C u v â n t u l II

din  “Cuvântări împotriva anomeilor. Către iudei”
Ed. IBMBOR – 2007


Către cei ce ţin postul iudeilor şi către iudei.
A fost rostit cu cinci zile înainte de postul lor,
după ce fusese rostit un alt cuvânt

1. Postul cel nelegiuit şi necurat al iudeilor bate deci la uşă. Să nu vă minunaţi dacă am numit postul acesta necurat, nimic nu-i mai blestemat decât ceea ce se face împotriva voinţei lui Dumnezeu, fie jertfă, fie post. Peste cinci zile începe deci postul lor cel nelegiuit. Eu acum zece zile, sau chiar mai multe, luând-o înainte, v-am ţinut o cuvântare ca să-i întăresc pe fraţii voştri, nimeni să nu aducă vina că acest cuvânt al meu n-a fost rostit la timp potrivit, pentru că l-am rostit cu atâtea zile mai înainte. Când vedem că e vorba să ne prindă frigurile sau chiar o altă boală, luând-o înainte, ne întărim cu multe îngrijiri trupul care e pe cale să cadă bolnav şi ne grăbim să-l smulgem, înainte de atacul bolii, din durerile viitoare. Am văzut şi eu că se apropie o boală cumplită, şi am ridicat glasul cu mult înainte ca să îndepărtez răul înainte de a prinde rădăcină. De aceea nu v-am sfătuit chiar în acele zile, pentru ca nu cumva scurtimea vremii să vă împiedice să-i vânaţi pe fraţii voştri! V-am dat o lărgime de multe zile, ca să puteţi, în toată libertatea, să-i descoperiţi pe cei cuprinşi de această boală şi să-i câştigaţi din nou pentru Biserică. Tot aşa fac şi cei ce pregătesc nunta sau dau ospeţe bogate. Vorbesc cu pescarii şi cu vânătorii cu mult timp înainte, nu chiar în ziua nunţii şi a ospăţului, pentru ca nu cumva scurtimea timpului să fie o piedică pentru pregătirea mesei.

Aveam şi eu de gând să vă întind masa cuvântului meu împotriva nesăbuirii iudeilor! De aceea am vorbit mai înainte cu voi, pescarii, ca să-i pescuiţi pe fraţii voştri mai slabi în credinţă şi să-i aduceţi să asculte cuvintele mele. Pe câţi, dar, i-aţi pescuit şi-i aveţi cu temeinicie în plasele voastre, continuaţi să-i întăriţi cu sfaturi şi îndemnuri. Dar pe cei pe care nu i-aţi prins la această bună vânătoare, aveţi vreme destulă, aceste cinci zile, ca să-i prindeţi în plasele voastre.

Să aruncăm dar plasele învăţăturii! Să facem cerc în jurul lor, aşa cum fac câinii de vânătoare, hăituindu-i din toate părţile ca să intre în legile Bisericii. Să le aducem peste ei, dacă vreţi, ca pe un vânător iscusit, pe fericitul Pavel, care strigă şi spune: „ Iată, eu, Pavel, vă spun vouă că dacă vă veţi tăia împrejur, Hristos nu vă va folosi Ia nimic”  . Multe animale sălbatice, ascunse prin tufişuri, la auzul vocii vânătorului, de frică, sar, sunt izgonite de voce şi adeseori, mânate de strigăt, cad în curse, fără voia lor. Tot astfel şi fraţii voştri; stau ascunşi în iudaism ca într-un tufiş; sunt încredinţat că dacă vor auzi glasul lui Pavel, vor cădea cu uşurinţă în plasele mântuirii şi vor lepăda toată rătăcirea iudaică. Căci nu este Pavel cel ce vorbeşte, ci Hristos mişcă sufletul aceluia. Deci, când îl auzi pe el strigând şi grăind: „ lată, eu, Pavel, vă spun vouă că dacă vă veţi tăia împrejur, Hristos nu vă va folosi la nimic” , socoteşte că numai glasul este al lui Pavel, gândul însă şi învăţătura sunt ale lui Hristos, Care grăieşte înlăuntrul lui.

Dar poate că cineva ar putea întreba:

– Atât de mare este paguba tăierii-împrejur, încât face nefolositoare întruparea lui Hristos?

