din „Cuvioasa Olimpiada diaconiţa: O viaţă – o prietenie – o corespondenţă”
Editura DEISIS
Sibiu 1997
1.a. Nu-mi purta mie de grijă din pricina iernii aspre de aici, din pricina bolii mele de stomac şi din pricina navalei isaurilor. Iarna e aşa cum e de obicei aici în Armenia. Nici nu trebuie să-ţi spun mai mult. Iarna nu mă supără tare. De altfel am prevăzut-o şi am luat multe măsuri ca să scap de neplăceri: aprind mereu focul, mi-astup camera în care stau, mă îmbrac gros şi tot timpul stau în casă. E neplăcut, dar îndur pentru câştigul ce-l am. Cât timp rămân în casă, frigul nu mă supără; dar dacă sunt silit să ies puţin afară şi să trag aer în piept, mă resimt nu puţin. De aceea şi pe tine te rog şi-ţi cer asta, ca pe un foarte mare dar, să ai multă grijă de sănătatea ta, ca să-ţi vindeci boala trupului.
b. Şi tristeţea te îmbolnăveşte; dar dacă îţi mai este slăbit şi bolnav trupul, şi-l neglijezi, dacă nu aduci doctori care să te caute, dacă trăieşti într-un ţinut cu aer bun şi nu-i dai trupului îngrijiri potrivite, gândeşte-te cât de mult se măreşte răul! Aşa că te rog adu doctori pricepuţi, ia doctorii, care te pot vindeca de nişte suferinţe ca acestea. Pentru că şi eu, cu multe zile înainte, m-am îmbolnăvit de stomac şi aveam vărsături din pricina climei de aici; pe lângă alte doctorii am luat şi pe cea trimisă de preavenerabila mea doamnă Sinclitia; n-a trebuit să iau această doctorie mai mult de trei zile şi m-am făcut sănătos. Te rog, ia şi tu doctoria asta şi fa ca să mi se mai trimită şi mie.
c. Într-adevăr când am simţit că mi-a revenit iar boala, am luat-o din nou şi m-am făcut sănătos. Doctoria asta opreşte flegma, îndepărtează guturaiul, este putin înviorătoare, dă putere trupului, deschide pofta de mâncare. Toate acestea le-am cunoscut în câteva zile. Ai te rog bunătatea şi roagă-l pe stăpânul meu, pe prea venerabilul Teofil comisul, să-mi facă doctoria şi să mi-o trimită.
d. Nu te întrista că am să iernez aici. îndur acum iarna mai uşor şi sunt mai sănătos decât anul trecut. Aşa că şi tu, dacă te-ai îngriji cum trebuie, te-ai simţi cu mult mai bine. Iar dacă spui că boala îţi vine din pricina tristeţii, pentru ce mă rogi să-ţi mai scriu, când scrisorile trimise nu te-au schimbat deloc, ba dimpotrivă tirania tristeţii te-a prins atât de mult, că doreşti să pleci din lumea aceasta?
e. Ai uitat, oare, câtă răsplată aduce şi boala unui suflet care o primeşte cu mulţumire? Nu ţi-am vorbit de atâtea ori de asta şi personal şi în scrisori? Dar poate că din pricina treburilor sau din pricina bolilor sau din pricina necazurilor nu-ţi mai aduci aminte de cele ce-ţi spuneam. De aceea, ascultă-mă, am să-ţi vorbesc încă o dată de durerile tristeţii tale. „Să scriu aceleaşi lucruri – spune Sfântul Pavel – mie nu mi-e greu, iar vouă de folos”162.
