(Migne, P. G. 59,340-342)
Căci, dacă în Ioan trebuia să creadă, cu atât mai mult în Acesta. Dacă fără semne au crezut în acela, cu atât mai mult în Acesta, Care avea împreună cu mărturia aceluia şi dovada semnelor. Vezi cât i-a folosit pe ei petrecerea în loc [pustiu] şi depărtarea de oamenii răi? De aceea, neîncetat îi scoate şi îi depărtează de la petrecerea cu aceia. Acest lucru l-a făcut şi în Vechiul Testament, formându-i în pustiu, departe de egipteni, şi dându-le [acolo] iudeilor, întru toate, un mod de vieţuire [rythmizein].
Acest lucru şi pe noi ne îndeamnă să-l facem, poruncindu-ne pe de-o parte să fugim de for2 şi de agitaţii şi de tulburări, iar pe de alta să ne rugăm în cămara [noastră] cu liniştire [meta esychias]. Căci şi corabia depărtată de tulburarea [valurilor] pluteşte cu vânt prielnic; [tot aşa] şi sufletul ce este în afara lucrurilor [lumii], şade în port. De aceea şi femeile trebuie să fie mai filosoafe decât bărbaţii, ca unele ce se preumblă mai mult în vântul prielnic al casei3. La fel şi lacov era în starea lui bună4 [aplastos] când locuia acasă şi era slobod de tulburările ce sunt în mijlocul [cetăţii]. Că nu degeaba a pus Scriptura acest lucru, când zice: „locuind în casă” (Facerea 25, 27).
– Dar şi acasă este multă tulburare, ar zice [careva].
— Pentru că tu vrei [asta] şi pui în jurul tău mulţime de griji. Căci bărbatul care petrece în mijlocul forului şi al tribunalelor este înconjurat şi îngreuiat, ca de nişte valuri, de tulburările din afară. Pe când femeia, şezând în casă, ca într-o şcoală de filozofie, şi adunăndu-şi mintea în sine [synagusa Ion nouri eis eayten], va putea să ia aminte la rugăciuni şi la citiri şi la cealaltă filosofie5. Şi precum cei ce locuiesc în pustietăţi nu au nimic care să-i îngreuieze, aşa şi ea, fiind pururea înlăuntrul [casei], poate necontenit să se bucure de linişte6.
Iar dacă, uneori, ar avea neapărată trebuinţă chiar să şi iasă7, nici atunci nu-i va fi [această umblare] până acolo [unde trebuie să meargă] pricină de tulburări. Căci venirea până aici [la biserică] sau trebuinţa de a-şi îngriji trupul la baie sunt ieşiri absolut necesare pentru femei8. Dar cel mai mult timp ea sade în casă şi poate şi ea să filosofeze, dar şi, primindu-l pe bărbat, să-l domolească [katastellein] dacă e tulburat, să-l potolească [rythmizein], să taie de la el gândurile sălbatice şi cele de prisos. Şi aşa, iarăşi să-l trimită înapoi, eliberat de relele câte le-a adus din for şi încărcat cu bunătăţile câte le-a învăţat de acasă.
Căci nimic, nimic nu este mai tare decât femeia evlavioasă şi înţeleaptă, spre a potoli [rythmizein] şi a modela sufletul lui prin cele care ea vrea9. Căci nu-i rabdă [bărbatul] aşa nici pe prieteni, nici pe dascăli, nici pe stăpânitori, cum [o îngăduie] pe îndemnâtoarea şi sfătuitoarea care locuieşte împreună cu el. Căci îndemnul ei are şi oarecare plăcere, din pricină că el o iubeşte foarte pe împreună sfătuitoarea sa. Şi vă pot spune de mulţi bărbaţi aspri şi neîncovoiaţi, care au fost domoliţi astfel. Căci aceastal0 este şi părtaşă a mesei şi a patului, şi a facerii de copii, şi a vorbelor, şi a lucrurilor de taină, şi a intrărilor, şi a ieşirilor, şi a multor altor lucruri, fiind legată întru toate de el şi atât de lipită de el, precum capul este legat în chip firesc de trup. Şi, dacă este înţeleaptă şi grijulie, peste toate va călca şi le va birui, pentru grija faţă de soţul ei.
