OMILIA VIII

din “Talcuiri la Epistola Intai catre Timotei”

Vreau deci ca bărbaţii să se roage în tot locul, ridicând mâini sfinte, fără de mânie şi fără şovăire. Asemenea şi femeile, în îmbrăcăminte cuviincioasă, făcându-şi lor podoabă din sfială şi din cuminţenie, nu din păr împletit şi din aur, sau din mărgăritare, sau din veşminte de mult preţ. (I Timotei 2, 8-10)
„Iar când vă rugaţi, nu fiţi ca făţarnicii cărora le place, prin sinagogi şi prin colţurile uliţelor, stând în picioare, să se roage, ca să se arate oamenilor; adevărat grăiesc vouă: şi-au luat plata lor. Tu însă, când te rogi, intră în cămara ta şi, închizând uşa, roagă-te Tatălui tău, Care este în ascuns, şi Tatăl tău, Care vede în ascuns, îţi va răsplăti ţie.” (Matei 6, 5-6) Deci, ce spune Pavel? Vreau deci ca bărbaţii să se roage în tot locul, ridicând mâini sfinte, fără de mânie şi fără şovăire. Dar aceasta nu este câtuşi de puţin împotriva celor spuse mai înainte, ci naşte foarte multe discuţii. Cum şi în ce fel? Trebuie mai întâi să spunem ce înseamnă expresia „intră în cămara ta”, şi pentru ce porunceşte aşa, dacă trebuie să ne rugăm în tot locul şi dacă nu trebuie să ne rugăm în biserică şi nici în altă parte a casei, ci numai în cămară? Aşadar, ce vrea să zică Mântuitorul? Ne arată prin aceste cuvinte că noi trebuie să facem rugăciunile noastre nu pe ascuns şi oricum ar fi, ci în adevăratul înţeles al cuvântului, adică a fi cu totul nestăpâniţi de slava deşartă. Că după cum şi atunci când zice: „să nu ştie stânga ce face dreapta” (Matei 6, 3) ne avertizează asupra pericolului slavei deşarte, sau ostentaţiei, tot aşa lasă a se înţelege şi prin expresia „intră în cămara ta”. Mântuitorul n-a mărginit rugăciunea la un anumit loc, ci numai un singur lucru ne-a poruncit: să fugim de slava deşartă, sau de ostentaţie. Pavel însă ne vorbeşte aici aşa, spre deosebire de rugăciunea iudaică. Căci priveşte ce spune: „în tot locul, zice, ridicându-şi mâinile sfinte”, ceea ce iudeilor nu le era cu putinţă, fiindcă nici nu le era îngăduit a se apropia de Dumnezeu în altă parte, sau a-I jertfi, sau a-I aduce ceva din ale cultului, decât numai într-un singur loc, la Templu, unde iudeii de pretutindeni se adunau, şi unde trebuiau săvârşite toate ceremoniile religioase. Pavel, prin vorbele sale, introduce un îndemn cu totul contrar iudeilor, şi scăpându-i de acea necesitate (de a se închina doar la Templu), le spune: „cele ale noastre nu sunt ca cele ale iudeilor”. După cum el porunceşte a face rugăciuni pentru toţi oamenii, fiindcă şi Hristos pentru toţi a pătimit, „şi le propovăduiesc acestea pentru toţi, zice, tot aşa şi a ne ruga pretutindeni este bine”. Deci observaţia aceasta se referă la modul rugăciunii, iar nicidecum la spaţiu. „Pretutindeni roagă-te, zice, însă pretutindeni înalţă mâini sfinte, fiindcă aceasta este care se caută.”
„Mâini sfinte” ce vrea să zică? Adică mâini cuvioase, mâini cucernice, mâini neîntinate, mâini nu cu apă spălate, ci curăţite de vătămări pricinuite aproapelui de iubirea de argint, de răpiri, de ucideri. „Fără de mânie şi fără de şovăire.” Dar aceasta ce înseamnă? Adică fără aducere aminte de răul suferit, fiindcă cine rugându-se, ajunge să se mânie? Curat să fie cugetul celui ce se roagă şi slobod de orice patimă. Nimeni să nu se apropie de Dumnezeu cu duşmănie, nimeni cu greutate şi îndoire. Şi ce este „şovăire”? Vom auzi îndată: „Şi toate câte veţi cere, rugându-vă cu credinţă, veţi primi” (Matei 21, 22), şi iarăşi, „Iar când staţi de vă rugaţi, iertaţi orice aveţi împotriva cuiva, ca şi Tatăl vostru Cel din ceruri să vă ierte vouă greşelile voastre”. (Marcu 11, 25)
Aşadar, nu trebuie câtuşi de puţin a ne îndoi că vom fi auziţi. Aceasta este deci fără mânie şi fără îndoială. „Şi cum voi putea crede că mi se va îndeplini cererea?”, zici tu. Dacă tu nu ceri de la El alte lucruri afară de cele cu care este gata a te mulţumi; dacă nu vei cere nimic nedemn de împăratul a toate; nimic din cele pământeşti; ci toate cele duhovniceşti; dacă te vei apropia fără mânie; dacă ai mâinile curate şi neîntinate. Mâinile curate şi neîntinate sunt acelea ce fac milostenie. Dacă în felul acesta te apropii, nu mai încape nici o îndoială că ţi se va îndeplini cererea: „Dacă voi, răi fiind, ştiţi să daţi daruri bune fiilor voştri, cu cât mai mult Tatăl vostru Cel din ceruri va da cele bune celor care cer de la El”. (Matei 7, 11) Prin expresia „cu cât mai mult” el înţelege a nu cerceta cineva în amănunt, sau a nu avea îndoială.
