din „”Margaritare””
4. CUVÎNTUL LUI DAVID
“NU TE TEME CÎND SE ÎMBOGĂŢEŞTE OMUL”
Dulce lucru este la un om plugar, să tragă plugul său ca să curăţească ţarina sa şi să tragă brazdă şi să dezrădăcineze mărăcinii şi să semene sămânţa. Iar cu mult mai dulce este la cela ce-i învăţător când aruncă pildele lui spre auzirea care nu este tulburată.
Pentru aceea dar cu multă bucurie încep învăţătura, că vedem arătura aceasta, adică auzul vostru curăţit. Că măcar că gândul vostru nu-l vedem, iar văzând cu ochii voştri că sunt deschişi şi auzul vostru că-l aveţi ridicat ca să ascultaţi. Aceasta îmi dă semn că şi gândul vostru este aşezat şi gata să asculte pentru că la inima voastră nu pot să intru să văd, ci văzând ochii voştri ridicaţi în sus, îmi dau glas că nu este la gândul vostru nici o tulburare, ce-mi zice seamănă cu poftă seminţele. Că îngăduim şi orice vei semăna pentru nădejdea rodului, pentru că grija lumească am gonit-o din gândul nostru. Drept aceia şi eu văzându-vă cu atâta osârdie încep tot învăţături şi pilde mai înalte nădăjduind în rodirea bună a ţarinii, adică a gândului vostru. Că Dumnezeiască Scriptură nu numai va fi învăţătorul ştiut ci va fi şi cel ce ascultă înţelept.
Pentru aceea eu vă fericesc pe voi şi mă fericesc şi pe mine, pentru că fericit şi cu bun noroc este acela ce zice învăţătura la urechile altora, acelor ce-l ascultă şi fericiţi sunt aceia la care le este foame şi sete de dreptate. Drept aceia, la voi care aţi venit aici la Biserică să auziţi cu poftă, aruncăm şi semănăm gânduri sfinte ale Scripturii, că ceilalţi acum la griji lumeşti şi la târguri putrezesc iar voi făcâdu-vă mai înalţi de pe pământ primiţi gândurile cele pricepute. Iar acei ce n-au venit, slujesc pântecelui care le este lor rob şi grijesc pentru trupul lor, iar voi împodobiţi sufletul vostru cel stăpân şi roditor de bine şi-l păziţi nerobit de patimi.
Unde umbli, o omule, acum? La târg? Dar ce vrei să strângi de acolo? Tină şi lut? Cel mai bine vino la Biserică şi ia de la mine mir. Ce strângi şi aduni? Bani care se pierd? Ce vrei cu iubirea de argint care este un rău silnic? Ce vrei cu volniciile care pier? Ce strângi multe care astăzi sunt şi mâine nu mai sunt? Ce culegi numai florile şi laşi rodul? Ce alergi după umbră şi nu apuci adevărul?
Ce umbli după lucrurile care se pierd şi nu cauţi cele ce rămân? Că fiecare este ca iarba şi fiecare mărire a omului este ca floarea ierbii, iar cuvântul lui Dumnezeu pururea nu se pierde.
Ai făcut bani mulţi? Şi aceasta ce folos îi este sufletului tău? Te-ai făcut bogat de bani şi sărac de suflet, eşti împodobit cu frunze şi lipsit de rod. Ce folos este spune-mi? Ai luat bani pe care ai să-i laşi aici.
Ai luat nevoinţă şi domnie de la care se naşte vicleşugul în tine. Vino la Biserică şi dobândeşte cuvinte bune, risipeşte nelegiuirile tale, curăţă gândul tău înalţă mintea ta, fă-te om şi înger, lasă firea cea trupească, şi ia pana cea uşoară a vieţii, mântuieşte-te pe tine de cele văzute şi te atârnă de cele nevăzute.
Suie-te la cer, joacă împreună cu îngerii, stai de faţă la judecata cea de sus şi prea înalţă, lasă fumul şi umbra şi iarba şi păianjenul că nu ştiu ce nume cuvios voi zice la micşorarea şi simplitatea lucrurilor acestei lumi.
Acestea zic şi nu voi înceta a le zice, vino la Biserică, şi fii om, ca să nu fie numirea ta mincinoasă că te chemi om. Oare cunoscut-aţi aceasta care am zis-o?
Zice că este om, pentru ce îi zici să se facă om? Adevărat om este de multe ori cu numele, iar cu socoteala niciodată nu este om.
Că atunci când vezi un om că-şi trăieşte viaţa lui ca un dobitoc necuvântător, cum să-l numeşti pe acela om şi nu bou?
Când îl vei vedea că răpeşte cum îl vei numi om şi nu lup?
Când îl vei vedea că curveşte cum îi vei zice om şi nu porc?
Când îl vei vedea că este viclean cum îi vei zice om şi nu şarpe?
Când îl vei vedea că este nepriceput cum îi vei zice om şi nu măgar?
Când îl vei vedea că umblă după femei cum îi vei zice om şi nu cal care umblă după iepe?
Când îl vei vedea că este neascultător şi necunoscător, cum îi vei zice om şi nu piatră?
Luat-ai de la Dumnezeu, omule bună rodirea, căci lepezi bunătatea firii pe care ai luat-o? Ia spune-mi? Alţi oameni au meşteşug încât să poată să aducă dobitoacele cele necuvântătoare la buna rodire a omului şi învaţă nişte păsărele mititele să grăiască cu glas omenesc şi îndeamnă cu meşteşug firea cea necuvântătoare să se facă cuvântătoare, domesticesc lei şi-i trag prin târguri. Leul cel sălbatic domesticit o, omule, şi pe tine însuţi te faci mai sălbatec decât lupul?
Şi ceva mai rău decât lupul? Şi ceva mai rău fiecare din dobitoacele cele necuvântătoare o greşeală are : lupul pe puţina greşeală de a răpi, şarpele de a fi înşelător şi ca aspida otrăvitor şi răutăţile tuturor dobitoacelor celor necuvântătoare le are în sufletul său.
Cum dar îţi vor zice şi te vor numi om de vreme ce n-ai la tine semnul cel împărătesc, nici cununa împărătească, n-ai nici haina împărătească.
