C u v â n t u l IV

din  “Cuvântări împotriva anomeilor. Către iudei”
Ed. IBMBOR – 2007

Către iudei, la trâmbiţele Paştelui lor.
A fost rostit în Antiohia în Marea Biserică

1. Iarăşi nefericiţii şi mai ticăloşi decât toţi oamenii iudei au să postească, şi iarăşi e nevoie să întărim turma lui Hristos! Aşa fac şi păstorii! Atâta vreme cât nici o fiară sălbatică nu le supără turma, se aşează la umbră de stejar sau de molift şi cântă din fluier, lăsând oile să pască în toată voia; dar când simt că se apropie lupii, aruncă îndată fluierul şi pun mâna pe praştie, lasă fluierul şi se înarmează cu ciomege şi pietre; stau în fruntea turmei, scot strigăte puternice, ce se aud până departe, şi de multe ori alungă fiara cu glasul, înainte de a arunca pietrele. Tot aşa şi eu: zilele trecute săream ca într-o livada vorbindu-vă din Sfintele Scripturi; n-am rostit nici un cuvânt de luptă, pentru că nimeni nu ne supăra. Dar astăzi c nevoie să lupt şi să mă războiesc pentru că iudeii, care sunt mai cumpliţi decât lupii, au să dea târcoale oilor noastre. E nevoie să lupt, pentru ca nimeni să nu cadă în gura fiarei.

Să nu vă minunaţi daca mă înarmez de pe acum şi vă întăresc sufletele voastre cu mai mult de zece zile înainte de începutul postului iudeilor. Aşa fac şi plugarii cei îndrăgostiţi de muncă. Când au un pârâu în vecinătate, care le strică semănăturile, nu înalţă malurile pârâului când el vine mare şi se revarsă, ci, înainte, de umflarea apelor, ridică stăvilare, fac şanţuri de scurgere şi se pregătesc cum ştiu mai bine pentru preîntâmpinarea râului. Când pârâul este potolit şi mic, îl poţi cu uşurinţa îndrepta pe unde vrei; dar când se umflă şi când apele lui vin cu furie la vale, atunci nu mai poţi sta cu uşurinţă înaintea lui. De aceea, luând măsuri de apărare, plugarii preîntâmpină râul cu mult înainte. Tot aşa obişnuiesc să facă şi ostaşii, şi corăbierii, şi secerătorii.

Ostaşii, cu mult înainte de începerea luptei, curăţă platoşele, examinează scuturile, pregătesc frâiele, hrănesc caii cu deosebită grijă şi-şi rostuiesc bine toate armele. Corăbierii, înainte de a pomi cu corabia în larg, repară carena; reînnoiese pereţii, răzuiesc lopeţile, dreg pânzele şi pun în rânduiala toate celelalte lucruri trebuincioase ale corăbiei. Secerătorii, cu multe zile înainte de seceriş, îşi ascut secerile, pregătesc aria, boii şi căruţele şi tot ce le trebuie pentru seceriş. Şi orice om face pregătiri înainte de începerea lucrului său, pentru ca, atunci când vine timpul lucrului, să-şi împlinească treaba cu uşurinţă.

Pe aceştia dar îi imit şi eu. Vă întăresc cu multe zile înainte sufletele voastre, rugându-vă să fugiţi de postul acesta blestemat şi nelegiuit al iudeilor. Să nu-mi spui mie că iudeii postesc, ci arată-mi dacă fac aceasta după voia lui Dumnezeu! Dacă nu-i aşa, atunci postul lor e mai nelegiuit decât beţia. Nu trebuie să ne uităm numai la faptele lor, ci trebuie să cercetăm şi pricina pentru care săvârşesc aceste fapte.
O faptă săvârşită după voia lui Dumnezeu, chiar dacă pare rea, este cea mai bună faptă dintre toate; şi, dimpotrivă, o faptă săvârşită împotriva voii lui Dumnezeu şi împotriva hotărârii Lui, chiar dacă pare a fi foarte bună, este cea mai rea şi cea mai nelegiuită dintre toate faptele. De ucide cineva după voia lui Dumnezeu, uciderea aceea este mai bună decât iubirea de oameni; de cruţă pe cineva şi se milostiveşte împotriva hotărârii lui Dumnezeu, cruţarea aceea este mai nelegiuită decât uciderea. Căci nu faptele în sine fac ca ele să fie bune sau rele, ci hotărârea lui Dumnezeu.

2. Şi ca să cunoşti că acesta-i adevărul, ascultă! Odinioară Ahab l-a luat prizonier pe un împărat al sirienilor; împotriva hotărârii lui Dumnezeu l-a lăsat în viaţă, l-a pus alături de el şi l-a eliberat cu multă cinste. Apoi, venind un
profet, a zis semenului său: „ Cu cuvântul Domnului, loveşte-mă! Şi n-a vrut omul să-l lovească. Şi i-a spus: Pentru că  n-ai ascultat de glasul Domnului iată că, plecând de la mine, te va mânca un leu. Şi a plecat de la el şi l-a găsit pe el un leu şi l-a ucis pe el. Şi a găsit un alt om şi i-a zis: Loveşte-mă! Şi l-a lovit pe el omul, şi l-a rănit, şi profetul şi-a legat faţa lui”  . Poate fi oare ceva mai ciudat? Cel care l-a lovit pe profet a scăpat, iar cel care l-a cruţat a fost pedep-    sit, ca să afli că nu trebuie să iscodeşti firea celor ce se fac atunci când porunceşte Dumnezeu, ci trebuie numai să te supui.

