CUVÂNTUL I la Sfântul Apostol Pavel

Din
PREDICI LA SARBATORI IMPARATESTI SI CUVINTE DE LAUDA LA SFINTI
SFANTUL IOAN GURA DE AUR
EDITURA INSTITUTULUI BIBLIC SI DE MISIUNE AL BOR
2002

CUVÂNTUL I
la Sfântul Apostol Pavel

N-aş greşi de-aş numi sufletul Iui Pavel livadă de virtuţi şi rai duhovnicesc. Atât de mult înflorea prin har şi atât de vrednică de har îşi arăta filosofla sufletului său! Pentru că a fost vasul alegerii şi pentru că s-a curăţit bine pe sineşi, cu îmbelşugare s-a revărsat peste el darul Duhului. Asta e pricina că ne-a izvorât nouă şi râuri minunate; nu numai patru, ca izvorul cel din paradis, ci cu mult mai multe, ce curg în flecare zi; nu udă pământul, ci deşteaptă sufletele oamenilor spre rodire de virtute.

Ce cuvânt, dar, va fi îndestulător spre lauda isprăvilor lui Pavel? Sau ce limbă va putea să spună laudele cuvenite lui? Cum voi putea face faţă măreţiei laudelor lui, când un singur suflet are adunate, în mod covârşitor, toate virtuţile omeneşti, şi nu numai pe cele omeneşti, ci şi pe cele îngereşti?
Dar ca să tac, asta nu are să mă facă! Ba, dimpotrivă, asta, şi mai cu seamă tocmai asta are să mă facă să vorbesc. Căci acesta este cel mai mare chip de laudă, când măreţia faptelor mari ale lui Pavel îmi biruie cu uşurinţă iscusinţa în vorbire. Iar înfrângerea mea îmi va fi mai strălucită decât mii şi mii de biruinţe.

De unde ar fi, deci, potrivit să fac început laudelor lui? De unde din altă parte dacă nu de la această dintâi laudă, anume de la a arăta că are strânse în el virtuţile tuturor oamenilor. Profeţii, patriarhii, drepţii, apostolii, mucenicii s-au distins printr-o virtute oarecum deosebită. Pavel însă are adunate în el la un loc toate virtuţile pe care flecare dintre aceia le avea; şi le are cu atâta covârşire, cum nimeni dintre ei nu le avea.

Ascultă! Abel a adus jertfa, şi din pricina asta este lăudat. Dar dacă pui faţă în faţă jertfa lui Pavel cu jertfa lui Abel, jertfa lui Pavel este cu atât mai bună decât a lui Abel cu cât mai bun e cerul ca pământul. Despre care jertfă a lui Pavel vreţi să vă vorbesc? Că nu-i numai una! Se jertfea în fiecare zi şi aducea o îndoită jertfă: murea în fiecare zi şi purta în trupul lui omorârea Domnului tlristos5. Se găsea necontenit în faţa primejdiilor; se junghia prin voinţă; îşi omora în aşa chip firea trupului, că nu era cu nimic mai prejos de jertfele junghiate, ba, dimpotrivă, cu mult superioare lor. Nu jertfea boi şi oi, ci se jertfea pe sine însuşi în fiecare zi, printro îndoită jertfă. De asta a şi îndrăznit să zică: „Căci eu iată-mă şi jertfesc”, numind jertfă sângele lui. Nu s-a mulţumit cu aceste jertfe, ci, după ce s-a afierosit bine pe sine însuşi, a adus lui Dumnezeu întreaga lume: pământul şi marea, ţinuturile locuite de greci şi pe cele locuite de barbari, şi, ca să spun într-un cuvânt, tot pământul luminat de soare.

Ca un întraripat a străbătut toată lumea; n-a călătorit de dragul călătoriei, ci a smuls spinii păcatelor, a semănat cuvântul credinţei, a alungat rătăcirea, a adus adevărul, a făcut îngeri din oameni, dar, mai bine spus, a făcut pe oameni din demoni, îngeri. De aceea, când a fost să plece de pe lumea aceasta, după atât de multe sudori şi după atât de nenumărate biruinţe, spunea mângâind pe ucenici: „Chiar dacă mă jertfesc pentru jertfa şi pentru slujba credinţei voastre, mă bucur; şi mă bucur împreună cu voi toţi; de aceea şi voi bucuraţi-vă; şi bucuraţi-vă împreună cu mine”. Ce jertfă ar putea egala jertfa aceasta, pe care Pavel a jertfit-o junghiind-o cu sabia Duhului, pe care a adus-o pe jertfelnicul cel mai presus de ceruri?