2.a. Ce să spun şi ce să scriu? Nimic nu te face, Olimpiada, atât de vestit ca îndurarea suferinţei! Ea e împărăteasa bunătăţilor, ea e, mai ales, cununa cununilor! Şi după cum ea întrece pe toate celelalte fapte bune, tot aşa prin ea ajunge mai strălucit chipul celorlalte. Poate că nu-s destul de lămurite cuvintele mele. Ţi le voi lămuri. Ce vreau să spun? Nu e greu să înduri luarea averilor, chiar de le-ar lua pe toate, pierderea onorurilor, izgonirea din patrie, alungarea peste graniţă, munca grea şi istovitoare, statul în închisoare, lanţurile, ocările, insultele, batjocura; să nu socoteşti, însă, că e puţin lucru să înduri cu curaj unele ca acestea!
b. O arată marele şi vestitul bărbat Iov, care a fost tulburat nu puţin din pricina acestei încercări. Dar nici aceasta nu e grea, nici pierderea copiilor – chiar de ţi-ar fi răpiţi toţi dintr-o dată – nici atacurile neîncetate ale duşmanilor, nici altceva din unele ca acestea; nici chiar ceea ce pare a fi culmea nenorocirilor, moartea. Care e atât de înfricoşătoare şi cutremurătoare, nici ea nu-i aşa de grea ca boala trupulul. Acest lucru îl arată Iov, cel mai mare atlet al răbdării, care, atunci când s-a îmbolnăvit, a socotit că moartea are să-l scape de necazuri. Când îndura celelalte nenorociri, nici nu simţea, deşi primea loviturile unele după altele, iar ultima, moartea copiilor, lovitură de moarte. Şi nu-i un lucru mic acesta, ci ceva care ţine de grozava viclenie a diavolului, vrăjmaşul lui. Că diavolul nu i-a dat lovitura de moarte, pierirea copiilor, când Iov era în putere, nici la începutul luptei, ci când era doborât de desele şi nenumăratele săgeţi aruncate împotriva lui; atunci i-a dat lovitura aceasta; lovitura a fost aşa de grozavă, că au fost ucişi şi băieţii şi fetele; toţi deodată, în floarea vârstei, de moarte silnică; iar felul morţii lor le-a fost mormânt de-a gata. Nu i-a văzut zicând în pat, nici nu le-a sărutat mâinile, n-a auzit cuvintele lor cele mai de pe urmă, nu le-a atins genunchii şi picioarele, nu le-a închis gura, nici nu le-a pogorât pleoapele pe ochi când şi-au dat sfârşitul, nu puţin lucru pentru mângâierea părinţilor, care-şi iau rămas bun de la copiii lor. Nici nu i-a petrecut pe unii la mormânt, iar întors acasă să se fi mângâiat de cei plecaţi cu cei rămaşi în viaţă, ci a auzit că au fost cu toţii acoperiţi de dărâmături, când stăteau la masă, când erau la ospăţ, la ospăţ, nu la beţie, ci la masă de dragoste, la masă de frăţie. Atunci toate s-au amestecat: sângele, vinul, paharele, acoperişul, masa, praful, mădularele copiilor, înainte de a auzi de nenorocirea asta Iov auzise de alte pierderi; le-a pierdut şi pe acelea într-un chip îngrozitor: toate turmele de oi şi toate cirezile de vite; unele – spunea vicleanul vestitor al acestei grozăvii – au fost mistuite de foc căzut din cer, iar altele răpite toate deodată de feluriţi duşmani şi junghiate împreună cu păstorii lor.
c. Şi cu toate că a văzut atâta nenorocire abătură într-o clipită peste ogoarele lui, peste casa lui, peste vitele lui, peste copiii lui, cu toate că a văzut în rânduri valurile dese, stâncile de mare, întunericul adânc şi furtuna groaznică, Iov n-a fost doborât de tristeţe, aproape că nici n-a simţit cele întâmplate, doar atât întrucât era om şi părinte. Dar când au venit peste el boala şi bubele, atunci căuta şi moartea, atunci se şi plângea, şi se jelea, ca să afli că boala e mai grozavă decât toate, că suferirea bolii este cel mai înalt chip de răbdare. Nu-i era necunoscută nici vicleanului demon. Asta a fost pricina că diavolul, când a văzut că atletul rămâne netulburat şi liniştit în faţa tuturor celorlalte lovituri, s-a pornit să-i dea cea mai mare lovitură, zicând: „Toate celelalte lovituri, pierderea copiilor, a averilor şi altele – că asta înseamnă «piele pentru piele»163 – le poate îndura un om, dar lovitură de moarte este aceea când primeşti suferinţele în trupul tău”. De aceea diavolul, după ce a fost învins şi după lovitura asta, nici nu mai putea să murmure, el care mai înainte, în timpul celorlalte lovituri, avea mereu ceva de zis. Acum n-a mai avut neruşinarea să mai născocească ceva, ci ruşinat, s-a dus.
