Din
OMILII LA SARACUL LAZAR. DESPRE SOARTA SI PROVIDENTA. DESPRE RUGACIUNE. DESPRE VIETUREA DUPA DUMNEZEU
EDITURA INSTITUTULUI BIBLIC SI DE MISIUNE AL BOR
2005
Omilie împotriva celor care n-au venit la biserică
(La începutul Faptelor Apostolilor – I)
l. Ce să însemne asta? Cu cât mai numeroase sărbătorile, cu atât sunt mai puţini credincioşii care vin la slujbele bisericeşti! Dar noi, cei de faţă, să nu ne trândăvim! Sunt mai puţini ca mulţime, dar nu mai puţini cu râvna; sunt mai puţini la număr, dar nu mai puţini cu dorul. Sunt mai puţini, ca să se vădească cei vrednici dintre voi, ca să cunoaştem care credincioşi vin la biserică din obicei, care vin din dorinţa de a asculta dumnezeieştile cuvinte numai la Paşti şi care vin din dorinţa de a auzi predica duhovnicească. Duminica trecută tot oraşul se găsea aici; plină era biserica; mulţimea se asemăna cu valurile mării care se duc şi se întorc! Dar mie mi-e mai dragă liniştea de acum decât valurile de atunci; mai scumpă mi-e liniştea voastră decât tulburarea şi zgomotul acela. Atunci puteai număra doar trupuri, acum, suflete pline de evlavie! Dacă ai vrea să cântăreşti ca într-o balanţă sau într-un cântar cele două adunări, aceasta de acum, alcătuită din oameni putini, mai mult din săraci, şi cealaltă adunare, alcătuită din oameni mulţi la număr, mai mult din bogaţi, ai vedea că e mai cu greutate aceasta. Da, sunteţi mai puţini la număr, dar mai de preţ prin dorul vostru. Aşa e şi cu lucrurile ce se pot cântări. Dacă ai pune pe talerul unei balanţe zece monede de aur, iar pe celălalt, o sută de monede de aramă, (s-ar părea că) acesta, cu o sută de monede de aramă, va coborî spre ei cumpăna balanţei, dar cei zece galbeni, prin preţiosul lor metal, vor trage mai mult, fiind prin firea lor mai grei şi mai scumpi. Deci se poate ca cei puţini la număr să fie mai de preţ şi mai de folos decât cei mulţi. Dar pentru ce vă dau eu pilde din lucrurile din viaţă, când ar trebui să vă aduc în privinţa aceasta porunca rostită de Dumnezeu?
– Ce spune această poruncă?
– Mai bun este unul care face voia Domnului decât mii de nelegiuiţi . Se poate, da, se poate ca un om să fie mai de preţ decât mii de oameni! Dar pentru ce spun eu că un om poate fi mai de preţ decât mii de oameni numai? Poate fi mai de folos şi mai de preţ decât lumea întreagă! Ca mărturie voi aduce cuvintele lui Pavel. Pomenind de oameni săraci, prigoniţi, strâmtoraţi, de oameni care au îndurat rele, grăieşte aşa: Au pribegit în piei de oaie şi-n piei de capră, lipsiţi, strâmtoraţi, indurând rele, ei, de care lumea nu era vrednică!
– Ce spui, Pavele? Nu era lumea vrednică de cei lipsiţi, de cei ce îndurau rele, de cei ce nu aveau patrie? Nu vezi câţi a pus în faţa lor?
– Da, văd, răspunde el. Dar tocmai de aceea am spus că nu era lumea vrednică de ei! Cunosc bine din ce metal sunt aceste monede. De-ai pune într-o parte pământul, marea, împăraţi şi voievozi, într-un cuvânt pe toată lumea, iar în altă parte, doi sau trei săraci din aceştia, aş îndrăzni să spun că ei cântăresc mai mult. Da, toţi oamenii aceia au avut o patrie, dar săracii aceştia au avut ca patrie Ierusalimul cel de sus. Au trăit în sărăcie, dar erau bogaţi în dreapta credinţă. Erau urâţi de oameni, dar iubiţi de Dumnezeu!
