A fura, a dori lucrul altuia, este o greşeală tot atât de grea, fie că-i vorba de aur, fie că-i vorba de argint sau de altceva, în toate cazurile, ea provine de la aceeaşi înclinaţie.
Cel ce a furat puţin nu se va da în lături să fure mai mult. Dacă prilejul îi lipseşte, aceasta nu depinde de el, ci de împrejurări. Săracul care nedreptăţeşte pe altul mai sărac decât el, nu se va da în lături să nedreptăţească pe altul mai bogat, dacă va putea.
Nu voia lui, ci slăbiciunea este aceea care-l opreşte de la aceasta. Cutare – se zice – care e mai-mare peste alţii fură avuţiile supuşilor lui. Iar tu – îmi spui – nu furi… Nu-mi spune că acela a furat mulţi talanţi de aur, iar tu numai zece dinari.
Când a fost vorba de milostenie, am văzut că femeia care a dat doi dinari a avut tot atâta răsplată ca şi acei care dăduseră aur mult. De ce? Pentru că Dumnezeu preţuieşte duhul dăruirii, iar nu însemnătatea darului. Atunci, eşti de părere că în ce priveşte milostenia, Dumnezeu judecă în felul acesta şi că sărăcia nu-i o împiedicare de la răsplătire – oare, în ce priveşte zgârcenia, să nu fie la fel?
Cum s-ar putea lămuri deosebirea? Intocmai după cum femeia care a adus cei doi dinari a avut răsplata duhului ei bun – asemeni şi tu care ai ascuns cei doi dinari, nu eşti, oare, asemenea cu tâlharii cei mari? Voi zice, chiar dacă vă veţi mira, că în ce vă priveşte, sunteţi încă mai vinovaţi.
Cel ce săvârşeşte păcatul curviei, fie cu nevasta regelui, fie cu aceea a săracului, este tot un curvar – fiindcă nu se judecă greşeala după rangul fiinţelor, ci după gândul ticălos al celui vinovat.
Aşa-i şi în cele despre care vorbim. Voi zice chiar că curvia este mai grea dacă-i săvârşită cu cea dintâi femeie ieşită în cale, decât cu însăşi nevasta regelui. Căci la întâmplarea din urmă, vom afla şi chemările bogăţiei, ale frumuseţii, şi ale altora încă, iar dincolo, nimic din acestea. Aşa, că aş putea zice că vinovatul e încă mai curvar.
Asemenea, aş zice, bucuros, mai beţiv celui care se îmbată cu un vin prost. Asemenea, mai lacom, celui care nu dispreţuieşte nici cele mai mici câştiguri.
Cel ce fură mult ar dispreţui, poate, micile câştiguri; cel ce doseşte puţin n-ar dispreţui, desigur, pe cele mari; aşadar, el este încă mai hoţ. Cel ce nu dispreţuieşte argintul, cum, oare, are să dispreţuiască aurul?
Aşadar, când ne vărsăm bănuiala asupra mai-marilor lumii, să facem bine să ne întoarcem asupra purtării noastre însăşi, şi vom afla că suntem mai vinovaţi ca ei de furt şi de zgârcenie, dacă cel puţin vom judeca nu după fapta săvârşită, ci după duhul ei, cum se şi cade să facem…