„Asemenea şi femeile”, zice, „voiesc să fie fără mânie, fără îndoială, să aibă mâinile curate şi neîntinate, să nu mai continue cu poftele lor, să nu răpească, să nu se lăcomească la avutul altuia. Căci, ce este, dacă ea nu răpeşte, dar prin bărbatul său face aceasta?” De la femei Pavel cere încă ceva mai mult, şi anume ce cere? „Să fie, zice, în îmbrăcăminte cuviincioasă, făcându-şi lor podoabă din sfială, nu din păr împletit şi din aur, sau din mărgăritare, sau din veşminte de mult preţ, ci, din fapte bune.” (2, 9-10) Şi ce vrea să zică: „Să se împodobească pe sine cu înţelepciune?” Adică hainele să fie bine potrivite pe trup din toate părţile, cu rânduială iar nu cu meşteşuguri, spre a atrage curiozitatea. Aceea este podoabă adevărată, pe când aceasta este podoabă falsă.

CONTRA FEMEILOR CARE SE ÎMPODOBESC, şi A FECIOARELOR
DIN MONAHISM

Ce spui? Te apropii să te rogi lui Dumnezeu şi te înfăşori cu aur şi cu împletituri şi cârlionţi în păr? Nu cumva ai venit poate să joci? Nu cumva poate să iei parte la vreo nuntă? Nu cumva să iei parte la vreo pompă? Acolo îşi au locul aurăriile, împletiturile şi cârlionţii, acolo luxul, iar aici nu este nevoie de nimic din acestea. Ai venit ca să te rogi lui Dumnezeu pentru păcate, să-L rogi pentru acelea cu care L-ai mâniat, să-i ceri Lui iertare, să Se îndure de greşelile tale. Atunci de ce te împodobeşti aşa? Podoabele acestea nu sunt ale unei femei ce se roagă. Cum vei putea ofta, cum vei putea plânge, cum vei putea să te rogi cu stăruinţă, fiind împodobită cu atâtea false podoabe? De vei plânge, lacrimile tale vor provoca râsul celor ce te văd, fiindcă cea care lăcrimează nu trebuie să fie împodobită cu aur. Este o adevărată scenă teatrală şi ipocrizie, ca din acelaşi cuget, de unde ambiţia ta a zămislit acel lux de pe tine, să verşi lacrimi. Aruncă la o parte acea ipocrizie, fiindcă Dumnezeu nu Se amăgeşte! Asemenea păpuşării sunt ale mimilor, şi ale celor din orchestră, ale celor de pe scena teatrului; unei femei cu rânduială însă, nu se potrivesc.
„Din sfială, zice, şi din cuminţenie”. Deci, nu imita pe cele ce umblă după amoruri, care prin asemenea destrăbălare atrag de partea lor pe mulţi ibovnici, din care cauză şi-au câştigat o rea reputaţie, şi cu nimic nu s-au folosit în lumea aceasta, ba încă pe mulţi i-au vătămat printr-o astfel de purtare. Căci, precum femeia desfrânată chiar de ar avea vreo reputaţie de femeie înţeleaptă, totuşi cu nimic nu se va folosi de acea reputaţie atunci când Cel ce cunoaşte cele ascunse ale omului va aduce de faţă tot ce ea a făcut; tot aşa şi femeia înţeleaptă, dacă prin îmbrăcămintea sa îşi va atrage o reputaţie de desfrânare, a pierdut reputaţia de înţelepciune, fiindcă mulţi au fost vătămaţi prin această reputaţie.