Pentru ca omul cel dintâi să nu se sfiiască de profet, acesta nu i-a spus numai atât: „ loveşte-mă” , ci: „cu cuvântul Domnului” , adică: „ Dumnezeu a poruncit, nu întreba mai mult! Împărat este cel ce legiuieşte! Teme-te de dregătoria Celui ce porunceşte şi supune-te cu toată râvna!” . Dar n-a vrut să asculte; de aceea i-a dat cea mai grea pedeapsă, pentru ca prin păţania lui să-i înveţe pe cei de mai târziu să se supună şi să asculte de poruncile lui Dumnezeu.

Dar când cel de-al doilea om l-a lovit pe prooroc şi l-a rănit, acesta şi-a legat capul cu o faşă şi şi-a acoperit ochii, ca să nu fie cunoscut. Pentru ce a făcut aşa? Avea să mustre pe împărat şi să rostească hotărârea de osândire împotriva lui pentru că-l lăsase în viaţă pe împăratul sirienilor. împăratul Ahab, pentru că era necredincios, nu-i putea suferi pe prooroci. Din pricina aceasta profetul, pentru ca nu cumva să-l alunge îndată ce l-ar vedea şi, alungându-l, să nu mai poată să-l mustre, îşi ascunde faţa şi istorisirea pricinii, pentru ca să poată vorbi liber şi să-l facă pe împărat să mărturisească ceea ce voia. Când împăratul a trecut pe lângă el, l-a strigat şi a zis: „ Robul tău a ieşit cu oastea la război; şi, iată, un om l-a adus la mine pe un alt om şi mi-a zis: „ Păzeşte-mi-l! Şi dacă va fugi, sufletul tău va fi pentru sufletul lui, sau vei plăti un talant de argint” . Şi s-a întâmplat că robul tău uitându-se încoace şi încolo, iată, acela nu mai era. Şi a zis către
el împăratul lui Israel: „ Iată, singur ţi-ai dat hotărârea!” . Şi s-a grăbit profetul şi şi-a luat faşă de la ochii lui, şi l-a cunoscut pe el împăratul lui Israel că era din fiii profeţilor. Şi proorocul a grăit împăratului: „ Acestea zice Domnul: Pentru că ai slobozit din mâna ta pe un om vrednic de moarte, sufletul tău pentru sufletul lui şi poporul tău pentru poporul lui”  .

Vezi dar că nu numai Dumnezeu, ci şi oamenii dau această hotărâre? Vezi că şi ei nu se uită la fapte în sine, ci la scopul lor şi la pricinile lor? Iată, împăratul îi spune: „ Singur ţi-ai dat hotărârea! Trebuie să mori! Ai ucis! Eşti un ucigaş pentru că ai eliberat pe un duşman” . Aceasta a fost pricina că profetul şi-a acoperit fata cu faşă şi că a adus spre judecată o pricină străină, pentru ca împăratul să dea cu dreaptă judecată sentinţa. Ceea ce a şi făcut. După ce împăratul l-a osândit, profetul şi-a luat de pe faţă faşă şi a zis: „ Pentru că ai slobozit din mâna ta pe un om vrednic de moarte, sufletul tău pentru sufletul lui şi poporul tău pentru poporul lui” . Ai văzut ce pedeapsă a primit iubirea de oameni? Ai văzut ce osândă a suferit cruţarea fără socoteală a vieţii unui om? Acesta, care a salvat viaţa unui om, este pedepsit, iar celălalt, care a ucis, este lăudat. Finees a săvârşit două omoruri într-o clipită de vreme; a ucis un bărbat şi o femeie, şi a fost cinstit cu preoţia  . Astfel, prin aceste omoruri, nu numai că nu şi-a mânjit mâna cu sânge, ci, dimpotrivă, şi-a făcut-o şi mai curată.

3. Să examinăm dar şi postul acesta al iudeilor folosindu-ne de acest îndreptar. Dacă n-am face aşa, ci am judeca faptele în ele însele, ar ieşi mare încurcătură şi mare tulburare. Hoţilor, jefuitorilor de morminte şi şarlatanilor li se scrijelesc coastele; mucenicii îndură şi ei aceleaşi suferinţe. Faptele sunt la fel, dar pricina şi gândul cu care sunt săvârşite sunt deosebite. Din pricina aceasta, mare este prăpastia între o suferinţă şi altă suferinţă. După cum atunci când e vorba de chinuirea hoţilor nu cercetăm numai chinurile, ci înainte de asta cercetăm gândul şi pricina pentru care se săvârşesc aceste chinuri – căci pe mucenici îi iubim nu pentru că sunt chinuiţi, ci pentru că sunt chinuiţi pentru Hristos; iar pe hoţi îi urâm nu pentru că sunt munciţi, ci pentru că sunt munciţi pentru răutatea lor -, tot astfel judecă-l şi pe omul care posteşte! Dacă-l vezi că posteşte pentru Dumnezeu, laudă-i fapta! Dar dacă-l vezi că face asta împotriva voinţei lui Dumnezeu, fugi de el şi urăşte-l mai mult decât pe cei beţivi şi pe cei stricaţi.
Când e vorba însă de postul iudeilor, trebuie căutată nu numai pricina postului lor, ci şi locul şi timpul postului lor. Dar, mai bine spus, înainte de a mă adresa iudeilor, doresc să vorbesc creştinilor noştri, care par că stau alături de noi,     dar practică obiceiuri iudaice şi luptă pentru ei. Pe aceştia îi socot pentru asta vrednici de mai mare osândă decât toţi iudeii. Şi vor fi de aceeaşi părere cu mine nu numai oamenii înţelepţi şi cu mai multă minte, ci şi cei care au o fărâmă de judecată şi de minte. Ca să dovedesc asta n-am nevoie de iscusinţă de vorbire, nici de probe, nici de fraze lungi. Este de ajuns să le pun o simplă întrebare şi să-i prind din răspuns. Îl voi întreba pe fiecare dintre cei ce au această boală: Eşti creştin? Atunci, pentru ce îţi sunt dragi obiceiurile iudaice? Eşti iudeu? Atunci pentru ce stânjeneşti Biserica? Persul nu gândeşte oare cum gândesc perşii? Barbarii nu iubesc oare obiceiurile barbarilor? Noi, locuitorii ţării romeilor, nu ne iubim oare statul nostru?

