din „Parinti, copii si cresterea lor”
Sa mergem sa-l vedem pe cel mai tiran locuitor al cetatii sufletului: mânia. Mânia: nu trebuie nici s-o dezradacinam din sufletul tânarului, dar nici sa-l lasam s-o foloseasca tot timpul si peste tot. Sa-i învatam pe copii înca din pruncie ca e bine sa rabde o nedreptate când li se face lor, dar sa n-o rabde când se face altcuiva. Sa-i învatam, atunci când vad pe cineva nedreptatit, sa alerge cu toata vitejia în ajutor si sa-l apere în modul cel mai potrivit.
Cum sa rabde? Sa se exerseze cu servitorii lor. Sa nu se mânie când acestia nu-i asculta sau nu-i baga în seama si mai ales sa cerceteze cu atentie greseli lor ce se rasfrâng asupra altora.
Desigur, în toate împrejurarile tatal are putere deplina. Daca copilul încalca legile, sa fie sever si neiertator, dar când reuseste sa le respecte, sa fie ca mierea, prietenos si iubitor si sa-l rasplateasca cu daruri. Dumnezeu tot asa cârmuieste lumea, cu frica de gheena si cu fagaduinta împaratiei cerurilor. Tot asa sa ne educam si noi copiii.
Si sa dea Domnul sa fie multi si în tot locul cei care sa le stârneasca mânia, ca sa se poata exersa si sa poata învata sa îndure patima aceasta mai întâi fata de cei din familie. Sa faceti întocmai ca luptatorii care se antreneaza înaintea unei lupte în sala cu cei din echipa lor. Daca îi biruie pe ai lor, cu siguranta îi vor birui si pe adevaratii lor adversari. Copilul trebuie sa se antreneze acasa. Tata sau fratele sa fie cei care-l „necajesc” cel mai mult. Ei trebuie sa-l urmareasca cu atentie ca sa-l ajute sa iasa întotdeauna învingator în lupta cu mânia.
Sa-l stârneasca si sa-l împunga si sclavii, pe drept sau pe nedrept, ca sa învete sa-si stapâneasca mereu furia. Dar nu tatal trebuie sa-l necajeasca cel mai des, deoarece copilul nu se poate mânia pe tatal sau. Mai bine s-o faca cei de-o vârsta cu el sau sclavii, ca sa se poata exersa în a fi îngaduitor, tolerant si iertator atunci când simte ca-l cuprinde furia.
Mai exista un mod de a se exersa. Când îti vezi copilul furios, aminteste-i propriile lui greseli. Când îl înfurie vreun sclav, întreaba-l daca el n-a gresit niciodata si cum i s-ar parea daca ar fi el în locul sclavului care i-a gresit. Daca-l vezi lovindu-l sau ocarându-l pe sclav, pedepseste-l imediat. Vezi sa nu creasca nici prea moale, dar nici prea dur, adica sa fie barbat, dar un barbat îngaduitor cu semenii. Oricum va avea la rândul lui nevoie de ajutorul mâniei când va creste si va avea proprii lui copii si proprii lui sclavi.
Mânia este folositoare. Singura împrejurare în care nu avem nevoie de ea este aceea în care ne aparam pe noi însine. Apostolul Pavel niciodata nu s-a mâniat când a fost vorba sa se apere pe sine, ci numai când a trebuit sa apere niste nevinovati. Moise, la fel, s-a mâniat când l-a vazut pe fratele sau lovit de egiptean, si sa ne amintim cu câta vitejie l-a aparat, el care era cel mai blând dintre oameni. Când a fost atacat el însusi nu s-a aparat, ci a fugit. Istoriile acestea sa le spui copilului. Sunt simple si sunt tocmai bune pentru a-l învata sa-si apere portile sufletului. Pentru „cârmuirea locuitorilor” cetatii sufletului, sa alegi altele, mai profunde.
Concluzia? Sa fie lege pentru el: sa nu se apere niciodata pe sine, când e atacat sau când are de suferit, dar niciodata sa nu ramâna indiferent când vede pe altul suferind lânga el.
