Intr-adevar, preadulce este citirea Scripturilor, si mai placuta decat orice gradina si mai desfatatoare decat raiul, mai ales cand citirii ii urmeaza cunostinta148. Caci si gradina, si frumusetea florilor, si podoaba pomilor, si trandafirii, si iedera, si mirtul149 incanta privirea. Dar dupa ce trec putine zile se vestejesc. Citirea Scripturilor insa intareste ca un zid mintea, curata constiinta, risipeste patimile nedemne de un om liber150, sadeste [in om] virtu¬tea, inalta si subtiaza cugetul, nu ne lasa sa fim cufundati de tarcoalele si asalturile lucrurilor lumesti, ne asaza mai presus de sagetile diavolului, ne stramuta cu locuinta chiar in ceruri, dezleaga sufletul de legaturile trupului, ne da aripi usoare si tot lucrul bun ce-1 zice cineva il incuiba in mintea ascultatorilor151. De aceea, si pe cei ce lipsesc [azi] nu incetez sa-i plang152, iar pe cei ce sunt de fata sa-i feri¬cesc, pentru ca voi [cei prezenti] adunati comoara nechel¬tuita si bogatie nerisipita si avutie nepizmuita si va intoarceti acasa plini de multa veselie. Ca nimic nu ne poate produce o atat de mare placere precum o constiinta curatita. Iar o constiinta devine curata daca asculta nein¬cetat si cu luare-aminte Scriptura, chiar daca mai inainte era incarcata de mii de pacate153. Ca prin aceasta nici nu se adauga la pacatele de mai inainte altele – ba si cele ce sunt se nimicesc – si nici sufletul nu mai este dispus asa de usor sa se porneasca iar spre aceleasi fapte rele.
De aceea rog dragostea voastra sa le repete necontenit celor ce lipsesc aceste lucruri si degrab sa-i intoarceti la Maica noastra de obste154 si sa-i faceti partasi ai castigurilor voastre duhovnicesti. Caci partasia aceasta nu aduce nici o imputinare, ci mai degraba prisos. Dar, o, cumplita tiranie a avutiilor si banilor! Cum de-i desparte [de Biserica] pe cei mai multi dintre fratii nostri?! Ca nimic altceva nu-i desparte de adunarea de aici, decat acea cumplita boala si focul [acela] care nu se stinge niciodata155. Aceasta stapana156 este mai salbatica decat orice barbar si mai cumplita decat orice fiara si mai necrutatoare decat orice diavol, caci ii prinde pe cei robiti ei si ii poarta in ceasul de acum157 prin piata si le da insarcinari grele si nu le ingaduie nici macar un pic sa rasufle din pricina chinuitoarei munci [la care ii supune]. Dar ce vor face, oare, in ziua cea infrico¬sata, la judecata cea nemitarnica, in fata neamagitului Judecator, cand cortinele cerurilor se vor strange si poporul ingerilor se va pogori cu Cel Drept, cand toate vor fi goale si in vazul tuturor? Atunci nici vorbaria impestritata a ritorilor, nici multimea averii, nimic altceva nu va putea sa-L induplece158 pe Cel Drept. Fiindca cel Nemitarnic, Care vede cu limpezime toate, va pune inaintea ochilor [tai]159 toate pacatele, zugravite ca intr-o icoana160. Atunci nu va mai fi nici imparat, nici om simplu, nici sarac, nici bogat, nici intelept, nici neinvatat, ci se vor smulge toate aceste masti, si fiecare isi va arata infatisarea din cele faptuite161.
