din “Problemele vietii”
Editura Egumenita
Participarea la slujbele Bisericii
Puţini sunt aceia care vin la biserică. Care este, oare, cauza acestui fenomen? Prăznuim pomenirile sfinţilor şi aproape nimeni nu apare în biserică. Se pare că distanţa îi duce pe creştini la nesârguinţă; sau poate că nu distanţa, ci doar nesârguinţa îi împiedică. Fiindcă, aşa cum nimic nu-l poate împiedica pe cel care are bunăvoinţă şi râvnă de a face ceva, la fel şi nesârguinţa, trândăvia şi amânarea, pe toate le pot împiedica.
Mucenicii şi-au vărsat sângele pentru Adevăr, şi tu socoteşti o aşa mică distanţă? Aceia şi-au jertfit viaţa pentru Hristos şi tu nu vrei să te osteneşti deloc? Domnul a murit pentru tine şi tu Îl nesocoteşti? Prăznuim pomenirile sfinţilor şi ţie ţi-e greu să vii la biserică, preferând să stai acasă? Şi totuşi trebuie să vii, ca să vezi cum diavolul este biruit, cum Sfântul biruie, cum Dumnezeu este slăvit şi Biserica triumfă.
„Dar sunt păcătos”, vei spune, „şi nu îndrăznesc să mă întâlnesc cu cei sfinţi”. Tocmai pentru că eşti păcătos, vino aici, ca să devii drept. Sau nu cumva nu ştii că şi cei care stau în faţa sfântului jertfelnic au săvârşit păcate? Şi noi, care vă învăţăm de la amvon, suntem păcătoşi. Dar nu deznădăjduim, fiindcă Dumnezeu este iubitor de oameni. De aceea a iconomisit ca şi preoţii să sufere de anumite patimi, încât să înţeleagă neputinţa omenească şi să-i ierte pe ceilalţi.
Ce trist! La baluri şi la distracţii alergăm binevoitori. Prostiile cântecelor le ascultăm cu plăcere. Necuviinţele actorilor le privim ceasuri întregi, fără să ne plictisim. Şi doar atunci când vorbeşte Dumnezeu, prin gura proorocilor şi a apostolilor, căscăm, ne scărpinăm şi ne ia cu ameţeală. Dar şi pe hipodromuri, cu toate că nu există acoperiş pentru a-i adăposti de ploaie pe privitori, mulţi aleargă ca turbaţii, chiar şi când plouă torenţial, chiar şi când vântul le răvăşeşte pe toate. Nu socotesc nici vremea rea, nici gerul, nici distanţa. Nimic nu-i poate ţine acasă. Însă când e vorba să meargă la biserică, atunci şi o ploaie măruntă le devine piedică. Şi dacă-i întrebi cine este Amos sau Ahab, câţi prooroci şi apostoli sunt, nu-şi pot deschide gura. Dar despre cai şi călăreţi, despre sofişti şi oratori, despre cântăreţi şi actori pot să te informeze înde-amănunt. Ce situaţie e asta?
De multe ori v-am sfătuit să nu mergeţi la locurile de distracţii neruşinate. M-aţi auzit, dar nu m-aţi ascultat. Cu toate acestea, nu vă fie ruşine să veniţi iarăşi să mă ascultaţi. „Dar de vreme ce n-am ascultat”, îmi va spune cineva, „cum voi putea veni din nou?”. Întrucât n-ai ascultat de sfatul meu, ţi-e ruşine. Şi deşi nimeni nu te cercetează, singur îţi pui ţie hotare. Nu mă aflu în faţa ta, dar cuvântul meu este înrădăcinat în sufletul tău şi învăţătura mea îţi preocupă mintea. Aşadar n-ai păzit povaţa mea? Vino s-o asculţi iarăşi şi străduieşte-te acum s-o păzeşti. Dacă pui un leac pe rana ta şi n-o vindecă în prima zi, nu-l vei pune şi în ziua următoare? Dacă tăietorul de lemne, care vrea să taie un stejar, nu reuşeşte să-l taie din prima lovitură, nu va lovi şi a doua, şi a cincia, şi a zecea oară? Fă şi tu la fel.