– Şi cine-s ei?
– Ilie, Elisei şi toţi cei deopotrivă cu aceştia. Nu te uita că n-au avut nici pâinea cea de toate zilele, ci uimeşte-te că gura lui Ilie a închis şi a deschis cerul , iar cojocul lui a despărţit apele Iordanului .
Gândindu-mă la acestea, mă bucur, dar mă şi întristez! Mă bucur pentru voi cei de faţă, dar mă întristez pentru cei ce nu-s aici. Mă întristez amar, sunt supărat, mi-e inima zdrobită. Care om, chiar unul dintre cei ce nu se întristează lesne, nu s-ar întrista văzând că cele drăceşti se bucură de mai multă râvnă? Dar chiar dacă s-ar bucura de aceeaşi râvnă, nicio iertare n-ar avea şi nici apărare. Iar când cele drăceşti mai şi prisosesc, ne mai rămâne oare cuvânt de apărare? Teatrele ne cheamă în fiecare zi, şi nimeni nu pregetă, nimeni nu amână, nimeni nu spune că are alte treburi, ci toţi aşa aleargă, de parcă nu i-ar împiedica nimic, ca şi cum ar fi scăpaţi de orice grijă. Bătrânul nu se uită că are părul alb; tânărul nu caută la vâlvătaia trupului şi poftei; bogatul nu socoate că-şi face de râs dregătoria lui. Dar când e vorba să vină la biserică, şovăie şi pregetă, ca şi cum ar fi să se pogoare de la mare înălţime, dintr-o înaltă vrednicie, iar după aceea se făleşte de parcă I-ar fi făcut lui Dumnezeu un mare hatâr! Se zoreşte la teatru, unde-s privelişti şi cuvinte desfrânate, şi nu socoate că se face de râs pe el, bogăţia şi nobleţea. Tare-aş dori să ştiu unde sunt acum aceia care ne tulburau în acea zi! Că tulburare a fost venirea lor! Tare-aş dori să ştiu ce fac, cu ce treburi de folos se ocupă ei, faţă de voi, cei de aici! Dar nu îndeletnicirile îi opresc să vină aici, ci numai trufia. Poate fi oare o nebunie mai mare? Pentru ce te semeţeşti, omule, pentru ce socoţi că-mi faci un hatâr dacă vii la biserică, dacă vii să iei aminte şi să asculţi cele pentru mântuirea sufletului tău? Pentru ce, spune-mi, pentru ce te făleşti? Din pricina bogăţiei tale? Din pricina hainelor tale de mătase? Nu te gândeşti oare că acelea sunt fire de viermi şi născociri de-ale barbarilor? Nu te gândeşti că le poartă desfrânatele, cei cuprinşi de moleşeală, spărgătorii de morminte şi tâlharii? Cunoaşte bogăţia cea adevărată, şi coboară-te odată din îngâmfarea aceea înaltă şi deşartă! Gândeşte-te la nimicnicia firii tale! Pământ şi cenuşă eşti, praf şi pulbere, fum şi umbră, iarbă şi floare de iarbă. Spune-mi, cu o astfel de fire te mândreşti? Poate fi oare ceva mai de râs? Vrei să spui că eşti căpetenie peste mulţi oameni? Dar ce folos că eşti căpetenie peste mulţi oameni, dar eşti rob şi prizonier patimilor tale? Eşti la fel cu cel umil acasă, bătut şi rănit de slugi, dar care în oraş umblă semeţindu-se că domneşte peste alţii! Te bate slava deşartă, te răneşte desfrânarea, te robesc toate patimile, iar tu te mai şi semeţeşti că domneşti peste cei de o fire cu tine? Dar-ar Dumnezeu să domneşti peste ei! Să dea Dumnezeu să fii de aceeaşi cinste cu ei!