Nu se vor mai vedea atunci nici coroana, nici visonul162. Atunci nu mai vezi pe vreunul plimbandu-se in trasuri si inconjurat de mii de servitori, preumblandu-se cu semetie prin piata. Ci, lepadand toate acestea, fiecare va veni gol si isi va avea din fapte pricina, fie de mantuire, fie de pierzanie. Si precum vor fi fiecare din cele faptuite, asa va fi si judecata. Multe bunatati veti avea fiindca ascultati cu atata ravna [npoGuuia] cuvintele acestea. Caci suspinul fiecaruia si lovirea fetei imi arata roada acestor seminte163. Pentru aceea plang pe cei ce nu sunt de fata, ca putand sa aiba parte de atata purtare de grija [din partea noastra], [prefera] sa primeasca rani si lovituri in fiecare zi si nici macar nu stiu ca bolesc. De aceea este si anevoie sa se insanato¬seasca. Caci cine le va vorbi despre aceste lucruri? Femeile lor? Dar acelea au o singura grija: aurariile, hainele si luxul. Iar grija casei apasa pe sotii lor. Oare slujitorii? Dar cum sa o faca, de vreme ce ei nu au nici o indrazneala [inaintea stapanilor], ci trebuie numai sa-si plineasca slujba lor cu sarguinta ? Oare functionarii publici? Dar aceia n-au alta sarcina decat sa se grijeasca de treburile cetatenesti. Atunci imparatii si cei ce poarta coroane? Dar si aceia isi indreapta toata osteneala si sarguinta spre stapaniri si putere si avutii. Oare [se vor indrepta] ei insisi? Cum, dar, o vor face, de vreme ce n-au timp nici sa rasufle de povara trebu¬rilor, ci se macina zi si noapte pentru acestea? O, cat de jalnici sunt cei ce capata mii de rani, insa nu vin aici, unde pot sa invete ca si de ar avea rani, este cu putinta sa se scape de ele si sa se faca sanatosi. Cand se vor mai ingriji si acestia de sufletul lor? Caci [numai] cei care de drag vin neincetat la Biserica si au parte de invatatura cea duhovni¬ceasca si arata multa grija [pentru mantuirea lor] pot sa-si biruie si sa-si infraneze poftele cele rele si sa priceapa in adancime cum sa lucreze virtutea.
2. Dar, ca nu cumva toata cuvantarea sa fie alcatuita i din invinovatirea acelora si [asa] sa va lipsim pe voi de cele obisnuite, hai iarasi sa va punem inainte obisnuita masa si sa va vorbim de castigul ce-1 aveti din cantare. Iata ca psalmul amesteca felurite glasuri164 si din ele prega¬teste sa se inalte [la cer] o singura cantare plina de armonie: si tineri, si batrani, si bogati, si saraci, si femei, si barbati, si robi, si liberi, cu totii inaltam165 o singura melodie. Caci daca un chitarist, lovind cu multa dibacie mai multe corzi deodata, reuseste sa faca din cele multe o singura [melodie], (dar corzile] raman in acelasi timp multe, ce noutate este daca puterea psalmului si a cantarii duhovnicesti166 lucreaza exact acelasi lucru? Ba, mai mult, nu numai pe noi, cei de fata, ci si pe cel ce s-a savarsit dintre cei vii 1-a adunat [in acelasi duh]. Fiindca si acel fericit prooroc a cantat impreuna cu noi167. Si, desi la curtile imparatesti tiu este cu putinta acest lucru, fiindca cel ce poarta coroana sade si toti se desfata in tacere [de cel ce canta], iar acestui Jobicei se supun] chiar si cei aflati in cele mai mari vrednicii, aici nu este asa, ci proorocul glasuieste si toti raspundem, toti laolalta cantam.
Si nu este osebire aici intre rob si liber, nici intre bogat si sarac, nici intre carmuitor si omul de rand. Ci toata aceasta deosebire lumeasca se leapada si un singur cor se incropeste din toti si este adevarata egalitate [intre toti] si pamantul se face oglinda a cerului168. Atat de vestit este bunul neam al Bisericii169, ca nici nu se poate inchipui ca stapanul sa poata canta cu multa indrazneala daca servi¬torul carteste impotriva lui. Si nici bogatul nu-si misca limba atata timp cat saracul il osandeste prin tacerea lui. Nici barbatul nu canta si vorbeste cu indrazneala daca femeia tace si sta fara de glas. Ci cu totii au parte de cinste egala si inalta jertfa comuna si daruri170 comune. Nu are nimic mai mult acesta decat acela, nici acela decat acesta, ci toti sunt in aceeasi cinste si ridica spre Facatorul lumii un singur glas din mai multe guri. Deosebirea nu sta in faptul ca unul e rob si altul liber, ca unul e bogat si altul sarac, ca unul e femeie si altul barbat, ci in voia libera in ravna sau lancezeala [pa0i)|iia], in rautate sau virtute171.