Pentru că Dumnezeu zice: “Să facem om să fie după chipul şi după asemănarea Noastră, şi tu te-ai lepădat pe sineţi la micşorarea dobitoacelor celor necuvântătoare. De vei vedea pe vreun împărat să-şi lepede haina lui cea împărătească şi stema lui să umble cu ostaşii şi să vândă stăpânirea lui, cum vei zice şi vei numi pe acela împărat. Eşti şi tu om?
Nu-mi arăta că ai suflet omenesc ci arată că eşti om la minte. Eşti stăpânitor dobitoacelor celor necuvântătoare şi patimilor tale? Îmi va zice fiecare din voi cum mă voi face om? Atunci te vei face om când vei birui cu gândul patimile trupului cele necuvântătoare. De ai scos de la tine curvia , pofta banilor cea trecătoare, de ai scos munca cea rea, de ai curăţit ţarina ta adică sufletul tău.
Întrebi cum te vei face om? De vei veni aici la Biserică unde se fac oamenii. De te voi apuca fiind dobitoc, te vei face om ; de te voi apuca ca fiind lup te vei face om. Nu să-ţi schimbi firea ci îţi voi întoarce voia cea rea şi o voi schimba de o voi face bună.
Dar ce zice fiecare, eu am copii vreau să-mi chivernisesc casa mea, vreau să grijesc de femeia mea, sunt sărac şi mă nevoiesc să câştig hrana ce-mi trebuieşte şi nu pot veni la Biserică să mă fac om precum îmi zici tu. Acestea nu sunt toate decât numai să te scuzi că de te-aş opri eu aici de tot şi nu te-aş mai lăsa să ieşi nicidecum la treburile cele de afară.
Pentru că vrednic este Dumnezeul tău la care aflându-te toată ziua aici înaintea Lui, se adaugă avuturile tale şi se fac mai multe. Iar eu nici la aceasta nu te îndemn nici îţi zic să vii în toate zilele şi să şezi aici în Biserică fără de cât numai de două ori în săptămână: ce greu este să vii sau ce sarcină? Şi nici în toată ziua îţi zic să şezi aici, ci puţin din zi, un ceas vino, omule la Biserică, primeşte gânduri pricepute ca să nu primeşti rane, iar arme nu să sfărâmi şi să omori pe alţii ci să faci târgul Biserică.
Stai la oaste numai să fii înarmat, stai la sfânt loc numai să ai ochi curaţi, ieşi de la liman numai păzeşte corabia ta bine. Acestea toate aici le poţi învăţa şi nu vrei, ci ieşi la războiul cel lumesc gol de poruncile lui Dumnezeu. I-a socoteşte cu gândul tău cât bine este să ieşi de la Biserică şi să huleşti toate lucrurile cele omeneşti şi să calci toate lucrurile cele ce aduc întristare şi să te faci mai înalt decât bunătăţile şi nici la bunătăţi să nu te înalţi cu firea, nici la răutăţi să te scârbeşti precum era Iov care nici de sărăcie nu se scârbea nici de bogăţie nu se mărea, ci la răutăţile lucrurilor ce veneau asupra lui păzea mintea lui dreaptă.
Vino de ia armă de la mine, şi care armă? Care ţi se face chezaş mântuirii. Ieşi câteodată afară şi vezi câte un om, fiind calare pe cal bun, împodobit cu rafturi şi vezi şi pe alţii mulţi stând pe lângă dânsul şi de altă parte vezi pe un sărac lepădat şi-ţi vine să pizmuieşti pe bogatul acela. Vine atunci lângă tine proorocul David şi-ţi zice stând lângă tine: “Nu te teme când se îmbogăţeşte omul”.
Ieşi împreună cu proorocul şi nu te teme. Mergi acolo unde zic, cu proorocul, cu învăţătorul, cu toiagul, cu propovăduitorul şi nu te teme. Nu-ţi fie frică când se va îmbogăţi omul, dar vezi căci aceasta ce zice proorocul este învăţătură şi sfat şi răspuns celor ce se cade. Dar îmi arată şi calea cu care n-am datoria să mă tem de om când se îmbogăţeşte, nu se cade să te temi că firea bogăţiei seamănă cu firea omului, cum?
Eu să-ţi spun ce lucru este omul.
Omul este un dobitoc prost care se strică în puţină vreme, aşa este şi bogăţia, încă nu aşa ci şi mai slabă este bogăţia că de multe ori nu se săvârşeşte împreună cu omul bogăţia precum ştiţi voi la aceasta multe pilde despre trecerea bogăţiei fără vreme şi le-aţi învăţat.
Că un om care a avut bogăţia, el încă trăieşte iar bogăţia i-a pierit. Pentru că moartea şi pierderea avuţiei nu este altă, fără decât când cela ce o are este sărac. Pune în gândul tău cum că bogăţia, stă puţină vreme, că cel ce-a avut-o încă trăieşte, iar ea a pierit. Şi măcar de-ar fi pierit singură şi să nu fi stricat împreună cu ea şi pe cel ce-a avut-o.
Nu vei greşi dacă vei numi bogăţia slugă rea, slugă mâncătoare de sânge şi ucigătoare, slugă care dă plată stăpânului ei junghierea şi cea mai rea, că nu numai când îl lasă pe acel stăpân bogăţia îl leagă la nevoie, ci şi mai înainte de a-l lăsa îl amestecă şi îl tulbură. Pentru că nu-mi căuta pe cel ce este îmbrăcat cu haină de mătase şi care este uns şi miroase şi care este pe din afară odihnit. I-a descoperă inima lui dezgoleşte gândul lui încă bogat fiind şi vei vedea înăuntru tânguire şi tulburări şi înfricoşări. Când vei vedea pe altul că a căzut la acea cădere a lui, o învăţa pe a lui întâmplare şi pagubă.
Pentru că ce este la fel de greşit ca lucrurile omeneşti? Căci de multe ori am zis că tocmai cu curgerile râurilor seamănă lucrurile omeneşti, împreună cu gârla se văd şi curg şi nu se cunosc că au curs împreună le pipăie omul şi ele sar şi se duc. Nu te teme când se îmbogăţeşte omul. Acest cuvânt proorocesc şi duhovnicesc apucă-l.