2. Nu spun aşa ca să învinuiesc pe cei bogaţi, ci pe cei care folosesc rău bogăţia. Bogăţia nu e rea dacă o întrebuinţăm cum trebuie. Nu bogăţia e rea, ci mândria, îngâmfarea. Dacă avuţia ar fi rea, nu ne-am ruga cu toţii să ajungem în sânurile lui Avraam, care a avut trei sute optsprezece slugi de casă . Deci nu bogăţia e rea, ci rea e întrebuinţarea nelegiuită a bogăţiei. După cum mai deunăzi, când vă vorbeam despre beţie, nu învinuiam vinul, – că toată făptura lui Dumnezeu e bună, şi nimic nu este de lepădat dacă se ia cu mulţumire -, tot aşa şi acum, nu învinuiesc pe cei bogaţi, nici nu hulesc banii şi averile, ci întrebuinţarea rea a banilor, cheltuirea lor în desfrânări. De aceea se numesc bani, ca să ne folosim noi de ei, nu ei să se folosească de noi . De asta se numesc avuţii, ca să le avem noi pe ele, nu ele să ne aibă pe noi. Pentru ce vrei să ai ca stăpân o slugă? Pentru ce strici rânduiala?
Dar tare aş dori să ştiu ce fac acum cei care n-au venit la slujbă şi cu ce se ocupă! Dar ştiu: sau joacă zaruri, sau se îndeletnicesc cu treburi lumeşti, care produc tulburare. De eşti, omule, aici, (în biserică) e vreme cu cer senin şi eşti în port. Nu vine logofătul să te tulbure! Nu te tulbură vechilul, nu te supără sluga cu treburi lumeşti! Nimeni nu te necăjeşte! Eşti liniştit, te desfeţi de auzul cuvintelor dumnezeieşti. Nicăieri aici nu-s valuri, nicăieri vifor; dimpotrivă, binecuvântare şi rugăciuni, cuvântare duhovnicească şi mutare la cer. Iar la plecarea de aici, mai iei şi arvuna împărăţiei cerurilor. Pentru ce laşi masa bogată de aici şi te muţi la alta, plină de povară? Pentru ce laşi portul, pentru ce schimbi vremea bună cu furtuna? Dureros a fost duminica trecută, că n-au fost aici săracii , dar nu atât de dureros ca acum, când nu-s aici bogaţii!
– De ce?
– Pentru că săracii se îndeletnicesc cu lucruri de mare trebuinţă: au grijă să muncească de dimineaţă până seara; îşi câştigă traiul cu braţele lor; au grijă să-i crească pe copiii lor, să-şi întreţină soţiile; de nu muncesc, viaţa le e pierdută! Nu spun asta ca să le fac apologie, ci ca să arăt că cei bogaţi sunt vrednici de mai mare osândă decât cei săraci. Cu cât le e mai mare huzurul, cu atâta şi osânda. Că n-au niciuna din grijile săracului! Nu-i vedeţi pe iudei, pe luptătorii împotriva lui Dumnezeu, pe împotrivitorii Sfântului Duh, pe cei tari în cerbice? Cei care n-au venit la biserică sunt mai răi decât iudeii. Aceştia nu se împotrivesc dacă preoţii lor le cer să nu lucreze şapte zile, sau zece, sau douăzeci, sau treizeci de zile. Şi poate fi oare ceva mai greu decât să stai atâta timp fără să lucrezi? Nu! Şi totuşi iudeii încuie uşile, nu aprind focul, nu aduc apă, nu-şi îngăduie să facă nimic. Sărbătoarea se tine lanţ, şi totuşi nu crâcnesc să citească în această sărbătoare. Că n-aţi auzit citindu-se în cursul anului cartea aceasta. E de folos să ştim şi acest lucru. Iar după aceea, trebuie să aflăm pentru ce cartea are acest titlu: Faptele Apostolilor. Nu trebuie să trecem nepăsători nici pe lângă titluri, şi nici să intrăm dintr-o dată în începutul cărţii, ci să vedem întâi ce titlu poartă ea. După cum capul ne face cunoscut tot trupul, iar chipul nostru aşezat sus arată cine suntem, tot aşa şi titlul cărţii, inscripţia ei, aşezată înaintea pânzăturii scrierii, în fruntea cărţii, ne face cunoscut tot cuprinsul ei. Nu vedeţi că şi în tablourile cele împărăteşti, sus, se află chipul