Vrei să-mi spui că Abel a fost ucis de Cain cu viclenie şi că asta l-a făcut mai strălucitor? Dar ţi-am numărat miile şi miile de morţi suferite de Pavel, atât de multe câte zile a trăit fericitul acesta predicând Evanghelia. Iar dacă vrei să afli şi chipul în care s-a săvârşit uciderea, ascultă! Abel a căzut ucis de fratele lui, pe care nici nu-lnedreptăţise, nici nu-i făcuse vreun bine. Pavel a fost ucis de aceia pe care se silea să-i smulgă din nenumărate rele şi pentru care suferise tot ce suferise.

Vrei să-mi spui apoi că Noe era drept, că era desăvârşit în neamul lui, că nu mai era nimeni ca el între toţi oamenii?

Dar ca Pavel nu mai era nimeni între oameni! Noe s-a mân¬tuit numai pe el cu copiii lui. Pavel însă, când potop mai cumplit decât potopul de pe vremea lui noe a cuprins lumea, n-a bătut câteva scânduri unele lângă altele, n-a făcut corabie, ci, în loc de scânduri, a alcătuit epistole, şi n-a smuls din mylocul valurilor două sau trei sau cinci rude, ci lumea întreagă, ce era pe cale să se înece.

Corabia lui Pavel nu era ca arca lui Noe, care se învârtea într-un singur loc. Nu! Corabia lui Pavel a mers până la marginile lumii; şi de atunci şi până acum Pavel aduce pe toţi oamenii în corabia aceasta. A făcut corabia aceasta pe măsura mulţimii celor ce se mântuiesc; primeşte în ea oameni mai nepri-cepuţi decât animalele, dar îi face să se ia la întrecere cu puterile cele de sus, biruind şi prin asta corabia aceea. Corabia lui Noe a luat în ea un corb şi a dat drumul tot unui corb; a luat un lup, dar n-a schimbat firea lui sălbatică.

Corabia lui Pavel nu a fost aşa! A luat în ea lupi, şi a făcut dintr-înşii oi; a luat în ea vulturi şi ulii, şi i-a schimbat în porumbei. A scos din firea omenească toată nepriceperea şi toată sălbăticia, şi a pus în locul lor blândeţea Duhului. Iar corabia aceasta a lui Pavel pluteşte până acum şi nu se sfărâmă. Furtuna răutăţii n-a reuşit să-i strice scândurile; dimpotrivă, plutind pe marea înfuriată, a potolit frământarea mării. Şi pe bună dreptate, că scândurile ei n-au fost unse cu smoală şi catran, ci cu Duhul Sfânt.

Vrei să-mi spui că toţi se minunează de Avraam, pentru că auzind numai porunca: „Ieşi din pământul tău şi din neamul tău”8, şi-a părăsit patria şi casă şi prieteni şi rude, că porunca lui Dumnezeu era pentru el totul? Da, şi eu mă minunez de asta. Dar poate fi el la fel cu Pavel? Nu! Pavel nu şi-a părăsit patria, casa şi neamurile, ci a părăsit chiar lumea pentru Iisus; dar, mai bine spus, a nesocotit însuşi cerul şi cerul cerului şi urmărea numai un singur lucru: dragostea lui Iisus. Ascultă-lpe el, că o arată prin cuvintele: „nici cele de acum, nici cele viitoare, nici înălţimea, nici adâncimea, nici o altă făptură nu va putea să ne despartă pe noi de dragostea lui Dumnezeu”.

Vrei să-mi spui că Avraam s-a aruncat în primejdii ca să smulgă din mâinile barbarilor pe nepotul său? Pavel, însă, n-a smuls un nepot, nici trei sau cinci oraşe, ci lumea întreagă; şi n-a smuls-o din mâna barbarilor, ci din mâna dracilor, înfruntând mii şi mii de primejdii în fiecare zi şi dând prin morţile sale tărie multă altora.

Vrei să-mi spui apoi că vârful virtuţilor lui Avraam şi coroana filosofiei sale este jertfirea fiului său? Dar şi aici vom găsi că întâietatea o are tot Favel. nu şi-a jertfit Fiul, ci, după cum am spus mai înainte, s-a jertfit pe el însuşi de mii şi mii de ori.

