64. Bogaţii sunt răspunzători de decăderea celor săraci

E o nebunie, o adevărată sminteală, să umpli lăzi întregi cu veşminte şi să te uiţi cu nepăsare la o fiinţă făcută după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu, goală, tremurând de frig, abia mai putând să se ţină pe picioare.

„Dar   sunt   o   prefăcătorie,   acest   tremur   şi   această slăbiciune…” Şi ce? Nu vă temeţi că aceste vorbe vor aprinde fulgerul şi-l voi trimite din înaltul cerului asupra capetelor voastre? Dacă nenorocitul acesta se preface aşa, o face de nevoie şi de mizerie, din  pricina cruzimii voastre,   a   neomeniei   voastre,   care   aduc   asemenea prefăcătorii şi care nu se înclină deloc spre milostivire. Cine va fi atât de ticălos, atât de împietrit, dacă nevoia nu l-ar împinge, de a avea o purtare aşa de ruşinoasă, de a te lăsa   lovit   şi   batjocorit,   pentru   o   bucată   de   pâine?

Prefăcătoria cerşetorului este, într-un fel, un crainic care strigă peste tot locul neomenia voastră.

Rugăminţile lui, plângerea lui, cuvintele de îndurare, gemetele, lacrimile, lui de toată ziua, nu pot să-i aducă nici măcar hrana zilnică. Poate că pentru aceasta a închipuit el, şmecheria aceasta, a cărei greşeală şi necinste sunt mai mult ale voastre decât ale lui. El e îndreptăţit la milă, pentru că-i doborât atât de jos de nevoie, dar noi, noi merităm mii de pedepse, pentru că am adus pe cei lipsiţi la asemenea stare.

Dacă ar fi uşor să ne înduioşăm, niciodată un sărac nu ar ajunge la o asemenea prefăcătorie… Sunt săraci cu puţină simţire şi nătângi, care nu vor să sufere de foame, care sunt gata a suferi orice, numai de foame nu. Adeseori s-au înfăţişat vouă cu mişcări şi vorbe de rugare, dar n-au căpătat nimic. Lăsându-se, aşadar, de rugări, se iau la întrecere, din vina voastră, cu şmecherii. Iar voi, în vremea aceasta sunteţi acolo, de faţă, râzând şi admirând, vă faceţi ceas de bucurie din nefericirea altuia, în vreme ce, firea omenească, aceea care-i şi a voastră, se necinsteşte.

Ce-ar putea face mai mult un crud diavol?