Nimic nu este mai străin sufletului creştin ca trufia.
Zic trufie şi câtuşi de puţin cinstită vorbire şi curaj, care se potrivesc de minune creştinului.
Tot aşa, una-i umilinţa şi altceva  josnicia,  linguşirea  şi   lichelismul.   Dar  vă limpezesc prin câteva pilde.
Firea – se pare – le potriveÅŸte ÅŸi pe cele ce sunt potrivnice. Lângă grâu, neghina, lângă trandafir, spinii.
Copiii ar putea fi înşelaţi, dar oamenii maturi, cunoscători, ca să zicem, în această plugărie duhovnicească, ştiu să deosebească ceea ce-i rău de ceea ce-i, cu adevărat, bine.
DoriÅ£i să înÅ£elegeÅ£i convieÅ£uirea umilinÅ£ei şi a libertăţii? AscultaÅ£i pe Sfântul Apostol Pavel: „îmi pasă prea puÅ£in de voi fi judecat de voi sau de lume – iar eu nu mă judec pe mine însumi. Åžtiu că n-am făcut nici un rău. Dar nu sunt de loc îndreptăţit pentru aceasta…”
VoiÅ£i acum să aflaÅ£i ce-i linguÅŸirea? AscultaÅ£i pe nebunii iudei: „Noi n-avem rege decât pe Cezarul…”
Intr-un cuvânt, obrăznicia este a te lăsa prins de mânie, a te împrăştia în cuvinte de ocară fară temei, a voi să te răzbuni sau a te lăsa dus de porniri nedrepte.
Fermitatea în grăire, curajul, însemnează tocmai a înfrunta primejdiile ÅŸi moartea – a lăsa deoparte, pentru a plăcea lui Dumnezeu, duÅŸmănia, linguÅŸirea ÅŸi josnicia.
Umilinţa este a sluji altora, cu gândul de a fi pe placul lui Dumnezeu, a te coborî din înălţimea demnităţii tale, ca să săvârşeşti o lucrare cu adevărat mare şi admirabilă, iată ce-l onorează pe om.