Când intră pizma în om cuvântul acesta omoară patima ca o sabie. Nu te teme când se îmbogăţeşte omul: acestor ierburi nu le trebuiesc bani, ci le trebuiesc oameni, că nu vindecă trup ci suflet, şi nu numai al vostru suflet ci şi al meu, măcar că sunt învăţător dar sunt om şi eu ca şi ceilalţi oameni şi pentru aceia dau învăţătură obştească. Nu te teme când se îmbogăţeşte omul; înţelege stihul acesta ca o rădăcină a bogăţiei şi a norocului; că nu a se îmbogăţi cineva ci a nu vrea să se îmbogăţească aceasta este bogăţie.
Oare cunoscuta-ţi aceasta ce v-am zis? Cela ce vrea să se îmbogăţească că are nevoie de bani şi neajungând să-şi plinească toate poftele este pururea sărac şi lipsit, iar cel ce nu vrea să se îmbogăţească este pururea norocit şi bogat.
Nu te teme când se îmbogăţeşte omul sau când se va îmulţi slava casei lui; pentru ce? Spuneam să nu ne temem, căci de vreme ce cei bogaţi sunt înfricoşaţi prevesteşte de viaţa lor proorocul zicând: “Ce te temi de omul care este plin de frunze şi nu de rod? Ce te temi de cel care trăieşte cu frică pururea? “. Că sluga ta, când lipseşte, nu-i e frică de tine, iar tu bogatule, pururea ai înăuntru pe domnul tău, şi ţi-e frică de el oriunde ai merge.
Dragostea iubirii de arginţi umblă după tine, bogatul şi pe cei bogaţi, şi pe slugi şi pe pizmuitori şi pe făcătorii de bine, pe toţi aceştea îi are vrăjmaşi, că mare pizmă ridică la toţi bogaţii. Că omul cel sărac petrece nefăcând strâmbătate nimănui de vreme ce este bogat în bunătate, şi în răbdare, iar bogatul de vreme ce trăieşte împreună cu lăcomia de toţi este urât, este în vorba tuturor şi se cuceresc toţi în faţă cu cuvântul, iar cu gândul toţi îl urăsc şi acestea sunt adevărate. Când vine vântul şi suflă frunzele, când se face schimbarea vremurilor, atunci se găsesc prietenii cei mincinoşi, atunci se cunoaşte obrazul boierilor, atunci se dovedeşte hora şi mulţimea făţarnicilor şi pricina facerii, atunci se deschid gurile tuturor şi zic pentru cel bogat pe care mai înainte îl momeau cu cuvântul, spurcatul, răul, vicleanul, nu-l fericeai şi lăudai până ieri? Nu-i sărutai mâinile? Acelea toate erau mincinoase şi în faţă numai.
Venit-a vremea acum, schimbă obrazul şi răspunde şi dovedeşte cu limba pe cele ce le aveai închise în gândul tău; pentru ce dar te temi de bogatul acela care este hulit de atâta mulţime de oameni? Aceasta nu este nimic de nu s-ar huli pe sine însuşi bogatul; aceasta o zic nu ca să hulesc bogăţia nu ca pe un lucru bun, că banii buni sunt, ca lucrurile şi ca faptele care bun îl fac, cum? Buni sunt că mângîie sărăcia, înlătură lipsa; auzi cum zice Iov: “Eu eram ca un ochi orbilor, picioare şchiopilor, eu eram tată neputincioşilor”. Aceasta este şi fără de nici un păcat, pentru că împreună cu bogăţia este şi iubirea de săraci. “Casa mea este deschisă la fiecare care voia să intre”, zice Iov. Aceasta este slujba bogăţiei să fie nu numai cu numele, ci şi cu fapta. Această bogăţie este slugă la acea bogăţie, că această bogăţie pe care o au oamenii pentru dânşii numai, este nume fără de faptă, iar acea bogăţie pe care o au oamenii şi pentru dânşii şi pentru alţii este bogăţia adevărată; şi care este aceasta? Este bogăţia bunătăţilor, bogăţia milosteniei; şi cum este aceasta?
Eu zic că este bogat care ia banii tuturor şi este bogat care dă banii lui săracilor. Acela se îmbogăţeşte strîngând şi celălalt se îmbogăţeşte cheltuind şi unul are pe pământ iar celălalt are în cer. Cu cât este mai buna bogăţia aceasta care se dă la săraci decât aceea pe care o ţine cineva pentru sine? Această bogăţie care se dă la alţii are pe mulţi care îl iubesc, iar cea care nu se dă la nimeni, are pe zeci de mii care îl hulesc şi cea mai de minune că pe cel răpitor şi lacom nu numai cei ce au nedreptate de la el ci şi cei ce n-au păţit nici un rău de la el îl urăsc, durându-i inima din cauza celor ce pătimesc din pricina lui, iar pe cei milostivi nu numai ce ce iau milostenie de la el îl iubesc ci şi cei nu iau tot îl iubesc.
Mai bună este bunătatea decât răutatea. Fraţilor, răutatea şi pe cei ce n-au nici o nedreptate ( fărădelege – n.a) îi are împotrivnici, iar milostenia şi pe cei ce n-au avut nici o facere de bine îi are prieteni pentru că zice fiecare pentru cel milostiv, Dumnezeu să-i dea bine. Cei mulţumeşti tu dacă nu ţi-a dat nimic? Dacă n-ai avut de la el nici o facere de bine? Aşa este; eu n-am avut nici o facere de bine, ci a avut fratele meu, nu eu ci partea trupului meu. Căci binele care i s-a făcut la acel frate al meu, eu îl socotesc ca făcut mie.
Văzuta-ai ce lucru este bunătatea şi milostenia cum este poftită, cum este iubită şi lucru bun este? Că omul cel milostiv este ca un tată tuturor, ca o cârjă şi un toiag în care se reazimă cei slabi şi bătrâni şi celui milostiv de i se va întâmpla să păţească un rău, toţi se roagă lui Dumnezeu pentru dânsul şi zic: “Dumnezeu să-l miluiască; Dumnezeu să-i dea bine; Dumnezeu să-l aducă iar la binele lui.