3.a. Dar să nu socoteşti că ai dreptul să-ţi doreşti moartea, pentru că Iov, nemaiputând îndura durerile, îşi dorea moartea. Gândeşte-te în ce vreme îşi dorea el moartea şi cum erau lucrurile pe vremea aceea: nu era dată legea, nu veniseră profeţii, nu se revărsase Harul aşa ca acum, şi nici nu se cunoştea altă filozofie. Nouă ni se cere mai mult decât celor de pe vremea aceea; în faţa noastră stau lupte mai mari. Ascultă, că o spune Hristos: „Dacă nu va prisosi dreptatea voastră mai mult decât a cărturarilor şi a fariseilor, nu veţi intra întru împărăţia cerurilor”154. Să nu socoteşti că eşti fără de vină dacă îţi doreşti moartea. Ascultă glasul Sfântului Pavel, care spune: „A mă desface şi a fi cu Hristos este cu mult mai bine, dar este mai de trebuinţă pentru voi ca să rămân în trup”165. Cu cât se prelungeşti mai mult necazul, cu atât mai multe sunt cununile; cu cât se arde mai mult în foc aurul, cu atât ajunge mai curat; cu cât străbate un negustor, care face comerţ pe mare, mai mult oceanul cu atât strânge mai multe mărfuri.
b. Să nu socoteşti că e mică lupta ce-ţi stă acum în faţă – vorbesc de lupta pe care o dai cu boala ta – dimpotrivă, este cea mai mare din cele amintite. Lui Lazăr – ţi-am vorbit, e drept, adeseori de Lazăr; dar nimic nu mă împiedică şi acum – lui Lazăr i-a fost de ajuns boala ca să se mântuiască şi a fost dus în şanurile aceluia care avea casa deschisă pentru călători, în şanurile acelui care se muta mereu din loc în loc, la porunca lui Dumnezeu, în şanurile aceluia care şi-a junghiat pe fiul lui bun, pe cel Unul-Născut, pe cel dat la adânci bătrâneţe; acolo a fost dus Lazăr, care nu făcuse nici una din faptele mari ale lui Avraam, decât doar că îndurase fără murmur sărăcia, boala şi lipsa de ajutoare. Atât de mare bine este să înduri necazurile cu curaj; chiar de-ai fi găsit cu foarte mari păcate, scapi de povara cea grea a păcatelor; iar dacă ai făcut şi fapte bune şi eşti şi drept, nu mic adaos îţi aduce suferinţa, ci foarte, foarte mare în-drăznire către Dumnezeu.
