DIN EPISTOLELE SFÎNTULUI IOAN GURĂ DE AUR

Din Revista “Mitropolia Olteniei” 2/1989

PAGINI PATRISTICE

DIN EPISTOLELE
SFÎNTULUI IOAN GURĂ DE AUR

SCRISORI (X)

SCRISOAREA 184 (scrisă după cum se pare în 406),
CĂTRE GAUDENŢIE EPISCOPUL BRIXIEI

Nimic nu mi-a scăpat din faptele voastre ! Cunosc bine, ca şi cum aş fi fost de faţă, rîvna, privegherea, grija, munca şi ostenelile ce le-aţi avut pentru adevăr şi vă aduc multe mulţumiri. Mă mîngii nespus de mult aici, în pustietatea aceasta atît de mare în care locuiesc cînd aud aici de dragostea voastră caldă şi curată şi cînd aflu că şi acolo ea este încă în floare, că n-a veştejit-o nici mulţimea timpului şi nici lungimea căii. De aceea vă mulţumesc mult şi vă rog să continuaţi să aveţi aceeaşi rîvnă. Ştiţi pentru cîte Biserici duceţi lupta şi cît de mare este măreţia faptei.

Gîndindu-vă dar, la acestea, prea cinstitul şi prea evlaviosul meu Stăpîn, căutaţi să aveţi, rogu-vă, şi mai departe tot aceeaşi rîvnă. Şi aşa, ostenindu-vă puţin, vă veţi pregăti pentru aceste frumoase luple mai dinainte în ceruri nemuritoare premii.


SCRISOAREA 185 (scrisă, după cit se paxe, în anul 405)
CĂTRE DIACONIŢA PENTADIA

Lungă ţi-a fost tăcerea, deşi au venit aici mulţi din părţile tale ! Care să fie pricina ? Tulburările ? Departe de mine gîndul acesta ! N-aş putea-o spune ! Îţi cunosc sufletul tău mare şi destoinic ; ştiu că poate să călătorească pe timp de furtună ca pe vreme bună şi să fie liniştit în mijlocul valurilor. Ai arătat-o cu fapta şi au ajuns pînâ la capătul lumii veştile faptelor tale mari. Toţi te laudă că prin evlavia la îi deştepţi şi-i faci mai rîvnitori pe cei de la mari depărtări, deşi nu te mişti din locul în care locuieşti.

Care să fie deci pricina tăcerii ? Eu n-o pot spune. Te rog, dar, ca prin cel ce-ţi aduce această scrisoare să-mi dai ştiri despre sănătatea ta, de bunăstarea şi liniştea ta şi a întregii tale case, ca prin astfel de scrisori să mă mîngii şi eu, care mă aflu la atîta depărtare şi locuiesc într-o pustietate atit de cumplită.

SCRISOAREA 186 (scrisă din Cucuz în anul 404)
CĂTRE ALIPIE

Te-ai temut că te-aş fi mustrat pentru îndrăzneala de mi-ai fi scris tu întîi. Mă voi folosi de cuvintele tale. Departe de mine gîndul de a-ţi face un astfel de reproş , dimpotrivă te învinuiesc de trîndâvie, că ai întîrziat , şi te laud că mi-ai scris tu mai întîi. Şi ca dovadă, am să mă folosesc tot de cuvintele tale.

Spuneai că mai cu seamă atunci e semn de dragoste cînd vorbeşti unuia ce tace. Pentru ca să-ţi dispară teama îndrăznelii, de care te-ai temut fără temei, şi pentru ca după cum spui scrisul este semn de mai mare dragoste, de aceea trimite-mi roiuri de scrisori. Ştii, doar, ce simţăminte ţi-am purtat, şi-ţi port.

Da, am fost dus în locul acesta cumplit de pustiu şi locuiesc chiar la margine de lume, dar nu pot uita nicicînd dragostea ta curată şi fără viclenie. Dimpotrivă în fiecare zi le am in mintea mea şi-mi trec prin faţa minţii virtuţile sufletului tău. Aş fi voit să-ţi scriu mai des ; dar pentru că mie mi-e greu, că locuiesc într-un pustiu atît de mare, iar ţie ţi-e uşor, te rog să-mi scrii mai des despre sănătatea ta şi a întregii tale case. Aşa, am multă mîngiiere, deşi locuiesc în ţara străina.


