TREBUIE SA CUGETAM LA CELE CE SE GRAIESC ÎN BISERICA

Din „Dascalul pocaintei – Omilii si cuvântari”
Editura Sf. Episcopii a Râmnicului Vâlcea
Rm. Vâlcea – 1996

CUVÂNT

DESPRE POMUL DIN RAI, DACA DIN EL I S-A FACUT LUI ADAM CUNOSTINTA BINELUI SI A RAULUI SAU MAI ÎNAINTE DE MÂNCARE
DIN EL AVEA DEOSEBIREA ACEASTA.

DESPRE POST ; SI DESPRE ÎNDEMNUL CA SI ACASA
TREBUIE SA CUGETAM LA CELE CE SE GRAIESC ÎN BISERICA.

Iubesc postul pentru ca este maica înfrânarii si izvor a toata filozofia. Dar îl iubesc si pentru voi si pentru dragostea voastra, pentru ca mi-a strâns aceasta sfânta si cinstita multime, în vrednicindu-ma sa vad iarasi fetele cele dorite si daruindu-mi sa ma desfatez cu slobozenie întru acest frumos praznic si sarbatoare.

Nu va gresi nimeni de va numi multimea voastra si praznic si sarbatoare datatoare de nenumarate bunatati. Daca cineva mergând la târg si întâlnind vreun prieten, de multe ori se izbaveste de întristarea ce o are, cu mult mai mult noi, nu în târg, ci la Biserica venind si nu întâmpinând un prieten, ci atâtia si parinti si frati, cum nu ne vom izbavi de toata suferinta ?

Si cum nu vom dobândi toata dulceata ? Voi care ati venit aici nu sunteti numai cu numarul mai multi decât cei ce se aduna prin târg, ci si despre cele ce se vorbesc, sunt cu mult mai pretioase decât acolo. Pentru ca cei ce se aduna prin târg de multe ori vorbesc despre lucruri nefolositoare si despre cele ce nu li se potrivesc lor ; de cele mai multe ori obisnuiesc sa iscodeasca si sa cerceteze cu osârdie cele ce nu sunt ale lor.
Că este păcat şi primejdios a grăi şi a auzi astfel de cuvinte şi a ne lua după ele ridicându-se multe vifore din acest fel ele adunări în familiile lor, nu vom arăta acum. Şi cum că este nefolositoare şi deşartă vorbirea aceea, deoarece niciodată nu va intra în acest fel de adunare un cuvânt duhovnicesc, nimeni, nu mă va contrazice.

Dar aici nu este aşa, ci toate sunt deosebite. Căci toată vorba nefolositoare este izgonită şi adusă înăuntru toată învăţătura cea duhovnicească. Aici vorbim despre sufletul nostru, despre bunătăţile ce le va primi el, despre cununile ce se păstrează în ceruri, despre petrecerile cele strălucite, despre iubirea de oameni a lui Dumnezeu, despre pronia sau purtarea de grijă a tuturor şi despre toate cele referitoare la noi, adică pentru care pricină am fost făcuţi, în ce parte vom merge după ducerea de aici şi ce vrednicie vor avea atunci lucrurile noastre.

De petrecerea de acolo nu numai noi vom fi părtaşi, ci şi proorocii şi apostolii, şi ceea ce este mai minunat decât toate, Însuşi Iisus Stăpânul tuturora va sta în mijlocul nostru. Căci zice : „Unde sunt doi sau trei adunaţi întru numele Meu, acolo sunt şi Eu în mijlocul lor” (Mt. 18, 20.) Şi dacă El este în mijlocul a doi sau trei adunaţi în numele Lui, cu mult mai mult va fi acolo unde vor fi adunaţi atâţia apostoli, prooroci, părinţi, bărbaţi şi femei. De aceea şi noi grăim cu mai multă osârdie despre făgăduinţa aceasta, dobândind ajutorul cel de acolo.

M-am făgăduit să vă vorbesc mai întâi despre pom, dacă nu cumva din gustarea din el i s-a făcut lui Adam cunoştinţa binelui şi a răului, sau şi mai înainte de mâncare avea acea cunoştinţă. Deci, îndrăznind şi noi zicem că Adam şi mai înainte de mâncare avea această cunoştinţă. Căci dacă n-ar fi ştiut ce este bun şi ce este rău, ar fi fost cu adevărat necuvântător şi decât dobitoacele cele necuvântătoare ; şi stăpânul ar fi fost mai fără de minte decât slugile.

Şi cum este cu cuviinţă ca oile şi caprele să ştie care iarbă le este folositoare şi care vătămătoare şi să aleagă ceea ce este curat şi folositor de ceea ce este vătămător, mai înainte  de a gusta, din ele, oare cum omul să se lipsească de acest dar. De n-ar fi avut această cunoaştere, de nimic n-ar fi fost vrednic, că ar fi fost mai prejos şi decât toate creaturile.

Ar fi fost mai bine să petreacă în întuneric şi să se lipsească de ochi, decât să nu ştie ce este bun şi ce este rău. Căci de vei lua această cunoştinţă din viaţa noastră, toată viaţa ai nimicit-o, umplând, toate de multă tulburare. Prin aceasta, aşadar, ne deosebim, de dobitoacele cele necuvântătoare şi suntem mai buni decât fiarele, pentru că deosebim răutatea de fapta bună şi pentru că cunoaştem ce este rău şi ce este bun.