„Dar ce să fac, zici tu, dacă altul mă bănuie?” Apoi tu singură dai pricină prin faptele pe care le faci, prin ocheadele ce le arunci, prin mişcările ce le faci. De aceea şi vorbele lui Pavel despre îmbrăcăminte sunt aşa de lungi, şi de aceea grăieşte de sfială. Dacă acestea toate cu care se împodobesc femeile: lucruri poleite cu aur, mărgăritare, haine scumpe, sunt oprite de Pavel a fi purtate, ca prima dovadă mai mult de bogăţie, apoi cu atât mai mult sunt oprite acele lucruri care atrag curiozitatea privitorilor, precum: sulimanurile de pe faţă, vopsirea genelor, păşirea alene, vocea dezmierdată, ochiul umed şi plin de toată desfrânarea, ridicarea voalului cu cochetărie, sau a hainei de pe deasupra, cingătoare atrăgătoare, ghete strâmte. Pe toate acestea el le înţelege prin expresia „în îmbrăcăminte cuviincioasă”, şi „din sfială”, căci toate cele de mai sus sunt izvorâte din nesfială şi sluţenie.
Îngăduiţi-mi, vă rog, a mai adăuga încă ceva, căci cele spuse trebuie bine lămurite, nu cu scopul de a biciui, şi nici de a supăra pe cineva, ci ca să scot din ceata celor credincioşi tot ce este străin. Dacă fericitul Pavel opreşte de la asemenea fapte pe femeile care au bărbaţi, pe cele ce se dezmiardă în bogăţii, apoi cu atât mai mult pe cele ce s-au destinat fecioriei (monahismului). „Dar, zici tu, care fecioară pune pe ea podoabe aurite? Sau care îşi face cârlionţi sau împletituri în păr?” Fiindcă atât de mare este curiozitatea unei îmbrăcăminţi simple, încât cele de aici par nimic faţă de celelalte. Într-adevăr, chiar şi prin nişte haine simple poate cineva a se arăta împodobit mai mult chiar decât cele ce sunt înfăşurate cu aur. Căci, de pildă, haina de deasupra este de un albastru foarte pronunţat , şi strânsă cu multă exactitate împrejurul pieptului cu cingătoarea, ca şi femeile care joacă pe scenă, încât să nu pară umflată nici în lungimea ei, şi nici în lăţime sa nu se zbârcească, ci să stea în mijlocul acestor două, iar pe piept are multe încreţituri; apoi o asemenea haină pe câte haine de mătase nu le întrece în ispitire? Şi când ciubota (gheata) străluceşte foarte tare în negru, prin răsfrângerea albăstruiul de la haină, şi când se sfârşeşte cu vârful ascuţit, imitând iscusinţa cea din picturi încât nici talpa să nu iasă în afară mult, cum este? Dar ce este dacă faţa nu ţi-o încarci de felurite lucruri, în schimb o speli cu multă îngrijire şi băgare de seamă, şi întinzi pe frunte basmaua cea foarte albă la vedere, iar pe deasupra pui vălul acela, ca astfel să-ţi stea bine negrul cu albul la un loc? Ce ar putea spune cineva despre ochi, şi despre miile acelea de ocheade? Ce ar putea spune cineva despre acea broboadă aici ascunsă, aici pe faţă în legarea sânului? Fiindcă de multe ori sunt aşezate în aşa fel, încât să se vadă exactitatea hainei, în timp ce vălul întreg este pus împrejurul capului. Dar mâinile când sunt împodobite, având mânecile hainei atât de cochete, încât — întocmai ca în tragedii — le crezi ca ceva străin, lipit de trup? Şi, în fine, ce ar putea zice cineva despre păşirea aceea cochetă, şi celelalte apucături femeieşti, care toate la un loc pot atrage pe privitori, mai mult decât orice podoabe din aur de mult preţ .
Să ne înfricoşăm, iubiţilor, ca nu cumva să auzim şi noi ceea ce profetul zicea către femeile evreilor, care se ocupau cu împodobirea trupului pe dinafară: „Atunci va fi în loc de miresme, putreziciune, şi în loc de cingători, frânghie”. (Isaia 3, 24) Astfel că, după cum am zis, toate acestea sunt cu mult mai atrăgătoare decât podoabele din aur, cu care multe dintre femeile cele uşoare se îndeletnicesc, spre a fi văzute şi spre a subjuga pe cei ce le privesc. Păcatul săvârşit de o asemenea fecioară (monahie) nu este deloc mic, ci încă foarte mare, îndeajuns de a mânia pe Dumnezeu, îndeajuns de a vătăma întreaga osteneală a fecioriei. Ai pe Hristos de mire; de ce atunci cauţi a atrage spre tine pe oameni ca ibovnici? Vei fi judecată atunci pentru preacurvie. Pentru ce nu te împodobeşti cu podoaba ce-i place Lui, cea iubită de El: sfiala, întreaga înţelepciune, cumpătarea, îmbrăcămintea aceasta modestă? Cea de acum este curvească şi spurcată. Nici nu mai putem deosebi acum pe desfrânate de fecioare, căci poţi vedea în câtă sluţenie s-au aruncat singure! O fecioară trebuie să fie neprefăcută, adică sinceră, şi nu în alt fel, nici să se gătească în mănăstire stând fără rânduială, fiindcă lumea din afară nu lasă pe cel dinăuntru să fie bun. Cel ce se ocupă cu lumea din afară, dispreţuieşte pe cel de dinăuntru, precum şi cel ce dispreţuieşte lumea, pune toată râvna pentru a da la iveală pe cel dinăuntru.