Iar de vei veni să-l auzi pentru cel răpitor şi lacom, vei auzi unde zic pentru dânsul; vrăjmaşul, spurcatul şi răul. Pentru ce zici tu, care n-ai avut nici o strâmbătate de la dânsul, aceste răutăţi pentru dânsul? Aşa este n-am avut strâmbătate dar a avut fratele meu. Strigări se aud în toate zilele asupra răului şi nemilostivului, de se va întâmpla să cadă la nevoie toţi îl mustră şi-l înjură şi-l blestemă; deci viaţă este aceasta? Bogăţie este aceasta? Nu este mai rău acesta decât un vinovat, iar vinovatul îşi pierde trupul său, iar un bogat ca acesta îşi pierde sufletul său. Nu vezi cum este legat de iubirea de argint bogatul? Pentru ce nu ţi se face milă de el, o omule? Pentru aceasta îl urăsc pe acesta ce este legat de a lui iubire de argint, că nu este legat de silă ci este legat cu a lui voinţă şi singur şi-a pus asupra lui lanţul acesta; ce vor răspune către mine bogaţii?
O, Ioane Gură de Aur, iară ai venit către noi bogaţii să ne înveţi şi să vorbeşti împotriva noastră! Adevărat, către voi am venit să zic împotriva voastră. Voi nu vă săturaţi a mânca pe săraci, iar eu nu mă satur a vă îndrepta pe voi.
Tu, bogatule tu eşti lipit deasupra săracului şi pururea îl mănânci. Lipseşte tu de la oile mele, lipseşte de la turma mea, iar de strici tu oile mele pe mine mă huleşti, care sunt păstorul. Pentru ce te alung ? De vreme ce sunt păstor, m-ai huli când n-aş alunga lupul de la turmă; eu sunt păstorul acestor oi cuvântătoare şi-i bat pe lupi, adică pe cei ce vatămă săracii, nu-i bat cu pietre ci cu cuvântul şi mai vârtos că eu nu te alung ci te chem, fă-te şi tu oaie, fă-te din turma mea, căci îmi strici turma având datoria să o adaogi, nu te alung pe tine, ci alung lupul, de nu eşti tu lup eu nu te alung, tu huleşte-te pe tine că te-ai făcut lup şi nu oaie; eu nu sunt împotrivnic bogaţilor ci ajutor, căci de le şi zic acestea dar, îţi sunt de ajutor, măcar că nu le cunoşti. Ce zici : cum eşti ajutorul meu de vreme ce mă goneşti, mă huleşti mă batjocoreşti ? Iar ce, cu acestea te mântuiesc de păcate, te mântuiesc de răpire, te fac prieten tuturor, te fac să te poftească toţi; eu îţi zic pururea răpitor, luat-ai mai mult decât ţi s-a căzut?
Vino la mine şi te voi schimba, te voi face mai bun, schimba-voi vrăjmăşia şi-ţi vor fi toţi prieteni, schimba-voi nevoia în care te afli ca să nu ai primejdie, şi aceasta în care trăieşti iar în viaţa cealaltă care este după moarte îţi dau împărăţia cerurilor, ca să nu mergi la muncile cele grele, ca să iei bunătăţile acelea pe care nici ochi de om nu le-a văzut, nici urechi nu le-a auzit, nici minte nu poate să le priceapă. Aceste cuvinte sunt de gonitor şi de vrăjmaş sau de sfătuitor ci de prieten ?
O, bogatule! Dar tu mă urăşti, zicându-ţi eu binele tău, iar eu tot te iubesc. Poruncă şi învăţătură am de la Arhiereul Hristos să iubesc pe vrăjmaşii mei, drept aceea nu mă opresc să te tămăduiesc de-mi eşti şi vrăjmaş; Stăpânul meu Hristos se răstignea pe cruce şi zicea către Tatăl; “Părinte iartă-le lor păcatul acesta celor care M-au răstignit pentru că nu ştiu ce fac”. Iată ţie îţi pare că te gonesc şi te hulesc, nu te gonesc pe tine, ci patima iubirii de argint; îţi pare că tu cu tine mă bat, nu cu tine ci cu răutatea ta, iar tu nu mă ai făcător de bine. Nu mă socoteşti că sunt îngrijitorul tău, nu mă ţii că-ţi sunt ţie de ajutor mai mult decât toţi; cine altul îţi va zice ce ţi-am zis eu? Aştepţi să-ţi zică cel mai mare care stăpâneşte, nu-ţi va zice lucru ca acesta niciodată, numai îţi va zice pentru oarecare greşeli pe care le fac oamenii sau alte hule ale oamenilor ca să năpăstuiască; acestea îţi va zice domnul cetăţii, dar nu pentru izbăvire.
Sau aştepţi să ţi le zică acestea pe care ţi le zic eu femeia ta? Nici ea nu-ţi va zice niciodată lucru ca acesta, numai îţi va zice pentru careva podoabe pentru sârma şi fir şi altele pe care le iubesc femeile. Sau aştepţi ca să-ţi zică copilul tău ca să te izbăveşti? Nu-ţi va zice niciodată, numai pentru ostenire îţi va zice, sau doar gândeşti să te înveţe sluga ta acestea. Sluga ta îţi va zice slobozirea robilor şi nu pentru mântuire. Dar cine aştepţi să-ţi zică? Cei ce mănâncă şi beau cu tine şi râd de tine? Aceştia nu-ţi vor zice fără numai de ospeţe, de prânzuri şi de cină. Sau îţi va zice cineva acolo, la zboruri, unde mergi să te plimbi ? Acolo nu-ţi vor zice fără numai de rîsuri grozave şi de pofte rele. Ce doar nădăjduieşti să te -nveţe la judecăţi pentru unele ca acestea? Nici acolo, că la judecăţi se vorbeşte de moştenire, de funcţii şi de slobozirea robilor.
Unde dar ai nădejde să le auzi acestea, fără numai de la mine? Toţi se tem de tine iar eu numai te hulesc, o bogatule şi până ce vei fi în acest chip eu te hulesc. Nu te am de nimic, hulesc patima pe care o ai, eu îţi tai durerea ta şi tu strigi? Dar nu mi-e frică de strigarea ta, căci iubesc mântuirea ta. Pentru că eu sunt doctor ca să te tămăduiesc. Oare de-ai avea o rană şi de-ai chema pe doctor să te tămăduiască, şi de vei vedea ascuţindu-şi cuţitul nu i-ai zice taie-mi durerea măcar că mă va durea aceea. Dar eu netăind nimic pentru ce fugi de mine, că numai cu cuvântul îţi curăţesc cugetul tău. Măcar că şi doctorul ce face de multe ori prin tăiere, răni mai mari, iar eu nu o fac niciodată mai rea, ci mai bună. Pentru că acolo este fire care nu poate şi este ajutorul ierburilor neputincioase, iar aici este puterea cuvintelor. Doctorul nu se pune chezaş să te tămăduiască, iar eu mă chinuiesc să te tămăduiesc, că auzi-mă pe mine, pentru aceasta s-a coborât Fiul lui Dumnezeu cel Unul-Născut, pentru ca să ne suie pe noi şi să ne facă mai înalţi decât cerul.
