după însemnătatea darurilor
Vă spun din nou aceea ce, adesea, v-am spus: nu după însemnătatea darurilor se măsoară milostenia, ci după duhul celui care dă.
Ştiţi povestirea văduvei. Bine-i să pomenim mereu această pildă. Săracul, nu mai mult ca altul, nu va deznădăjdui de sine însuşi, având sub ochi pe această femeie care a dat cei doi dinari. Au fost şi de aceia care, când s-a ridicat templul, au adus în dar părul lor – şi nici aceştia n-au fost neţinuţi în seamă. Dacă şi-ar fi adus părul în vreme ce aveau acasă bani, ar fi fost blestemaţi -aducând însă singura bogăţie ce aveau, au fost primiţi.
Dacă, în ce-1 priveşte, Cain a fost alungat, nu a fost din pricina puţinătăţii jertfei, ci pentru că aducea ce avea mai de prost preţ. „Blestemat – este scris – acela care are o vită întreagă, şi aduce jertfă stăpânului, una beteagă”. Aceasta nu-i cu privire la cineva care nu aduce o jertfă întreagă, ci la acela care are una şi o cruţă.
Cel ce n-are nimic, nici o ocară nu i se poate face, ba mai mult, poate fi răsplătit. Ce poate fi mai de puţin preţ ca două drahme, mai neînsemnat ca un păr sau un căuş de făină? Şi totuşi, aceste jertfe au fost tot atât de bine primite ca şi vitele şi banii. „Fiecare e bine primit după ceea ce are, nu după ceea ce nu are…” – şi aiurea: „Fă binele pe care-l poate face mâna ta”.
Aşadar, vă cer, să dăm cu inimă bună ce avem, pentru săraci. Fie că dăm puţin, noi vom primi aceeaşi răsplată ca şi aceia care dau mai mult – şi chiar mai mult decât aceia care dau mii de talanţi. în felul acesta, vom câştiga comorile cele fără de nume ale lui Dumnezeu.