Să nu-mi spui: „Vai! Eu port haină ruptă, încălţăminte proastă, camilafcă de nimic; ce podoabă este atunci aceasta?” Nu te amăgi pe tine, fiindcă după cum am spus, este cu putinţă a se împodobi cineva cu acestea mai mult decât cu acelea, şi mai ales prin hainele cele rupte, sau prin cele lipite de trup, strânse împrejurul lui şi strălucind frumos. Aceasta mi-o spui mie; dar lui Dumnezeu, Care cunoaşte cugetul fiecăruia, ce-I vei spune? Pentru ce faci acestea? Poate că nu le faci spre a curvi? Însă de ce le faci? Spre a fi admirată? Şi nu roşeşti, nu te ruşinezi voind a fi admirată pentru asemenea lucruri? „Dar, zici tu, eu mă îmbrac cu asemenea haine la întâmplare, şi nu cu acel scop.” Ştie Dumnezeu cele ce ne spui nouă. Nu cumva poate îmi dai mie socoteală? Lui îi vei da acea socoteală pentru cele prezente, Lui, care va cerceta atunci, Lui, Căruia toate îi stau de faţă în toată goliciunea lor.
De aceea şi noi spunem acestea acum, ca nu cumva atunci să vă găsiţi vinovaţi de osândă. „Pentru că fiicele Sionului sunt atât de mândre şi umblă cu capul pe sus şi cu priviri obraznice, cu paşi domoli, cu zăngănit de inele la picioarele lor”, spune profetul Isaia. (Isaia, 3, 16) Aţi primit asupra voastră un război mare, unde este nevoie de luptă, iar nu de împodobire, de apărare cu pumnul, iar nu de şedere în trândăvie. Nu vezi pe cei ce se luptă cu pumnul în stadion, pe cei ce se apără de atacul altuia? Oare aceştia au nevoie de o păşire cochetă şi de haine? Deloc, ci toate acestea lăsându-le la o parte, şi punându-şi haina cea muiată în untdelemn, spre un singur lucru au privirea îndreptată: de a lovi, şi a nu fi lovit. Diavolul stă de faţă scrâşnind din dinţi, şi din toate părţile voind a te doborî, iar tu stai ocupându-te cu asemenea podoabe ale Satanei? Nu mai vorbesc nimic de glas, cum multe îl falsifică; nu mai vorbesc nici de mirodenii şi de alte nimicuri. Pentru toate acestea vă satirizez, demnitatea fecioriei a pierit; nimeni nu mai cinsteşte o fecioară (monahie) precum trebuie a o cinsti, fiindcă ele singure s-au necinstit pe sine. Nu ar fi trebuit oare — ca şi cum ar fi venit din cer — a fi vrednice de privit în Biserica lui Dumnezeu? Iar acum sunt dispreţuite prin sine înseşi, nu pentru fapte înţelepte. Căci, când te vede femeia din lume care are bărbat, copii şi casă, umblând cu gura căscată după astfel de podoabe, mai mult decât ea, pe tine care trebuia să fii răstignită , cum să nu râdă de tine? Cum să nu te dispreţuiască?
Ai văzut la ce te duce ocupaţia şi râvna pusă în asemenea nimicuri? Prin simplitate biruieşti pe cea împodobită cu haine luxoase, şi eşti mai împodobită decât cea care e înfăşată în haine aurite. Ceea ce ţi se cuvine, tu nu cauţi, ci ceea ce nu-ţi trebuie aceea urmăreşti; însă ţi se cuvine a te îndeletnici cu lucruri bune. De aceea fecioarele (monahiile) sunt mai necinstite decât femeile din lume, fiindcă nu ne arată lucruri vrednice de fecioare. Acestea le-am spus nu pentru toate, sau mai bine zis, doar pentru toate cele vinovate, ca să se cuminţească, iar cele nevinovate să dojenească precum trebuie pe cele cu purtări necuviincioase. Băgaţi de seamă însă, ca nu cumva certarea să ajungă la fapte. Noi nu am spus acestea ca să vă întristăm, ci ca să vă îndreptăm, ca să ne mândrim cu voi. Fie, deci, ca noi toţi să facem cele plăcute lui Dumnezeu, şi spre slava Lui să vieţuim, ca să ne învrednicim şi de bunurile făgăduite nouă, prin harul şi iubirea de oameni a Domnului nostru Iisus Hristos, Căruia împreună cu Tatăl şi cu Sfântul Duh, se cuvine mărirea, puterea şi slava acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.