– Da, atât este de mare paguba tăierii-împrejur; dar nu din pricina naturii ei, ci din pricina învârtoşării inimii. Era un timp când legea era folositoare şi necesară; acum însă a încetat şi nu mai este de trebuinţă. Dacă împlineşti Legea Vechiului Testament acum, când i-a trecut vremea, îţi faci nefolositor darul lui Dumnezeu. Hristos nu vă va folosi la nimic dacă nu vreţi să vă apropiaţi de El. Să ne închipuim un om închis în temniţă, vinovat de adulter şi de alte fapte de ruşine; şi tocmai când e vorba să fie pedepsit şi să i se aducă sentinţa de condamnare, vine scrisoarea de la împărat care îi eliberează, fără judecată şi fără cercetare, pe toţi cei din închisoare; dar omul nostru nu vrea să se folosească de darul împăratului, ci preferă şi se ambiţionează să fie mai degrabă judecat şi pedepsit. Un om ca acesta nu va putea deci să se bucure de darul împăratului, pentru că, cerând el însuşi judecată, sentinţă şi cercetare, se lipseşte de bunăvoie de iertarea împărătească. Tot aşa s-a întâmplat şi cu iudeii. Să vă explic. Toată firea omenească era vinovată de cele mai ruşinoase păcate. „ Căci toţi au păcătuit”  , spune apostolul Pavel. Şi erau închişi ca într-o temniţă prin blestemul fărădelegii; trebuia să se pronunţe sentinţa împotriva lor; a venit scrisoare împărătească din ceruri, dar, mai bine spus, a venit însuşi împăratul şi i-a eliberat pe toţi din legăturile păcatului, fără cercetare şi fără să le ceară socoteală.

2. Toţi cei care au alergat la împărat se bucură de dar, fiind mântuiţi prin har; dar cei care vor să se îndreptăţească prin lege, vor cădea din har. Căci nici nu vor putea să se bucure de iubirea de oameni a împăratului Hristos, pentru că, ambiţionându-se să se mântuiască prin ei înşişi, vor atrage asupra lor blestemul Legii, pentru că „ din faptele Legii nu se va îndreptăţi (în faţa Lui) nici un trup”  . Pentru aceasta spune: „ Dacă vă veţi tăia împrejur, Hristos nu vă va folosi la nimic”  . Căci cel care se ambiţionează să se mântuie prin faptele Legii nu are nici o părtăşie cu harul. Acest lucru lăsându-l Pavel să se înţeleagă, spunea:
„ Dacă este prin har, nu mai este prin fapte; altfel, harul n-ar mai fi har; iar dacă este prin fapte, nu mai este har; altfel, fapta n-ar mai fi faptă”  . Şi iarăşi: „ Dacă îndreptăţirea este prin Lege, atunci Hristos a murit în zadar”  . Şi iarăşi: „ Cei care v-aţi îndreptăţit prin Lege aţi căzut din har”  . Ai murit pentru lege, ai ajuns mort, deci nu mai eşti sub jug, nici sub silnicia jugului. Pentru ce dar te ambiţionezi să te Supui unor lucruri zadarnice, deşarte?

–  Dar pentru care pricină Pavel şi-a pus numele lui în acest text  şi n-a spus numai atât: „ Iată, eu vă spun” ?

– Pentru că voia să le aducă aminte de râvna pe care o arătase faţă de iudaism. El vrea să le spună aşa: „ Dacă aş fi fost dintre neamuri şi n-aş fi cunoscut rânduielile iudaice, poate că cineva ar fi spus că scot din dogmele Bisericii tăierea împrejur, pentru că nu cunosc tăria ei şi pentru că nu vreau să mă supun acestei rânduieli” . Aceasta e pricina pentru care şi-a pus în acest text numele; vrea să le aducă aminte de tot ce a făcut el pentru Lege . Aproape că a spus:
„ Nu fac asta din ură pentru tăierea împrejur, ci în deplină cunoştinţă de adevăr. Eu, Pavel, spun asta, eu, Pavel, care m-am tăiat împrejur a opta zi, care eram de neam israelit, evreu dintre evrei, din seminţia lui Veniamin, după lege fariseu, după râvnă prigonitor al Bisericii, eu, care am intrat în case şi i-am târât pe bărbaţi şi pe femei şi i-am aruncat în închisoare! Toate acestea pot convinge chiar pe oamenii cei mai îndărătnici că n-am pus această lege mânat de duşmănie, nici de necunoaşterea iudaismului, ci în deplină cunoştinţă de adevărul cel covârşitor al lui Hristos” . „ Mărturisesc iarăşi, spune Pavel, oricărui om ce se taie împrejur că este dator să împlinească toată Legea”  .

– Dar pentru ce n-a spus: „ dau poruncă” , sau „ poruncesc” , sau „ spun” , ci
„ mărturisesc” ?

