Râul de foc

Râul de foc curge în clocote

iar noi râdem si ne desmerdam si pacatuim fara sfiala

Deci, cu frica sa iubim pre Dumnezeu.

Celui drept de sigur ca legea nu-i sta înainte. Daca cei mai multi facând binele siliti, iara nu din buna lor vointa, si totusi se folosesc în urma fricei ce au, si de multe ori taie de la dânsii poftele lor, dara înca cei pacatosi?

De aceia auzim vorbindu-se de gheena, ca astfeliu mult folos sa tragem din amenintarea si din frica ei. Daca ar fi urmat ca sa-i arunce întrânsa pe cei ce pacatuiesc, fara ca dinainte sa vesteasca amenintarea de ea, desigur ca multi ar cadea întrânsa.

Daca chiar si acum, când ni se cutremura sufletul de frica, si înca sunt unii care pacatuiesc cu usurinta, ca si cum nici nu ar fi gheena, dara înca daca nici nu s-ar fi spus mai dinainte si nici un ne-ar fi amenintat, ce rele n-ar face?

Astfeliu ca dupa cum am spus deseori – gheena ne arata noua îngrijirea parinteasca a lui Dumnezeu, nu mai putin de cât împaratia cerurilor. Caci gheena conlucrând împreuna cu împaratia cerurilor, pe multi oameni prin frica îi împinge asa zicând în împaratia cerurilor.

Asa dara sa nu luam faptul acesta ca o asprime sau cruzime din  parte-I, ci ca o mila si ca o îngrijire parinteasca si dragosre catra noi.

Daca n-ar fi amenintat pe Nineviteni pe timpul lui lona, desigur ca n-ar fi mai ramas cetatea lor. Daca n-ar fi amenintat cu gheena cu totii am fi cazut în gheena. Daca n-ar fi amenintat cu foc, nimeni n-ar fi scapat de foc.

El voieste a face cu totul contrare celor ce graieste, ca tu sa faci    ceia ce voieste.

Nu voieste moartea pacatosului, însa graieste de moartea pacatosului, ca nu cumva sa cazi în acea moarte. N-a spus numai prin           cuvinte, ci a aratat si faptul, ca astfeliu sa fugim de dânsul.

Ca  sa nu creada cineva ca faptul gheenei este numai o amenintare, ci cum ca este gheena cu adevarat, aceasta zice, este învederat   ce faptele întâmplate aici.

Sau nu ti se pare potopul este simbol a gheenii, potopul, care a nimicit totul prin apa? „Si precum în zilele cele mai ‘nainte de potop, mânca si bea, se însura si se marita pâna în ziua în care a intrat Noe în corabie”. (Mat. 24,38), tot asa era si atunci.

A fost prezis si atunci cu multi ani mai înainte, – precum si acum se prezice si cu toate acestea nimeni nu este cu bagare de seama, toti considera faptul  acesta, toti îl cred ca ceva de râs, nici o frica nu are cineva nimeni nu plânge, nimeni nu-si bate pieptul. Rîul de foc curge în clocote, para îl atâta într-una una, iara noi rîdem si ne desmerdam, si pacatuim fara sfieala.

Nimeni nu se gândeste la ziua ceea, nimeni nu cugeta ca cele prezente trec, ca toate acestea sunt momentane, de si de altfeliu lucrurile ne striga pe fiecare zi si ne învedereaza acest adevar.

Mortile cele mai înainte de timp, schimbarile lucrurilor ce se petrec chiar înca traind noi, boalele si alte multe de acest feliu nu ne cumintesc.

Si înca prefacerile acestea le-ar putea vedea cineva petrecându-se nu numai în trupurile noastre, ci chiar în însusi stihile lumei. Dara apoi chiar si în diferitele faze ale vârstei noastre, noi pe fiecare zi vedem moartea, si nestatornicia vietei este caracterizata pretutindeni prin nestatornicia lucrurilor.

Niciodata nu ramâne iarna într-una; niciodata vara, nici primavara, nici toamna într-una ci toate trec, zboara si se scurg, asa si vieata noastra  spre vesnicia fericita ori nefericita, dupa cum ne o vom pregati.