din “”Margaritare”
Nu-mi spui, frate, pentru care pricină vrei să te îmbogăţeşti din lăcomie şi din răpire, sau vrei să afle alţii aurul şi argintul pe care l-ai strâns cu strâmbătate şi nu rămâi numai cu blestemele şi anatema de la cei ce le-ai făcut strâmbătate, iar tu vei da seama la judecata lui Dumnezeu pentru aceia la care le-ai făcut strâmbătate şi pe nimeni atunci nu vei avea în ajutor. Pentru că de a fost şi nevrednic acela la care le-ai făcut strâmbătate şi pe nimeni atunci nu vei avea în ajutor. Pentru că de a fost şi nevrednic acela care i-ai făcut strâmbătatea dar de vreme ce lui Dumnezeu nu-I place strâmbătatea, adevărat că are pe Dumnezeu în ajutor şi să nu zici că cutare este bogat şi petrece bine, că nu este până în sfârşit că zice dumnezeiasca Scriptură: “Nu râvni celor vicleni pentru că degrabă se vor usca ca şi iarba verde” lăcomia este un aluat vechi şi ori în ce casă va cădea o va face necurată şi pustie. Şi măcar cât de puţin de vei strânge cu nedreptate, toată avuţia o dospeşte şi o pierde pentru aceea de multe ori cele puţine strânse cu strâmbătate au pierdut şi au stricat lucrurile cele bune agonisite.
Dar ce zice lacomul? Dar cum sunt mulţi de se îmbogăţesc din osteneala străinilor şi nici un rău nu păţesc? Deşi nu petrec rău acum şi scapă de pedeapsă, iar atunci se vor munci mult şi nu numai ei ci şi aceia ce moştenesc acelea, aşa se va munci; şi aceasta o fac şi judecătorii că nu spânzură şi înţeapă numai pe cei ce ucid şi fură ci şi pe aceia ce primesc pe ei, îi omoară. Iar de vei cunoaşte pe cei cărora le-ai făcut strâmbătate, plăteşte-le lor mai mult decât le-ai luat precum a făcut şi Zaheu acela, iar de nu vei şti pe aceia la care le-ai făcut strâmbătate, împărtăşeşte-le săracilor şi tot vei avea ceva mângâiere. Pentru că nici o dobândă nu avem din milostenia străină şi aceasta să o cunoşti de la Zaheu, care le-a dat celor ce le-a făcut stâmbătate împătrit şi atunci a primit iertare de la Dumnezeu. Dar noi că luăm cu miile şi dăm milostenie cât de puţin din acea luare, ni se pare că am îmblânzit pe Dumnezeu, dar ne este aşa, pentru că şi Cain deşi a adus cel de-al doilea lui Dumnezeu care a făcut din osteneala lui nu l-a primit ci tot l-a pedepsit mult pentru aceia. Dar şi noi când vom duce lui Dumnezeu prescuri din strâmbătate şi din lăcomie, cum să nu păţim şi noi mai rău decât Cain?
Căci ocărăşti pe Dumnezeu şi-I duci lui daruri necurate. Nu vrea Hristos să Se hrănească din strâmbătate, ci mai bine să fie flămând şi să Se roage pe la uşile săracilor şi să-L mustre decât să-L hrănească lacomii şi să nu-ţi pară că numai răpitorii se numesc lacomi, ci şi cei ce lăcomesc la lucrul la meşteşugul fiecăruia şi nu fac doxologiile şi laudele lui Dumnezeu în vremea lor, mai bine să nu dezbraci pe alţii şi să îmbraci pe alţii. Oare n-ai făcut strâmbătate celor ce i-ai dezbrăcat? Adevărat strâmbătate le-ai făcut şi deşi ai dat altora cele ce ai luat de la dânşii, n-ai făcut milostenie ci nedreptate. Dar de nu vei da vreo parte cât de mică milostenie din cele luate cu strâmbătate, ce muncă grea nu vei petrece? De vreme ce şi Lazăr acela ce n-a avut nici o strâmbătate de la cel bogat, ci numai că nu i-a făcut nici un bine el stătu tare şi amar târâş asupra bogatului aceluia. Dar ce răspuns vor să dea cei ce nu miluiesc pe săraci din munca şi osteneala lor, ce încă iau şi cele străine? Şi de vreme ce se vor munci cu satana în focul cel nestins, cei care n-au ospătat pe Hristos când a fost flămând dar şi cei ce-L lasă de moare de foame şi nu-I dau din cele ce iau şi fură. Ce încă şi pe cel îmbrăcat îl dezbracă şi-l despoaie şi mai vârtos străin fiind. Nu numai că nu-l primesc ca pe un străin ci încă îl gonesc şi bolanv fiind, nu numai că n-aţi venit să mă vedeţi, ce încă şi cu batjocorirea voastră m-aţi zdrobit, şi fiind legat în temniţă nu e destul că nu merg să-l vadă ce încă fiind dezlegat cu vicleşug îl pun în legături. Unii ca aceştia cîtă muncă şi pedeapsă vor primi?