Dacă ar fi prins unul dintre cei ce locuiesc la noi că simte şi gândeşte ca un pers sau ca un barbar, că ne trădează patria, spune-mi, n-ar fi îndată osândit fără cuvânt şi fără cercetare, chiar dacă ar aduce mii de dovezi în apărare? Dacă printre perşi şi barbari s-ar găsi unul care să trăiască după legile romeilor şi să lucreze pentru ei, spune-mi, n-ar păţi la fel? Cum dar mai pretinzi tu să te mântui, când duci viaţa cea nelegiuită a iudeilor? Este oare mică deosebirea dintre noi şi iudei?

Este oare vorba de lucruri de mică importanţă ca să crezi că este una şi aceeaşi în a fi şi cu ei, şi cu noi? Pentru ce amesteci cele ce nu se pot amesteca? Iudeii L-au răstignit pe Hristos, Căruia tu I te închini! Vezi cât de mare este deosebirea? Cum alergi tu, care spui că te închini Celui răstignit, la cei ce L-au omorât? Oare eu am introdus această lege despre crime şi acest fel de învinuire? Oare nu Scriptura se foloseşte de acest fel de limbaj când le vorbeşte? Ascultă ce le spune leremia: „ Duceţi-vă la Chedar şi vedeţi! Trimiteţi în insulele Chitim şi cunoaşteţi dacă s-au făcut unele ca acestea”  .

– Ce anume?

–  „ Oare şi-au schimbat păgânii dumnezeii lor, măcar că aceia nu sunt dumnezei? Dar voi aţi schimbat slava voastră cu aceea de care nu vă veţi folosi”  . N-a spus: „ Aţi schimbat pe Dumnezeu” , ci: „ slava” . Cu alte cuvinte le spune aşa: „ Ei, care se închină la idoli, care slujesc demonilor, atât ţin la rătăcirea lor, încât nici nu vor să-şi părăsească idolii şi să treacă la adevăr; dar voi, care vă închinaţi adevăratului Dumnezeu, aţi părăsit credinţa strămoşească şi aţi trecut la una străină! Nu arătaţi atâta dragoste faţă de adevăr câtă arată aceia faţă de rătăcirea lor. De aceea le şi spune: „ …oare s-au făcut unele ca acestea, oare au schimbat păgânii dumnezeii lor? Dar voi aţi schimbat slava voastră cu aceea de care nu vă veţi folosi” . N-a spus: „ Aţi schimbat pe Dumnezeul vostru – căci Dumnezeu nu se schimbă -, ci: „ Aţi schimbat slava voastră” .
Nu M-aţi nedreptăţit pe Mine, le spune Dumnezeu! Oare Eu am fost vătămat? Nu! Voi v-aţi necinstit pe voi înşivă. N-aţi micşorat slava Mea, ci slava voastră!”

Îngăduiţi-mi şi mie să spun acelaşi lucru şi celor ai noştri, dacă se cade să îi mai numesc ai noştri pe cei care gândesc precum iudeii. Duceţi-vă în sinagogile lor şi vedeţi dacă au schimbat iudeii postul lor, dacă au postit cu noi Pastile, dacă au mâncat vreodată în această zi! Şi postul lor nu-i post, ci nelegiuire, păcat, greşeală! Cu toate acestea, nu l-au schimbat! Dar voi aţi schimbat slava noastră cu alta, de care nu vă veţi folosi, şi aţi trecut la iudei. Când au postit aceia cu noi Paştile? Când au prăznuit aceia, împreună cu noi, sărbătoarea mucenicilor? Când au luat parte cu noi la praznicul Botezului Domnului? Iudeii nu fug spre adevăr, iar voi fugiţi spre nelegiuire? O numesc nelegiuire, pentru că toate aceste obiceiuri iudaice nu se săvârşesc la timpul potrivit. A fost un timp când toate acestea trebuiau păzite; acum timpul acesta a trecut. De aceea, ceea ce era altădată legiuit acum este nelegiuit.