Si asa, voi putea si eu sa numesc bogat pe cel sarac, sarac pe cel bogat, muiere pe barbat, barbat pe femeie, nestiutor pe cel intelept si intelept pe cel simplu, insa nu amestecand firea lucrurilor, ci judecand dupa cel mai bun dreptar, care pe toate le indrepteaza. Si cum poate sa fie barbatul femeie – ar zice cineva – si femeia barbat? [Poate, iJar] nu schimbandu-si firea, ci voia libera. Pai atunci cand il vad pe barbat cu aurarii, infrumusetat, cu frizura aranjata, mirosind a parfum, imbracat cu haine moi si cu mersul de femeie, luand aminte la desfatari, cum as mai putea sa-1 numesc barbat pe unul ca acesta, care si-a tradat nobletea firii sale si s-a potrivit firii femeiesti? Caci daca Pavel nu o socoteste vrednica sa se numere prin¬tre cei vii pe o femeie care face asemenea lucruri, ci o scoate din ceata celor insufletiti si o asaza cu cei morti, zicand ca „cea care traieste in desfatari este moarta” (I Tim 5, 6), cum mai poate un barbat care face acestea sa mai fie numa¬rat in ceata barbatilor, de vreme ce si o femeie care face asa deva a pierdut viata172? Sa nu imi arati ca cineva este barbat din aceea ca poarta vesminte barbatesti si centura, nici din faptul ca se poarta cu autoritate si infricosare acasa, ci [vadeste-mi] ca este barbat din mintea lui cea iubitoare de intelepciune, din aceea ca isi tine din scurt patimile, ca biruie bolile sufletului [sau], ca isi carmuieste si este stapan in casa launtrica a inimii173 si nu se lasa dus incoace si-ncolo de gandurile cele fara de randuiala. Acest lucru il face mai cu seama barbat. Iar daca se tine de betii si de orgii si isi pierde toata ziulica in ospete si jocuri si discutii la un pahar cu vin si se face, sub [tirania] patimii, mai moale decat orice ceara, cum mai poti sa-1 numesti pe unul ca acesta barbat, de vreme ce este prins cu totul si rob vandut, dedandu-se la toate patimile? Pe un astfel de om cu apucaturi femeiesti si molatic si iubitor de desfatari, calcat in picioare de toti, oare mai este cu putinta sa-1 pui in ceata barbatilor? Sau nu stiti ca lupta si razboirea noastra nu este cu oameni de o fire cu noi, ci cu puterile cele nevazute, cu armiile demonilor, dupa fericitul Pavel? Ca zice .el: „Lupta noastra nu este impotriva sangelui si a carnii, ci impotriva incepatoriilor si a stapaniilor” (Ef 6, 12).
3. Acest lucru tine mai cu seama de barbat, insa cel ce se impodobeste, dar nu e plin de elan, cel ce se infrumu¬seteaza, dar este lipsit de barbatie, cum sa stea in ceata de bataie? Sau cum sa fie numit barbat un om cu o dispo¬zitie launtrica mai moale decat orice femeie? Tot asa, dupa cum pe acesta nu 1-as numi barbat, ci mai muieratic decat o femeie, la fel si o femeie plina de barbatie poate fi mai tare decat orice barbat, daca manuie armele cele duhovnicesti si imbraca platosa dreptatii, daca isi ia coiful mantuirii si isi pune in fata scutul credintei, daca se incinge cu cingatoarea adevarului si ia sabia Duhului. Una ca acesta, care stralu¬ceste invesmantata cu armele, sa stea in ceata de lupta. Caci este mai presus decat cerurile in cugetul ei si imprastie ostile demonilor si nimiceste tirania diavolului, alunga patimile si dupa ea raman mai multe cadavre decat de pe urma razboaielor, nu [cadavre] ale oamenilor, ci ale gan¬durilor necuviincioase. Caci femeia si barbatul se deosebesc numai in trupurile lor, femeii fiindu-i rezervat razboiul de tesut si fusul si a framanta [painea] si grija caminului si dereticarea prin casa si cresterea copiilor, iar barbatului tribunalul si conducerea cetatii si afacerile si catania si razboaiele si luptele174. Dar in luptele pentru vietuirea in dreapta credinta, comun este stadionul, comune si razboa-j$le. Caci, la fel [ca barbatii], si femeile se dezbraca175 si nu parasesc lupta, ci si ele sunt gata de bataie si se incunu-gfcaza si sunt laudate si au parte de cele mai de seama , jjfemii si cununi si de trofee stralucite si de necontenite Biruinte si de toate celelalte.