De un lucru numai teme-te, de păcat, iar toate celelalte să piară, ori avuţie, ori sărăcie, ori ce va fi. Acestea le zic şi nu voi înceta a le zice, că nu vreau să pierd nici una din oile mele.
Este oare cu putinţă să se mântuiască omul bogat? Si încă foarte cu putinţă.
Iov era bogat, dar văzut-ai bogăţia lui? Vezi şi primirea de străini a acestui Iov.
Văzut-ai masa lui? Vezi şi primirea ce le-o făcea săracilor.
Avraam nu era bogat? “Nu cumva să am ceartă cu tine”. Adevărat bogat era Avraam. Văzut-ai bogăţia? Văzut-am. Vezi şi petrecerea lui cum a petrecut. Că zice Sf. Scriptură: “La ceasul amiezii se arată Domnul lui Avraam, acolo unde şedea la copacul lui Mamvri şi în acel ceas se arătară trei bărbaţi şi sculându-se pentru că nu socotea să fie Dumnezeu şi se închină şi zise: “De mă veţi socoti vrednic, să intraţi în casa mea”.
I-a vezi ce făcea la amiază bătrânul Avraam, nu şedea în casă ci la oameni străini şi călători pe care nu-i cunoştea de unde au venit, se scula şi se închina lor, cel ce era bogat şi de neam bun, care având avuţie, lăsând casa lui, femeia lui, copiii lui, slugile lui, că avea mii de slugi, lăsându-i pe toţi a ieşit să vâneze peşte. Intinse mreaja iubirii de străini ca nu cumva să se afle vreun călător, nu cumva să treacă vreun străin şi să nu intre în casa lui.
Vezi ce face bătrânul Avraam, nu porunceşte nici unei slugi deşi avea mii, ca să păzească calea pe cine va trece să-l aducă că ştia că felul slugilor este lenevos spre bine, socotea ca nu cumva să doarmă sluga şi va trece străinul şi va pierde vânatul.
Vezi ce a făcut bogatul Avraam, vezi tu măcar să primeşti să vezi pe un sărac din cei proşti sau să-i răspunzi, sau să-i grăieşti.
Că de le vei da vreodată ceva nu dai cu mâna ta însuţi ci dai la sluga ta să-i dea.
Iar dreptul Avraam nu era aşa, ci şedea în soare la vremea amiezii şi-l ardea soarele şi avea zăduful în loc de umbră avea pofta iubirii de străini, şedea şi culegea rodul iubirii de străini.
Un bogat ca acesta este cu adevărat bogat şi bogat mântuit.
Priveşte şi încearcă pe bogaţii vremii de acum să vezi unde şed la amiază. Stau la iadul păcatului la moartea beţiei, unde şed la târg beţi şi întunecaţi la inimă, mai necuvântători decât dobitoacele cele fără cuvânt.
Dar nu era aşa dreptul Avraam.
Vrei să-i râvneşti lui Avraam? Aşa râvneşte şi fă precum a făcut el, măcar că Hristos ne cere să facem şi mai multe, precum că zice: “De nu va prisosi dreptatea voastră mai mult decât a cărturarilor şi a fariseilor nu veţi intra în împărăţia cerurilor”.
Iar tu să ajungi pe Avraam; primitor de străini era şi s-a sculat şi s-a închinat străinilor acelora, pe care nu ştia cine sunt, pentru că de-ar fi ştiut n-ar fi fost nici o minune, pentru că lui Dumnezeu Ii slujea şi aceasta, că nu-i ştia arată multa poftă a primirii de străini şi şedea şi primea cu toate din destul.
Injunghiat-a viţel şi chemă pe femeia sa Sara şi o face soţie la primirea oaspeţilor şi nu era ascunsă în cămară, ci stătea sub copaci pentru că acea masă şi acea primire de străini i-a deschis pântecele ei şi orbirea firii ei a îndreptat-o.
A junghiat viţel şi a dobândit pe Isaac, frământat-a făină şi a luat rodul ei ca să fie ca stelele cerului şi ca nisipul mării, pe care îl vezi şi tu.
Dă-mi şi mie rod ca acesta adevărat precum i-a dat lui Avraam şi Sarrei. O, sărace şi ticăloase şi smerite lucruri pământeşti ceri?
Eu îţi dau cerul, locul îngerilor să joci împreună cu dânşii şi tu ceri moarte trecătoare şi stricăcioasă?
Eu îţi dau o viaţă care n-are sfârşit, mare este plata dar mai mare răsplătirea.
I-a aminte la socoteala pe care o zic eu ca să vezi schimbarea lucrurilor, când trebuia Avraam să arate primirea de străini; ce zicea femeii lui? Osteneşte şi frământă trei măsuri de făină curată.
Audă şi femeile acestea ce zicem, osteneşte şi frământă trei măsuri de făină curată că împreună este între noi înţelegerea şi învăţătura este pentru amândoi.
Osteneşte de frământă trei măsuri de făină curată, îi zice ei şi el aleargă la cireada boilor, împarte osteneala ca să împartă şi cununa, din două sunt lucrurile nunţii, din două dar şi bunătatea, eu te-am luat femeie ca să-mi fii de ajutor, fii-mi dar de ajutor şi la lucrurile mai înalte.
Osteneşte-te, osteneşte-te îi zice şi o îndeamnă pe femeie. Şi ca să nu aducă pe oaspeţi zăbava de vreo mânie îi zice, osteneşte-te şi frământă trei măsuri de făină curată.
Şi nu zice Sarra: ce este aceasta? Pentru aceste nădejdi m-am măritat eu ca să macin şi să frământ, o femeie ca mine care am atâtea avuţii? Tu ai mii de slugi şi nu ai vrut să porunceşti nici uneia din acestea, ce numai pe mine mă îndemni la slujba aceasa?