4. Îngăduiţi-mi să vă vorbesc de Ilie. Aceasta, văzându-i pe iudei că sunt necredincioşi, că uneori se închină lui Dumnezeu, iar alteori slujesc idolilor, grăieşte aşa: „ Până când veţi şchiopăta de amândouă gleznele voastre? Dacă este Domnul Dumnezeul vostru cu voi, mergeţi şi umblaţi după El; dar dacă este Baal, umblaţi după el”  . Aceste cuvinte le spun şi eu acelor creştini care gândesc ca iudeii: „ Dacă socotiţi că iudaismul este credinţa cea adevărată, pentru ce mai stânjeniţi Biserica? Dacă creştinismul este credinţa cea adevărată, precum şi este, rămâneţi şi mergeţi după el. Spune-mi, te împărtăşeşti cu Sfintele Taine, te închini lui Hristos ca un creştin, ceri de la El cele bune, dar prăznuieşti cu duşmanii Lui? Cu ce inimă şi cu ce gând mai vii la Biserică?

Sunt de-ajuns cele spuse până acum către cei care spun că gândesc ca noi, dar îi îndrăgesc pe iudei. Dar pentru că vreau să mă adresez şi iudeilor, îngăduiţi-mi să-mi încep de mai departe cuvântul de învăţătură şi să arăt că iudeii prin postul lor de acum necinstesc Legea şi calcă în picioare poruncile lui Dumnezeu, căci ei totdeauna fac contrariul faţă de ceea ce hotărăşte Dumnezeu.
Când voia Dumnezeu ca iudeii să postească, ei se îngrăşau; când voia să-I aducă jertfă, ei alergau la idoli; când nu voia ca iudeii să prăznuiască sărbătorile, ei se sileau să le prăznuiască. De aceea Ştefan le spune: „ Voi totdeauna staţi împotriva Duhului Sfânt”  . “ Un singur lucru, le spune Ştefan, vă sârguiţi să faceţi! Să lucraţi împotriva celor poruncite de Dumnezeu” . Aşa fac şi acum. De unde se vede aceasta? Chiar din Lege. Cu privire la sărbătorile iudeilor. Legea poruncea să se păzească nu numai timpul, ci şi locul. Vorbindu-le despre Paştele acesta, Legea grăieşte aşa: „ Nu veţi putea face Paştile în nici una din cetăţile pe care vi le dă Domnul Dumnezeu”  . Ci, după cum a poruncit să prăznuiască Paştele în ziua a paisprezecea a lunii dintâi, tot astfel a poruncit să-l facă în Ierusalim. La fel şi Cincizecimea a statornicit-o prin păzirea locului şi a timpului, poruncind să o prăznuiască după şapte săptămâni; şi a adăugat iarăşi:
„ în locul pe care-l va alege Domnul Dumnezeul tău”  . La fel şi cu sărbătoarea corturilor.

Dar să vedem din acestea două, timp şi loc, care e mai de trebuinţă când nu poţi să le păzeşti pe amândouă. Care din două? Să laşi de o parte locul şi să păzeşti timpul, sau să laşi de o parte timpul şi să păzeşti locul? Iar ceea ce vreau să spun aceasta este: Dumnezeu a poruncit să se prăznuiască Paştele în luna dintâi şi în Ierusalim, într-un timp anumit şi într-un loc anumit. Să ne închipuim doi oameni care săvârşesc Paştele: unul să nu păzească locul, dar să ţină timpul; celălalt să ţină locul, dar să nu păzească timpul. Şi cel care ţine timpul, dar nu păzeşte locul, să facă Paştele în luna dintâi, dar în afară de Ierusalim, undeva departe; iar celălalt, care ţine locul, dar nu păzeşte timpul, să facă Paştele în Ierusalim, dar nu în prima lună, ci în a doua. Apoi să vedem care dintre aceştia doi este cel ţinut de rău şi care-i cel lăudat: cel care n-a ţinut seamă de timp, dar a săvârşit Paştele în Ierusalim, sau cel care a lăsat Ierusalimul, dar a păzit timpul? Dacă vom vedea că cel care n-a ţinut seamă de timp, pentru ca să facă Paştele în Ierusalim, este vrednic de laudă, iar cel care a ţinut seamă de timp, dar a părăsit locul, este vinovat şi vrednic de învinuit că a călcat Legea, atunci este clar că şi iudeii de acum sunt nişte călcători de Lege, pentru că nu fac Paştele în Ierusalim, chiar dacă spun ei de nenumărate ori că păzesc timpul.

– Dar de unde se vede aceasta?

– Chiar de la Moise. Nişte iudei, care erau siliţi să facă Paştele în afară de Ierusalim, s-au apropiat de Moise şi l-au întrebat: „ Noi suntem necuraţi la suflet; cum să facem ca să nu fim lipsiţi de a aduce dar Domnului la timpul lui în mijlocul Fiilor lui Israel? Şi a zis Moise către ei: Staţi aici, şi voi auzi ce va porunci Domnul pentru voi. Şi a grăit Domnul către Moise, zicând: Grăieşte Fiilor lui Israel zicând: Dacă un om este necurat la suflet sau este în călătorie lungă, sau între voi sau în neamul vostru, să facă Paştele în luna a doua”  .
Cu alte cuvinte, le spune aşa: „ Cel care-i în călătorie în luna întâi, să nu facă Paştele în afară de Ierusalim! Să-l facă în luna a doua, ca să ajungă la Ierusalim! Să calce timpul, ca să păzească locul. Ierusalimul!” . De aici se vede că păzirea locului este mai necesară decât păzirea timpului.
Ce pot să mai spună dar cei ce fac Paştele în afara Ierusalimului? Când calcă o rânduială mai necesară, nici păzirea unei rânduieli mai mici nu le poate sta întru apărare. Prin urmare, iudeii săvârşesc cea mai mare nelegiuire, oricât ar părea că nu calcă timpul prăznuirii Paştelui.