De vreme ce cel ce iubeşte nu se deosebeşte întru nimic de păgâni, dacă iubeşte pe cei ce-l iubesc. Dar cei ce bântuiesc pe cei ce nu-i fac nici o strâmbătate, ce iertare vor lua? Nici o iertare nu vor avea, de vreme ce atâta foc au aprins în capul lor, cei ce nu L-au hrănit pe Hristos când a fost flămând. Dar care strică şi pustiesc casele săracilor şi a văduvelor, iară cer iertare vor lua unii ca aceştia?
Pentru aceea să fugim de păcatele rele să fugim de strâbătate şi de lăcomie. Şi cum nu ne aducem aminte de lăcomii şi nedreptăţii cei mai dinainte, care s-au dus să dea seama la judecător pentru faptele lor şi avuţia şi ostenelile lor, le-au dobândit alţii, iar ei rău se muncesc în iad. Nu este aceasta mare nebunie şi orbire? Noi să ne ostenim şi să petrecem rău toată viaţa noastră şi apoi după moarte să ne muncim şi în iad?
O, ticăloşii de noi, ce rău ne aşteaptă, oare ce lucru mai rău va fi în lume decât lacomii, că viaţa lor este mai rea decât moartea că se împuţinează de grijă şi de trudă multă şi toată viaţa lor o petrec fără de somn şi niciodată nu au nici o bucurie nici o veselie şi de se întâmplă a păgubi vreodată li se pare că au pierdut toate şi viaţa lor. La fel şi iubitorul de bani, deşi oameni din casa lui prieteni, dacă nu are ceva dobândă de la dânşii, nici pe unii nu-i iubeşte ci cu toţii se învrăjbeşte.
De va zice cineva iubitorului de argint fără socoteală şi fără omenie, drept îi va zice, care şi pe sine se vinde pentru puţină dobândă şi tuturor se face vrăjmaş pentru că nu se face pământul tot aur şi măgurile în loc de pietre nu se fac argint şi fântânile în loc de apă tot argint să facă şi pentru sănătatea şi binele altora se mâhneşte, nici pe un om nu-l iubeşte, ci de toţi fuge şi se depărtează şi mai ales pe săraci nici nu vrea să-i vadă nicăieri, iar când îi vede venind să ia milostenie se mânie şi le caută cu ochi sălbatici şi-i dojeneşte şi-i mustră zicându-le că sunt leneşi şi răi la lucru, iar pe cei bogaţi îi pizmuieşte şi-i zavistuieşte că nu au avuţia lor şi banii lor şi-i pare că-i fac toţi strâmbătate şi are scârbă multă şi mare omul cel viclean, că cine a fost mai viclean decât Ahab împăratul evreilor? Dar el poftind să ia via lui Nabot socoteşte cât amar şi câtă scârbă avea, căci cunoştinţa lui îl dojenea de vreme ce l-a văzut pe Ilie venind ca să-l certe, se întoarse înapoi posomorât cu capul plecat la pământ şi ochii lui erau întunecaţi de multă scârbă.
Vreţi să ştiţi că avuţia nu lasă pe oameni să fie oameni ci fiare şi demoni?
Odinioară a fost o secetă în Antiohia, însă s-au rugat toţi iubitorului de oameni Dumnezeu şi aşteptau să vie ploaie multă şi atâta a plouat încât s-a umplut şi s-a săturat pământul şi toată lumea mulţumea lui Dumnezeu, ca şi cum iar fi scos de la uşile morţii şi toţi se bucurau şi prăznuiau, iar oarecare bogat umbla prin mijlocul cetăţii întristat şi-l întrebau mulţi care este pricina întristării, iar el mângâindu-se de tirania patimii zice că avea zece mii de măsuri de grâu şi acum cine-l va cumpăra sau ce voi face? Ce zici, omule, îţi păre rău că n-au murit oamenii de foame ca să strângi argintul pierzării? Dar cum n-ai auzit pe Solomon care zice că cel ce scumpeşte grâul este blestemet de toţi oamenii, care se face prieten şi rob diavolului, pentru că se roagă ca să fie foamete ca să-şi vândă pîinea lui şi să strângă argintul vântului.