– Pentru ca să ne amintească prin acest cuvânt de judecata viitoare. Căci unde sunt martori, acolo e judecată, acolo e sentinţă! înfricoşează deci pe ascultător; îi aminteşte de tronul cel împărătesc şi-i arată că aceste cuvinte îi vor fi lui martori în ziua aceea, când fiecare va da cuvânt de faptele lui, şi de cele spuse, şi de cele auzite. Aceste cuvinte le-au auzit atunci galatenii! Să le audă şi acum cei ce suferă de aceeaşi boală ca şi galatenii, chiar dacă nu sunt de faţă! Dar, prin voi, să-l audă pe Pavel strigând şi grăind: „ Mărturisesc însă iarăşi oricărui om ce se taie împrejur că este da tor să împlinească toată Legea”  .

Să nu-mi spui că tăierea împrejur este numai o poruncă din Lege! Această singură poruncă îţi pune în spatele tău jugul întregii Legi. Când te pui sub tirania Legii vechi într-o singură parte a ei, trebuie să te supui neapărat întregii Legi. Dacă nu o împlineşti în întregime, eşti negreşit pedepsit şi atragi asupră-ţi blestemul. Şi după cum tot trupul unei păsări este prins în laţ dacă îi este prins numai piciorul, tot astfel şi cel care împlineşte o singură poruncă a Legii, fie tăierea împrejur, fie postul, prin această singură poruncă a dat Legii toată libertatea sa, şi nu va putea scăpa de ea atâta vreme cât i se supune chiar într-o singură poruncă. Nu spun aceste cuvinte ca să învinuiesc Legea – ferească Dumnezeu! -, ci pentru că voiesc să arăt bogăţia covârşitoare a harului lui Hristos.

Legea Vechiului Testament nu este împotriva lui Hristos. Cum poate fi când a fost dată de El, când ne-a fost pedagog spre Hristos? Dar sunt silit să spun toate acestea din pricina ambiţiei nelalocul ei a acelora care nu se folosesc de Legea Vechiului Testament cum trebuie. Nu fac eu de ocară Legea Vechiului Testament, ci aceia o ocărăsc, care mai ţin încă poruncile ei, deşi au primit poruncă să se depărteze cu totul de ea şi să se apropie de Hristos. Mărturisesc şi eu că Legea a adus foarte mare folos neamului omenesc, n-aş putea tăgădui nicicând aceasta. Dar tu, care ţii Legea Vechiului Testament când i-a trecut timpul, nu-i îngădui să se arate măreţia folosului ei. După cum pentru un pedagog este cea mai mare laudă când tânărul educat de el e propăşit în virtute şi nu mai are nevoie de supravegherea lui pentru a trăi cu înţelepciune, tot astfel şi pentru Legea Vechiului Testament este cea mai mare laudă când noi nu mai avem nevoie de ajutorul ei. Legea Vechiului Testament ne-a făcut nouă acest bine: ne-a făcut sufletul mai destoinic pentru primirea unei cugetări mai înalte. Astfel, omul care stă lângă Lege, şi nu poate vedea ce este mai înalt decât cele scrise acolo, n-a câştigat mare lucru din Lege. Eu însă, care am părăsit-o şi am alergat spre învăţăturile mai înalte ale lui Hristos, pot să laud Legea mai bine, pentru că ea a făcut din mine un astfel de om, încât am putut să depăşesc micimea celor scrise în Lege şi să mă urc la înălţimea învăţăturii date nouă de Hristos.

Legea Vechiului Testament îi este de mare folos neamului omenesc, cu o condiţie: să ducă la Hristos. Dacă nu face aceasta, ne vatămă, pentru că prin observarea unor porunci mai mici şi prin faptul că ne ţine încă în nenumăratele răniri pricinuite de călcările de porunci, ne lipseşte de folosul unor învăţături mai înalte. Dacă ar fi doi doctori, unul mai slab, iar altul mai bun, şi unul nu l-ar putea izbăvi pe bolnav de dureri cu toate leacurile puse pe răni……..  .

3. … fratele tău, lasă darul tău la altar şi mergi mai întâi de te împacă cu fratele tău, şi apoi, venind, adu darul tău”  . N-a spus: „ Prescurtează jertfa şi apoi du-te!” , ci: „ Lasă să rămână nesăvârşită jertfa şi du-te de te împacă cu fratele tău” . Şi nu numai în acest caz a dat o astfel de poruncă, ci şi în alt caz. Dacă un credincios are femeie necredincioasă, adică păgână, Hristos nu-l sileşte să o lase. „ Dacă are cineva femeie necredincioasă, şi ea va voi să locuiască cu el, să nu o lase .  Dar dacă are o femeie desfrânată şi adulteră, nu-l împiedică să o lase. „ Oricine îşi va lăsa femeia sa, în afară de cuvânt de desfrânare, o face să preacurvească”  .

