Pedepsele păcatelor nu sunt aceleaşi, totdeauna. Sunt multe şi deosebite, după vremuri, după oameni, după ranguri, după învăţătură şi după alte şi alte lucruri.
Ca să limpezesc mai bine ce am grăit, să luăm spre pildă un păcat, pofta trupească – ÅŸi vom vedea câte pedepse deosebite poate aduce, nu de acele închipuite, ci scoase de-a dreptul din Sfânta Scriptură.
A săvârÅŸit cineva pofta trupească mai înainte de Lege? Pedeapsa e una anumită, Pavel o spune: „Cei ce au păcătuit fără Lege, vor pieri fără Lege”.
A săvârÅŸit cineva aceasta după venirea Legii? Va avea o pedeapsă încă ÅŸi mai grea: „Aceia – zice Pavel – care au păcătuit sub Lege, vor fi judecaÅ£i după Lege”.
A săvârşit un preot aceasta? Din pricina stării lui, pedeapsa va fi încă şi mai grea.
In vreme ce celelalte fete (de făceau acest păcat) erau numai lepădate morţii, fetele de preoţi erau arse. Şi această orânduire a legiuitorului lasă să se înţeleagă, pe deasupra, ce pedeapsă îl aşteaptă pe preot de va fi săvârşit el însuşi păcatul acesta, căci dacă fiica unui preot din această pricină, trebuie a suferi o pedeapsă mai rea, cu cât mai mult preotul însuşi.
O femeie bogată ÅŸi una săracă au săvârÅŸit patima trupească? Åži aici este o deosebire. A păcătuit cineva după venirea lui Hristos? Dacă moare fără să fi aflat învăţătura, va fi pedepsit mai greu decât toÅ£i cei din timpurile de mai înainte. Păcatul a fost săvârÅŸit după baia botezului? Nimic nu poate uÅŸura greÅŸeala. Dacă acum, un preot a săvârÅŸit păcatul? Iată răul cel mai mare. VedeÅ£i, aÅŸadar, într-un acelaÅŸi păcat, câte deosebiri!…
O altă deose¬bire încă trebuie cunoscută. „Cel ce ÅŸtie voia Domnului ÅŸi n-o face, se cade să fie aspru pedepsit”.
Păcatul aduce, aÅŸadar, o pedeapsă mai mare, cu cât este săvârÅŸit având înaintea lui multe pilde. Pentru aceea este scris: „Nu v-aÅ£i pocăit, cu toate că aÅ£i văzut, cu toate grijile ce-am avut de voi…” De aici imputările aduse Ierusalimului: „De câte ori am voit să strâng pe copiii tăi, ÅŸi n-ai voit…”