Fiarele dacă mănâncă şi se satură ele fug, iar lacomul şi curvarul n-are spaţiu niciodată, nici dragostea lui Dumnezeu, nici frica muncii, nici ruşinea şi pedepsa oamenilor, ci la toate este fără de ruşine şi mai vârtos făr de omenie, şi-i pare că cuvintele lui Dumnezeu sunt basme şi nu se teme de judecata cea viitoare ce va să judece pentru strâmbătăţile ce le face. Cum ar fi o fiară sălbatică, şi mai vârtos nici fiarele nu se aseamănă şi face nedreptate fraţilor lui celor ce sunt de o credinţă cu dânsul şi-i mănâncă pe dânşii, deci cum vei putea să dai seamă lui Dumnezeu ? Că nu vezi pe albină că dacă muşcă pe cineva ea moare?
Învaţă-te şi tu de la dânsa şi nu face pagubă şi scârbă fratelui tău pentru că mai înainte va veni moartea la noi şi numai după aceea va merge la cei ce le-am făcut strâmbătate. Pentru aceea banii se cheamă trebuitori, pentru ca să-i folosim la lucrurile noastre, iar nu să-i ascundem. Că cela ce iubeşte banii n-are vrajbă numai cu vrăjmaşii lui ci şi cu prietenii şi mai mult pe săraci îi urăşte, nici nu are prieteni ci se află tuturor ca o povară. Şi nu are numai sufletul lui pierdut şi ticălosul lui trup de multe ori îl topeşte cu griji şi-l îmbolnăveşte.
Cel ce urăşte argintul opreşte pofta banilor iar cel ce vrea să se îmbogăţească mai mult aprinde focul poftei în sufletul lui, pentru că dacă dobândeşte zeci de mii de lei şi alţii încă pe atâţia mai pofteşte şi dacă dobândeşte doreşte încă de două ori pe atâta şi niciodată nu poate să stingă pofta cea vicleană a lăcomiei.
Pentru că n-ai hrănit pe cel flămând te munceşte Dumnezeu, iar de ai dezbrăcat pe cel îmbrăcat cum vei scăpa de judecata cea înfricoşată? Peste putinţă este pentru că ceea ce le-ai făcut strâmbătate îşi cer al lor. I-a spune-mi de te-ar duce cineve în ţara Persiei să vezi şi să poruncească să-ţi zideşti casă şi curţi, oare nu ai râde de nebunia lui, căci nebuneşte îţi porunceşte ca să cheltuieşti fără de nici un folos? Dar pentru ce te osteneşti pe această lume de vreme ce o vei pierde în curând? Ce zici că vrei să laşi moştenire copiilor tăi, dar şi copiii în curând vor să moară şi de multe ori mai înainte de tine. Ce numai pentru aceasta lăcomeşti ca să-ţi poleieşti frâurile calului tău şi stâlpii casei tale.
Dar de câtă muncă sunt vrednice acestea? Că de câinele tău ai multă grijă, iar săracul şi mai ales Hristos moare de foame, pentru care sărac s-a pogorât Hristos din cer, şi nici puţină hrană de care este nevoie nu dobândeşte, că decât toate lucrurile tale cele cinstite la tine, Hristos a fost cel mai necinstit când dai desfrânatelor şi desfrânaţilor, iar pe sărac nu-l vezi.
Dar când faci strâmbătate săracilor şi văduvelor, câte râuri de foc vor ajunge ca să ardă acel suflet desfrânat şi necurat. Temeţi-vă cei ce urgisiţi pe cei săraci şi le faceţi strâmbătate. Voi bogaţii aveţi bogăţie şi bani, dar au şi săracii arme, adică suspinele şi plângerile, pentru aceasta le vine ajutor din ceruri. Aceste arme sapă casele celor nedrepţi.
Mare armă este suspinul săracilor şi al necăjiţilor pentru că lui Dumnezeu Ii este milă de firea lor cea bună şi îngăduitoare când suferă răutăţile şi nu hulesc sau blestemă ci numai suspină plângâdu-şi rănile lor şi se arată Dumnezeu blând celor ce păţesc stâmbătăţi, iar pe cei ce-i supără pe dânşii îi pedepseşte. Deci pentru aceasta să fugim fraţilor de facerea strâmbătăţilor, ca să avem pe Dumnezeu blând şi iertător cu darul şi cu iubirea de oameni Domnului nostru Iisus Hristos a Căruia este slava şi puterea în vecii vecilor. Amin.