şi numele împăratului, iar jos sunt scrise trofeele împăratului, biruinţele şi faptele lui mari? Aceasta o poţi vedea şi în Scripturi. Icoana împărătească este pictată sus; jos sunt scrise biruinţele, trofeele, faptele cele mari. Aşa facem şi când primim o scrisoare: nu-i rupem îndată legătura, nici nu citim îndată cele scrise în ea, ci mai întâi citim inscripţia de-afară, şi din ea aflăm şi cine a trimis-o, şi pe cel ce trebuia s-o primească. Nu-i oare o prostie ca în cele omeneşti să fim cu atâta grijă, să nu ne frământăm, să nu ne tulburăm, ci să luăm lucrurile după rostul lor, iar aici să ne grăbim şi să sărim îndată la începutul cărţii? Vreţi să vedeţi ce valoare, ce tărie are un titlu, o inscripţie? Vreţi să vedeţi ce comoară se găseşte în titlul Scripturilor? Ascultaţi, ca să nu mai dispreţuiţi titlurile dumnezeieştilor cărţi! Odinioară a intrat Pavel în Atena. În cartea noastră e scrisă această istorie. În oraş a găsit nu o carte dumnezeiască, ci un altar idolesc; pe el a găsit o inscripţie cu aceste cuvinte: necunoscutului Dumnezeu . N-a trecut cu nepăsare pe lângă inscripţie, ci cu inscripţia de pe altar a dărâmat altarul. Pavel cel sfânt, Pavel care avea harul Duhului, n-a trecut cu nepăsare pe lângă inscripţia de pe un idolesc altar, şi tu treci cu nepăsare pe lângă inscripţia de pe Scripturi, pe lângă titlul lor? Acela n-a nesocotit cele ce au scris atenienii, închinători la idoli, şi tu nu crezi celor scrise de Duhul Cel Sfânt? Ce iertare poţi să mai ai? Dar să vedem cât e de mare câştigul ce-1 scoatem dintr-un titlu. Când vei vedea că o inscripţie săpată pe un altar dă atâta putere, atunci vei cunoaşte că titlurile puse pe dumnezeieştile Scripturi vor putea face asta şi mai mult. A intrat Pavel în oraş şi a găsit un altar pe care era scris: necunoscutului Dumnezeu. Ce trebuia să facă? Toţi din oraş erau elini, toţi necredincioşi. Ce trebuia să facă? Să le vorbească din Evanghelii? Ar fi râs de el! Să le vorbească din prooroci, din scrierile legii? Nu 1-ar fi crezut!
– Atunci ce a făcut?
– A alergat la altarul idolesc şi cu armele duşmanilor supus-a pe duşmani. Acest înţeles îl are cuvântul ce-1 spusese: M-am făcut tuturor toate : iudeilor ca un iudeu , celor ce n-au Legea ca unul fără lege . A văzut altarul, a văzut inscripţia, a fost ridicat de Duhul. Aşa e harul Duhului! Totdeauna îi face să câştige pe cei ce Îl primesc. Aşa sunt armele noastre cele duhovniceşti! Robesc tot gândul spre ascultarea lui Hristos . A văzut altarul, şi nu s-a speriat! Ci, dimpotrivă, a atras de partea lui altarul. Dar, mai bine spus, a lăsat cuvintele precum erau, dar a schimbat înţelesul lor. Pavel a făcut întocmai ca un general care în vreme de război vede în tabăra duşmană un ostaş viteaz; pe acesta îl apucă de chică, îl trage în tabăra sa şi-1 face să lupte pentru el. Aşa şi Pavel. A găsit, ca într-o tabără duşmană, inscripţia aceea scrisă pe altar; a adus-o în tabăra lui, ca să lupte împotriva atenienilor alături de Pavel, nu ca să doboare ea pe Pavel stând cu atenienii. Sabie era în mâna atenienilor inscripţia aceea; în mâna duşmanilor era cuţit. Dar sabia aceea a tăiat capul vrăjmaşilor. N-ar fi fost un lucru de mirare dacă Pavel ar fi biruit cu propriile lui arme. Asta ar fi fost firesc să se întâmple. Dar lucru nou şi nemaiîntâlnit este când armele duşmanilor sunt folosite ca arme împotriva lor, când cu sabia ce-o poartă împotriva noastră îi rănim de moarte.