Cine nu se minunează de Isaac? ne minunăm şi de alte multe virtuţi ale lui, dar ne minunăm mai ales de blândeţea lui. A săpat fântâni pe locurile sale; dar când a fost izgonit din hotarele lui nu s-a împotrivit; dimpotrivă, îndura să-şi vadă fân¬tânile astupate şi se muta totdeauna în alt loc. nu s-a pornit să atace pe cei ce-lsupărau, ci pleca şi-şi părăsea pământurile sale, până ce a săturat pofta nedreaptă a duşmanilor lui. Pavel nu şi-a văzut astupate cu pietre fântânile, ci trupul lui; nu numai că nu părăsea, ca Isaac, pe vrăjmaşii lui, ci se străduia să urce la cer pe cei ce aruncau cu pietre în el. Cu cât fântâna era astupată mai mult, cu atât izvora mai multă apă şi dădea naştere la mai multe râuri de răbdare.

Vrei să-mi spui că Scriptura se minunează de răbdarea lui Iacov, fiul lui Isaac? Dar care suflet de oţel ar putea să arate răbdarea lui Pavel? n-a slujit de două ori câte şapte ani, ci toată viaţa a slujit pentru Mireasa lui Hristos; n-a fost bătut numai de arşiţa zilei şi de frigul nopţii, ci a răbdat nenumărate feluri de încercări; uneori era biciuit, alteori trupul îi era lovit cu pietre; uneori se bătea cu Fiarele, iar alteori se lupta cu valurile mării. Suferea zi şi noapte de frig şi de foame neîntreruptă. Pretutindeni biruia piedicile şi smulgea oile din gura diavolului.

Vrei să-mi spui că Iosif era curat trupeşte şi sufleteşte? Mă tem însă să nu mă fac de râs lăudând pe Pavel pentru curăţia lui trupească şi sufletească, o dată ce s-a răstignit pe sineşi pentru lume, o dată ce privea nu numai frumuseţea trupească, ci toate lucrurile, aşa cum privim noi praful şi cenuşa; de nimic nu-i păsa, aşa cum nu-i pasă unui mort de alt mort. Atât de mult îşi potolise tresăririle Firii, încât niciodată vreo patimă omenească nu i-a cuprins sufletul său.

Spui că toţi oamenii se minunează de Iov? Şi pe bună drep¬tate. Iov este un mare atlet şi poate să sta alături de Pavel din pricina răbdării, din pricina curăţiei vieţii, din pricina mărturiei lui Dumnezeu, din pricina acelei lupte înverşunate şi din pricina minunatei biruinţe de după luptă. Dar Pavel n-a dus o luptă de câteva luni, ci de ani îndelungaţi; n-a muiat cu puroiul bubelor sale bulgării de pământ, nici n-a stat pe gunoi, ci a căzut necon-tenit în gura leului celui nematerialnic, a luptat cu mii şi mii de încercări şi totuşi a fost mai puternic decât stânca, n-a fost ocărât, scuipat şi batjocorit de trei sau patru prieteni, ci de toti fraţii cei mincinoşi şi necredincioşi.

Vrei să-mi spui că era mare iubirea de străini a lui Iov, că era mare grija de cei săraci? No tăgăduiesc nici eu! Dar atât de mare e deosebirea dintre iubirea de străini şi grija de săraci a lui Pavel şi a lui Iov pe cât de mare e deosebirea dintre suflet şi trup. Grija pe care o arăta Iov faţă de cei betegi la trup, o arăta Pavel fată de cei bolnavi la suflet; îndrepta pe toti cei şchiopi şi betegi Ia minte, îmbrăca cu veşmântul filosofiei, cu haina credinţei lui Hristos adică, pe cei goi şi pe cei îmbrăcaţi cu necuviinţa.

Chiar în grija de nevoile trupeşti ale oamenilor, Pavel îl întrecea pe Iov, ajutând pe cei săraci, deşi trăia în sărăcie şi în foamete şi nu în prisos de bogăţie. Casa lui Iov era deschisă tuturor celor ce băteau la uşa lui; sufletul lui Pavel însă era deschis întregii lumi şi primea în el popoare întregi. De asta şi spunea: „in noi nu vă este strâmt; dar nouă ne este strâmt în inimile voastre”11. Iov, având nenumărate turme de oi şi de boi, era darnic cu cei săraci; Pavel, însă, n-avea nimic mai mult decât trupul, şi-i era de ajuns trupul ca să ajute pe cei nevoiaşi. El însuşi o striga zicând: „Mâinile acestea au slujit trebuinţelor mele şi celor ce sunt cu mine”. Munca trupului lui îi dădea mijloacele pentru a ajuta pe cei flămânzi şi pe cei săraci.

