Privelistea nedreptatilor lumii acesteia nu trebuie sa ne descurajeze

Când auziți zicându-se că biserica aceea „a apus”, că o alta este în „derivă”, că una este prada relelor fără leac, că aceasta are păstor nevrednic, cealaltă drept conducator un om îndoielnic, mâhniți-vă …

Caci nu se pot suferi asemenea lucruri fara îndurerare. Mâhniti-va, dar puneti întristarii liman, în împrejurarile când noi însine ne aflam în greseala – si avem socoteli de dat nu-i nici de trebuinta si nici întelept, ci foarte stricator, sa ne mâhnim, cu o tulburare prea mare. Cu atât mai mult, sa ne lasam descurajati si doborâti din pricina greselilor savârsite de altii.

Ca sa întemeiez împotrivirea la aceasta tristete ticaloasa si nepotrivita, iata ce va sfatuiesc sa mai faceti.

Când auziti vorbindu-se despre mizeriile zilei, departati-va repede de aceste gânduri, cât mai degraba, la gândul zilei groaznice a judecatii, închipuiti-va în voi însiva tribunalul cel grozav, judecatorul cel ce nu poate fi cumparat, prapastia pedepselor, întunericul în care nu razbate nici o lumina, întunecimea din afara, viermele otravit, lanturile ce nu se pot sfarâma, scrâsnirea dintilor, gemetele neîntrerupte…

Judecatorul care va judeca atunci n-are trebuinta nici de învinuitori, nici de martori, nici de aratari, nici de dovezi; el aduce la lumina, sub privirea pacatosilor, toate lucrurile, asa cum au fost savârsite. Atunci nu va fi nimeni care sa apere pe cel învinuit si sa-l smulga de la pedeapsa, nici tata, nici fiu, nici fiica, nici mama, nici ruda, nici vecin, nici prieten, nici aparator.

Netrebnice darurile de bani, atotputernicia bogatiei, slava puterii. Totul va fi împrastiat ca pulberea scuturata de pe talpa. Singur, judecat potrivit faptelor, omul va astepta hotarârea de iertare sau de osândire.

Nimeni atunci nu va fi judecat pentru pacatele altuia, ci fiecare pentru ale sale. Adunati toate aceste privelisti, stârniti în voi temerea de judecata, faceti din ea un zagaz împotriva mâhnirilor diavolesti care-s ruina sufletului.