N-a zis aşa ci de vreme ce era femei a lui Avraam nu cu împreunare trupească ci cu însoţirea bunătăţilor, pentru aceea îi zice osteneşte-te.
Şi ea încă asculta de cuvântul care-i poruncea cu poftă pentru că ştia rodul cel plin de iubire de străini. Nevoieşte-te de frământă îi zice pentru că ştia grija şi pofta femeii.
Unde sunt femeile vremii acesteia să le potrivim cu Sarra? Oare primi-vor porunci ca acesta să le facă, slujbe ca acestea îngădui-vor să facă?
Scoate mâna femeilor vremii acesteia şi vei vedea că este poleită pe dinafară şi pe dinăuntru plină de jafuri. A câtor săraci răpirea are mâna ta? Scoate mâna ta de o arată cu ce este îmbrăcată. Este plină de lăcomie.
Scoate şi mâna Sarrei să vezi cu ce este îmbrăcată şi plină; este plină de primirea de străini, de milostenie de dragoste şi de iubire de săraci.
O bună mână dreaptă şi cu cât este înfrumuseţarea şi asemănarea mâinii drepte, una este a unuia şi una este a altuia, iar deosebirea este multă, acolo sunt fântâni de lacrimi, iar aici sunt cununi şi bucurii.
Acestea le zic ca să nu ceară poboabe nici femeile de la bărbaţi nici bărbaţii să nu le îngăduiască pe femei când le cer lucrurile acestea.
Ia vezi pe Sarra cea bogată şi dreaptă, ea a frământat cele trei măsuri de făină curată, câtă osteneală este, ea n-a simţit osteneala pentru nădejdea dobândirii pe care o avea. Osteneşte-te de frământă trei măsuri de făină curată.
Ce te îmbodobeşti tu, femeie? Cui vrei să-i placi? Rea socoteală este aceasta de vrei să placi bărbatului tău să-i placi în acest fel.
Dar cum aş plăcea bărbatului meu?
Ştii cum îi vei plăcea cu înţelepciune şi cu curăţia, cu blândeţile şi cu bunătatea cu smerenia şi cu dragostea, cu unirea şi cu înţelegerea. Acestea îi sunt podoaba, aceste bunătăţi îţi vor face unirea, iar celelalte podoabe nu te vor face ca să placi bărbatului tău.
Când îi vei zice ia şi-mi adu, puţină vreme îi vei plăcea, iar pe urmă îţi va fi vrăjmaş şi să ştii că acum când te-mpodobeşti o faci aceasta nu ca să placi bărbatului din aceasta este altfel.
Căci când şezi în casă nu te-mpodobeşti ci lepezi podoabele tale, iar când mergi la Biserică le îmbraci.
De ai fi ca să placi bărbatului tău ai purta podoabele şi-n casă, dar nu este aşa că intri în Biserică şi-ţi sunt mâinile şi grumazul pline de aur şi de va veni şi Sf. Pavel cel straşnic şi dorit de care se tem cei care păcătuiesc la cei bine credincioşi le-ar striga şi le-ar zice: “Femeile să nu se-mpodobească cu aur şi mărgăritare şi să vie la Biserică, nici cu podoabe de mult preţ”, şi de se va întâmpla să intre în Biserică vreun păgân sau vreun elin să vadă pereţii împodobiţi de sus până jos, şi să audă pe Pavel care zice să nu poarte nici aur nici să se împodobească, nu va zice că sunt minciuni toate lucrurile cele creştineşti?
Că alta zice învăţătorul lor Pavel şi alta fac ei. Şi cele creştineşti rămân adevărate iar cei care văd că se face în alt chip li se face stricăciune.
La fel şi cei ce nu stau la învăţătura Sf. Apostol şi necredinciosul acela elin zice, intrat-am azi în Biserica creştinilor şi auzita-am zicând învăţătorul lor Pavel să nu intre femeile lor în Biserică împodobite cu aur şi mărgăritare şi cu podoabe de mult preţ şi cu împletituri, şi din altă parte le-am văzut pe ele că fac tot împotrivă învăţăturilor lui Pavel.
Ce-ţi foloseşte aurul femeie? Îl pui ca să te arăţi frumoasă? Dar la frumuseţea sufletului aceasta nu-ţi foloseşte la nimic, fii la suflet frumoasă şi atunci vei fi drăgăstoasă şi la trup.
Cu bunătatea omului luminează faţa lui, nu naşte alt lucru pofta ca dragostea. De te va iubi bărbatul tău şi de vei fi grozavă tot îi vei părea plăcută, iar de te va urî de vei fi şi frumoasă tot nu pofteşte să te vadă. Că vrăjmăşia şi urâciunea sufletului pe ceea ce nu o iubeşti nu-i lăsa să-i placă frumuseţea obrazului. Căci atunci când vrei să-i ceri podoabe de aur, el încă te va mai urî şi va fugi de tine, că de cela ce-l caută în târg poate fugi fiindcă e înăuntru în casă pururea cu tine şi cer lucruri care n-au nici o socoteală.
Să nu audă numai urechea cuvintele acestea femeie ci să se schimbe şi gândul tău. Că acestea sunt ierburi care muşcă şi doar în puţină vreme şi apoi veselesc pururea, doctor şi strâng rănile ca să nu se învechească şi să se facă şi mai rele, pentru că eu vindec dând sănătatea care se face cu cuvântul, iar ceilalţi doctori tămăduiesc trupul care este trecător şi greşit şi hulit.
Dar să mă întorc să zic ce ziceam despre Avraam pentru că nu uit făgăduinţa, osteneşte-te.
Acestea fiecare bărbat să le scrie în cugetul său. Ce-mi porţi haină de mătase şi-ncaleci pe cai cu frâie de aur şi pe catâr împodobit. Catârul stă jos împodobit, aurul îl ţii în casă, caii şi catârii poartă frâie împodobite şi săracul topindu-se de foame şade la uşa ta şi Hristos este acela care se topeşte.
O, mare-ţi este nerecunoştinţa ce seamă şi ce răspuns vei da în ziua judecăţii şi ce iertare o să ai când Hristos stă înaintea uşii tale cu chipul săracului, zic unii că am dat milostenie, dar nu da cât cere săracul ci cât poţi.