4. Aşa este puterea Duhului. Aşa a făcut altădată şi David. A ieşit la luptă fără de arme, ca să se arate numai harul lui Dumnezeu. “Când Dumnezeu luptă pentru noi, spune David, să nu mai fie nimic omenesc!” A ieşit dar la luptă fără arme şi a doborât turnul acela. Dar pentru că nu avea arme, a alergat şi a smuls sabia lui Goliat, şi aşa a tăiat capul barbarului . La fel a făcut şi Pavel cu inscripţia aceasta. Şi ca să vă fie şi mai lămurit chipul biruinţei, vă voi vorbi despre puterea acestei inscripţii. A găsit dar Pavel în Atena un altar, pe care era scris: necunoscutului Dumnezeu. Cine era Dumnezeul Cel necunoscut, dacă nu Hristos? Ai văzut cum a robit inscripţia, nu spre răul celor care-au scris-o, ci spre binele şi mântuirea lor?
– Ce vrei să spui? Atenienii au scris-o pentru Hristos?
– Dacă atenienii ar fi scris-o pentru Hristos, poate n-ar fi de mirare într-atât! Dar aceasta este de mirare, că atenienii au scris ceva, iar Pavel a putut s-o schimbe în altceva.
Mai întâi trebuie neapărat să vă spun pentru ce atenienii au scris pe altar: necunoscutului Dumnezeu.
– Pentru ce au scris?
– Atenienii aveau mulţi duşmani, dar, mai bine spus, mulţi demoni. Că spune Scriptura: Toţi dumnezeii neamurilor sunt demoni . Aveau şi dumnezei băştinaşi, şi dumnezei străini. Vedeţi cât e de mare batjocura? Dacă e Dumnezeu, atunci nu-i străin, că Dumnezeu este Stăpânul întregului pământ. Pe unii dintre aceşti idoli atenienii i-au moştenit de la părinţi, iar pe alţii i-au luat de la neamurile vecine, de la sciţi, de la traci, de la egipteni. Dacă aţi fi cunoscători ai ştiinţei păgâne, v-aş vorbi despre toate aceste istorii. Aşadar atenienii n-au avut dintru început toţi idolii aceia, ci i-au introdus încetul cu încetul; unii pe vremea strămoşilor lor, iar alţii, în vremea lor. De aceea, strânşi la un loc, au vorbit între ei şi-au zis: “După cum pe aceşti dumnezei nu-i cunoşteam, dar mai pe urmă i-am primit şi i-am cunoscut, tot aşa se poate întâmpla să mai fie şi un alt dumnezeu, necunoscut, pe care nu-1 cunoaştem şi, din pricina asta, fără să ne dăm seama, îl neglijăm şi nu-i slujim”.
– Şi atunci, ce-au făcut?