Prin urmare, pentru pricină de desfrânare îi este îngăduit să o lase. Ai văzut iubirea de oameni şi purtarea de grijă a lui Dumnezeu? „ Dacă este o păgână, spune El, să nu o laşi! Dar dacă este o desfrânată, nu te opresc să faci asta! Dacă este necredincioasă Mie, spune Domnul, să nu o laşi! Dar dacă te ocărăşte pe tine, nimeni nu te opreşte să o laşi!” . Dumnezeu ne-a cinstit cu o cinste atât de mare, şi noi nu-L învrednicim de o cinste egală, ci lăsăm ca femeile noastre să-L ocărască, deşi ştim că ne aşteaptă nespus de mare chin şi osândă dacă nu purtăm grijă de mântuirea femeilor noastre? De aceea te-a făcut Dumnezeu cap femeii, de aceea Pavel ţi-a poruncit: „ Dacă femeile voiesc să înveţe ceva, să întrebe acasă pe bărbaţii lor”  , ca să le aduci, ca dascăl, tutore şi apărător, la credinţă. Noi însă, când timpul slujbei ne cheamă la biserică, nu le sculăm dacă ele trândăvesc. Iar când le cheamă diavolul la trâmbiţe, nu le opriţi dacă ascultă grabnic glasul lui! Nu vă uitaţi că robesc unor păcate de necredinţă, că sunt târâte spre desfrânare! Desfrânatele, desfrânaţii şi toată ceata de jucători nestatornici aleargă de obicei acolo.

Dar pentru ce vorbesc eu de desfrânările petrecute acolo? Nu te temi că femeia ta are să se întoarcă de acolo cu demonul în ea? N-ai auzit în cuvântarea mea de mai înainte când am arătat că locuiesc duhuri rele şi în sufletele iudeilor, şi în locurile în care se adună? Te întreb: Cum îndrăzneşti să mai vii la adunarea Apostolilor după ce ai dănţuit cu dracii? Cum nu te cutremuri să mai vii şi să te împărtăşeşti de la Sfânta Masă, să te împărtăşeşti cu Cinstitul Sânge după ce ai fost acolo şi te-ai întovărăşit cu cei ce au vărsat Sângele lui Hristos? Nu te cutremuri, nu te temi când săvârşeşti nelegiuire ca aceasta? Nu îţi este frică de masa aceasta?

V-am spus aceste cuvinte vouă; voi să le spuneţi acelora, iar aceia, femeilor lor: „ Zidiţi-vă unul pe altul”  . Dacă cel ce suferă de această boală e catehumen, să fie oprit la pragul bisericii; dacă este credincios şi vrea să se împărtăşească cu Sfintele Taine, să fie alungat de la această Sfântă Masă. Nu toate păcatele au nevoie de îndemn şi sfat; sunt unele care trebuie îndreptate prin tăietură grabnică şi foarte iute. După cum rănile mai uşoare se vindecă prin doctorii mai dulci, dar rănile care au dat în putreziciune şi de nevindecat, care macină şi restul trupului, au nevoie de vârful cuţitului şi de foc, tot astfel şi cu păcatele: unele au nevoie de o sfătuire mai îndelungată, altele, de mustrări aspre. De aceea şi Pavel porunceşte să nu întrebuinţăm sfatul pentru toate păcatele, ci pe unele să le mustram cu asprime, grăind aşa: „ Pentru care pricină, mustră-i cu asprime”  . Îi voi mustra şi eu dar pe aceştia acum cu asprime, pentru ca, ruşinându-se de faptele săvârşite până acum şi osândindu-se pe ei înşişi, să nu se mai lase vătămaţi de postul cel nelegiuit. Din pricina aceasta şi eu, lăsând deoparte sfatul, mărturisesc şi strig: „ Dacă cineva nu-L iubeşte pe Domnul Iisus Hristos, să fie anatema . Poţi aduce o dovadă mai mare că nu-L iubeşti pe Hristos ca atunci când prăznuieşti împreună cu cei ce L-au omorât pe Hristos? Pe aceştia nu-i anatematizez eu, ci Pavel; dar, mai bine spus, nici Pavel, ci Hristos, Care a vorbit prin el şi Care a spus mai înainte: „ Cei ce voiesc să se îndreptăţească prin Lege au căzut din har”  .
Spuneţi-le aceste cuvinte, citiţi-le hotărârile! Cu toată râvna izbăviţi-i, smulgeţi-i din gâtlejul diavolului şi aduceţi-mi-i în ziua postului, pentru ca, împlinind şi restul făgăduinţei mele, să-L slăvim cu toţii cu o gură, împreună cu fraţii noştri, pe Dumnezeu şi Tatăl Domnului nostru Iisus Hristos, că Lui se cuvine slava în vecii vecilor. Amin.