Predoslovie

din “Omilii la Epistola catre Filipeni”

Refacerea morală şi spirituală a lumii este legată de ascultarea şi împlinirea Cuvântului lui Dumnezeu. Datoria si dorinţa oricărui creştin este de a se îmbunătăţi necontenit până la „starea bărbatului desăvârşit, la măsura vârstei plinirii lui Hristos” (Efeseni 4, 15). Pe bună dreptate se spune că adevăratul creştin este acela care Îl imită pe Hristos, atât cât îi este cu putinţă unui om, în gând, în cuvinte si în fapte. Creştinismul însuşi, fiind definit ca „imitarea naturii dumnezeieşti”.

În această strădanie, asumată personal de fiecare creştin şi de Biserică în ansamblul ci, dreptarul de bază a fost şi rămâne Sfânta Scriptură, învăţătura de credinţă creştină, propovăduită şi însuşită cu râvnă sfântă, a devenit în timp norma de viaţă a tot mai multor oameni. Odată cu creşterea numărului de aderenţi ai Mântuitorului şi ai Bisericii întemeiate de El, s-au ivit si interpretări în înţelegerea mesajului Evangheliei, în acest context a apărut nevoia asigurării păstrării nealterate, fără împuţinări şi fără adăugiri a Sfintei Scripturi, care este garanţia dreptei credinţe.

Această lucrare de asigurare a păstrării integrităţii Sfintei Scripturi au împlinit-o în Biserică, Părinţii Bisericii. Aceştia, prin credinţa, gândirea şi viaţa lor, au dovedit a fi plini de Duhul lui Hristos si cunoscători profunzi ai Descoperirii dumnezeieşti. Urmaşi direcţi ai Sfinţilor Apostoli şi ai ucenicilor Domnului, Părinţii Bisericii au păstrat cu scumpătate şi au transmis întocmai moştenirea primită.

În acest fel, credinţa Sfinţilor Părinţi a devenit norma ortodoxiei, a dreptei credinţe izvorâte din fidelitatea lor faţă de Revelaţie. Sfinţii Părinţi sunt martorii învăţăturii Bisericii primare şi îndrumătorii credincioşilor în cunoaşterea şi dreapta tâlcuire a Sfintei Scripturi.

Sfânta Scriptură este recunoscută ca fiind cel mai înalt criteriu al credinţei creştine. Ea este sursa şi izvorul viu din care curge belşugul de „apă vie”, care oferă credincioşilor tot ceea ce trebuie pentru înţelegerea problemelor vieţii, îndrumându-i pe calea mântuirii. Autoritatea Sfintei Scripturi în cunoaşterea Revelaţiei di¬vine şi în trăirea dreptei credinţe este mărturisită în gândirea, în scrierile şi în lucrarea Sfinţilor Părinţi.

Trăind într-o Biserică ce a recunoscut Sfânta Scriptură ca normă şi bază a credinţei sale, Sfinţii Părinţi au alcătuit un vast comentariu, o exegeză profundă a Sfintei Scripturi. Astfel operele lor au o deosebită utilitate în înţelegerea revelaţiei scripturistice. Făcând exegeza Sfintei Scripturi şi trăind credinţa în cultul Bisericii şi în rugăciune personală, Sfinţii Părinţi exprimă în lucrarea şi în scrierile lor tot ceea ce au înţeles din lectura Sfintei Scripturi.

Având o vastă orientare în înţelegerea şi cunoaşterea Sfintei Scripturi şi în trăirea vieţii creştine, Sfinţii Părinţi au dobândit şi o bogată experienţă în combaterea patimilor şi în practicarea virtuţilor. Criticând şi combătând moravurile şi slăbiciunile omeneşti din veacul lor, care sunt de fapt slăbiciunile firii omeneşti, ei au arătat drumul care duce spre dobândirea desăvârşirii. Cu cuvântul, dar mai ales cu exemplul vieţii lor îmbunătăţite, Sfinţii Părinţi au devenit îndrumătorii şi dascălii întregii creştinătăţi. Practicând şi învăţând milostenia, propovăduind dreptatea si egalitatea între oameni, înlăturarea războiului, înţelegerea, pacea şi dragostea, Sfinţii Părinţi se ridică deasupra timpului şi a locului unde au trăit, devenind „dascăli ai lumii”.

Citind scrierile lor, şi noi, creştinii de astăzi, dobândim experienţa şi puterea de a ne opune răului si păcatului, învăţăm cum să dobândim virtuţile cerului. Avându-i alături, putem mai uşor să urmăm Evangheliei lui Hristos şi să biruim întunericul. Aceste scrieri ne învaţă ca folosindu-ne de proprii le noastre puteri şi colaborând mereu cu harul de sus, să ne luminăm lăuntric, să dobândim frumuseţea duhovnicească şi umbriţi de Duhul Sfânt să lucrăm fiecare la transformarea cetăţii pământeşti în cetate cerească.

Pentru a dobândi această frumuseţe lăuntrică si pentru a lucra cu folos la mântuirea noastră folosindu-ne de învăţătura creştină autentică, nu putem nicidecum să negljam viaţa si scrierile Sfinţilor Părinţi, care rămân cei mai autorizaţi reprezentanţi ai adevăratului umanism creştin şi ai duhului evanghelic.

