De cele mai de multe ori, oamenii nu judecă asupra celor ce au de făcut, numai după mintea lor, ci şi după aprecierile altora, de care se lasă adesea.
Dacă păcătosul vede că toţi întorc capul de la el, îşi zice că a săvârşit o faptă, şi încă una grea; dar dacă el bagă seamă că în loc să fie condamnat, i se încuviinţează lesne purtarea, tribunalul conştiinţei lui se va fi stricat; mai mult se va statornici încă şi mai tare vinovata-i cugetare – şi atunci, ce nu va îndrăzni el?
Se va mai învinui pe sine? Inceta-va, oare, de a mai păcătui, păcătuind fară teamă?
De treceţi nepăsători pe lângă aproapele vostru care păcătuieşte, fără a-l dojeni, fără să vă mâhniţi, propriul vostru suflet îl faceţi mai nepăsător.
Cât despre aproapele vostru, cea mai mare pagubă îi faceţi prin bunăvoinţa voastră nelalocul ei.