Si, ca sa nu socotiti ca aceste cuvinte sunt numai vorbe goale, ci sa cunoasteti cu limpezime ca femeile pot fi nu doar mai barbate decat barbatii, ci li se ingaduie sa se apropie chiar de nepatimirea ingerilor, va voi aduce inainte g femeie prin firea ei, dar care s-a atins de cer prin taria Vietuirii ei intelepte: maica Macabeilor. Aceasta de doua 0ii cate sapte a fost incununata. Daca vrei, adu aici pe cel mai bun ostas, pe cel mai aprig in lupta, pe cel mai plin de barbatie, pe cel mai curajos si vei vedea pe aceasta femeie pe atat mai presus de acela, pe cat este de departe bolta gerului de pamant. Caci un ostas, fie el si cel mai bun, aftca a primit o rana, a avut numai o singura teama: moartea grabnica din pricina acelei rani. Aceasta insa a ramas neclintita ca o stanca, suferind cu rabdare, pentru flecare copil al ei, dureri mai cumplite decat chinurile pe fcare aceia176 le primeau in coaste. Si asta fiindca era si fnama, si vaduva, si in varsta celei mai adanci batraneti. Cati ati fost parinti si ati avut dureri pentru copiii vostri, Ititi ca asemenea lucruri sunt mai cumplite decat orice Ghin. Nici chiar o sageata ascutita nu aduce o durere asa ae adanca celor pe care-i raneste cum a zvarcolit fiecare [suferinta] a copiilor ei sufletul aceleia. Gandeste-te cum ii era sa vada, pentru fiecare copil, trupul sfasiat de foc sj sabie. Cum a privit, cum a auzit, cum a primit arderea trupurilor lor, cum putea sa se uite la miile de morti ce se abateau asupra fiecarui copil? Si totusi, ca o stanca a stat nemiscata, care, neputand fi clintita de valuri, le preface in spuma. Ca un fier era, ca un diamant! Ba mai bine as zice ca nu gasesc nici un cuvant vrednic prin care sa redau, cat de cat, statornicia si rabdarea femeii.
Asadar, pe aceasta, femeie sau de-a dreptul barbat o vom numi? Si nu este ea cu totul mai presus decat barbatii? Pentru ce, cand vezi pe alta avand trup firav din cea dintai varsta si petrecandu-si noptile nedormita si zilele nemancata, subtiindu-si pofta pantecelui si lepadand la pamant dorirea de bani si avutii, omorandu-si trupul si rastignindu-1, socotind ca pe nimic cele de aici, umbland pe pamant, dar atingand cerul, calcand in picioare si dispretuind slava [lumeasca], lepadand fala si purtand in loc o haina din postav ieftin, purtand lanturi177, asternandu-si sub ea cenusa, dormind pe podea si necerand nimic mai mult, stramtorandu-se intr-o cascioara, vorbind fata catre fata cu proorocii si socotindu-si viata ca o pregatire pentru moarte, moarta fiind178 mai inainte de sfarsitul [vietii sale], cheltuindu-se in foame si priveghere si negrija fata de trup179, nepunand nici un pret pe inchipuirile, care sunt ca niste frunze vestejite, ale vietii acesteia, pentru ce, dar, o ocarasti si o vorbesti de rau pe aceasta femeie, spune-mi? Nu mai degraba ar trebui s-o scoti chiar din randul barbatilor si s-o pui in ceata ingerilor, de vreme ce, femeie fiind cu firea, a aratat atata filosofie?