– Au ridicat un altar şi au scris pe el: Necunoscutului Dumnezeu. Prin scrisul lor, ei voiau să spună aşa: “Dacă este un alt dumnezeu pe care încă nu-1 cunoaştem, să-i slujim şi lui!”. Iată cât de mare era temerea lor de zei! De aceea şi Pavel spune la începutul cuvântării sale: În toate vă văd că sunteţi foarte evlavioşi . Slujiţi nu numai zeilor pe care-i cunoaşteţi, ci şi celor pe care încă nu-i cunoaşteţi”. Scopul acesta 1-au avut atenienii când au scris pe altar: necunoscutului Dumnezeu; Pavel însă le-a arătat cine-i Acest Dumnezeu necunoscut. Atenienii vorbeau de alt dumnezeu, dar Pavel L-a identificat cu Hristos, robindu-le gândul şi punându-i să lupte în tabăra lui, pentru El, spunând: Pe Acela pe Care voi, necunoscându-L, Îl cinstiţi, pe Acela vi-L vestesc! Că Dumnezeul necunoscut nu-i altul decât Hristos. Uită-te la priceperea lui duhovnicească! Atenienii aveau să-1 învinuiască mai pe urmă spunându-i: “Aduci la urechile noastre învăţături străine, vii cu noutăţi, aduci un Dumnezeu de Care nu ştim!” Pavel deci, voind să scape de bănuiala că vine cu noutăţi, voind să le arate că nu predică Dumnezeu străin, ci pe Acela pe Care ei de mult Îl cinsteau cu slujbe, a adăugat şi a spus: Pe Acela pe Care voi, necunoscându-L, Îl cinstiţi, pe Acela vi-L vestesc! “Mi-aţi luat-o înainte voi, le spune el. Cultul pe care-1 daţi acestui Dumnezeu necunoscut a luat-o înaintea predicii mele. Nu mă învinuiţi dar că aduc Dumnezeu străin; vestesc doar pe Acela Căruia, chiar necunoscându-L, voi Îi slujiţi. Nu-I slujiţi după cum merită, totuşi Îi slujiţi. Lui Hristos nu trebuie să I se înalte astfel de altare, ci altar însufleţit şi duhovnicesc. Dar pot să vă urc de la acest altar al vostru la acela. Tot aşa şi iudeii slujeau altarului celui vechi; dar au părăsit slujirea cea trupească, şi toţi cei ce au crezut au venit la slujirea cea duhovnicească”. Ai văzut înţelepciunea lui Pavel? Ai văzut priceperea lui? Ai văzut cum i-a supus pe atenieni, nu cu Evanghelia, nu cu proorocii, ci cu inscripţia de pe altar? Să nu treci dar nici tu, iubite, cu nepăsare pe lângă inscripţiile, pe lângă titlurile dumnezeieştilor cuvinte! De eşti atent, de eşti cu mintea trează, poţi găsi ceva de folos şi în cărţi străine. Dar dacă te trândăveşti şi caşti, nici din dumnezeieştile Scripturi nu scoţi câştig. După cum cel care ştie să câştige, câştigă de oriunde, tot aşa cel ce nu ştie, chiar de-ar găsi comoară, pleacă tot cu mâna goală. Vreţi să vă vorbesc despre alte cuvinte, la fel cu acestea, rostite de un altul cu alt gând, dar a căror putere evanghelistul a mutat-o de partea sa? Fiţi dar cu mare luare-aminte, ca să vedeţi că şi evanghelistul a robit gândul aceluia spre ascultarea lui Hristos; ca să vedeţi că, dacă putem robi cele străine pentru câştigul nostru, apoi cu mult mai mult vom câştiga şi vom folosi din ale noastre. Caiafa era arhiereu al anului aceluia . Şi asta făcea parte din păcatele iudeilor. Se ruşinau de vrednicia preoţească; arhieria ajunsese să se poată cumpăra şi vinde. Mai înainte însă nu era aşa, ci numai moartea punea capăt preoţiei arhiereului; pe vremea lui Caiafa însă, părăseau arhieria şi arhiereii în viaţă. Arhiereu dar al anului aceluia fiind Caiafa, a înarmat pe iudei împotriva lui Hristos şi a spus că “trebuie să moară Hristos”. Nu-I găsea nicio vină, dar îl rodea invidia. Aşa e pizma. Astfel de răsplătiri dă pentru binefaceri. De acea, ca să arate pricina uneltirii împotriva lui Hristos, a spus: Mai de folos este să moară un om pentru popor, şi să nu piară tot neamul . Uită-te acum cum a trecut de partea noastră puterea cuvintelor acestora! Ca să cunoşti că, într-adevăr, cuvintele au fost ale preotului, dar înţelesul lor a putut fi duhovnicesc. Mai de folos este să moară un om pentru popor, şi să nu piară tot neamul. Dar pe aceasta n-a zis-o de la sine, spune evanghelistul, ci pentru că era arhiereu al anului aceluia, a profeţit că avea să moară Iisus nu numai pentru iudei, ci pentru tot neamul . De aceea a şi spus: Mai de folos este să moară un om pentru popor, şi să nu piară tot neamul. Ai văzut cum puterea lui Dumnezeu sileşte limba duşmanilor să grăiască adevărul?