SCRISOAREA 187 (scrisă între anii 404 – 407)
CĂTRE PROCOPIE

Puţin am stat împreuna, prea minunatul meu Stăpîn, dar am cunoscut bine dragostea ta curată, sufletul tău dezinteresat şi simţămintele tale sincere şi calde. De aceea, cu toate că sînt surghiunit la capăt de lume şi sînt în pustietatea cea mai mare, totuşi te port cu mine oriunde m-aş duce, te am lipit de suflet, îţi scriu de la atîta depărtare şi-ţi trimit datorita salutare. Te rog, dar, şi pe tine, de nu e greu şi cu povară, să-mi faci şi mie darul acesta, dîndu-mi veşti bune despre sănătatea ta. Aflu asta şi fără sa-mi scrii, întrebînd pe cei ce vin de-acolo, că ţin mult de tot să ştiu cum o duci cu sănătatea şi cum îţi merge , vreau, însă, să aflu asta şi din gura ta, din mîna ta, ca îndoită să-mi fie bucuria ; şi pentru că-ţi scriu şi pentru că primesc scrisori de la nobleţea ta. Fă-mi deci, darul acesta nespus de dulce şi binecuvîntat, care-mi face multă bucurie.


SCRISOAREA 188 (scrisă din Cucuz în anul 404)
CĂTRE MARCELIN

Am fost dus în cel mai pustiu loc din toate, în Cucuz ; dar cînd mă gîndesc la dragostea celor care mă iubesc, mă mîngîi nespus şi mă simt bogat în pustiul acesta.

Nu-i mică comoară să ai oameni care ştiu să te iubească sincer.

De aceea, chiar de nu sîntem alături cu trupul, sîntem legaţi cu sufletul, pentru ca sîntem strînşi uniţi cu legătura dragostei. De aceea îţi şi scriu de la atîta depărtare şi-ţi trimit datorita salutare. Că te-am înscris printre primii mei prieteni o ştii şi tu, prea minunatul meu Stăpin. Fă-mi şi tu mi darul acesta şi scrie-mi des, dîndu-mi veşti bune despre sănătatea ta, pentru ca, scriindu-ţi şi primind astfel de scrisori să am mîngîiere mare şi să mă bucur în pustietatea asta.

SCRISOAREA 189 (scrisă din Cucuz în anul 404)
CĂTRE ANTIOH

Cînd pot uita simţămintele tale dulci şi călduroase, dragostea ta curată şi sinceră, mintea slobodă şi înaltă a curajosului tău suflet ? De-aş fi dus în colţul cel mai îndepărtat din lume, te port cu mine pretutindeni, iubite prietene, pentru ca eşti, cu legea dragostei, legat puternic de mine. De aceea, cu toate că sînt surghiunit în cel mai pustiu loc din lume, în Cucuz, unde nu poţi găsi cu uşurinţă oameni să ducă scrisori, mi-am dat multă silinţă să caut unul şi am găsit pe acesta care-ţi aduce scrisoarea, ca sa salut pe minunăţia ta şi să trimit măreţiei tale datorita salutare.

Socot, pe temeiul celor ce-ai făcut pînă acum, că n-ai nevoie să-ţi amintesc spre a-mi scrie mai des, a-mi da ştiri bune despre sănătatea ta ; şi nici nu trebuie să mă îndoiesc. Că nu mică mi-i mîngîierea cînd primesc de la tine, care mă iubeşti atîta, scrisori în care-mi dai veşti despre sănătatea ta, iar prin scrisori împrospătezi necontenit dragostea, care mă face să mi te închipui alături de mine. Scrisorile dese, cînd vin de la prieteni sinceri, sînt în stare să te facă sa simţi bucuria prezenţei acelora ce-ţi scriu.