4. Si cine va avea de grait ceva impotriva la aceste cuvinte? Nimeni! Ia asculta si ce femei erau pe vremea apostolilor. Auzi-1 pe Pavel zicand in epistola catre Romani: „V-o incredintez pe Febe, sora noastra, care este diaconita a Bisericii din Chenhreea, care a fost intaistatatoare180 multora si chiar si mie” (Rom 16, 1-2). Ce spui, Pavele? O femeie ti-a fost in tai-statatoare si nu te rusinezi, nici nu rosesti sa spui acestea? Nu ma rusinez – zice -, ba ma si laud. Si Stapanul meu nu S-a rusinat sa aiba maica o femeie. Iar intaistatatoare mi-a fost nu fiindca era pur si simplu femeie, ci fiindca era filosoafa181 si se grijea de evlavie . Si cum a fost intai-statatoare lui Pavel? Caci de cine ar fi avut nevoie Pavel, alergatorul in toata lumea, cel ce isi avea trupul numai de forma, cel care a calcat in picioare pana si trebuintele firii, cel ce alunga demonii, cel ce era cinstit in ochii credinciosilor ca un inger, cel de care s-au rusinat si fiarele, cel de care s-a sfiit marea si, tinandu-1 o zi si o noapte, nu 1-a inecat; cetateanul raiului, cel rapit la cer de trei ori, cel ce s-a impartasit din tainele lui Dumnezeu, cel ce s-a ostenit mai mult decat toti apostolii; vasul alegerii, cel ce a condus Biserica la Mirele Hristos; crainicul neamu¬rilor, cel ce a strabatut marea si uscatul, cel ce a lasat pretutindeni urmele de biruinta ale barbatiei sale; cel ce s-a luptat neincetat cu foamea si cu setea; cel ce s-a razboit cu golatatea si cu frigul si a zis: „pana in ceasul de acum flamanzim si insetam, si suntem goi”; cel ce s-a facut mort lumii; cel ce socotea lumea moarta pentru sine, locuitorul ceresc, nebunaticul indragostit de Hristos, cel mai fierbinte decat focul, cel mai vajnic ca fierul si mai tare ca diamantul? Acesta nu se rusineaza sa spuna despre o femeie ca „intai statatoare a multora a fost, si chiar a mea”! Caci daca nu voia, n-ar fi scris aceasta in epistola. Acum insa, vrand ca acest fapt sa ramana pururea pomenit, o saluta pe femeie si ii invata pe toti sa o primeasca si ii spune „intaistatatoare a lui”. Si nu se rusineaza, nici nu roseste. Atat de mare lucru este un suflet filosof, chiar si in trup femeiesc! Iar acestea le zic ca sa nu gaseasca femeia pretexte si sa spuna: „Pentru ca sunt femeie, nu am putut ajunge la masura deplina a evlaviei. Iata, si aceasta era femeie, si firea nu i-a fost piedica, ci a fost invrednicita sa-i fie in tai-statatoare lui Pavel si sa propovaduiasca in toata lumea. Si cum i-a fost intai-statatoare? Fiindca 1-a slujit in primejdii. Caci a stat langa cel intemnitat, 1-a incurajat pe cand era in lanturi, i-a adus mangaiere in nevoile sale, i-a dat la o parte pe uneltitori, s-a dat chiar pe sine la moarte, ca pe Sfantul acela sa-1 rapeasca din primejdii.
De aceea si pe urmatoarea femeie [din epistola] o lauda, zicand: „imbratisati pe Priscilla si Aquila”. Vezi si aici femeie stralucita! Chiar daca una erau cei doi, pe femeie o asaza inaintea barbatului. Nu zice: „pe Aquila si Priscilla”, ci „pe Priscilla si Aquila”. Cine erau acestia? Facatori de corturi ce sedeau in atelier, insa nici mestesugul lor, nici saracia nu le-au fost piedica. Caci prin tot orasul strabatand fericitul acesta [Pavel], intr-o casuta ca aceasta a socotit sa ramana.