5. Dacă ţineţi minte ce v-am spus, sunt îndestulătoare acestea ca să nu treceţi cu nepăsare pe lângă titlurile dumnezeieştilor Scripturi. Aş fi dorit să vă spun şi cine a scris cartea Faptele Apostolilor, când a scris-o şi pentru ce a scris-o. Dar deocamdată să le ţinem minte pe cele ce le-am spus. Despre celelalte voi vorbi mâine, de va voi Domnul. Acum vreau să-mi îndrept cuvântul către cei nou-luminaţi. Numesc nou-luminaţi nu numai pe cei botezaţi acum două sau trei zile, nici numai pe cei botezaţi acum zece zile, ci chiar pe cei botezaţi acum un an şi mai mult de un an. Şi aceştia trebuie numiţi aşa! Dacă avem mare grijă de sufletul nostru, putem fi nou-luminaţi şi după zece ani. Dacă păstrăm tinereţea pe care ne-a dat-o botezul. Nu timpul arată pe cel nou-luminat, ci viaţa cea curată. Cel care-i fără luare-aminte poate pierde vrednicia numelui şi după două zile. Şi vă voi da o pildă despre unul ca acesta, cum un nou-luminat a pierdut îndată, după două zile, şi harul, şi cinstea de nou-luminat. Vă spun pilda aceasta pentru ca, văzând căderea, să vă-ntăriţi mântuirea. Trebuie să vă îndreptaţi şi să vă vindecaţi nu numai privind la cei ce stau, ci şi la cei ce cad. Simon Magul, spune Scriptura, a crezut şi, după ce s-a botezat, stătea pe lângă Filip şi privea minunile . Dar, după puţine zile, s-a reîntors la răutatea lui şi a vrut sa cumpere cu bani harul facerii de minuni . Şi ce-i zice Petru celui nou-luminat?: Întru amărăciunea fierii şi legătura nedreptăţii te văd că eşti . De aceea roagă-te Domnului, doar ţi se va ierta cugetul inimii tale! Nici nu intrase în arena de luptă, şi a şi căzut îndată, cu o cădere fără de iertare. După cum este cu putinţă să cazi după două zile şi să pierzi şi numele de nou-luminat, şi harul, tot aşa este cu putinţă să păstrezi acest strălucit şi sfânt nume şi har şi după zece ani, şi după douăzeci de ani, şi chiar până în cea din urmă zi. Martor al acesteia e Pavel apostolul, care la bătrâneţe strălucea şi mai mult. Că tinereţea aceasta nu ţine de fire, ci suntem stăpâni şi pe o voinţă, şi pe alta, adică în puterea noastră stă şi să îmbătrânim, şi să rămânem tineri. În ce priveşte trupul, oricât te-ai strădui, oricât te-ai nevoi ca să nu-ţi prăpădeşti trupul, de ai face să stea mereu în casă, de nu 1-ai pune la munci şi la necontenite osteneli, negreşit, potrivit legilor firii, chiar şi aşa îl va cuprinde bătrâneţea. Dar cu sufletul nu se întâmplă aşa; ci, dacă nu ţi-1 ponoseşti, dacă nu-1 amesteci cu grijile lumeşti şi pământeşti, rămâne mereu curat, păstrându-şi tinereţea lui. Nu vedeţi stelele care sunt pe cer? Ne strălucesc de şase mii de ani, şi niciuna din ele n-a ajuns mai întunecoasă. Deci dacă acolo unde e materie rămâne lumina aşa de strălucită, cum să nu rămână cu mult mai multă lumină acolo unde e voinţă, cum să nu strălucească aşa cum a strălucit dintru început? Dar, mai bine spus, dacă voim, nu va rămâne numai aşa, ci va ajunge chiar mai strălucitoare, să se ia chiar la întrecere cu raza de soare. Vrei să afli cum poţi fi nou-luminat după ani şi ani? Ascultă ce le spune Pavel celor luminaţi cu multă vreme înainte: …între care străluciţi ca nişte luminători în lume, ţinând cuvântul vieţii spre lauda mea . Aţi lepădat