Sa fim convinsi ca adunarea celor rai este în stare sa ne aduca mari vatamari. Sa ne ferim de ea, mai presus de orice, indiferent de participanti. Ba a fost pierzania multor oameni de seama. De pilda, Solomon si Samson. Si nici poporul iudeilor n-a pierit în alt chip.
Nici fiarele salbatice nu-s în stare sa raneasca precum rautatea oamenilor. Primejdia lor e vadita, caci cei rai îsi strecoara veninul în fiecare zi, pe nebagate de seama si fara zgomot, naruind putin câte putin taria virtutii.
Când va pregatiti sa va stabiliti undeva, cercetati cu de-amanuntul cum este clima, daca-i nesanatoasa, daca-i potrivita, daca nu-i prea uscata; dar când e vorba sa tineti socoteala de sufletul vostru, nu cercetati anturajul în care vreti sa-l lasati sa patrunda, ci îl parasiti nepasarii si întâmplarii.
Cum, va rog, vi s-ar putea ierta o asemenea nepasare? Dupa a voastra parere, ce i-a facut minunati si vrednici de admirare pe cei ce locuiesc în pustie? Nu oare departarea de valmasag si de piata publica, si asezarea lor departe de tumultul treburilor acestei lumi? Iata pe cei cu care se cade sa fiti asemanatori, cautând pustia chiar în mijlocul orasului.
Si cum asta? Ferindu-va de rai, cautând compania celor buni. In felul acesta, va veti bucura de o întemeiere mai trainica decât chiar a celor ce traiesc în pustie, de vreme ce, nu numai ca va veti feri de cei ce va pot vatama, dar veti avea legaturi cu cei ce va pot fi de folos. De fugiti de cei rai, cautând a afla pe cei buni, veti avea îndoita prisosinta: virtutea se va mari în voi, în vreme ce stricaciunea va pieri…