Iar acest lucru nu se vede numai de la Moise, ci şi din profeţi. Ce iertare mai pot avea iudeii, când profeţii arată că în pământ străin nici n-au jertfit, nici n-au cântat cântare, nici n-au postit un astfel de post? Şi cu toate că profeţii nă-dăjduiau să-şi recapete ţara şi vieţuirea lor de mai înainte, totuşi continuau să asculte de Lege şi să împlinească Legea. Căci aceasta o spunea Legea. Iudeii aceştia de acum nici nădejde nu mai au să-şi recapete ţara şi să mai trăiască aşa ca mai înainte – cu ce loc din profeţi pot dovedi ei asta? -, şi totuşi, nici aşa nu vor să se liniştească. Deşi, dacă ar mai nădăjdui să-şi recapete ţara şi vieţuirea lor de altădată, ar trebui să meargă pe urmele sfinţilor acelora, ar trebui să nu postească şi nici altceva să facă.

5. Că profeţii n-au făcut nimic din (toate) acestea, ascultă ce spuneau celor ce-i întrebau! Când barbarii stăruiau, forţându-i, silindu-i să le cânte din instrumentele lor muzicale, spunându-le: „ Cântaţi-ne nouă cântarea Domnului”  , aceia, cunoscând bine Legea, care nu le îngăduia să facă aceasta în afară de Ierusalim, răspundeau: „ Cum vom cânta cântarea Domnului în pământ străin?”  . Tot astfel şi cei trei tineri, care erau în Babilon, spuneau: „ nu mai este în acest timp cârmuitor şi nici profet nici loc unde să aducem jertfă înaintea Ta şi să aflăm milă”  . Şi doar era acolo destul loc; dar pentru că nu era templul, continuau să nu aducă jertfe. Şi iarăşi Dumnezeu, prin profetul Zaharia, zice către alţii: „ Aţi postit oare post pentru Mine timp de şaptezeci de ani?”  , adică în timpul cât au fost duşi în robie.
Te întreb: Cum posteşti tu acum, când părinţii tăi nici nu jertfeau, nici nu posteau, nici nu ţineau sărbătorile în pământ străin?
Că nu sărbătoreau nici Paştele se vede mai ales din cele spuse. Căci unde nu-i jertfă, nu-i nici sărbătoare, deoarece la toate sărbătorile trebuiau aduse jertfe.

Dar ca să dau şi dovada acestui lucru, ascultă ce spune Daniel: „ În zilele acelea eu, Daniel, am plâns trei săptămâni; pâinea cea atât dorită n-am mâncat şi vin şi carne n-au intrat în gura mea şi cu unsoare nu m-am uns în acele trei săptămâni. Şi în ziua a douăzeci şi patra a lunii am avut vedenie”  . Uită-te cu atenţie la aceste cuvinte, Din ele se vede că Daniel n-a prăznuit Paştele. Sa-ţi explic de ce. În zilele azimelor nu le era îngăduit iudeilor sa postească; iar Daniel n-a mâncat deloc douăzeci şi una de zile.
–  Dar de unde se vede, mă poţi întreba, că tocmai în aceste douăzeci şi una de zile cădeau zilele azimelor?

– Din aceea că a spus: „ în ziua a douăzeci şi patra a lunii întâi” . Paştele se sfârşea iu ziua douăzeci şi una. Începeau la paisprezece a lunii întâi, ţinca şapte zile şi se termina la douăzeci şi unu. Daniel însă a postit şi după ce a trecut Paştele. A început sa posteaseă din ziua a treia a primei luni şi a postit douăzeci şi si una de zile; a postit deci şi în ziua de paisprezece; a postit apoi şapte zile după aceea, şi încă trei zile.

Nu sunt oare iudeii de azi blestemaţi şi spurcaţi, când sfinţii aceia din Vechiul Testament nu prăznuiau în pământ străin sărbătorile hotărâte de Lege. Iar ei fac contrariul din ambiţie şi din dragoste de ceartă? Dacă sfinţii aceia, care au spus şi au făcut aşa, ar fi fost nişte trândavi şi nişte necredincioşi, ai putea socoti că n- au ţinut sărbătorile din pricina trândăviei lor. Dar dacă sunt iubitori de Dumnezeu şi evlavioşi şi dacă şi-au dat sufletele pentru hotărârile lui Dumnezeu, atunci e lămurit  că nu din pricina trândăviei nu păzeau Legea, ci din pricina că erau convinşi chiar de Lege că în afară de Ierusalim nu trebuie păzite aceste sărbători.