Ia spune ce vei zice atunci când vor fi flăcări neoprite şi când vor fi muncile acelea şi groaza şi frica şi puterile şi când râul cel de foc va fierbe. Când va fi judecata cea înfricoşată şi divanul cel nefăţarnic, când firea cea fără de început va şedea acolo. Când va fi pustiirea de lucrurile cele omeneşti când nici tata nici mamă nici vecin nu-ţi va mai ajuta.
Ci va sta omul singur cu faptele lui şi se va judeca pentru faptele lui. Şi de vor fi bune se vor încununa, iar de vor fi rele se vor munci, ce vei zice atunci? Atunci vei vrea să-ţi aduci aminte de cuvintele mele dar ce folos vei şi avea de-ţi vei aduce aminte. De vreme ce şi bogatul acela şi-a adus aminte şi căuta vreme să se pocăiască dar nu avea nici o folosinţă zice către Avraam să-l trimită pe Lazăr să ude vârful degetului lui să-i răcorească limba, dar Avraam nu a trimis pe Lazăr. Nu că doar o picătură de apă făcea pagubă acelei fântîni a raiului, ci picătura milosteniei nu poate să se unească cu neomenia.
Căci de vreme ci în vremea bunătăţilor nu s-a cinstit Avraam, în vremea când se dau cununile nici el nu l-a învrednicit nici cu o mângâiere la cuvintele acestea. Pentru că să nu plângă nici săracul pentru sărăcia lui nici bogatul să se bucure pentru bogăţia lui. Eşti bogat? Dar de nu vei aduce la mijloc bogăţia ce se cade este pierdută acea bogăţie. “Osteneşte-te de frământă trei măsuri de făină curată”, aceasta zice Avraam femeii sale şi după aceea el singur aleargă la cireada vacilor să junghie viţelul. A fost sârguitor bătrânul pentru că spre aceasta nu slăbea puterea trupului lui, ci mai vârtos se întărea cu telul bunătăţii lui, o birui osârdia lui pe fire, cel ce era stăpân a mii de slugi ţinând viţelul în spinare lui nu-i părea deloc greu, ci cu cugetl şi cu pofta ce-o avea îi părea foarte uşor.
O, ce slujbă şi ce cale a avut bătrânul, şi femeia şi ce slujbă şi ce osteneală nu numai cu mulţimea banilor şi a oaspeţilor primiră pe oaspeţi, ci şi cu osteneală şi cu slujbă multă. Nu lucra cu slugile ci ei înşişi cu mâinile lor. Şi femeia lui slujea luând chip de slujnică şi străinii şedeau pe care nu-I ştia nici cine sunt. Şi acest cuvânt nu încetez a-l zice, pentru că aceia se socoteau pe sine că sunt străini, iar ei nu-i socoteau nici nu-i puneau una ca aceea în gândul lor că sunt aceia, ci numai cum că au dobândit oaspeţi şi slujeau amândoi în vremea aceia, culegând strugurii iubirii de oaspeţi cu mintea lor cea bună, cu bunătatea cu slujba, cu primirea de osteneala, cu dragostea cu chivernisirea şi cu nevoinţa cea scumpă atâta încât n-au lăsat nimic din câte trebuiau şi stăteau aproape de copac femeia lui Avraam având copacul în loc de camară şi în loc de acoperământ frunzele copacului. Şi nu-i era ruşine că arăta cinstea ei şi culegea roada slujbei şi acestea făcând ei.
Cei ce au venit ce i-au făcut? În vremea aceasta veni şi Sarra care este stearpă va să aibă un copil, care este parte bărbătească. O, ce roadă odrăsli masa aceea în ce chip a odrăslit aşa de curând şi în vremea ei, în ce fel a fost strugurul adică deplin şi în vreme.
Pentru că cuvântul oaspetelui aceluia intră în pântecele Sarrei şi se făcu coconul desăvârşit. Unele ca acestea au fost roada iubirii de oaspeţi. Ia aminte cuvântul pe care ţi-l voi spune. După acestea toate, după ce crescu copilul cel ce s-a născut din masa aceea pentru că nu l-a născut pe el pântecele cel sterp atât cât născuse masa primirii de străini şi mai vârtos mai înainte de toate l-a născut cuvântul lui Dumnezeu.
De vreme ce a crescut şi s-a făcut bărbat şi a venit ceasul nunţii avea să moară bătrânul Avraam, acela fericit şi locuia între femei rele şi în neam viclean, chemă pe slugă şi îi zise; aici femeile cananeilor sunt rele. Deci ce vrei, o, Avraame? Du-te în ţara unde m-am născut şi adu de acolo femeie fiului meu.
Minunate şi nouă lucruri face Avraam. Voi ştiţi bine că atunci când vrea cineva să-i ieie femeie fiului său şi părintele său grăieşte şi maica sa şi la casă străină merg şi pe unul îl iau cu bine pe altul cu momeală, ca să se facă logoditori mulţi şi aşa făcându-se logoditori mulţi şi făgăduindu-se bani şi în tot felul de nevoinţă la tatăl lui şi la mama sa ca să grăiască ei singuri şi nu le este ruşine să facă aceasta nici îi poruncesc vreunei slugi să o facă aceasta. Ci când vine un străin în casa lor zic aceasta şi aceia, du-te şi-l adu şi pune-l să şadă.
Iar Avraam nu face aşa, ci face împotriva acestui lucru pentru că atunci când trebuia să facă un lucru înalt şi bun îl făcea singur, adică la iubirea de oaspeţi nu i-a zis slugii să o facă, ci porunci femeii lui şi luişi.
Iar când au făcut nunta şi au vrut să-i ia femeie feciorului lor, atunci zise slugii lor, du-te tu. Iar acum femeile vremii acesteia fac împotrivă, când vor să grăiască cu peţitorul de vreun lucru nu se ruşinează ci ies ele singure şi şed aproape de acesta ca să nu li se fure cumva aţa şi nu le lasă iubirea banilor să nu-şi defăimeze cinstea lor.
Iar Avraam nu a făcut aşa ci pe oaspeţi îi primea singur şi-i slujea, iar nunta îi zise slugii lui s-o facă. Deci de vreme ce este aşa de ce îţi aduci aminte de Avraam? Era bogat dar făcea şi aceasta şi făcea lucruri plăcute lui Dumnezeu.
