Nimic nu este mai străin sufletului creştin ca trufia.
Zic trufie şi câtuşi de puţin cinstită vorbire şi curaj, care se potrivesc de minune creştinului.
Tot aşa, una-i umilinţa şi altceva josnicia, linguşirea şi lichelismul. Dar vă limpezesc prin câteva pilde.
Firea – se pare – le potriveşte şi pe cele ce sunt potrivnice. Lângă grâu, neghina, lângă trandafir, spinii.
Copiii ar putea fi înşelaţi, dar oamenii maturi, cunoscători, ca să zicem, în această plugărie duhovnicească, ştiu să deosebească ceea ce-i rău de ceea ce-i, cu adevărat, bine.
Doriţi să înţelegeţi convieţuirea umilinţei şi a libertăţii? Ascultaţi pe Sfântul Apostol Pavel: „îmi pasă prea puţin de voi fi judecat de voi sau de lume – iar eu nu mă judec pe mine însumi. Ştiu că n-am făcut nici un rău. Dar nu sunt de loc îndreptăţit pentru aceasta…”
Voiţi acum să aflaţi ce-i linguşirea? Ascultaţi pe nebunii iudei: „Noi n-avem rege decât pe Cezarul…”
Intr-un cuvânt, obrăznicia este a te lăsa prins de mânie, a te împrăştia în cuvinte de ocară fară temei, a voi să te răzbuni sau a te lăsa dus de porniri nedrepte.
Fermitatea în grăire, curajul, însemnează tocmai a înfrunta primejdiile şi moartea – a lăsa deoparte, pentru a plăcea lui Dumnezeu, duşmănia, linguşirea şi josnicia.
Umilinţa este a sluji altora, cu gândul de a fi pe placul lui Dumnezeu, a te coborî din înălţimea demnităţii tale, ca să săvârşeşti o lucrare cu adevărat mare şi admirabilă, iată ce-l onorează pe om.