Dar pentru ce? Nu fiindca avea coIoane sculptate, nici fiindca era impodobita cu pardoseli si pavaje cu mozaicuri, nici cu acoperis aurit, nici fiindca aveau cete de robi si ajutorarea eunucilor, ci tocmai fiindca aceasta cascioara era mai cu seama lipsita182 de toate acestea. Si fiindca femeia si barbatul munceau cinstit, nu rapind, nici lacomindu-se, ci, folosindu-se pentru slujirea trupului numai de hrana abso¬lut trebuincioasa, au facut casa lor Biserica. De aceea socotea Pavel casa aceasta destoinica sa-i fie gazduire. Si ca sa vezi ca a ramas acolo tocmai din pricina virtutii sufle¬tului lor, auzi ce zice mai departe: „Care si-au pus gatul pentru sufletul meu. Si carora nu numai eu le multumesc, ci si toate Bisericile cele dintre neamuri”. Ai vazut ca nu firea femeiasca, nu mestesugul, nu saracia sunt piedici in calea virtutii? Ai vazut femeie primitoare de straini si barbat care nu numai masa [si casa], ci si sangele si 1-au dat pentru Apostol? Cum asta, de vreme ce n-au fost ucisi pentru el? Nu, dar acestia au plinit acelasi lucru ca si mucenicii, caci erau niste mucenici vii si adeseori dadeau marturie prin aceea ca pururea erau gata sa fie junghiati pentru Pavel. Caci nu zice „care si-au cheltuit banii”, nici „care mi-au deschis casa”, ci – lucru care era mai mare decat toate – ar fi primit moarte si ucidere, ar fi ales taierea capetelor pentru mine183. Sa auda acum cei bogati, care abia se incumeta sa dea un banut sfintilor. Aceia si-au dat sangele, s-au dezbracat de viata aceasta ca sa-1 scape si sa-1 slujeasca pe Sfant. Iar cei de azi nici cea mai mica particica de avere nu o dau cu usurinta celor aflati in nevoi. Iar Priscilla si Aquila, si banii si trupurile si insasi viata au dat-o. Vezi ce femeie inte¬leapta, vezi ce barbat, care vietuia in saracie, din meste¬sugul sau? Acestora sa le ravnim, acestora sa le urmam, trecand cu vederea toate cele de aici si sa dam toate pentru cei ce sunt ai lui Dumnezeu184, ca sa avem parte de bunata¬tile cele viitoare, cu harul si cu iubirea de oameni a Domnu¬lui nostru Iisus Hristos, prin Care si cu Care Tatalui si Du¬hului Sfant slava, acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.
148 Cand si intelegem ceea ce citim.
149 Plante decorative sau aromate extrem de apreciate in antichitate.
150 Crestinul ar trebui sa fie un om ce experiaza, in chip simtit, nu numai intelectual, libertatea Duhului. Iar aceasta libertate are ca semn incetarea lucrarii patimilor launtrice.
151 Fundamental pentru ca un predicator sa aiba priza in fata ascultatorilor. De fapt, acest principiu este valabil si in alte parte: daca studiem cu ravna un anumit domeniu si ne umplem de duhul (si nu neaparat de informatia) acelor carti, mult mai usor vom fi ascultati de cei ce arata vreo predispozitie spre acel domeniu. Pe aceasta se bazeaza si informarea de masa: omul, nestiind prea multe, dar dorind sa stie,primeste orice informatie (de fapt, un duh care il formeaza pe dinauntru – il in-formeaza) fara prea mult discernamant (a se vedea Sf. Petru Damaschin si Sf. Ignatie Briancianinov). Conditia ca sa-i invatam pe altii este ca mai intai noi sa ne imbibam pana in strafundurile sufletului si trupului de Sfintele Scripturi.
152 Iata adevarata atitudine fata de cei ce nu inteleg ce pierd, prin lipsirea de darurile Duhului Sfant ce se dau in Biserica. Ei nu trebuie proscrisi si osanditi, ci pomeniti printr-o rugaciune staruitoare si plina de dragoste. A se vedea urmatoarele fraze ale omiliei.
153 Noi nu mai punem azi prea mult pret pe citirea Scripturii, desi, de cele mai multe ori, e de folos sa o citim chiar cu voce tare, pentru a alunga duhurile din noi.
154 Biserica
155 De Biserica nu ne pot desparti decat patimile noastre de voie si iadul, ca urmare fireasca a celor dintai.
156 patima iubirii de arginti
157 ceasul rugaciunii in Biserica
158 Literal: sa-L corupa.
159 Poate fi tradus si „inaintea ochilor tuturor”, caci textul original nu contine decat „ochilor”, fara nici o referinta pronominala.
160 Ni se va arata chipul lui Dumnezeu din noi, desfigurat de pacatele noastre.
161 Tot ceea ce am facut in viata aceasta ne contureaza chipul si starea din viata vesnica. La judecata ne vom prezenta cu trasaturile imprimate in noi de pe urma faptelor. Iar aceasta se intampla fiindca firea umana este elastica si se poate usor modela, cum arata Sf. Grigorie de Nyssa in Comentariul la Cantarea Cantarilor. Fapta este cea care se imprima in adancul nostru. Asadar, nu faptele in sine ne vor mantui, ci modul cum s-a imprimat lucrarea lor in noi. Spre exemplu, nu milostenia in sine ne va fi de folos, ci modul in care am inaintat spre asemanarea cu Dumnezeu, folosindu-ne de milostenie (adica modul cum am actualizat starea de persoana deplina ce se exprima prin dobandirea dragostei celei adevarate).
