44. Umilinta fatarnica

Chiar de va veti umili, dar de nu veti suferi sa v-o zica altii, aceasta nu-i umilinta, nu mai e marturisirea greselilor, ci e numai aratare si slava zadarnica.

Cum? Aratare este a te chema pacatos? Da, caci în felul acesta, ne cladim pe nedrept un renume de umilinta, suntem laudati, suntem pretuiti, în loc ca, din pricina unei purtari potrivnice, sa fim dispretuiti, asa ca lucram pentru slava.

Ce înseamna a fi umil?

A primi ocarile altuia, a recunoaste greselile, a suferi sa fim vorbiti de rau. Iar în purtarea aceasta, afara de umilinta, vom afla si noblete.

Caci iata: acum ne facem pe noi însine pacatosi, nedemni, si alte multe învinuiri de acestea, dar daca altcineva ni le spune, iata-ne nemultumiti si mâniosi. Bagati de seama, nu este asa, ca la aceasta întâmplare, nu-i nici marturisire adevarata si nici noblete?

Ziceti ca sunteti asa si asa, nu va suparati, daca si altii zic si va vorbesc de rau – caci atunci ei sunt acei care lorusi îsi aduc osânda – si asa va duc pe caile întelepciunii. Ascultati ce zice preafericitul David, când Samuel îl blestema: „Lasati-l, Domnul este acela care l-a însarcinat a face asa, ca sa mi se vadeasca umilinta – si Domnul, în schimbul acestor blesteme pe care mi le da azi, îmi va darui bine”.

Voi, care ziceti de rau de voi însiva pâna la trufie, intrati în mânie de îndata ce altii nu va aduc laudele de care va socotiti îndreptatiti. Vedeti cât de mult va lipseste cumpatarea în treburile cele de seama? Din dorinta altor laude departam laudele, ca altele mai mari sa capatam. Departând lauda, vrem s-o marim, în toate acestea nu urmarim decât slava si nu adevarul. Asa ca zadarnica-i purtarea noastra – si nu duce la nimic.