Vrei să-mi spui că viermii şi rănile îi pricinuiau lui Iov dureri cumplite şi cu neputinţă de suferit? O mărturisesc şi eu! Dar dacă ai pune în faţa acestor dureri biciuirile primite de Pavel în atâţia ani, foamea lui neîntreruptă, goliciunea, lanţurile, temniţa, pri¬mejdiile, uneltirile, atât de la ai săi, cât şi de la străini, atât de la tirani, cât şi de la lumea întreagă; dacă, pe lângă acestea, ai mai adăuga celelalte suferinţe mai amare decât acestea, adică durerile lui pentru cei căzuţi, grija de toate Bisericile, aprinderea mâna barbarilor, ci din mâna dracilor, înfruntând mii şi mii de primejdii în fiecare zi şi dând prin morţile sale tărie multă altora.

Vrei să-mi spui apoi că vârful virtuţilor lui Avraam şi coroana fîlosofiei sale este jertfirea fiului său? Dar şi aici vom găsi că întâietatea o are tot Pavel. Mu şi-a jertfit fiul, ci, după cum am spus mai înainte, s-a jertfit pe el însuşi de mii şi mii de ori.

Cine nu se minunează de Isaac? Ne minunăm şi de alte multe virtuţi ale lui, dar ne minunăm mai ales de blândeţea lui. A săpat fântâni pe locurile sale; dar când a fost izgonit din hotarele lui nu s-a împotrivit; dimpotrivă, îndura să-şi vadă fân¬tânile astupate şi se muta totdeauna în alt loc. Mu s-a pornit să atace pe cei ce-lsupărau, ci pleca şi-şi părăsea pământurile sale, până ce a săturat pofta nedreaptă a duşmanilor lui. Pavel nu şi-a văzut astupate cu pietre fântânile, ci trupul lui; nu numai că nu părăsea, ca Isaac, pe vrăjmaşii lui, ci se străduia să urce la cer pe cei ce aruncau cu pietre în el. Cu cât fântâna era astupată mai mult, cu atât izvora mai multă apă şi dădea naştere la mai multe râuri de răbdare.

Vrei să-mi spui că Scriptura se minunează de răbdarea lui Iacov, fiul lui Isaac? Dar care suflet de oţel ar putea să arate răbdarea lui Pavel? M-a slujit de două ori câte şapte ani, ci toată viaţa a slujit pentru Mireasa lui Hristos; n-a fost bătut numai de arşiţa zilei şi de frigul nopţii, ci a răbdat nenumărate feluri de încercări; uneori era biciuit, alteori trupul îi era lovit cu pietre; uneori se bătea cu fiarele, iar alteori se lupta cu valurile mării. Suferea zi şi noapte de frig şi de foame neîntreruptă. Pretutindeni biruia piedicile şi smulgea oile din gura diavolului.

Vrei să-mi spui că losif era curat trupeşte şi sufleteşte? Mă tem însă să nu mă fac de râs lăudând pe Pavel pentru curăţia lui trupească şi sufletească, o dată ce s-a răstignit pe sineşi pentru lume, o dată ce privea nu numai frumuseţea trupească, ci toate lucrurile, aşa cum privim noi praful şi cenuşa; de nimic nu-i păsa, aşa cum nu-i pasă unui mort de alt mort. Atât de mult îşi potolise tresăririle firii, încât niciodată vreo patimă omenească nu i-a cuprins sufletul său.

Spui că toţi oamenii se minunează de Iov? Şi pe bună drep¬tate. Iov este un mare atlet şi poate să sta alături de Pavel din pricina răbdării, din pricina curăţiei vieţii, din pricina mărturiei lui Dumnezeu, din pricina acelei lupte înverşunate şi din pricina minunatei biruinţe de după luptă. Dar Pavel n-a dus o luptă de câteva luni, ci de ani îndelungaţi; n-a muiat cu puroiul bubelor sale bulgării de pământ, nici n-a stat pe gunoi, ci a căzut necon-tenit în gura leului celui nematerialnic, a luptat cu mii şi mii de încercări şi totuşi a fost mai puternic decât stânca. M-a fost ocărât, scuipat şi batjocorit de trei sau patru prieteni, ci de toţi fraţii cei mincinoşi şi necredincioşi.