162 insemne ale inaltei pozitii sociale.
163 Roadele cuvintelor sunt gesturile de ingrijorare si pocainta ale ascultatorilor. Noua ni se pare de necrezut ca o cuvantare sa dea rod imediat, ba chiar in timpul ei, pentru ca nu mai avem cuvant cu putere. Dar un exemplu ca acela al Sfantului Cosma de Etolia – care vorbea oamenilor dintr-un anumit sat doar o seara si o dimineata – ne arata ca o vorba plina de har poate schimba adesea mii de inimi in scurt timp. Oare Mantuitorul nu schimba vieti in cateva minute?
164 Nu in sensul de moduri muzicale, ci de timbre vocale.
165 AvacpepoD. De aici vine si cuvantul amfora. Prin urmare, cantarea este socotita ca jertfa de lauda si poate fi asimilata Jertfei din timpul Sfintei Liturghii. De fapt, amandoua au ca scop sa faca din cei multi o singura iaima si un singur suflet. Prin cantare ne putem uni inimile spre a desavarsi unirea prin impreuna-impartasire din Trupul si Sangele lui Hristos.
166 Noi, mai tot timpul, uitam de puterea cantarii duhovnicesti si o privim doar ca bucata muzicala, insa aceasta putere trebuie pusa in lucrare printr-o viata virtuoasa si abia apoi printr-o tehnica muzicala.
167 in general, sfintii care au alcatuit rugaciuni sau cantari ne iau sub ocrotirea lor atunci cand ne facem partasi inspiratiilor lor si se roaga impreuna cu noi. Cantand sau rugandu-ne cu cuvintele unui sfant, daca o facem cu atitudinea cuviincioasa, ne putem impartasi de harul sau.
168 Iata adevarata egalitate si lipsa de diferentiere sociala. Numai rugaciunea facuta in duh poate arata reala dimensiune a anularii diferentelor de pozitie si inzestrare sociala. Nu unificarile artificiale, de genul politic, economic, cultural etc. sunt cele viabile, ci numai unirea duhovniceasca. Dar lipsiti fiind de o experienta duhovniceasca a unei uniri in credinta traita liturgic, compensam dorinta firii de a fi una prin alte compromisuri de natura amintita.
169 Bunul neam (eDyeveux) arata genealogia ilustra a unei persoane si care, in societatea de atunci, ca si acum, de altfel, era motiv de mare fala. Faptul de a face parte din Biserica este considerat ca cea mai nobila obarsie si aceasta inrudire anuleaza orice diferentiere „genetica” de ordin social ori material.
170 npoacpopoc este darul adus de credincios la altar si care se aduce ca jertfa lui Dumnezeu. La noi pot fi prescurile sau orice dar si talant, pentru care ii multumim cu smerenie lui Dumnezeu.
171 Prin astfel de pasaje orice misoginism al Parintilor Bisericii nu-si
mai are nici un temei.
172 Este vorba de viata cea adevarata, in Hristos.
173 Literal: „a sufletului”.
174 Fiecare din cei doi isi pastreaza o specificitate formala, ce rezulta din insasi datul biologic si psihologic al apartenentei sexuale. Dar nu acest lucru este esentialul unei persoane, ci omul launtric si vietuirea duhovniceasca. De fapt, suntem chemati sa reusim sa biruim, din interior, diferentele de natura exterioara. Prin urmare, incercarea de a egaliza, dupa criteriile trupului – in care tocmai cei doi sunt diferiti – barbatul si femeia, nu arata decat neintelegerea de catre societatea contemporana a adevaratei esente a omului. Aspiratia si constiinta egalitatii oamenilor este ceva natural, insa planul de unde se vrea realizarea lui – exterior sau interior – arata de fapt schilodenia sau integritatea societatii. Doar pentru omul duhovnicesc – al carui launtru, transfigurat prin har, se imprima si in trup – nu mai este barbat si femeie in Hristos, pentru ca doar acesta intelege, din experienta, universalitatea lui Hristos. Pentru toti ceilalti o astfel de uniformizare reglementata prin legi sociale si politice nu face decat sa adanceasca haosul in care zace societatea
actuala. Acest mod de a fi, plecand de la premise, ce-i drept, adevarate, dftf neintelese prin nevointa si experienta, este vatamator pentru omul tftipesc. Cazul este asemanator interdictiei pe care o aveau incepatorii fe a citi lucrurile specifice contemplativilor, mai inainte de a se curata afc patimi, incapatanarea in a nu respecta legea cresterii duhovnicesti Wragea dupa sine caderea in inselare. Nimeni, in afara omului 4uhovnicesc, nu stie, spre exemplu, ce transformari, chiar la nivel Wologic, se petrec cu o femeie ajunsa la mari masuri duhovnicesti. 175 Conform obiceiului antic ca luptatorii sa intre goi in arena. i, 176 Copiii sai, care erau schingiuiti.