Din cele săvârşite de acei oameni sfinţi rezultă un adevăr foarte înalt, anume ca vieţuirea din vremea aceea cerea cu prisosinţă respectarea jcrtfclor, a sâmbetelor, a lunilor noi şi a tuturor celorlalte prescripţii legale, dar că păzirea lor nici nu putea înmulţi virtutea şi nici părăsirea lor nu avea tăria să-l facă rău pe omul vrednic şi destoinic sau să-i micşoreze cu ceva deplinătatea sufletului său. Sfinţii aceştia, care au trăit pe pământ luându-se la întrecere cu vieţuirea îngerească, n-au săvârşit nici una din aceste prescripţii legale: n-au adus jertfe, n-au ţinut sărbătorile, n-au ţinut un astfel de post, şi atât au plăcut lui Dumnezeu încât au biruit propria lor fire, iar prin minunile făcute de ei au adus toată lumea la cunoştinţa de Dumnezeu. Cine-l poate egala pe Daniel? Cine poate fi asemenea celor trei tineri care, prin faptele lor, au trăit cea mai mare poruncă a Evangheliei, care, înainte de Evanghelie, au arătat în viaţa lor capul tuturor bunătăţilor: „ Mai mare dragoste decât aceasta, spune Domnul, nimeni nu are, ca cineva să-şi pună sufletul său pentru prietenii lui”  . Ei şi-au pus sufletul lor pentru Dumnezeu. Dar nu sunt numai pentru asta minunaţi, ci şi pentru aceea că n-au făcut aşa pentru vreo plată. De aceea şi spuneau: „ Este un Dumnezeu în ceruri, puternic să ne  scoată pe noi; dar chiar dacă nu ne scoate, cunoscut să-ţi fie ţie, împărate, că nu vom sluji zeilor tăi”  . „ Ne este destulă plată că murim pentru Dumnezeu” . Şi făcând aceste fapte mari, arătau o virtute atât de înaltă, cu toate că nu păzeau nici una din prescripţiile Legii.

6. – Dar pentru ce, m-ar întreba cineva, Dumnezeu a dat aceste porunci dacă nu voia să fie împlinite?
– Dar dacă voia să fie împlinite, atunci pentru ce a dărâmat oraşul tău, iudeule? Dacă Dumnezeu voia să fie păzite aceste porunci, trebuia să facă din două una: sau să nu poruncească să se aducă jertfe într-un singur loc, odată ce avea să vă împrăştie pe faţa întregului pământ, sau, dacă voia ca voi să aduceţi jertfe numai în Ierusalim, să nu vă împrăştie în toată lumea şi să nu îngăduie să Fie călcat de picior duşman oraşul acela, singurul în care trebuia să aduceţi jertfe.

– Cum dar? Se contrazice Dumnezeu?, pot fi întrebat din nou. Pe de o parte porunceşte să se aducă jertfă numai într-un singur loc, iar pe de altă parte face să nu se poată aduce acolo jertfe?

– Deloc! Dimpotrivă, este (aici) deplin acord! La început Dumnezeu nu voia să vă dea poruncă să aduceţi jertfe. Ca să vă dovedesc aceasta îl voi aduce ca martor pe profet, care spune aşa: „ Ascultaţi cuvântul Domnului, domni ai So-domei! Luaţi aminte la legea lui Dumnezeu, voi, popor al Gomorei!”  . Proorocul nu le grăia nici sodomiţilor, nici locuitorilor Gomorei, ci iudeilor. Îi numeşte aşa, pentru că s-au înrudit cu ei prin imitarea răutăţii lor. Tot aşa îi numeşte şi câini  – şi armăsari neînfrânaţi  , nu pentru că ar fi ajuns câini sau armăsari, ci pentru că erau tot atât de desfrânaţi ca şi aceste animale: „ Ce trebuinţă am Eu de mulţimea jertfelor voastre?, zice Domnul”  . Sodomeii niciodată n-au adus jertfe; dar cuvântul acesta e spus iudeilor, pe care i-a numit aşa pentru pricina pe care am spus-o: „ Ce nevoie am Eu de jertfele voastre?, zice Domnul. Sunt sătul de arderile de tot ale berbecilor; nu vreau seul mieilor şi sângele taurilor şi al ţapilor; nici chiar dacă aţi veni să vă arătaţi Mie. Cine a cerut toate acestea din mâinile voastre?”  . Ai auzit cuvinte foarte lămurite care spun că Dumnezeu la început nu vă cerea jertfe? Dacă Dumnezeu le-ar fi cerut jertfe, ar fi poruncit şi tuturor celor vechi, care au trăit înaintea voastră, să aducă jertfe.

– Dar atunci, pentru ce iudeilor le-a îngăduit să jertfească?

– Pentru că a făcut un pogorământ faţă de slăbiciunea voastră. După cum un doctor care are de îngrijit un om bolnav, dar nervos şi neliniştit, care vrea să bea apă rece şi ameninţă că dacă nu i se dă se spânzură sau se aruncă în prăpastie, deci, după cum doctorul acesta, voind să împiedice un rău mai mare, îngăduie un rău mai mic în dorinţa de a-l smulge (pe cel bolnav) de la o moarte silnică, tot astfel a făcut şi Dumnezeu. Le-a îngăduit jertfele pentru că i-a văzut pe iudei înnebuniţi, neliniştiţi şi dornici de jertfe, pentru că i-a văzut că erau gata să treacă la idoli dacă n-ar fi primit poruncă să jertfească, dar, mai bine spus, nu numai că erau gata să treacă, ci chiar şi trecuseră.