Vrei să-mi spui că era mare iubirea de străini a lui Iov, că era mare grija de cei săraci? M-o tăgăduiesc nici eu! Dar atât de mare e deosebirea dintre iubirea de străini şi grija de săraci a lui Pavel şi a lui Iov pe cât de mare e deosebirea dintre suflet şi trup. Grija pe care o arăta Iov faţă de cei betegi la trup, o arăta Pavel faţă de cei bolnavi la suflet; îndrepta pe toţi cei şchiopi şi betegi la minte, îmbrăca cu veşmântul fîlosofiei, cu haina credinţei lui Hristos adică, pe cei goi şi pe cei îmbrăcaţi cu necuviinţa.

Chiar în grija de nevoile trupeşti ale oamenilor, Pavel îl întrecea pe Iov, ajutând pe cei săraci, deşi trăia în sărăcie şi în foamete şi nu în prisos de bogăţie. Casa lui Iov era deschisă tuturor celor ce băteau Ia uşa lui; sufletul lui Pavel însă era deschis întregii lumi şi primea în el popoare întregi. De asta şi spunea: „în noi nu vă este strâmt; dar nouă ne este strâmt în inimile voastre”. Iov, având nenumărate turme de oi şi de boi, era darnic cu cei săraci; Pavel, însă, n-avea nimic mai mult decât trupul, şi-i era de ajuns trupul ca să ajute pe cei nevoiaşi. El însuşi o striga zicând: „Mâinile acestea au slujit trebuinţelor mele şi celor ce sunt cu mine”. Munca trupului lui îi dădea mijloacele pentru a ajuta pe cei flămânzi şi pe cei săraci.

Vrei să-mi spui că viermii şi rănile îi pricinuiau lui Iov dureri cumplite şi cu neputinţă de suferit? O mărturisesc şi eu! Dar dacă ai pune în faţa acestor dureri biciuirile primite de Pavel în atâţia ani, foamea lui neîntreruptă, goliciunea, lanţurile, temniţa, pri¬mejdiile, uneltirile, atât de la ai săi, cât şi de la străini, atât de la tirani, cât şi de la lumea întreagă; dacă, pe lângă acestea, ai mai adăuga celelalte suferinţe mai amare decât acestea, adică durerile lui pentru cei căzuţi, grija de toate Bisericile, aprinderea ce-o suferea pentru fiecare credincios ce se smintea, ai vedea că sufletul care îndura acestea era mai tare decât o stâncă şi între¬cea tăria fierului şi a oţelului.

Suferinţele pe care Iov le avea în trup, pe acelea Favel le avea în suflet; iar durerea care-i măcina sufletul pentru fiecare credincios ce se smintea era mai grozavă decât durerea pricinuită de viermi. De asta îi şi curgeau din ochi izvoare necontenite de lacrimi, nu numai ziua, ci şi noaptea. Suferea pentru fiecare credincios, mai cumplit decât o femeie care naşte. De aceea şi spunea: „Copiii mei, pentru care sufăr din nou durerile naşterii”.

De cine ne-am mai putea minuna în afară de Iov? negreşit de Moise. Dar şi pe Moise l-a întrecut Pavel cu mult. Mari sunt şi cele¬lalte virtuţi ale lui Moise, dar capul şi coroana acelui sfânt suflet este că a voit, pentru mântuirea iudeilor, să fie şters din cartea Iui Dumnezeu14. Moise însă voia să moară împreună cu alţii. Pavel, dimpotrivă! nu voia să moară şi ceilalţi cu el, ci, pentru ca să se mântuiască ceilalţi, voia ca el să piardă slava cea fără de sfârşit.

Unul se lupta cu Faraon; celălalt, cu diavolul în fiecare zi; unul pentru un singur popor, celălalt pentru întreaga lume, udând pământul nu cu sudoare, ci cu sânge în loc de sudoare; n-a povăţuit pe calea cea bună numai ţinuturile locuite, ci şi pe cele nelocuite; nu numai pe greci, ci şi pe barbari.

Aş putea să-l pun pe Pavel faţă în faţă şi cu Isus al lui navi şi cu Samuel şi cu ceilalţi profeţi. Dar, ca să nu lungesc cuvântul, am să merg numai la cei mai de frunte dintre ei. Dacă Pavel se va arăta mai bun decât aceştia, atunci nu mai rămâne nici o îndoială cu privire Ia ceilalţi.