177 „De aceea si noi ne ducem in pustie, nu ca sa purtam pur si simplu haina de par, nici sa ne infasuram cu lanturi, nici ca sa dormim pe cenusa, ci ca mai inainte de toate sa fugim de rautate si sa alegem virtutea” (PG 47, 375 ).
178 Moarta pentru lumea aceasta.
179 Cuvantul grec inseamna mizerie, mai precis pustiirea si neoranduiala de pe urma unei arsite, intr-un cuvant, este vorba despre negrija fata de aspectul exterior (aici se putea include nespalarea, neingrijirea de curatenia exterioara etc). Desi aceste aspecte par scandaloase, totusi ele ar fi pe deplin intelese daca si noi am putea avea experienta duhovniceasca a unor astfel de oameni. Asemenea ne vointe, poate greu de purtat in vremurile de azi, dar nu imposibil, isi aveau
sensul numai daca nu se faceau pentru slava desarta, ci realmente din dorinta de a jertfi orice confort (de fapt, timp pierdut pentru realizarea acelui confort) lui Dumnezeu, si mai ales daca o astfel de persoana nu judeca pe ceilalti ca se ingrijesc prea mult de trup.
Un parinte atonit isi pusese in loc de fereastra o icoana. Uimit, un pelerin 1-a intrebat daca socoteste lumea rea, incat nu-si ingaduie sa priveasca nici cel mai mic peisaj. Monahul i-a raspuns ca nu vrea sa priveasca lumea nu pentru ca n-ar fi frumoasa si datatoare de binecuvantare, ci pentru ca el are o alta vedere, de a carei dulceata oamenii nu sunt constienti.
Bine ar fi ca nevointele pe care nu le intelegem sa nu le osandim, ci sa ne plecam cu smerenie in fata proniei lui Dumnezeu, Care le-a ingaduit. (A se vedea nota 177, de unde reiese ca nevointa doar pentru sine nu-si are sensul, ci toate nastrusniciile ascetice au o motivatie mult mai adanca, ce scapa omului iubitor de sine si care nu face altceva decat sa critice, tocmai din neputinta de a face la fel.)
180 7tpoaT(m<; inseamna etimologic intaistatatoare. Dar are si sensul de ajutor, cel care se ocupa cu ceva, mai-marele peste ceva. Prea Sfintitul Bartolomeu il traduce cu „ajutor", npoaiaaia la Sfantul Ioan Gura de Aur era functia de matroana pe care o avea femeia in casa. Ea conducea, de fapt, gospodaria, in acest sens este numita Sfanta Febe intaistatatoare, ca una ce a fost principalul om - intr-o anumita perioada - care s-a ingrijit de nevoile Apostolului, dupa cum arata in continuare Sfantul Ioan. Asadar, sensul versetului nu este ca i-ar fi fost conducatoare, ca i-ar fi dirijat actiunile.
181 in sensul de vietuire virtuoasa, nu de cunostinte filosofice.
182 Literal: curata de toate acestea.
183 in epistola catre Romani textul este „si-au pus gatul pentru mine", ceea ce este interpretat de Sfantul Ioan ca si-ar fi dat si gaturile spre taiere, pentru a muri decapitati pentru Apostol.
184 Literal, „cei ce par [ca sunt] ai lui Dumnezeu". Nu trebuie sa judecam cum sunt cei care ne cer, ci daca ne cer in numele lui Hristos trebuie sa le dam, caci lui Hristos ii dam. Cazuistica pe care o facem si codirea cum ca cine stie ce fac aceia cu banii arata doar micimea sufletului nostru.