Iar dacă noi cei de acum ştim aceasta, şi nu numai noi, ci şi sciţii şi barbarii, cu mult mai mult ştia aceasta atunci omul

acela (Adam) mai înainte de păcat. Oare să fi rămas lipsit de capul bunătăţilor? Cel ce a fost cinstit cu atâtea daruri, adică cu chipul lui Dumnezeu, cu asemănarea Sa şi cu celelalte binecuvântări? Binele şi răul nu-l cunosc numai aceia care sunt lipsiţi de mintea cea firească. Adam era plin de multă înţelepciune şi cunoscător al ambelor stări.
Cum că Adam era plin de înţelepciune duhovnicească, ascultă dovada. Şi a adus Dumnezeu la Adam toate fiarele să vadă ce nume le va pune; aşa că toate fiinţele vii să se numească precum le va numi Adam (Fac. 2, 19).

Cugetă dar de câtă înţelepciune era plin Adam căci a pus nume la atâtea specii de animale, de târâtoare şi de păsări, şi toate potrivite cu fiecare.

Căci şi Dumnezeu a primit acele nume si nu le-a mai schimbat, nici după ce a greşit el, pentru că zice Scriptura : „Şi tot sufletul viu, cum l-a numit Adam, acesta este numele lui”.

Nu ştia oare acesta ce este bun şi ce este rău? Şi cum mai poate fi aceasta un subiect de dispută?

Apoi a adus pe femeie la el, pe care văzând-o îndată a cunoscut pe părtaşa firii lui. Şi ce zice? „Iată acum os din oasele mele şi trup din trupul meu” (Fac. 2, 23). Fiindcă mai înainte cu puţin Dumnezeu adusese la el toate dobitoacele, acum Adam, vrând să arate că fiinţa aceasta nu este una din dobitoacele acelea a zis : „Iată os din oasele mele şi trup din trupul meu”.

Unii zic că cuvintele acestea nu arată numai aceasta înţelegere, ci şi felul creării, căci facerea femeii n-a mai fost în felul acestora. Şi pentru aceasta a zis : „Iată acum, pe care tâlcuindu-le mai în amănunt un alt tâlcuitor zicea : „Iată odată”, adică numai acum s-a făcut femeia din bărbat, iar după aceea nu va mai fi aşa, ci din amândoi.

Os din oasele mele şi trup din trupul meu”. Căci luând Dumnezeu din toată frământătura o bucată, aşa a făcut femeia, ca întru toate să se împărtăşească cu bărbatul. Şi „aceasta se va chema femeie pentru că din bărbatul său s-a luat” (Fac. 2,23).

Vezi că şi numele îl pune pentru ca să ne înveţe prin el împărtăşirea firii, iar felul creerii să fie pricină de dragoste permanentă şi de unire într-un gând.

Apoi ce zice? „Pentru aceea va lăsa omul pe tatăl său şi pe mama sa şi se va lipi de femeia sa”. Nu a zis simplu „se va uni, ci „se va lipi, arătând prin aceasta unirea cea strânsa, „Şi vor fi amândoi un trup”. Deci cel ce ştie atâtea, spune-mi, nu ştia ce este bun şi ce este rău?

Şi dacă nu ştia ce este bun şi ce este rău mai înainte de a mânca din pom, ci a primit cunoştinţa aceasta după mâncare, oare păcatul i s-a făcut învăţător de înţelepciune, iar şarpele nu mai este amăgitor, ci sfătuitor de cele de folos? Dar să nu fie! Nu sunt acestea aşa! Şi dacă nu ştia ce este bun şi ce este rău cum a primit porunca? Căci nimeni nu dă lege la cel ce nu ştie ce este călcarea de lege.

Iar Dumnezeu a dat porunca, iar după ce a călcat-o l-a pedepsit, pe care nici una din ele nu le-ar fi făcut, de nu i-ar fi dat omului de la început putere de a cunoaşte fapta bună şi răutatea.

Iată că din toate cele spuse v-am dovedit ca Adam a cunoscut binele şi răul nu după mâncarea din pom, ci mai înainte de aceasta o ştia. Pe toate acestea să le ţinem minte, iubiţilor, că ducându-ne acasă, să  punem îndoită masă şi bucatelor şi a acestor cuvinte. Bărbatul să spună cele ce s-a grăit iar femeia sa se înveţe ; sa asculte şi copiii şi nici slugile să nu se lipsească de ascultarea acestora.

Fă Biserică casa ta căci eşti răspunzător şi de mântuirea ta şi a copiilor şi a slugilor. Şi precum nouă ni se va cere seama pentru voi aşa şi fiecăruia din voi  i se va cere  seama pentru femeie pentru copii şi  pentru slugi. Şi de la acest fel de cuvântări vom avea vise dulci lipsite de năluciri rele, căci sufletul de obicei îşi imaginează în somn noaptea,  ceea ce cugetă  ziua.

Şi dacă în fiecare zi ne vom aduce aminte de cele ce se grăiesc, nu vom avea trebuinţă de multa osteneală, căci voi veţi înţelege mai bine cuvântul, iar noi vom face mai cu osârdie învăţătura.

Deci ca să primim şi mai mult folos şi noi şi voi, noi învăţând, iar voi ascultând, să puneţi împreună cu masa cea trupească şi pe cea duhovnicească. Pentru că ele vă vor fi vouă întărire şi podoabă, iar cele ale vieţii acesteia, Dumnezeu pe toate le va îndrepta, făcându-le lesnicioase.

Căci zice „Căutaţi mai întâi împărăţia cerurilor … şi toate acestea vi se vor adăuga vouă (Mt. 6, 33).

Să o căutăm dar, iubiţilor, ca să dobândim şi bunătăţii cele de aici şi cele de dincolo cu darul şi cu iubirea de oameni a Domnului nostru Iisus Hristos, Căruia împreună cu Tatăl şi cu Duhul Sfânt i se cuvine slava în vecii vecilor. Amin.