Prolog – Filimon

din “Tâlcuiri la Epistola a doua către Timotei, Tit, Filimon”

Mai întâi, este necesar a vorbi despre subiectul acestei epistole şi după aceea despre celelalte pe care le căutăm. Deci, care este subiectul epistolei? Un bărbat oarecare, Filimon, dintre credincioşi şi dintre bărbaţii cei vrednici. Cum că era un om admirabil, aceasta se învederează de acolo că întreaga lui casă era compusă din credincioşi, şi încă din astrel de credincioşi că se numea Biserică. De aceea, scriindu-i, zicea: „Şi Bisericii din casa ta”, (vers. 2). Mărturiseşte apoi apostolul şi de o mare supunere din partea acestui bărbat, şi că inimile sfinţilor s-au odihnit într-însul. Şi chiar apostolul scriindu-i în epistolă îi porunceşte de a-i pregăti găzduire.

Mi se pare deci că la acest Filimon era mai mult un fel de conac sau locuinţă a tuturor sfinţilor, decât casă a sa. Acest bărbat minunat deci l-a avut ca slugă pe un oarecare Onisim, care, turând ceva de la stăpânul său, a fugit. Cum că într-adevăr ceva a fost furat, ascultă ce spune apostolul: „Iar de te-a păgubit cu ceva sau îţi este dator ceva… eu îti voi plăti”. (vers. 18, 19) Acest Onisim deci venind la Roma pe lângă Pavel şi găsindu-l pe el în închisoare, s-a bucurat de învăţătura lui şi acolo a şi fost botezat.

Cum că acolo s-a învrednicit de harul botezului, aceasta se învederează din cele ce spune: „Pe care l-am născut liind în lanţuri”, (vers. 10) siliţi a huli şi a zice că, de fapt, creştinismul a venit în lume ca să răstoarne totul, căci stăpânii îi eliberează pe robii lor, iar faptul acesta este o silnicie. Să mai spun şi altceva? Această epistolă ne mai învaţă de a nu ne fi ruşine de slugi, când sunt virtuoase. Căci, dacă Pavel, cel mai minunat dintre toţi oamenii, grăieşte atâtea pentru slugi, iar aici pentru acest Onisim, cu atât mai mult noi pentru slugile noastre.

Deci, atâtea fiind numirile pe care le scoatem din această epistolă — deşi nici n-am spus încă toate — oare o mai găseşte cineva de prisos şi că în zadar a rost trecută printre celelalte? Şi cum n-ar putea fi aceasta cea mai de pe urmă prostie? Să fim cu băgare de seamă, vă rog, la această epistolă scrisă de apostol, că, dacă atâtea am câştigat până acum, mai multe încă vom câştiga şi din ţesătura ( άπό τήζ ύφήζ = din ifosul, din urzirea) ei.