E o nebunie, o adevărată sminteală, să umpli lăzi întregi cu veşminte şi să te uiţi cu nepăsare la o fiinţă făcută după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu, goală, tremurând de frig, abia mai putând să se ţină pe picioare.
„Dar  sunt  o  prefăcătorie,  acest  tremur  şi  această slăbiciune…” Åži ce? Nu vă temeÅ£i că aceste vorbe vor aprinde fulgerul ÅŸi-l voi trimite din înaltul cerului asupra capetelor voastre? Dacă nenorocitul acesta se preface aÅŸa, o face de nevoie ÅŸi de mizerie, din pricina cruzimii voastre,  a  neomeniei  voastre,  care  aduc  asemenea prefăcătorii ÅŸi care nu se înclină deloc spre milostivire. Cine va fi atât de ticălos, atât de împietrit, dacă nevoia nu l-ar împinge, de a avea o purtare aÅŸa de ruÅŸinoasă, de a te lăsa  lovit  şi  batjocorit,  pentru  o  bucată  de  pâine?
Prefăcătoria cerşetorului este, într-un fel, un crainic care strigă peste tot locul neomenia voastră.
Rugăminţile lui, plângerea lui, cuvintele de îndurare, gemetele, lacrimile, lui de toată ziua, nu pot să-i aducă nici măcar hrana zilnică. Poate că pentru aceasta a închipuit el, şmecheria aceasta, a cărei greşeală şi necinste sunt mai mult ale voastre decât ale lui. El e îndreptăţit la milă, pentru că-i doborât atât de jos de nevoie, dar noi, noi merităm mii de pedepse, pentru că am adus pe cei lipsiţi la asemenea stare.
Dacă ar fi uÅŸor să ne înduioşăm, niciodată un sărac nu ar ajunge la o asemenea prefăcătorie… Sunt săraci cu puÅ£ină simÅ£ire ÅŸi nătângi, care nu vor să sufere de foame, care sunt gata a suferi orice, numai de foame nu. Adeseori s-au înfăţiÅŸat vouă cu miÅŸcări ÅŸi vorbe de rugare, dar n-au căpătat nimic. Lăsându-se, aÅŸadar, de rugări, se iau la întrecere, din vina voastră, cu ÅŸmecherii. Iar voi, în vremea aceasta sunteÅ£i acolo, de faţă, râzând ÅŸi admirând, vă faceÅ£i ceas de bucurie din nefericirea altuia, în vreme ce, firea omenească, aceea care-i ÅŸi a voastră, se necinsteÅŸte.
Ce-ar putea face mai mult un crud diavol?