Acestea le spun nu pentru a mări trândăvia ta, ci, dimpotrivă, ca să te fac mai binevoitor şi mai atent. N-ai venit până acum la biserică? Vino de astăzi. Ai venit şi te-ai învrednicit să-L întâlneşti pe Hristos? Nu pleca până nu se termină slujba. Dacă pleci înainte de a se termina, eşti vinovat la fel ca un fugar. Atâtea zile, atâta timp cheltuieşti pentru satisfacerea dorinţelor tale pământeşti, şi nu poţi dedica un ceas-două nevoilor tale duhovniceşti şi lui Dumnezeu? Te duci la teatru şi, până nu se termină piesa, nu pleci. Intri în biserică, în casa Domnului, şi întorci spatele Preacuratelor Taine? Fie-ţi teamă măcar de cel care a spus: „Cel ce-L nesocoteşte pe Dumnezeu, îl va nesocoti şi Acela pe el” (Parafrază la Proverbe 13, 13).
Dar şi cât stai în biserică purtarea ta este necuviincioasă. Dacă te prezinţi în faţa unui stăpân lumesc pentru vreo treabă, nu cutezi nici să zâmbeşti. Şi când stai în faţa Stăpânului universului, râzi fără frică şi fără ruşine? În felul acesta Îl mânii mai mult decât prin alte păcate ale tale. Căci Dumnezeu nu se scârbeşte atât de cei care păcătuiesc, cât de cei care nu se ruşinează după săvârşirea păcatului.
Ce faci acolo, omule? Te afli în biserică şi te uiţi la frumuseţile femeieşti? Cum pângăreşti în asemenea fel templul lui Dumnezeu? Crezi că biserica este piaţă sau, ceva şi mai rău, bordel? În piaţă, desigur, ţi-e ruşine să priveşti viclean o femeie; şi în biserică, tocmai în ceasul în care Domnul îţi vorbeşte, îndemnându-te să te depărtezi de asemenea păcat – căci „oricine se uită la o femeie” zice, „spre a o pofti a şi desfrânat cu ea în inima lui” (Matei 5, 28) – îţi învârţi privirile pe organele nelegiuirii şi cu inima vizitezi atelierul desfrâului? Mai bine să fi fost orb, decât să-ţi foloseşti în felul acesta ochii. Gândeşte-te, omule, în faţa cui stai în ceasul slujbei şi împreună cu cine – cu heruvimii, serafimii, cu toate puterile cereşti.
Dă-ţi seama cu cine psalmodiezi şi te rogi. Ca să-ţi revii e de-ajuns să-ţi aduci aminte că, în vreme ce ai trup material, te-ai învrednicit să-I aduci cântări Domnului împreună cu îngerii cei nemateriali.
Aşadar să nu participi cu nepăsare la acea cântare sfântă. Să nu ai în minte gânduri pătimaşe. Alungă orice cuget pământesc şi urcă cu mintea la cer, lângă tronul lui Dumnezeu. Zboară acolo împreună cu serafimii, dă din aripi împreună cu heruvimii, psalmodiază imnuri închinate Preasfintei Treimi.
Şi când va veni vremea sfintei împărtăşanii gândeşte-te, ce greşeală ai îndreptat, ce virtute ai izbutit, ce păcat ai şters prin spovedanie, în ce ai devenit mai bun? Dacă conştiinţa te înştiinţează că te-ai străduit îndeajuns pentru vindecarea rănilor tale sufleteşti, dacă ai făcut ceva mai mult decât postul, împărtăşeşte-te cu frică de Dumnezeu. Altfel, stai departe de Preacuratele Taine. Şi când te vei curăţa de toate păcatele tale, atunci să te apropii. Căci cel care nu posteşte este firesc să fie iertat, aducând ca justificare boala sau slăbiciunea trupească. Însă cel care nu şi-a îndreptat păcatele, e cu neputinţă să găsească justificare.
Dacă, de pildă, Dumnezeu îţi va cere socoteală pentru nepăsarea sau necuviinţa pe care o arăţi la slujbele bisericii, ce vei face? Iată, în ceasul când îţi vorbeşte Dumnezeu, tu, în loc să te rogi, ai început cu cel de lângă tine o discuţie în şoaptă, despre lucruri nefolositoare. Şi chiar dacă Dumnezeu ar trece cu vederea toate celelalte păcate ale noastre, acesta e de ajuns pentru a pierde mântuirea. Să nu crezi că e o greşeală mică. Pentru a pricepe gravitatea lui, gândeş- te-te ce se întâmplă în cazul analog al oamenilor. Să presupunem că discuţi cu o persoană oficială sau cu un prieten bun de-al tău. Şi în vreme ce acela îţi vorbeşte, tu întorci capul cu nepăsare şi începi să discuţi cu altcineva.