De aceea o îndemn să facă lucrul acesta şi să-l sfătuiască cele de trebuinţă [pe bărbat]. Căci, după cum spre virtute, aşa şi spre răutate, are multă putere [să-l îndemne]. Aceasta [femeia] l-a pierdut pe Avesalom, aceasta pe Amon, aceasta era [să-l piardă] şi pe Iov. Aceasta l-a scăpat pe Nabal de ucidere, aceasta a salvat întregul neam. Căci şi Debora şi ludita au arătat isprăvi vrednice de bărbaţii conducători de oşti. Şi mii de alte femei.
De aceea şi Pavel zice: „Ce ştii tu, femeie, dacă îţi vei mântui bărbatul?” (I Corinteni 7,l6). Şi în acele vremuri vedem pe Persida şi Mariam, şi Priscilla că se ating de luptele apostoleşti. Pe care este de neapărată trebuinţă şi voi să le urmaţi cu sârguinţă, şi nu numai cu vorbele, ci şi cu faptele să vă domoliţi [rythmizein] soţul.
– Şi cum să-l educăm prin fapte?
– Când el nu te vede nicidecum fiind rea, nici doritoare de lucruri scumpe şi iubitoare de împodobire, nici cerând lucruri de prisos, ci îndestulându-te cu cele ce ai. Căci atunci, atunci te va îngădui când îl sfătuieşti. Iar dacă filosofezi cu vorbele, iar cu faptele faci cele contrare, va dispreţui multa ta flecăreală. Dar când împreună cu vorbele îi dai învăţătură şi cu faptele, atunci te va primi şi va fi mai mult convins. De pildă, când nu cauţi aur, nici mărgăritare, nici haine scumpe, ci, în locul acestora, cuviinţa, întreaga înţelepciune, cugetul cel bun; când aduci de la tine acestea şi ceri de la el [tot] acestea.
Căci, dacă e nevoie să faci ceva spre plăcerea bărbatului, atunci sufletul trebuie [să-l înfrumuseţezi], iar nu trupul să îl împodobeşti şi să-l strici. Căci nu o va face aurul atârnat de ea aşa de iubită şi dorită aceluia, cât întreaga înjelepciune şi cugetul bun [evnoia] faţă de el şi a muri pentru soţul ei. Acestea mai mult îl cuceresc pe bărbat. Căci acea podoabă [a trupului] îi este şi povară în plus, şi strâmtorare a banilor, şi îi dă şi multă grijă şi cheltuială. Pe când cele spuse îl vor pironi pe bărbat de femeie.
Căci cugetul bun şi prietenia şi dorul nu dau nici griji, nu fac nici cheltuială, ci cu totul dimpotrivă. Căci şi acea împodobire ajunge la saturaţie în urma obişnuinţeil2, pe când cea a sufletului înfloreşte în fiecare zi şi aprinde mai tare flacăra. Încât, dacă vrea să placă bărbatului, să-şi împodobească sufletul cu întreaga înţelepciune, cu evlavia, cu cârmuirea casei.
Acestea mai mult îl cuceresc şi nicicând nu încetează. Căci bătrâneţea nu destramă această podoabă, nici boala nu o pierde. Dar podoaba trupului, şi timpul îndelungat o destramă, şi boala o cheltuie, şi multe altele. Iar cele ale sufletului sunt mai presus de toate acestea. Şi acea podoabă [a trupului] mai aduce şi invidie, şi aprinde, şi rivalitatea, însă aceasta [a sufletului] este curată de orice boală şi depărtată de orice slavă deşartă. Aşa şi cele din casă vor fi mai uşoare şi venirea [bărbatului] plăcutăl3, când aurul nu este atârnat de trupul tău, nici nu-ţi înlănţuie mâinile, ci îngădui [să te preocupe doar] cele strict necesare, cum sunt de pildă, hrana slugilor, grija absolut trebuitoare [epimeleian anagkaian]l4 de copii şi celelalte pricini necesare.