haina cea veche, cea zdrenţuită, v-aţi uns cu mirul cel duhovnicesc, toţi aţi ajuns slobozi, nimeni dar să nu mai intre în robia celui rău! Viaţa e luptă şi război. Iar robului nu-i este îngăduit să lupte în arenă, nici slugii, pe câmpul de bătaie. De e prins că-i rob, e pedepsit şi scos dintre ostaşi. Legea aceasta are putere nu numai în oştire, ci şi în întrecerile olimpice. După ce concurenţii olimpici sunt ţinuţi în oraş treizeci de zile, sunt plimbaţi în arena de la marginea oraşului şi, în faţa întregii lumi, crainicul strigă pentru fiecare: “Are cineva de adus vreo vină împotriva lui?”, ca să îndepărteze de la el bănuiala că ar putea fi rob, şi să-1 poată face astfel să intre la lupte. Dacă diavolul nu primeşte robi la luptele lui, cum îndrăzneşti tu, rob păcatului fiind, să intri la lupta lui Hristos? Acolo crainicul strigă: “Are cineva de adus vreo vină împotriva lui?” Aici Hristos nu spune aşa, ci, chiar dacă toţi te-ar acuza înainte de botez, Hristos îţi spune: “Eu te primesc, te scap de robie! Te fac liber şi te duc la lupte!” Ai văzut iubirea de oameni a Celui Ce stă în fruntea luptelor? Nu-ţi cere socoteală pentru ce-ai fost înainte, ci pentru ceea ce eşti după aceea! Când erai rob, aveai mulţime de acuzatori: conştiinţa, păcatele, demonii toţi. “Nimeni dintre aceia, îţi spune Hristos, nu M-a pornit împotriva ta, nici nu te-am socotit nevrednic de luptele Mele! Te-am primit la lupte nu pentru vrednicia ta, ci pentru bunătatea Mea! Rămâi dar în arenă, luptă, de-ar fi să alergi, să te lupţi cu pumnii sau să te iei la trântă. Luptă în văzul tuturora; nu lupta de mântuială, nici la întâmplare!” Ascultă ce a făcut Pavel: îndată ce-a ieşit din ape, îndată după botez, Pavel a luptat, a predicat că Hristos este Fiul lui Dumnezeu. Din cea dintâi zi a închis gura iudeilor . Spui că nu poţi să predici, că n-ai cuvânt de învăţătură? Învaţă prin faptele şi vieţuirea ta, cu lumina faptelor! Aşa să lumineze, spune Hristos, lumina voastră înaintea oamenilor, încât ei să vadă faptele voastre cele bune şi să-L slăvească pe Tatăl vostru Cel ceresc!
Spui că nu poţi astupa gura iudeilor prin cuvânt? Fă-i cu viaţa ta să-şi închidă gura! Fă-i şi pe păgâni să se tulbure prin schimbarea ta! Când vor vedea că tu, cel de mai înainte, desfrânatul, răul, trândavul, stricatul, te-ai schimbat deodată şi, o dată cu schimbarea cea din har, arăţi că ţi-ai schimbat şi viaţa, nu vor rămâne oare uimiţi iudeii şi păgânii, nu se vor întreba şi ei cum se întrebau iudeii despre orb: Nu este acesta cel ce şedea şi cerşea?… Unii ziceau: EI este. Alţii ziceau: Nu… ? Cuvintele acestea sunt cuvinte de oameni uimiţi, care se îndoiesc de ceea ce ştiu, care nu-s statornici în ei înşişi, care nu dau crezare cugetului lor şi nici ochilor lor.
Acela a lepădat orbirea trupească, tu ai lepădat orbirea sufletească. Acela a văzut soarele acesta, tu uită-te la Soarele dreptăţii. Ai cunoscut pe Stăpânul. Fă dar fapte vrednice de cunoaşterea aceasta, ca să dobândeşti şi împărăţia cerurilor, cu harul şi iubirea de oameni a Domnului nostru Iisus Hristos, prin Care şi cu Care Tatălui slavă, cinste, putere, împreună cu Sfântul şi de viaţă făcătorul Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor! Amin.