c. Pentru drepţi suferinţa e cunună strălucitoare, ea depăşeşte cu mult în strălucire soarele; pentru păcătoşi, mijloc de ispăşire. De asta Sfântul Pavel l-a dat spre pierirea trupului pe cel ce a stricat casa tatălui său şi i-a necinstit patul, ca astfel să se curate. Că i-a fost curăţire unei pete ca aceasta, ascultă-l pe Sfântul Pavel, care spune: „Ca să se mântuiască duhul în ziua Domnului nostru Iisus Hristos”166. Pe alţii, Sfântul Pavel îi mustră pentru alt prea înfricoşător păcat, pentru că se apropiau cu nevrednicie de sfânta masă şi se împărtăşeau cu sfintele taine; după ce spune că „unul ca acesta va fi vinovat faţă de trupul şi sângele Domnului” vezi cum spune Sfântul Pavel că se poate curaţi de această grozavă pată! Sfântul Pavel grăieşte aşa: „Pentru aceasta sunt între voi multi neputincioşi şi bolnavi”168. Apoi după ce arată că soarta lor nu stă numai în pedeapsa aceasta, ci că au de aici şi câştig, că scapă de răspunderea ce o aveau de dat pentru acest păcat, adaugă: „Dacă ne-am judeca pe noi înşine, n-am mai fi judecaţi; dar pentru că suntem judecaţi, suntem pedepsiţi de Domnul ca să nu fim osândiţi împreună cu lumea”169. Că au mare câştig de pe urma îndurării suferinţelor chiar cei care săvârşesc fapte bune, ne-o arată şi Iov, care a ieşit mai strălucitor de pe urma suferinţelor, dar ne-o arată şi Timotei, care, cu toate că era aşa de bun, cu toate că i se încredinţase o slujbă atât de mare, cu toate că străbătuse cu sfanţul Pavel întreaga lume, totuşi bolea zile întregi, fiindu-i trupul istovit de tot, nu o zi sau două sau trei, nici zece sau douăzeci de zile sau o sută. Lucrul acesta îl arată Sfântul Pavel prin cuvintele: „Foloseşte-te de puţin vin pentru stomacul tău şi pentru desele tale suferinţe”170. Şi Sfântul Pavel, care a înviat morţi, nu i-a vindecat boala, ci l-a lăsat în cuptorul bolii, ca să strângă şi de aici marea bogăţie de îndrăznire.
d. L-a învăţat pe ucenicul său aceleaşi lecţii de care el se bucurase de la Stăpânul său şi pe care le primise de la Acela. E drept, Sfântul Pavel nu căzuse bolnav, dar încercările îl biciuiau tot atât de mult ca şi boala şi-i pricinuiau multă durere trupului. „Mi s-a dat -spune el – un ghimpe în trup, înger al Satanei, să mă bată peste obraz”171, adică loviturile, legăturile, lanţurile, temniţele, arestările, adeseori sfâşierea trupului de biciuirile călăilor. Din pricina asta pentru că nu mai putea îndura durerile din trupul lui, spunea: „Pentru aceasta am rugat de trei ori pe Domnul – prin trei ori Sfântul Pavel spune adeseori – ca să mă scape de ghimpele acesta”172. Apoi, când nu i s-a împlinit rugămintea şi a aflat cât câştig îi aduce suferinţa173, s-a liniştit şi se bucura de cele ce i se întâmplau.
e. Şi tu, dar, să nu socoţi că trăieşti de prisos, fie că stai în casă, fie că eşti ţintuită în pat. Înduri suferinţe mai grozave decât cei târâţi, sfâşiaţi şi întinşi de călăi, pentru că ai în tine necontenit călăul, boala aceasta grozavă de care suferi. Nu-ţi dori, dar, nici moartea, nici nu-ţi neglija sănătatea. Nici asta nu e bine. De aceea şi Pavel îl îndeamnă stăruitor pe Timotei să se îngrijească de sănătate. În sfârşit, despre boala ta sunt de ajuns cele ce ţi-am spus.
4. a. Iar dacă despărţirea de mine te face să te întristezi, aşteaptă, are să se sfârşească! N-o spun ca să te mângâi, ci o ştiu precis. Iar dacă n-are să se întâmple, apoi, după părerea mea eu de mult am plecat de aici, întrucât depinde asta de încercările la care am fost supus. Nu mai vorbesc de toate cele petrecute în Constantinopol după plecarea mea de acolo. Poţi să afli câte am îndurat în timpul acestei călătorii lungi şi anevoioase – unele încercări au fost în stare să-mi prilejuiască moartea – câte am îndurat după sosirea mea aici, câte după moartea din Cucuzon, câte după şederea în Arabis.
