din „Parinti, copii si cresterea lor”
Nu ati vazut ca cei ce locuiesc în orase, de abia ce-si întarca pruncii si îi si fac purtatori de ramuri la serbari, patroni de lupte, sefi la salile de sport si conducatori de cor? Asa sa facem si noi. Înca din frageda pruncie sa-i conducem spre viata cereasca. Cea pamânteasca cere numai cheltuieli si nu aduce nici un câstig.
Într-adevar, spune-mi ce folos ar putea avea cineva din aplauzele si din strigatele de admiratie ale multimii. Când vine noaptea, tot acel zgomot si toata acea zarva se stinge. Dupa ce petrecerea se termina, ca si cum s-ar fi trezit dintr-un vis plin de desfatari, „adulatii” ramân iarasi pustii de orice bucurie si nu le mai pasa, chiar daca ar vrea, nici de cununi, nici de hainele luxoase, nici de înfatisarea impunatoare, pentru ca toate acestea au trecut mai repede decât cel mai repede vânt.
În schimb viata cereasca este cu totul diferita. Ne aduce câstig mult si neîntrerupt. Pe cel ce traieste deja în ceruri nu-l aclama tot timpul oameni beti, ci multimea îngerilor. Dar ce spun multimea îngerilor? Domnul Însusi, Stapânul îngerilor îl lauda si îl întâmpina cu bucurie si cu cinste. Si cel laudat de Dumnezeu nu o zi, nu doua, nu trei, ci vesnic sarbatoreste încununat si niciodata nu-si va vedea crestetul gol, lipsit de slava cereasca. Dânsul la aceasta serbare nu tine doar câteva zile, ci o vesnicie.
La aceasta liturghie saracia nu poate fi niciodata o stavila, pentru ca si cel sarac o poate împlini, mai ales cel sarac, fiindca el este liber de orice zadarnicie lumeasca.
El nu trebuie sa cheltuiasca bani si averi, trebuie sa aiba doar sufletul curat si mintea plina de întelepciune. Din întelepciune i se nasc sufletului vesmintele vietii ceresti si din întelepciune i se împleteste cununa. Daca sufletul nu este împodobit cu faptele bune ale virtutii, aurul mult nu-i este de nici un folos. Tot asa cum saracia multa nu-l poate vatama în nici un fel, daca a strâns o comoara launtrica.