Însăşi istoria face dovada că aceasta e pricina. Dumnezeu le-a îngăduit să aducă jertfe după sărbătoarea pe care o închinaseră demonilor. Aproape că le-a spus:
„ Aţi înnebunit? Vreţi să jertfiţi? Atunci bine, jertfiţi-Mi cel puţin Mie!” . Dar cu toate că le-a îngăduit să jertfească, totuşi nu i-a lăsat să jertfească până la sfârşit, ci printr-un mijloc foarte înţelept i-a îndepărtat din nou de jertfe. Şi după cum doctorul acela – căci nimic nu mă opreşte să mă folosesc de aceeaşi pildă -, după ce a făcut pe placul bolnavului, după ce i-a adus de acasă o sticlă şi a hotărât ca bolnavul să bea apă rece numai din ea, înduplecându-l astfel şi pe bolnav, le-a poruncit celor ce-i dădeau să bea să crape pe ascuns sticla, pentru ca pe nesimţite şi pe nebăgate de seamă să-l dezbare de pofta aceea; deci, după cum a făcut doctorul acela, aşa a făcut şi Dumnezeu. A îngăduit iudeilor să jertfească, dar nu le-a îngăduit să facă acest lucru în altă parte din lume decât numai în Ierusalim.

Apoi, după ce au jertfit câtăva vreme. Dumnezeu a dărâmat oraşul, aşa cum doctorul a spart sticla, pentru ca, prin dărâmarea oraşului, să-i dezbare de jertfe chiar fără voia lor. Dacă le-ar fi spus deschis: „ încetaţi cu jertfele!” , n-ar fi vrut să se lase cu uşurinţă de dorul lor nebun după jertfe; dar aşa, pentru că nu mai exista locul unde trebuiau să aducă jertfe, i-a depărtat pe nesimţite de nebunia aceasta.
Să ne închipuim că Doctorul este Dumnezeu, sticla este Ierusalimul, bolnavul cel neliniştit este poporul iudeu, iar apa rece este îngăduinţa şi voia de a jertfi. După cum doctorul a stins dorinţa cea deşartă a bolnavului după apă spărgând sticla, tot astfel şi Dumnezeu a oprit jertfele dărâmând Ierusalimul şi făcându-l tuturor iudeilor de necălcat. Dacă n-ar fi voit să oprească jertfele, atunci pentru care pricină a mărginit numai la Ierusalim această aducere de jertfe. El, Care pretutindenea este şi toate le plineşte? Dacă a redus slujirea lui Dumnezeu la jertfe, iar jertfele la loc, iar locul la timp, iar timpul la un singur oraş, atunci pentru ce a distrus acel oraş? Şi lucru minunat şi negrăit este acela că întreg pământul le este liber iudeilor, unde însă nu le este îngăduit să jertfească, şi numai în Ierusalim nu pot păşi, unde trebuie să aducă jertfe. Nu este oare limpede, chiar celor mai puţin înzestraţi oameni, pricina dărâmării Ierusalimului? După cum un arhitect, după ce a pus temeliile unei case, după ce a înălţat zidurile, după ce a boltit acoperişul şi după ce a încheiat bolta cu ajutorul unei pietre, surpă toată clădirea dacă scoate piatra aceea, tot aşa şi Dumnezeu.
A făcut din Ierusalim cheia de boltă a cultului iudaic; dărâmând Ierusalimul, a dărâmat tot cultul iudaic.

7. Să punem dar aici capăt luptei cu iudeii. Astăzi ne-am luptat cu ei, spunând numai atât cât este de ajuns pentru întărirea fraţilor noştri, ba chiar cu mult mai mult. Este nevoie dar acum să vă îndemn pe voi, cei de faţă, să aveţi mare purtare de grijă de fraţii noştri, mădularele noastre, ca să nu spuneţi cumva: „ Ce mă priveşte pe mine? Pentru ce să mă interesez de alţii? Pentru ce să mă zbat?” . Stăpânul nostru a murit pentru noi, iar tu nu scoţi nici un cuvânt pentru fratele tău? Ce iertare vei avea? Ce apărare vei dobândi? Spune-mi, cum ai să stai cu îndrăznire înaintea scaunului de judecată a lui Hristos, când nici nu-ţi pasă că pier suflete? Dacă mi-ar sta în putinţă să-i cunosc pe toţi creştinii care aleargă la o sinagogă şi la sărbătorile evreieşti, n-aş mai avea nevoie de voi, ci singur m-aş sârgui cât mai iute pentru îndreptarea lor!

Când trebuie să-l îndrepţi pe fratele tău, nu te da îndărăt, chiar dacă ar trebui să-ţi dai viaţa! Imită-L pe Stăpânul tău! Dacă îţi este slugă, dacă îţi este soţie, ţine-i în casă cu toată străşnicia, ca să nu se ducă acolo! Dacă nu le dai voie să se ducă la teatru, cu atât mai mult nu trebuie să le dai voie să se ducă la sinagogă! Mai mare nelegiuire este să te duci la sinagogă decât la teatru! La teatru săvârşeşti un păcat, la sinagogă îţi pierzi credinţa! Nu spun asta ca să vă îndemn să vă duceţi la teatru! Şi ăsta e un rău! Ci ca să vă feriţi mai mult de sinagogă decât de teatru.
Spune-mi, pentru ce alergi la sinagoga iudeilor, ucigaşii lui Dumnezeu? Ce vrei să vezi acolo? Oameni care cântă din trâmbiţe? Ar trebui să stai acasă să suspini şi să plângi pentru ei! Să suspini şi să-i plângi că duc război împotriva poruncilor lui Dumnezeu, că diavolul dănţuieşte împreună cu ei!

