30. Trebuie să ne ferim de tot ceea ce ne împinge spre păcat

Să băgăm în seamă cursele şi să ne depărtăm de ele.

Să băgăm de seamă prăpăstiile şi să nu ne apropiem de ele. Va fi dovadă de înţelepciune a fugi nu numai de păcat, dar şi de ceea ce, părând neînsemnat, ne ademeneşte spre greşeli.

De pildă, râsul, vorbele necugetate, nu sunt ţinute drept păcate grele şi totuşi din râs ies vorbele ruşinoase, şi din vorbele ruşinoase faptele încă şi mai ruşinoase.

Vorbele zadarnice şi râsul zămislesc adesea ocara şi batjocura; ocara şi batjocura, loviturile şi rănirile, uciderea.

Aşa că, de vreţi să apucaţi pe o cale înţeleaptă, feriţi-vă nu numai de vorbele ruşinoase, de faptele ruşinoase, de lovituri, de răniri, de ucideri – ci încă şi de râsul necuvenit şi vorbele necugetate, pentru că acestea rădăcini sunt relelor mai mari care vin după aceea.

De aceea Pavel a zis: „Vorbirea deşartă şi gluma proastă să nu iasă de pe buzele voastre”.

Este aceasta, se pare, puţin lucru în sine însuşi, dar din el ies, pentru noi, rele mari.

Să ne ferim nu numai de greşeli, dar şi de ceea ce pare neînsemnat şi ne împinge, încetul cu încetul, spre deosebite păcate.

Cel ce merge către prăpastie, chiar de nu cade, dar se cutremură, se întâmplă ca această cutremurare să-l facă să se clatine şi să se prăbuşească în gol. Tot aşa, dacă în loc de a ne depărta de păcate, călătorim alături de ele, vom trăi necontenit cu teamă şi adesea vom ceda lor…