din „Parinti, copii si cresterea lor”
Asadar, sufletul copilului este o cetate abia zidita în care locuiesc si straini lipsiti de experienta, ce nu cunosc viata locuitorilor ei. Pe acesti nou-veniti este foarte usor sa-i învete cineva bunele obiceiuri. Daca printre ei sunt unii deja batrâni, care au dus o viata pacatoasa, acestia greu îsi mai schimba obiceiurile, desi nu e imposibil. Daca vor, si ei îsi pot schimba felul de viata. Strainii tineri, însa, si nestiutori în ale vietii accepta cu usurinta legile noi ale cetatii unde au venit sa locuiasca.
Stabileste si tu în cetatea care este sufletul copilului tau legi aspre, de care el sa se teama, si protejeaza-le apoi, având grija sa nu le încalce. Altfel la nimic nu foloseste sa ai legi daca cei ce le încalca nu sunt pedepsiti.
Stabileste legi si ai grija sa fie respectate întocmai, pentru ca noi suntem cei ce facem legile lumii si chiar astazi zidim o cetate.
Sa presupunem ca zidurile si portile sunt cele patru simturi. Trupul întreg, sa spunem, ar fi ca un zid ale carui porti sunt: ochii, limba, auzul, mirosul si daca vrei, si pipaitul. Prin aceste porti intra si ies locuitorii. Acestia sunt gândurile care fie pier, fie rodesc.