Nu v-am spus, fără să mă fi întrebat, că folosirea pedagogică a înşelării nu se cade numai în război şi împotriva duşmanilor, ci şi în vreme de pace şi cu privire chiar la cei mai buni prieteni?
Ea poate fi de folos, în adevăr, nu numai celor ce înşeală – ci şi celor înşelaţi. Ca să vă lămuriţi, mergeţi şi aflaţi un doctor – şi întrebaţi-l ce mijloace foloseşte uneori ca să uşureze pe bolnavi de răul lor.
Veţi afla că nu numai de mijloacele meşteşugului lor, ci că, adesea se foloseşte de înşelare – şi că, datorită ei, aduce sănătate bolnavilor. Se întâmplă că răutatea bolnavilor şi ciudăţenia pe care le-o dă boala să depărteze de la ei tămăduirile doctorilor, şi atunci aceştia sunt siliţi să-şi pună masca înşelării, ca să acopere ca şi pe scenă, ceea ce se petrece aievea.
Şi nu numai cei care îngrijesc trupul, ci, de asemeni, cei care se îndeletnicesc cu bolile duhului folosesc temeinic astfel de tămăduiri, în felul acesta, Pavel a atras la sine mii şi mii de iudei; tot cu o asemenea intenţie a tăiat împrejur pe Timotei, el, care scria Galatenilor că Hristos nu era de nici un folos celor ce se tăiau împrejur.
Şi tot pentru acelaşi temei se supunea Legii, el care socotea că dreptatea după Lege era pierdere, odată ce se ivise credinţa în Iisus Hristos.
Mare este puterea înşelării, numai atât: să nu fie folosită cu gând rău. La această întâmplare nici chiar nu trebuie să-i spunem înşelare, ci mai degrabă îndemânare, potriveală, o adevărată artă de a găsi chipurile cum să ieşim din unele impasuri închise altfel, sau să îndreptăm greşelile sufletului.
S-ar putea numi, cu drept cuvânt, înşelător, acela care se foloseşte de înşelare împotriva dreptăţii, şi nu acela care o săvârşeşte cu bună intenţie. Se întâmplă adesea că trebuie să înşelăm, ca astfel să facem o bună slujbă cuiva, în vreme ce, mergând pe calea dreaptă, să-i pricinuim cine ştie ce rău mare.