Care sunt deci cei mai de frunte dintre profeţi? Cine alţii decât David, Ilie şi Ioan? Dintre aceştia unul este înaintemergătorul celei dintâi veniri a Domnului, altul, înainte-mergătorul celei de a doua veniri; de asta amândoi au parte de aceeaşi numire.

Prin ce se deosebeşte David? Prin smerenia sa şi prin dragostea sa către Dumnezeu! Dar care om a săvârşit mai bine decât Pavel aceste două virtuţi? Sau cine l-a ajuns?

Ce avea minunat Ilie? Că a încuiat oare cerul? Că a adus foametea? Că a pogorât foc din cer? nu cred! Dimpotrivă, că a avut râvnă pentru Stăpânul, că era mai iute decât focul. Dar, dacă te uiţi la râvna lui Pavel, vei vedea că Pavel îl depăşeşte pe Ilie, pe cât Ilie depăşeşte pe ceilalţi profeţi.

Ce cuvinte ar putea fi la fel cu acelea ce le spunea în râvna lui pentru slava Stăpânului: „Doream să fiu anatema pentru fraţii rnei, pentru rudele mele după trup”. Din pricina asta, deşi-i stătea cerul în faţă, deşi-i erau pregătite cununile şi răsplăţile, zăbovea şi întârzia spunând: „Este mai de trebuinţă pentru voi ca să rămân în trup”.

Din pri¬cina asta nu socotea îndestulătoare pentru înfăţişarea dragostei şi râvnei sale nici zidirea aceasta văzută, nici pe cea nevăzută, ci căuta altceva, mai presus de acestea, ca să arate ce voia şi ce dorea.

Vrei să-mi spui că Ioan Botezătorul se hrănea cu lăcuste şi miere sălbatică? Dar Pavel trăia în mijlocul lumii precum Ioan trăia în pustie, nu se hrănea cu lăcuste şi miere sălbatică, dar întindea înaintea sa masă mai sărăcăcioasă decât masa lui Ioan. Din pricina râvnei sale pentru propovăduire nu avea nici hrana cea de toate zilele.

Vrei să-mi spui că Ioan a arătat multă îndrăznire înaintea lui Irod? Dar Pavel n-a închis gura la unul sau la doi sau Ia trei ca Irod, ci la mii şi mii, dar, mai bine spus, chiar Ia tirani mai cumpliţi decât acel tiran.

Rămâne să-lmai pun pe Pavel faţă în faţă cu îngerii. De aceea, părăsind pământul, să ne înălţăm spre bolţile cereşti, nimeni să nu osândească îndrăzneala cuvântului meu! Dacă Scriptura a numit şi pe Ioan şi pe preoţi îngeri, ce e de mirare dacă pun faţă în faţă cu acele puteri pe Pavel, care-i mai bun şi decât Ioan şi decât preoţii?

Care este măreţia îngerilor? Că se supun în mod desăvârşit lui Dumnezeu! Minunându-se de asta, David spunea: „Puternici la vârtute, care faceţi cuvântul Lui”, nici o însuşire nu poate fi asemenea acesteia, fie ei de mii şi mii de ori netrupeşti. Ceea ce face pe îngeri fericiţi este aceea că se supun poruncilor, că nu sunt niciodată neascultători. Această însuşire o poţi vedea deci păzită desăvârşit şi de Pavel. n-a împlinit numai cuvântul lui Dumnezeu, ci şi poruncile, şi mai mult decât poruncile.

Asta o arată când o spune: „Care-mi este deci plata, că, binevestind, predic Evanghelia lui liristos fără plată?”. De ce alt lucru se minunează profetul la îngeri când spune: „Cel care face pe îngerii Săi duhuri şi pe slugile Sale pară de foc”. Dar şi însuşirea asta o poţi vedea la Pavel. Ca duhul şi ca focul, aşa a străbătut toată lumea şi a curăţit pământul. Vrei să-mi spui că nu dobândise încă cerul? Minunat lucru e că era aşa fiind pe pământ şi că se lua la întrecere cu puterile cele netrupeşti, deşi era îmbrăcat cu trup muritor.

De câtă osândă nu suntem, dar, vrednici când un om are strânse în el toate virtuţile, iar noi nu ne străduim să-lurmăm nici în măsura cea mai mică! Gândindu-ne la toate acestea, să căutăm să scăpăm de osândă şi să ne sârguim să ajungem la râvna lui Pavel, că să putem avea parte şi de aceleaşi bunătăţi, cu harul şi iubirea de oameni a Domnului nostru Iisus Hristos, Căruia slava şi puterea, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.