Cel cu care vorbeşti nu va fi jignit de această necuviinţă a ta? Nu se va mânia? Nu-ţi va cere socoteală? Dumnezeu însă, deşi este jignit în fiecare zi într-un mod mult mai rău, şi nu numai de doi-trei oameni, ci aproape de noi toţi, ne îngăduie cu îndelungă-răbdare. Cât despre cei care nu vin deloc la slujbe, aş vrea să ştiu unde se află în acel ceas sfânt. Dar cred că ştiu bine asta. Sau se ocupă cu lucruri necuvioase şi zadarnice, sau sunt afundaţi în grijile lumeşti. În ambele situaţii însă, sunt de neiertat. Pentru primii acest lucru este vădit şi nu mai are nevoie de dovezi. Dar şi ultimii, care aduc ca justificare pentru absenţa lor treburile familiale, şi aceştia sunt de neiertat, pentru că preferă pe cele pământeşti în locul celor cereşti, pe cele trecătoare în locul celor veşnice, pe cele materiale în locul celor duhovniceşti.
Aş vrea, dacă aş putea, să vă arăt sufletele celor care nu merg la biserică, care nu participă la Sfintele Taine, care nu-L ascultă pe Dumnezeu; şi le-aţi vedea murdare şi respingătoare. Aşa cum trupurile nespălate sunt pline de mizerie şi duhoare, la fel şi sufletele care nu se curăţesc prin spovedanie, prin sfânta împărtăşanie şi prin învăţătură duhovnicească, sunt pătate de păcat. Aşa cum ogoarele nearate se umplu de buruieni, la fel şi sufletele necultivate duhovniceşte se umplu de mărăcinii răutăţii.
Dacă noi, care mergem la biserică, participăm la Sfintele Taine şi ascultăm Evanghelia, cu greu ne înfrânăm mânia, cu greu ne izgonim invidia din inimă, cu greu ne controlăm instinctele păcătoase, cu greu ne împotrivim poftelor rele, cu greu domesticim fiarele sălbatice ale patimilor, atunci ce vor face cei care nu calcă aproape niciodată pe la biserică?
Există însă şi o altă chestiune: Mulţi se împărtăşesc o dată pe an, alţii de două ori, alţii de mai multe ori. Pe care dintre ei îi vom ferici mai mult? Pe cei care se împărtăşesc o dată, pe cei care se împărtăşesc de câteva ori sau pe cei care se împărtăşesc de mai multe ori? Nici pe unii nici pe alţii, ci pe cei care se apropie de sfântul potir cu conştiinţa curată, cu inima neprihănită, cu trăire lipsită de reproşuri. Aceştia se pot împărtăşi mereu. Ceilalţi însă, păcătoşii nepocăiţi, să stea departe de Preacuratele Taine, căci altfel îşi pregătesc lor răutate şi osândă.
Se întâmplă deci şi aici ca şi cu un aliment care, deşi din natura lui este hrănitor şi folositor, dacă este consumat de un om bolnav de stomac, îl vatămă. Adică te bucuri de hrana cerească, iei parte la adunarea duhovnicească a Împăratului Hristos şi te tăvăleşti iar prin noroi? Te ungi cu mir şi te întorci în mizerie? Ai un an de când nu te-ai împărtăşit şi, după ce trece o săptămână, cazi din nou în păcatele de mai înainte? Spune-mi, dacă după o boală îndelungată te faci bine şi în continuare faci aceleaşi greşeli care au condus la producerea bolii tale, nu este zadarnică truda pe care ai depus-o pentru a te vindeca? Dacă lucrurile fireşti se schimbă, cu atât mai mult cele care depind de voia noastră. Cum îndrăzneşti, aşadar, să primeşti în tine Preacuratul Trup al lui Hristos având sufletul pătat, în vreme ce nu vrei să mănânci nimic până nu te speli pe mâini?
Sfântul Apostol spune: „Oricine va mânca pâinea sau va bea paharul Domnului cu nevrednicie, vinovat va fi faţă de Trupul şi de Sângele Domnului… şi osândă îşi mănâncă şi bea” (I Corinteni 11; 27, 29). Adică va fi pedepsit la fel de aspru ca şi cei ce L-au răstignit pe Hristos, căci şi ei s-au făcut vinovaţi faţă de Trupul Său.
