Când trupul se moleşeşte, e de netăgăduit că şi sufletul îşi va avea partea lui de scădere. În multe rânduri, puterile lui sunt înrâurite de starea trupului. Boala care ne slăbeşte, ne face să fim alţii decât cei care eram când sănătatea nu ne părăsise.
Dacă strunele unui instrument dau sunete moi şi fără vlagă din pricină că nu sunt destul de întinse, talentul artistului va fi urmărit de nedesăvârşirea coardelor instrumentului său. Tot aşa, trupul poate pricinui sufletului multe neajunsuri.
De aceea n-am să spun să vă supuneţi trupul la ajunări prelungi, ci trebuie să vă hrăniţi cu ceea ce poate să vă fie de folos sănătăţii; să vă nutriţi trupul, făcând din el o unealtă ascultătoare şi bine orânduită a lucrărilor duhului vostru, mulţumită bunei lui întocmiri şi a trăiniciei mădularelor sale laolaltă.
Dacă-l îngreunaÅ£i de prea multă hrană, nu este bine. ”Nu vă îngrijiÅ£i de trup – zice apostolul – ca să stârniÅ£i poftele…” A spus cu dreptate „ca să stârniÅ£i poftele”, căci îmbuibarea este aceea care porneÅŸte dorinÅ£ele cele mârÅŸave. Oricât de înÅ£elept ar fi acel care se leapădă acestei îmbuibări, de la sine vinul ÅŸi mâncarea îmbelÅŸugată îl vor tulbura, de la sine se va simÅ£i destrămat, de la sine va fi cuprins de o înflăcărare din ce în ce mai arzătoare.
De aici, pofta trupească şi adulterul. Pofta trupească nu are cum se ivi într-un trup înfometat, nici chiar în trupul care s-a mulţumit cu hrana cea de trebuinţă. Trupul în care zvâcnesc necurate pofte, e acela care se lasă cuprins de îmbuibare.