Aceste lucruri ale lui Avraam le pune şi tu în mintea ta bogatule şi niciodată pe nimeni nu vei huli.
Apucă pe proorocul David şi toiagul acela şi nu te teme când se îmbogăţeşte omul. Că acest stih le-a născut pe acestea toate, şi iată că am aflat o comoară care este plină de aur. Apucă toiagul acesta care poate să scoale trupurile când tremură, încă toiagul nu poate să spijinească atâta cât poate stihul acesta să întărească trupurile celor tineri şi a celor bătrâni care sunt căzute în pofta trupească şi să ridice gândul care este îngrozit de păcat.
Nu te teme când se va îmbogăţi omul.
Ce te temi de omul care nu este om ci lup?
Ce te temi de omul care este plin de necurăţie şi se robeşte împreună cu aurul?
Ce te temi de omul care dă ale sale pentru strâmbătatea lui şi înăuntru ţine pe vrăjmaşul lui?
I-a spune-mi pentru ce să nu mă teme de el când se îmbogăţeşte? Sau când i se va înmulţi slava casei lui, o, cuvânt minunat şi de bună rudă cum aduce mare bunătate în chip de poveste şi de învăţătură. Casa împodobită, slugi multe, acestea sunt bogăţie şi slăvi şi luminarea casei, iar nu slava omului, pentru că slava omului trebuie să fie puternică, să fie blândă şi smerită şi să fie şi milostivă, acestea sunt slava omului.
Ce te temi de bogat, de casa lui? De casa lui să te temi, pentru că casa lui este bogată, iar nu el care locuieşte într-însa, iar va zice cineva, de aur nu mă tem. Pentru ce? Pentru că galbenii sunt un lucru fără suflet dar de om te temi adevărat; dar pentru ce te temi şi de dânsul? Au doară avuţia este a lui? Adevărat nu este a lui ci este mândria lui a casei lui, zidul este de marmură, dar ce folos are cel ce locuieşte înăuntru? Capetele stâlpilor sunt de aur? Ce foloseşte capul bogatului de acolo? Fiindu-i capul lui îngreuiat cu păcatele. Şi de este faţa curţii luminată şi curată dar cunoştinţa şi inima bogatului sunt necurate, dar bogatul poartă haine de mătase şi sufletul lui este îmbrăcat în haine vechi.
Casa bogatului este avută, iar el este sărac şi ticălos. Şi ca să cunoşti că slava este a casei şi nu a omului din cuvintele voastre vă dovedesc. Intraţi în casă. Unde sunteţi? În această casă ce vedeţi? Marmore frumoase, doar nu vei zice c-ai văzut om frumos, ci stâlpi minunaţi şi ferestre minunate, nu zici că minunat este cel ce locuieşte în casa aceasta, ce zici mult aur este pe acoperământ, nu zici că este multă milostenie ? Ce multe fântâni şi multă bogăţie, nu zici că multă bogăţie are acesta cu casele?
La fel vezi un cal cu frâie de aur şi zici, o, ce frâie bune, iată că este cinstea aurarului, frumoasa haină a ţesătorului este doar osteneala, şi aşa rămâne stăpânul acela neîncununatul şi cele ce sunt împrejurul lui sunt lăudate, iar când vezi un om bun zici, o, bun om, frumos, blând, minunat, milostiv cu minte bună, cucernic, pururea se află în rugăciune, pururea se sflă în posturi, pururea la Biserică se odihneşte şi niciodată nu este despărţit de învăţătură. Acestea sunt laudele omului bun.
Pentru aceea cunoaşte ce este bogăţia omului şi ce este bogăţia casei, nu te teme de vei putea învăţa să împarţi avuţia omului şi avuţia casei, de aici nu te vei mai teme. Vezi bogăţia ce o socotesc de bogăţie, şi este la tine care este lipsit şi sărac.
Nu te teme când se îmbogăţeşte omul şi ca să cunoşti că aşa este acest lucru, măcar că aici sunt toate, vezi-l pe acesta în vremea morţii lui, oare ia ceva din acelea şi se duce? A murit bogatul acela şi zace gol şi ticălos, cel ce era îmbrăcat în haine de mătase, zace în groapă şi slugile umblă şi în sus şi în jos şi nici unuia nu-i este grijă de dânsul, pentru că nu i-au fost slugi adevărate şi după aceea nimic nu mai este a lui, el zace şi femeia lui se zgârie şi dezleagă părul ei şi se despleteşte, toţi o mângîie ca să tacă, iar ea nu ascultă, copiii lui sunt săraci şi femeia lui văduvă, catârii lui, vasele cele din care mânca şi bea cu cei ce-l răsfăţau şi însoţitorii lui stau acolo.
Iar din acestea toate nimic nu poate să ia, dar ce face? Îl ridică singur şi-l duc la mormânt, îl laudă dar ce-i folosesc laudele? Şi laudele acestea cu care îl laudă este altă slavă deşartă, ce-l mai laudă? Sau poate să mai ia ceva? Niciuna din acestea nu poate să-l îndrepteze şi să-i ajute le ziua judecăţii. Merge la groapă bogatul care le-a apucat toate. Îngroapă-se acolo trei coţi de pământ şi alta nimic şi pe faţa lui aruncă ţărână şi pun acoperământul coşciugului şi femeia lui merge aici. Unde-ţi este bogăţia, o, bogatule? Unde ţi-s slugile? Toţi te-au lăsat, lăsatu-te-a femeia ta, deşi este fără de voia ei, pentru că o goneşte putoarea şi mulţimea viermilor. Acesta este tot binele bogatului? Adevărat acesta este, pentru că se duce bogatul neavând nimic şi pentru ca să ştii că se duce fără de nimic cunoaşte-o aceasta.
Sf. Mucenici luîndu-şi binele lor, nu se despart toţi de la mormântul lor, iar aici la bogat nici femeia lui nu poate suferi. Acolo la mucenici singur împăratul îşi ia coroana lui şi şade la groapa mucenicului. Pentru acest lucru să nu te temi când se îmbogăţeşte omul. Acest stih luîndu-l noi toţi să-ncepem a mări pe Domnul mulţumindu-I împreună cu Fiul şi cu Duhul Sfânt acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.