Iar dacă nu sunt acestea, ci stau acelea [cele trupeşti] înaintea privirii [soţului], şi inima [lui] este strâmtorată, care este câştigul şi ce fel de folos este? Căci, când aceea [inima] este întristată, nu lasă să fie văzută minunăţia acesteia [a frumuseţii trupeşti]. Căci ştiţi, ştiţi că, şi dacă ar vedea cineva cea mai frumoasă femeie dintre toate, nu poate să-şi desfateze sufletul îndurerat. Căci ceea ce ar desfăta trebuie mai întâi să bucure şi să veselească. Şi tot aurul adunat spre împodobirea trupului femeiesc, când este strâmtorare în casă, nu aduce nici o desfătare soţului.
Aşadar, dacă vrem să plăcem bărbaţilor, să-i ţinem într-o stare de plăcere. Şi îi ţinem într-o stare de plăcere, dacă îndepărtăm împodobirea şi înfrumuseţărilel5. Căci toate acestea par că au o oarecare desfătare în vremea nunţii, dar mai pe urmă, cu vremea, se veştejesc. Căci dacă de cerul care este aşa de frumos şi de soarele care este aşa de strălucitor – decât care nici un trup nu este aşa [de frumos] – nu ne minunăm la fel, din pricina obişnuinţei [cu ele], cum ne vom minuna de un trup înfrumuseţat?
Acestea le spun pentru că vreau ca voi să vă împodobiţi cu podoaba cea sănătoasă pe care a poruncit-o Pavel: „Nu cu aur sau mărgăritare sau cu haine scumpe, ci cu ceea ce se cuvine femeilor care au făgăduit să vieţuiască în cinstire de Dumnezeu, prin fapte bune” (I Timotei 2, 9-l0).
– Dar [dacă] vrea să placă celor din afară şi să fie lăudată de eil6?
– Aceasta, mai ales, nu este o dorinţă a unei femei cu întreagă înţelepciune. Dar, dacă vrea, şi pe aceştia îi va avea doritori aprinşi şi lăudători ai întregii ei înţelepciuni. Căci pe aceea [cu trupul împodobit] nici un [bărbat] care este blând şi măsurat nu o va lăuda, ci numai desfrânaţii şi poftitorii de cele trupeştil7. Ba, mai degrabă, nici aceştia nu o vor lăuda, ci o vor şi vorbi de rău, fiindu-le întraripate privirile de desfrâul faţă de femeie. Dar pe aceasta [cu sufletul împodobit] şi aceia, şi aceştia, şi toţi o vor încuviinţa, fiindcă nu primesc nici un rău de la ea, ci învăţătură de filosofie. Şi multă va fi lauda ei din partea oamenilor, şi multă plata din partea lui Dumnezeu.
Aşadar, acestei podoabe să-i râvnim, ca şi aici fără de frică să vieţuim şi de bunătăţile viitoare să avem parte. De care fie ca noi toţi să ne împărtăşim cu harul şi cu iubirea de oameni a Domnului nostru lisus Hristos, Căruia !ie-I slava în vecii vecilor. Amin.
l Extras din Omilia a LXl-a a Comentariului la Sfânta Evanghelie după Ioan.
2 La romani avem termenul forum, la greci agora. Era locul central al unei cetăţi, unde era concentrată viaţa publică a acesteia. Corespunde aproximativ centrului unui oraş de azi. Un alt termen cu care ar putea fi tradus ar fi „piaţă” (nu în înţelesul comercial de loc unde vin ţăranii sau comercianţii să-şi desfacă produsele, ci în sensul în care e folosi în expresii de genul „Piaţa Romană”, „Piaţa San Marco” etc., adică de loc central).
