pe el.
Făcut-ai bine? Uite-l ca să-ţi zică Stăpânul Hristos ci laude, pentru că tu nu zici aşa faptele cele bune, dar cum?
Ascultă, de vei da săracului milostenie întrebându-te cineva, zici: văzut-am pe sărac că era flămând şi i-am dat de a mâncat, iar Hristos nu zice aşa, ci flămând M-aţi văzut şi M-aţi hrănit şi Mi-aţi dat de băut.
Pentru aceea când păcătuieşti, nu aştepta să-ţi auzi mustrarea de la altul, ci până a nu te mustra şi a te pîrî, întâi tu îţi huleşte păcatele tale în chip de spovedanie, iar de te vei mustra de altul, nu se face îndreptarea ta, ci este îndreptarea mustrării celuilalt.
Pentru că şi Petru după ce s-a lepădat de Hristos numaidecât căindu-se şi amar plângând vindecă lepădarea, încât şi înfruntarea apostolilor era şi i se dădu lui de Hristos putere de a lega şi dezlega păcatele oamenilor ca şi ceilalţi apostoli. Această putere au luat-o arhiereii şi preoţii de a lega şi dezlega păcatele oamenilor.
Mare este arhiereul şi mai cinstit începător decât împăratul, pentru că acest mai mare şi împărătesc cap, sfintele pravile în mâini putând, aceasta a poruncit şi când trebuie să se facă câte un lucru bun împăratul vine la arhiereu. Drept aceea n-a trimis Dumnezeu înger din cer ca să îndrepte păcatele oamenilor, ci a făcut dascăli şi învăţători din firea omenească, ca să nu certe cu greu îngerii pe oameni, drept aceea a dat învăţători oameni muritori şi preoţi care au şi ei slăbiciune ca şi ceilalţi, pentru care lucru zic acestea către voi? Zisu-le-am ca să nu ziceţi, că tu eşti curat de păcate şi nu-ţi este milă de cei ce păcătuiesc ci cu greu şi cu multă silă dai certările şi canoanele păcatelor, căci şi eu cunosc întâia scârbă şi întristarea celor ce se pocăiesc, că şi eu vinovat sunt de păcate că toţi suntem supuşi canoanelor şi certărilor şi nimeni nu poate să se laude că are inimă curată, drept aceea nu zic de păcatele străine, nici de neomenie le zic acestea, ci din nevoinţa cu care mă nevoiesc şi grijesc de dragostea voastră şi fac aceste multe mustrări, că doftorii când doftoricesc trupurile acele au dureri, iar învăţătorul care învaţă, şi lecuieşte sufletele oamenilor, acela are durere şi întristare temându-se ca nu cumva să nu cadă sămânţă cuvântului în pământ bun ci în spini şi nu va răsări să aducă rod sufletesc.
Şi de vreţi să ştiţi ce îndreptare este, a-şi aduce aminte cineva de păcatele sale adu-ţi aminte ce fac boierii când îşi cheltuiesc banii lor în lucruri, îndată ce se scoală din somn îşi cheamă sluga care este cheltuitor şi-şi face socoteala ce a cheltuit ieri, ce a cheltuit în zadar şi ce la treburile lor şi ce le-a rămas pe ziua aceia?
Aşa trebuie să facem şi noi socoteală faptelor noastre, să cercetăm gândul nostru ca pe o slugă, pentru cuvinte, pentru fapte şi pentru cugete, care ne-au fost de treabă şi care ne-au fost de stricăciune, care cuvinte grele am grăit sau am ocărât pe cineva, sau am clevetit sau cuvinte grozave am grăit şi ne-am zăbovit acelea, sau am văzut frumuşeţe strină şi ne-am înodat în dragoste. Sau prin mâini sau prin limbă am blestemat, sau ne-am aflat cu măriri deşarte sau de zavistie şi de râs fără de vreme ne-am robit şi pentru aceste răutăţi ce am greşit şi am pătimit vreun păcat trebuie să fugim de dânsul şi în locul celor ce s-au cheltuit rău să câştigăm cele bune, adică pentru cuvintele cele rele şi vătămătoare pe care le-am vorbit, să facem post, milostenie şi rugăciuni.
Că de nu ne vom agonisi şi nouă bine pentru cele rele ce am făcut, vom ajunge la mare sărăcie duhovnicească şi vom fi trimişi la munca cea fără de moarte a focului celui veşnic. Cu cât este mai bine să schimbăm umilinţa cea trecătoare şi plângerea de cele fără de moarte în această potrivnică şi deşartă lume, cu cele bune viitoare a cărora bucurie nu are sfârşit. Că de vom dobândi binele în lumea aceasta, iar în cealaltă vom merge la munca cea fără de moarte, pentru că de vreme ce Pavel fiind atâta de mare apostol, care a umblat şi a încojurat toată lumea ca şi când ar fi avut aripi, învăţând şi propovăduind Evanghelia lui Hristos şi până la rai suindu-se de a auzit cuvinte mari şi înfricoşate pe care nu le-a auzit alt apostol până în ziua de azi, el scriind zice: “ Îmi smeresc trupul şi-l supun robiei ca nu cumva altora propovăduind eu voi fi nevrednic”, la aceste lucruri trudite ale Ap. Pavel ce vom răspunde noi cei împovăraţi de păcate?
Pentru că lupta aceasta a trupului nostru nu are repaus niciodată drept aceea suntem pururea datori să ne trudim şi să veghem şi niciodată să nu fim fără de grijă, de vreme ce nu este vremea orânduită de a ne lupta cu cel ce se luptă cu noi, şi la Dumnezeul nostru este rânduiala, a Căruia este slava în vecii vecilor. Amin.