2. Multe din aşa-zisele bunuri sau din aşa-zisele rele nu sunt, la adică, nici una nici alta

din Cuvinte alese

Sunt lucruri bune, lucruri rele – ÅŸi lucruri de mijloc -ÅŸi printre acestea din urmă, unele par mulÅ£imii că-s bune sau rele, fără să fie. Dar li se zice aÅŸa ÅŸi sunt luate aÅŸa. Ca să fiu înÅ£eles mai bine în ceea ce vreau să zic, mă voi sluji de pilde.

Sărăcia, în ochii celor mai mulţi, trece drept un rău şi dimpotrivă, ea nu-i. Dacă cel sărac e veghetor şi înţelept, sărăcia lui poate chiar ucide tot răul.

Dimpotrivă, bogăţia este Å£inută, de obicei, drept un bine – ÅŸi ea nu-i îndeobÅŸte, dacă nu-i folosită cum trebuie. Dacă bogăţia ar fi un bine în chip neclintit, cei ce o au ar trebui să fie niÅŸte oameni de bine; dacă bogaÅ£ii nu sunt toÅ£i virtuoÅŸi, ci numai cei care-ÅŸi folosesc bine bogăţia, este limpede că bogăţia nu-i un bine într-un chip neclintit ÅŸi nici prin ea însăşi, ci că-i pusă la îndemâna oamenilor, ca o unealtă a virtuÅ£ii. Dacă, la rându-i, sărăcia ar fi un rău, toÅ£i săracii ar fi răi.

Dar cum mulÅ£i din ei au cucerit cerul, se dovedeÅŸte că sărăcia nu-i un rău. Dar mulÅ£i se ridică împotriva lui Dumnezeu, din pricina sărăciei lor. Aceasta nu-i însă din pricina sărăciei, ci din aceea a propriei lor nebunii ÅŸi a slăbiciunii lor în duh. Dovada ne-o dă preafericitul Iov. Se afla în cea de pe urmă sărăcie, în fundul prăpastiei mizeriei -  ÅŸi   cu   toate  acestea  n-a   ridicat   cuvânt   asupra   lui Dumnezeu, ci necontenit îi mulÅ£umea, zicând: „Domnul a dat, Domnul a luat, întâmplatu-s-a cum a plăcut Domnului, binecuvântat fie numele lui în vecii vecilor”.

Iar unii devenit-au   hrăpitori   ÅŸi   lacomi   prin   bogăţie.   Nu  prin bogăţie, ci prin a lor nebunie. Tot Iov aduce dovadă ÅŸi aici. Bogat cum era, nu numai că nu râvnea lucrul altuia, dar dăruia din al său, iar străinilor găzduire le dădea: „Casa mea – zicea el – deschisă-i oricărui străin care vine”. Avraam, care, aÅŸiÅŸderea era foarte bogat, cheltuia totul pentru trecători. Nici unul, nici altul nu ajunseră hrăpăreÅ£i prin bogăţie, cum nici Iov ÅŸi Lazăr nu ridicară cuvânt de ocară asupra lui Dumnezeu, din pricina sărăciei. Amândoi, cu toate că nici măcar hrana trebuitoare n-aveau, se arătară de-o strălucire atât de curată, încât Dumnezeu, cel ce cunoaÅŸte aÅŸa de bine gândurile cele tăinuite, mărturie a dat celui dintâi, iar celălalt fu răpit din lumea aceasta în alai de îngeri, având parte de fericirea veÅŸnică.

Asupra bolii vom face aceleaÅŸi însemnări. Dacă ea ar fi un rău, cei ce-o sufere ar trebui, numaidecât, să fie răi. AÅŸa, Timotei ar fi trebuit să fie râu, el, care avea o suferinţă aÅŸa de grea. „Gustă – îi zicea Pavel – puÅ£in vin din pricina pântecelui tău, ÅŸi-a suferinÅ£elor tale cele dese”. Pentru aceasta Timotei n-a fost rău. Departe de aceasta, vrednicia cu care ÅŸi-a dus neputinÅ£a i-a prilejuit o răsplată încă mai mare.

Aşadar, boala nu-i un rău întotdeauna. A mai fost un prooroc ai cărui ochi fuseseră atinşi de un rău de care nu se putea tămădui. Dar acesta nu l-a făcut rău. El proorocea, dezvăluia viitorul, iar neputinţa lui nu-l împiedica de loc să fie plin de virtute.

Dimpotrivă, sănătatea nu-i totdeauna numaidecât un bine. Nu-i un bine, când nu ne folosim cu onestitate de ea. Când ne slujim de ea pentru un scop ticălos sau pentru a o petrece în trândăvie, – căci ÅŸi trândăvia vinovată este. Pavel a zis: „Cel ce nu vrea să muncească, mâncare să nu aibă”.

Iată lucruri bune, rele sau mijlocii, după folosinţa pe care le-o dăm. Aşa că, la ce bun să vorbim de sănătate şi de boală, de bogăţie şi de sărăcie? Ceea ce chiar, în ochii celor mulţi, este binele cel mai mare, viaţa, şi ceea ce e culmea răului, moartea, nu sunt nici un bine nici un rău în chip neclintit. Şi ele încă, sunt lucruri bune, rele sau mijlocii după duhul oamenilor.

Ce vom zice? Viaţa e un bine, dacă o folosim cum se cuvine. De-o folosim spre a păcătui şi-a răpi, nu poate fi un bine. Şi la întâmplarea aceasta, moartea se arată a fi bună de râvnit. Pe de altă parte, moartea, care după părerea celor mulţi, este aceea de care trebuie mai cu seamă a fugi, poate fi obârşie a multe lucruri bune, când are o pricină cinstită. Dovada ne-o dau mucenicii, pe care moartea i-a făcut cei mai fericiţi dintre oameni.