3 Avem de a face cu o societate în care bărbaţii erau cei care se ocupau cu afacerii publice, iar femeile cu treburile gospodăriei. Femeia este centrul de greutate al unui cămin. De pacea ei lăuntrică atârnă mersul bun al familiei. Ea trebuie să fie ca o sugativă care absoarbe neregulile celorlalţi, pentru ca apoi să le topească în adâncul rugăciunii şi dragostea sa jertfelnică. Astăzi, de cele mai multe ori, femeia este incisivă, prea cutezătoare, şi asta se vede în starea generală a familiilor. Soţia, ca şi soţul, aleargă după bine şi confort. Amândoi sunt ca două pietre, şi când se ciocnesc ies scântei.
4 Neamestecat, neplămădit, necontaminat cu problemele lumeşti.
5 Filosofia este modul creştin de vieţuire. „Cealaltă filosofie” desemnează celelalte îndeletniciri virtuoase ale unui creştin adevărat: post, trezvie, milostenie, blândeţe etc. Femeia casnică a zilelor noastre este educată să ia aminte la telenovele, ştiri, reviste, discuţii la „o cară şi o ţigară”, bârfe, coafor, modă etc.
6 Duhul familiei creştine ar trebui să fie înlăuntru ca al unei chilii pustniceşti. Acest lucru ar putea speria pe mulţi, dar cine a intrat vreodată în chilia unui pustnic a simţit pacea adâncă de acolo, intimitatea, căldura chiliei. Acea pace covârşeşte sărăcia din jur, încât omul nu mai este deranjat de simplitatea locuinţei. Acea pace şi căldură – rod al unei vieţi de adâncă smerenie şi rugăciune – trebuie să locuiască în toate familiile. Mănăstirea Sludion, pe vremea Sf. Teodor, avea l000 de călugări şi era pace şi linişte şi trăire evanghelică. Dacă l000 de oameni puteau vieţui în pace, oare este greu să facă acest lucru 4-5 persoane? Aşa trăiau şi creştinii din Ierusalim pe vremea apostolilor: cu femei, copii etc., şi erau câteva mii.
7 De pildă, în biserică sau după vreo trebuinţă oarecare ivită pe neaşteptate.
8 Atunci puţini oameni aveau baie în casă. Existau băi publice unde se spălau, în general, cetăţeni.
9 Aceasta este o capacitate firească a femeii. Dar ea o poate întrebuinţa şi pentru a obţine ceva de la bărbat, nu pentru folosul lui.
10Soţia care îl sfătuieşte.
11Podoabele sufletului.
12 Se satură şi bărbatul de ea, oricât ar fi de atrăgătoare. Schimbarea hainelor şi a modei, a cosmeticii şi a obiceiurilor arată tocmai inconsistenţa relaţiilor dintre bărbat şi femeie. Fiecare se leagă, nu de adâncul celuilalt, care este inepuizabil, ci de accesoriile care pun în valoare trupul. Legarea de aceste lucruri trecătoare dovedeşte inconsisţa relaţiilor. Cu totul altceva este când cei doi se folosesc totuşi de cele trupeşti, dar pentru a adânci unirea lăuntrică.
13 Vin acasă spre uşurare sufletească, cu bucurie, nu ca să se încarce cu alte necazuri pe lângă cele avute peste zi, la muncă.
14 E vorba deci de grija absolut necesară pentru ei, nu de a le face mofturile şi poftele.
15 Adică las trupul natural, ca mediul cel mai potrivit de manifestare a lăuntrului. Prin creaţie există o conformitate a trupului şi a sufletului; şi sufletul se manifestă cel mai bine prin trupul propriu.
16 E vorba de femeia care vroia să fie plăcută în afara Bisericii, adică păgânilor. Azi, la fel, vrem să plăcem lumii şi modei decât lui Iisus Hristos.
17 Cel ce admiră pătimaş o femeie arată desfrâul din sine.