Asta vă sperie, ştiu, vă cutremură, muşcă din conştiinţa voastră. Dar muşcă şi din conştiinţa mea, cel care spun acestea. Rănile sunt la fel, de aceea folosesc aceleaşi leacuri, atât pentru voi, cât şi pentru mine. Din înţelepciunea şi din iubirea de oameni a lui Dumnezeu face parte şi asta, adică faptul că aceloraşi legi fireşti se supun atât cel care vorbeşte cât şi cei ce-l ascultă, şi că toţi sunt la fel de responsabili când săvârşesc vreun păcat. De ce? Am spus şi mai înainte. Pentru ca în felul acesta să se smerească şi propovăduitorul cuvântului dumnezeiesc. Ca să judece cu cumpătare. Ca să fie îngăduitor faţă de cei ce păcătuiesc. Ca să cugete la slăbiciunea lui şi să nu devină sever în cercetarea păcătoşilor.
Cu toate acestea, mulţi n-au putut să ridice nici povara uşoară a cercetărilor reţinute pe care le-am făcut asupra celor care se împărtăşesc cu nevrednicie. Astfel, după slujbă, au apărut în faţa mea, ca să-mi spună cu neplăcere şi furie: „Aşadar ne alungi din biserică? Ne lipseşti de sfânta împărtăşanie?” Nu, nu vă alung. Ba dimpotrivă, vă aduc mai aproape de ea. Căci teama de pedeapsă ne pătrunde în conştiinţă şi acţionează precum flacăra asupra cerii: topeşte şi nimiceşte păcatele noastre, pentru că rămâne neîncetat acolo, făcând astfel sufletul nostru mai strălucitor şi dăruindu-i mai mare îndrăzneală la Dumnezeu. Şi aşa cum doctorul care le dă bolnavilor leacuri amare îi scapă de microbii bolii, deschizându-le astfel pofta de mâncare şi făcându-i să-şi dorească mâncarea, la fel şi dascălul duhovnicesc, care spune cuvinte amare, îi dă conştiinţei prilejul de a respira cu uşurinţă şi-l pregăteşte pe om să guste cu mare bucurie Trupul Domnului.
Adevărat spunea fericitul Pavel: „Ascultaţi de mai-marii voştri şi supuneţi-vă lor, că ei priveghează pentru sufletele voastre, ca unii ce au să dea seamă de ele” (Evrei 13, 17). Tu ai grijă doar de treburile tale; şi după ce le aranjezi bine, nu te mai preocupă alt gând. Preotul însă, dacă dincolo de viaţa lui nu se va îngriji şi de a ta cu aceeaşi sârguinţă, se va afla cu păcătoşii în iad. Şi deseori, în vreme ce pentru păcatele sale nu este pedepsit, îşi pierde sufletul pentru păcatele altora, pe care nu s-a îngrijit să-i îndrepteze.
Aşadar, după ce am vorbit cu atâta asprime celor care se împărtăşesc cu nevrednicie, trebuie să spun două vorbe şi celor care diaconesc la Preacuratele Taine. Voi, preoţii, trebuie să daţi aceste daruri sfinte cu multă luare-aminte, altfel veţi ajunge în iad. Dacă ştiţi că cineva a săvârşit păcat şi rămâne nepocăit, nu-i îngăduiţi să ia parte la cina pascală. Chiar de-ar fi general, chiar de-ar fi domnitor, chiar de-ar fi însuşi împăratul. Dacă se apropie fără a fi vrednic, îndepărtaţi-l. Voi aveţi putere mai mare decât acela.
Nu vă fie teamă de el, orice rang ar avea. De Dumnezeu să vă fie teamă, nu de om. Altfel, şi omul vă va lua în râs şi pe Dumnezeu Îl veţi întrista. Oricum, în cazul în care nu îndrăzniţi să faceţi acest lucru, nu şovăiţi să mi-l încredinţaţi mie. Iar eu nu voi îngădui să se întâmple asemenea necuviinţe. Voi prefera să mor, decât să împărtăşesc un nevrednic cu Trupul lui Hristos. E mai de folos să-şi piardă cineva viaţa pentru Hristos, decât să-şi salveze viaţa de aici şi să fie lipsit pentru totdeauna de Dumnezeu.