Avem nevoie, în împrejurările vieţii, de un altul mai mic ca noi. Este o nevoie atât de neînlăturat, încât chiar cel mai bogat dintre oameni nu-i scutit de această dependenţă şi nu se poate lipsi de cel mai sărac.
După cum cei lipsiţi siliţi sunt să ajungă la mâna celor bogaţi, tot aşa cei bogaţi nevoie au de cei lipsiţi, încă şi mai mult.
Ca să dovedim aceasta, să presupunem, de vreÅ£i, două oraÅŸe, unul locuit numai de bogaÅ£i, celălalt, numai de săraci. Că în cel dintâi nu se află nici un sărac, iar în cel de-al doilea, nici un bogat. Poporul din fiecare să fie bine ales – ÅŸi să vedem care din ele îşi va putea ajunge sieÅŸi mai bine.
Iată: în oraÅŸul bogaÅ£ilor nu se va găsi zidar, tâmplar, cizmar, brutar, fierar, cultivator, ÅŸi nici un lucrător de orice fel. Ce bogătaÅŸ ar primi să aibă una din aceste îndeletniciri, atunci când chiar cei care se îndeletniciseră odinioară cu ele nu mai pot face o asemenea grea muncă, după ce s-au îmbogăţit!… Åži atunci, oraÅŸul cu bogaÅ£ii cum o va duce? VeÅ£i zice: BogaÅ£ii vor da bani celor săraci ca să cumpere de la ei produsul industriei lor. Dar atunci înseamnă că ei nu-ÅŸi ajung loruÅŸi, ÅŸi au nevoie de alÅ£ii. Dar cum îşi vor clădi case? Le vor cumpăra gata făcute? Asta nu se poate, însăşi firea lucrurilor se împotriveÅŸte la aceasta. Vor trebui, aÅŸadar, să cheme lucrători la ei, ceea ce făcând, vor călca în picioare legea pe care am statornicit-o, vă aduceÅ£i aminte, la început, când am spus că în oraÅŸul lor nici un sărac nu va locui.
Nevoia, fie că vrem, fie că nu, ne sileÅŸte să chemăm pe săraci în oraÅŸ. De unde se arată că, fără săraci, un oraÅŸ nu-ÅŸi poate ajunge sieÅŸi. OraÅŸul despre care vorbim, de n-ar vrea să-i primească, ar înceta de a mai fi un oraÅŸ ÅŸi ar pieri. El, aÅŸadar, nu-ÅŸi va ajunge sieÅŸi – trebuie să primească pe săraci la el acasă, ca pe unii care îl salvează.
Să vedem acum, dacă oraşul locuit de săraci, în lipsă de bogaţi, ar trece printr-o asemenea încurcătură. Deloc. Ca să clădeşti o casă, nu-i nevoie nici de aur, nici de argint, nici de mărgăritare, ci să ştii cum s-o faci şi să ai mâini şi nu cine ştie ce fel de mâini, ci mâini bătătorite, cu degetele întărite; mai ai nevoie de putere, de lemn şi de pietre. Ca să-ţi faci un veşmânt, aurul şi argintul de prisos sunt. Ceea ce trebuie sunt iarăşi mâini, pricepere, femei care să ţese. Iar pentru a munci, pentru a cultiva pământul, de bogaţi sau de săraci este nevoie? Vădit, de săraci. Dacă-i vorba de bătut fierul sau de altă îndeletnicire a mâinii, tot cei mici sunt totdeauna cei mai de trebuinţă. Unde se face simţită nevoia de cei bogaţi?