Între numeroşii reprezentanţi ai gândirii patristice se află şi Sfântul Ioan, Patriarh al Constantinopolului (349 – 407), supranumit Gură de Aur (sau Hrisostom) încă din timpul vieţii sale, pentru profunzimea gândirii, pentru puterea credinţei şi frumuseţea duhovnicească a vieţii sale, care l-au tăcut să fie cu adevărat organ al vorbirii îngereşti.

Între numeroasele şi valoroasele scrieri ale Sfântului Ioan, un loc aparte îl ocupă comentariile sub formă de omilii (predici) la Sfânta Scriptură. Anume: 67 de omilii la Facere, 90 laMatei, 88 la Ioan, 55 la Fapte, 32 la Romani, 14+30 la I si II Corinteui, 24 la Efeseni, 16 la Filipeni, 16 la I si II Tesaloniceni, 34 la Evrei, 34 la epistolele pastorale.

În epoca patristică, opera exgetică a Sfântului Ioan Gură de Aur se înscrie ca cea mai importantă contribuţie în domeniul teologiei biblice, în cadrul acestei opere, cele 90 de omilii la Evanghelia după Matei, reprezintă o adevărată încununare, tiind atât de cunoscute si de preţuite, încât Toma d’Aquino, părintele teologiei apusene a afirmat că în locul tuturor frumuseţilor ar dori să aibă aceste omilii ale Sfântului Ioan.

Tradiţia bisericească, consemnează că în timpul alcătuirii şi scrierii acestor omilii, Sfântul Apostol Pavel îl inspira pe marele patriarh. Iar mitropolitul Anastasie Crimca, în manuscrisul Apostolului cu miniaturi, din 1609, la fila 192, zugrăveşte scena în care Sfântul Ioan Gură de Aur ascultă cele spuse de către Sfântul Apostol Pavel, iar Sfântul Proclu surprinde acest fapt.

Pentru deosebita lor importanţă, scrierile Sfinţilor Părinţi au pătruns destul de timpuriu şi pe teritoriul Patriei noastre. Şi după cum era de aşteptat, cele dintâi scrieri cunoscute oral şi apoi în scris au fost şi o parte din operele Sfântului Ioan Gură de Aur. Cea mai largă răspândire având-o Liturghia Sfântului Ioan Gură de Aur, Patriarhul Constantinopolului, Cuvântul de învăţătură din noaptea Învierii Domnului si Tratatul despre preoţie.

Omiliile la Sfânta Scriptură ale Sfântului Ioan Gură de Aur cunoscute la noi, s-au bucurat de atenţia teologilor. Cele dintâi traduceri din Omiliile la Epistolele Sfântului Apostol Pavel s-au făcut în Bucovina de către C. Moraru si St. Saghin. Între anii 1887si 1894, aceştia publică în revista „Candela „de la Cernăuţi 21 omilii la Epistola către Romani si 4 omilii la Epistola I Timotei.

Arhimandritul si mai apoi episcopul Teodosie Atanasic al Romanului (între anii 1901 – 1923) a tradus într-un răstimp de 22 de ani toate omiliile Sfântului Ioan Gură de Aur la toate cele 14 Epistole ale Sfântului Apostol Pavel, publicându-le sub titlul: Comentariile sau explicarea Epistolei către Galateni a celui între Sfinţi Părintelui nostru Ioan Chrisostom, traducere din limba elină, Iaşi 1901. Urmează Omiliile la Efeseni, Iaşi 1902, la Filipeni, Iaşi 1904, la Coloseni şi I, II Tesaloniceni, Bucureşti 1905, la Romani, Bucureşti 1906, la I si II Corinteni, Bucureşti 1908 respectiv 1910, la I, II Timotei, Tit şi Filimon, Bucureşti 1911, ultimele omilii traduse si publicate fiind Omiliile la Evrei, Bucureşti 1923.

Aceste traduceri au fost făcute după ediţia de la Oxford din 1855 şi s-au bucurat de la început de o bună primire, fiind socotite ca cea mai importantă contribuţie la dezvoltarea literaturii teologice şi a cunoaşterii unui izvor important, bogat şi curat al tâlcuirii Sfintei Scripturi, fiind apreciate ca o introducere ortodoxă a studiului Sfintei Scripturi si o adevărată iniţiere în practicarea vieţii creştine, a virtuţilor, prin pătrunderea tainelor credinţei ortodoxe.

Omiliile la Epistola către Filipeni, oferă cititorului posibilitatea de a se introduce în cunoaşterea profunzimii Sfintelor Scripturi, iar in „partea morală”, se descoperă bogatul univers al trăirii duhovniceşti care se realizează prin milostenie, evlavie, sinceritate, curăţenie sufletească, dispreţuirea averilor, înfrânarea poftelor trupeşti, deprinderea blândeţei, a bunătăţii şi a dreptăţii, care ne apropie de Dumnezeu.

Este un merit al Editurii Icos să apară cu reeditarea acestei importante opere patristice, aşteptate şi dorite de cei nevoitori spre desăvârşire duhovnicească.