Orice faptă săvârşită împotriva voinţei lui Dumnezeu, chiar dacă ea a fost îngăduită cândva, este, după aceea, aşa cum am spus mai înainte, o nelegiuire, este o pricină a mii şi mii de pedepse. Cântau, e drept, din trâmbiţe iudeii cândva, când aveau jertfe! Dar acum nu li se mai îngăduie să aducă jertfe. Ascultă, însă, pentru ce au primit trâmbiţe: „ Fă-ţi trâmbiţe din argint mlădios”  . Apoi, ca să le arate rostul lor, a adăugat: „ Şi veţi trâmbiţa cu ele la arderile voastre de tot şi la jertfele voastre de împăcare”  . Unde-ţi este acum jertfelnicul? Unde-ţi este chivotul? Unde-ţi sunt cortul şi Sfânta Sfintelor? Unde-ţi este preotul? Unde-ţi sunt Heruvimii slavei? Unde-ţi este jertfelnicul cel de aur? Unde-ţi este acoperământul împăcării? Unde-ţi este vasul? Unde-ţi sunt căţuile? Unde-ţi este focul coborât de sus? Le-ai părăsit pe toate, şi păstrezi numai trâmbiţele? Nu vezi că te joci mai mult decât slujeşti lui Dumnezeu?
Dar, după cum pe iudei îi învinuim că săvârşesc nelegiuiri, tot aşa, ba chiar mai mult, vă învinuim pe voi că vă adunaţi cu cei nelegiuiţi; şi nu-i învinuim numai pe cei ce se duc acolo, ci şi pe cei care pot să-i oprească, dar nu vor. Să nu-mi spui: „ Ce legătură am eu cu el? Mi-e străin, nu-l cunosc!” . Atâta vreme cât e credincios, atâta vreme cât se împărtăşeşte cu aceleaşi Taine, atâta vreme cât îl întâlneşti în aceeaşi Biserică, îţi este mai apropiat decât toţi: şi decât fraţii, şi decât rudele, şi decât cunoscuţii. După cum suferă aceeaşi pedeapsă nu numai hoţii, ci şi cei care pot să-i împiedice, dar nu-i împiedică, tot aşa sunt pedepsiţi la fel nu numai cei necredincioşi, ci şi cei care pot să-i întoarcă de la necredinţă, dar nu vor, fie din lene, fie din nepăsare. Cel care a îngropat talantul l-a dat întreg stăpânului său; cu toate acestea, a fost pedepsit pentru că nu l-a înmulţit  . Şi tu, dar, dacă însuţi eşti curat şi nepătat, dar dacă nu-ţi înmulţeşti talantul tău, nici nu aduci la mântuire pe un alt frate pierdut, vei păţi ca şi cel ce şi-a îngropat talantul.

Ce lucru mare vă cer, iubiţilor? Fiecare din voi să-mi aducă înapoi la biserică un frate, să-şi dea interesul, să se ostenească, pentru ca la următoarea Sfântă Liturghie să ne întâlnim cu multă îndrăznire, aducându-I lui Dumnezeu daruri, daruri mai de preţ ca toate, aducând aici sufletele celor rătăciţi de la credinţă. De-ar trebui să fim ocărâţi, să fim răniţi, sau să suferim orice altceva, să facem orice ca să-i câştigăm din nou pe aceşti fraţi. Să suferim în tăcere când bolnavii aceştia dau cu picioarele, ocărăsc şi insultă. Să nu ne usture ocărările lor.

Un singur lucru numai să dorim să vedem: însănătoşirea celui care se poartă atât de urât. De multe ori bolnavul sfâşie pieptul doctorului; asta însă nu-l face pe doctor să nu-l mai îngrijească pe bolnav. Nu este oare absurd ca aceia care îngrijesc de trupuri să aibă atâta purtare de grijă, iar noi să trândăvim când pier atâtea suflete, noi să nu vrem să suferim deloc când fraţii noştri, mădularele noastre, putrezesc? Pavel n-a făcut aşa! Dar cum? „ Cine este slab, spune el, şi eu să nu fiu slab? Cine se sminteşte, şi eu să nu ard?”  . Arată şi tu acest foc!

De vezi pe fratele tău că se pierde, de te-ar batjocori, de te-ar ocări, de te-ar bate, de te-ar ameninţa că-i eşti duşman, de ti-ar face orice altceva, suferă totul cu curaj, pentru ca să câştigi mântuirea lui! De ţi l-ai făcut vrăjmaş, îţi va fi Dumnezeu prieten şi te va răsplăti cu mari bunătăţi în ziua cea mare a judecăţii. Facă Dumnezeu ca prin rugăciunile sfinţilor să Fie aduşi la mântuire cei rătăciţi, ca voi să aveţi bune izbânzi la vânătoarea aceasta, ca atât cei vânaţi, cât şi iudeii cei hulitori să se elibereze de necredinţă şi să-L cunoască pe Hristos cel răstignit pentru ei, pentru ca, toţi într-un suflet şi cu o gură, să slăvim pe Dumnezeu şi Tatăl Domnului nostru Iisus Hristos, Căruia slava şi puterea, împreună şi Sfântului Duh, în vecii vecilor. Amin.