A crede ca stii nu înseamna totdeauna întelepciune, ba se întâmpla sa fie chiar prostie. Spuneti-mi: Dintre doi oameni, din care unul ar pretinde ca poate masura vazduhul de la cer la pamânt cu sfoara, în vreme ce altul ar râde si-ar zice ca nu-i în stare a face aceasta – care din acestia doi ne-ar face sa râdem?
Omul care pretinde a sti sau cel care se marturiseste nestiutor. Fara îndoiala, cel dintâi. La întâmplarea aceasta, necunoscatorul este mai întelept decât cel ce se crede încarcat de stiinta. De ce?
Pentru ca presupusa stiinta nu-i decât o necunoastere mai mare. Cel ce se marturiseste nestiutor stie, cel putin, ceva. Ce anume? Ca sunt unele lucruri pe care mintea omeneasca nu le poate sti; si aceasta nu-i putin lucru. Dimpotriva, cel care – de-ar fi sa-l crezi – zice ca ar sti mult, înca mai nestiutor decât altul este cu privire la ceea ce spune ca stie – si asta îl face sa fie si de rusine.
Sa ne lasam, asadar, de asemenea cercetari – si sa ne marginim a aduce laude lui Dumnezeu pentru toate. „De aceea – zice apostolul – aduceti multumiri pentru tot”. Iata faptele unei slugi recunoscatoare, întelepte si destepte; a te purta altfel, este fapta unui vorbaret, a unui trândav, a unui nerusinat.
Cel ce mult vorbeste, nimic nu face, ci cel ce munceste mult nu vorbeste niciodata fara rost.