b. Dar am scăpat din toate acele încercări şi acum sunt sănătos şi în deplină siguranţă, încât toţi armenii se minunează că îndur, cu un trup atât de slab şi de firav, gerul acesta aşa de năprasnic, că pot să respir, când băştinaşii cu greu pot îndura iarna de aici. Am rămas nevătămat până acum şi am scăpat de mâinile tâlharilor care m-au atacat adeseorl. Am rămas nevătămat, cu toate că-mi lipsesc cele de neapărată trebuinţă pentru trai şi nici nu pot face baie; de când am venit aici mereu simt nevoia unei băi; am ajuns însă într-o astfel de stare, că nici nu mai doresc mângâierea unei băi, dimpotrivă, mă simt chiar mai sănătos aşa. Nu m-a doborât nici asprimea climei, nici pustietatea locurilor, nici greutatea cumpărătorilor, nici lipsa de ajutoare, nici neştiinţa doctorilor, nici lipsa băilor, nici locuinţa în care stau închis ca într-o temniţă, nici lipsa de mişcare, de care am necontenit nevoie, nici fumul din casă şi că trebuie să stau tot timpul lângă foc, nici frica de tâlhari, nici atacurile lor dese. Nimic din toate acestea nu m-a doborât; dimpotrivă mă simt mai sănătos de când sunt aici. E drept că mă şi îngrijesc mult.
Gândeşte-te la toate acestea şi depărtează din suflet tristeţea ce te stăpâneşte din pricina mea. Nu-ţi cere singură pedeapsă cumplită şi fără de folos.
c. Ţi-am trimis nu de mult o lucrare, pe care am scris-o cu următorul subiect: „Că nimeni nu poate fi vătămat decât de sine însuşi”, în această scriere vorbesc de aceleaşi lucruri de care vorbesc în scrisoarea ce ţi-o trimit acum. Citeşte-o des; iar după ce te vei face sănătoasă, citeşte-o cu voce tare. Îţi va fi un leac minunat; dacă voieşti să-l iei. Iar dacă te încăpăţânezi şi nu vrei să te îngrijeşti de sănătate şi nici nu vrei să ieşi din mlaştina tristeţii tale, cu toate numeroasele mele sfaturi şi îndemnuri, nu-mi va fi nici mie uşor să te ascult şi să-ţi trimit scrisori dese şi lungi, de vreme ce n-ai câştigat nimic din ele spre înviorarea ta.
d. Cum am să ştiu asta? Nu dacă mi-o spui, ci dacă mi-o dovedeşti cu fapta. Pentru că şi acum mi-ai spus că nimic altceva nu te îmbolnăveşte decât tristeţea. Tu mi-ai mărturisit-o; deci, dacă nu scapi de boală, n-ai să mă convingi că ai scăpat de tristeţe. Dacă, după cum mi-ai scris, tristeţea te îmbolnăveşte, atunci urmează că odată ce alungi tristeţea, alungi boala; dacă smulgi rădăcina, distrugi şi ramurile; dar dacă ramurile rămân puternice şi verzi, aducătoare de roduri nepotrivite, nu pot fi convins că ai scăpat de rădăcină. Nu-mi arăta cuvinte, ci fapte; caută de te fă sănătoasă şi vei vedea că-ţi vin iarăşi scrisori, care depăşesc măsura unei cuvântări.
e. Să nu socoteşti că ai mică mângâiere că trăiesc, că sunt sănătos, că am scăpat de boală şi de slăbiciune, cu toate împrejurările grele prin care am trecut, pricină de durere şi de supărare pentru duşmanii mei, după cum am aflat. Este firesc să-ţi pricinuiască toate acestea foarte mare mângâiere, capul mângâierii. Nu numi pustietate pe însoţitorii şi însoţitoarele tale; sunt de pe acum în ceruri prin suferinţele pe care le îndură.
f. Am suferit foarte tare şi mult pentru Pelaghie monahul. Gândeşte-te de câte cununi sunt vrednici cei care se ţin cu curaj în picioare, când oameni care trăiesc în atâta asceză şi înfrânare par a fi trântiţi atât de ticălos spre cădere.
161 Scrisă la începutul anului 407 [= IV, PG 52].
162 Filipeni 3,1.
163 Iov 2, 4.
164 Matei 5, 20.
165 Filipeni 1, 23-24.
166 ICorinteni 5,5.
167 ICorinteni 11, 27.
168 ICorinteni 11, 30.
169 ICorinteni 11, 31-32.
170 ITimotei 5, 23.
171 IICorinteni 12, 7.
172 IICorinteni 12, 8.
173 IICorinteni 12, 9.