Tatal, de asemenea, trebuie sa-si supravegheze purtarea ca sa-l poata învata prin exemplul sau toate aceste lucruri, daca nu pentru altceva, macar ca sa nu-i strice caracterul dându-i un exemplu rau. Deci tatal va trebui sa se straduiasca sa fie mai bun decât este. Sa învete, de pilda, sa se dispretuiasca si sa-si gaseasca vini. Sa nu le ceara nimic robilor doar pentru ca este stapânul lor sau un om liber, ci sa-si faca singur tot ce are nevoie. Sa le ceara acestora sa-l serveasca numai atunci când nu se poate altfel.
De pilda un om liber nu e nevoie sa gateasca, pentru ca nu-si poate neglija îndatoririle de om liber. Daca trebuie sa-si spele picioarele, atunci sa si le spele singur. Astfel va fi iubit de sclavii sai care-l vor considera prietenul lor. Nici hainele sa nu i le aduca altcineva si nici sa astepte sa fie ajutat la baie. Toate sa le faca singur pentru sine. Asta îl va face si puternic si smerit si bine-dispus.
Învata-l pe copil firea oamenilor si explica-i ce este un om liber si ce un sclav. Spune-i: „Fiul meu, demult, pe vremea stramosilor nostri nu existau sclavi, ci pacatul a adus robia în lume. Daca un copil se purta necuvincios cu tatal lui, drept pedeapsa devenea sclavul fratilor sai. Ai grija si tu sa nu devii sclavul sclavilor tai. Daca te mânii si faci lucruri rele, ca ei, si nu ai pic de virtute, cum nu au nici ei, n-o sa fii cu nimic mai presus decât robii. Ai grija dar sa fii mereu stapânul lor, dar nu mâniindu-te, ci purtându-te cuviincios, ca sa nu se întâmple cumva ca purtându-te ca ei, din om liber sa devii robul lor.
Nu vezi câti tati s-au lepadat de fiii lor si în locul lor au luat fii de sclavi? Te rog fii atent sa nu ti se întâmple si tie una ca asta. Eu nu ti-o doresc, dar tu esti si stapânul lor si al tau”.
Potoleste-i astfel mânia, sfatuindu-l sa se poarte cu sclavii asa cum se poarta cu fratii lui si învata-l câte ceva despre firea omului spunându-i cuvintele lui Iov: „Daca as fi nesocotit dreptul slugii sau al slujnicei mele, în socotelile lor cu mine, ce ma voi face eu, când Dumnezeu Se va ridica si ce raspuns Ii voi da, când va lua procesul în cercetare? Cel ce m-a facut pe mine In pântecele mamei mele nu l-a facut si pe robul meu ?” (Iov 31, 13-15).
Sau crezi ca întâmplator a spus apostolul Pavel ca cel ce nu stie sa-si rânduiasca propria casa nu trebuie sa-si ia asupra lui grija Bisericii lui Dumnezeu (I Timotei 3,5)? Spune-i copilului: „Daca servitorul ti-a pierdut condeiul sau ti-a spart tocul, nu te mânia, nu-l ocari, fii iertator si nu-i cere sa-ti dea altul”. In felul acesta, suportând pagube mici, va sti sa suporte si pagube mari. Sau: „Daca ti-a pierdut cureaua de la tablita sau lantisorul de bronz” – deoarece copiii sunt neiertatori când se pierd lucruri din acestea si ar prefera sa-si piarda viata decât sa-l lase nepedepsit pe cel ce le-a facut paguba.
Aici trebuie sa se înmoaie asprimea mâniei. Trebuie sa stii bine ca un copil domol si iertator în asemenea situatii, când se va face barbat va suporta usor orice pierdere. Daca are o tablita facuta din lemn bun, curata, fara nici o murdarie pe ea, cu lantisoare de bronz si tocuri cu nimic mai prejos decât cele de argint si alte lucrusoare de copil si i le pierde sau i le strica sclavul însotitor si daca nu se înfurie, deja da dovada de cea mai mare întelepciune. Sa nu-i cumperi imediat altele, ca sa nu uite repede. Sa i le cumperi când nu le mai cere sau când nu mai e de loc suparat.
Nu sunt nimicuri, sunt lucruri care privesc viata în general asa cum e ea în toata lumea. Daca are un frate mai mic, învata-l sa-l lase pe el primul sa faca ceva, iar daca n-are, sa-l lase pe sclav. Si acesta este un exemplu de mare întelepciune.