SCRISOAREA 190 (scrisă în anul 404)
CĂTRE VRISON

Ce înseamnă asta? Cînd eram acolo te străduiai să faci şi să spui mii şi mii, că tot oraşul, dar mai bine spus toată lumea, cunoaşte dragostea ce-mi arătai ; nu puteai s-o tăinuieşti cu tăcerea, ci o arătai pretutindeni, şi cu vorba şi cu fapta ; dar ca să-mi scrii n-ai vrut nici măcar o dată, cu toate că sînt tare însetat de scrisorile tale şi-ţi doresc scrisul tău. Nu ştii, oare, cîtă mîngîiere am, primind scrisori, odrasle ale unui suflet atît de curat şi al unei prietenii atît de calde ? Nu-ţi grăiesc aşa ca să te mustru — pentru că ştiu că fie de-mi scrii, fie de taci, păstrezi în floare dragostea ce-mi porţi — ci pentru că doresc mult scrisorile tale. Dar chiar de nu-mi scrii, nu încetez a întreba pe cei ce vin din părţile tale despre sănătatea ta şi de bunăstarea ta ; şi tare mă bucur cînd aud ceea ce doresc. Vreau, însă, să aflu asta şi din gura ta şi din dreapta ta. Deci, dacă nu-ţi cer un lucru greu şi împovărător, fă-mi acum darul acesta, foarte mare într-adevăr şi foarte plăcut, aducător mie de multă bucurie.

SCRISOAREA 191 (scrisă din Cucuz în anul 404)
CĂTRE DIACONIŢA ABRUCLA

Am primit, prea minunata şi prea venerabila mea Stăpînă, a doua scrisoare, pe care spui că mi-ai trimis-o înainte de a-ţi fi răspuns la cea dintîi. Şi iarăşi îţi spun ceea ce ţi-am spus : Nu numi îndrăzneală că-mi scrii tu mai întîi, nici nu socoti păcat o faptă, care merită cea mai mare laudă. Socotesc aceasta dovada unei dragoste calde si puternice, dovada sufletului tău sincer şi curat mai fierbinte decît flacăra. Ştiind, dar, acestea, îmbogăţeşte-mă des cu acest dar, care să-mi dea ştiri despre sănătatea ta ; trimite-mi roiuri de scrisori cu aceste veşti. Cînd sînt încredinţat că tu, care mă iubeşti, eşti sănătoasă, veselă şi liniştită, mă mîngîi nu puţin în acest pămînt străin şi simt mare uşurare, deşi locuiesc într-o pustietate groaznică.

Gîndindu-te, dar, ce sărbătoare-mi faci, nu purta pică acestei prea frumoase bucurii, ci de cîte ori ai prilejul şi putinţa, dă-mi necontenit ştiri bune despre sănătatea ta.

SCRISOAREA 192
CĂTRE ONISICRATIA (scrisă din Cucuz poate în anul 405)

Tare m-am întristat şi eu, cînd am auzit de moartea fericitei tale fete. Ştiind, însă, că ai minte de filozof şi voinţă tare, sînt încredinţat că eşti deasupra unor valori ca acestea. Ca să nu te întristezi, e cu neputinţă! Dar fă, te rog, asta cu măsură, cunoscînd vremelnicia lu-crurilor omeneşti, cunoscînd că aceste dureri sînt pe toţi oamenii, că moartea este o lege obştească a firii şi o hotărîre a lui Dumnezeu, Stăpînul nostru al tuturora. Moartea nu e moarte, ci plecare şi mutare de la cele mai rele la cele mai bune.

Gîndindu-ne, dar, la toate acestea, îndură cu curaj ce s-a întîmplat şi mulţumeşte bunului Dumnezeu. Da, lovitura este mai cumplită pentru că a venit curînd după alta proaspătă; dar şi cununa răbdării îţi va fi mai strălucitoare, răsplata mai mare, dacă înduri durerea dînd slavă şi mulţumită lui Dumnezeu.
Aşadar, ca să nu-mi fie mare nici durerea mea şi ca să aflu că ţi-au fost de folos scrisorile mele, nu întirzia a-mi scrie, dîndu-mi de veste că s-a risipit norul tristeţii tale şi că s-a curmat cea mai mare parte din durere. Dacă aflu asta, n-am sa contenesc a-ţi trimite roiuri de scrisori ; că nu ţin puţin la tine, de vreme ce m-am bucurat din parte-ţi totdeauna de preţuire, respect, dragoste curată şi sinceră. Amintindu-mi des de asta, îţi păstrez o prietenie caldă, deşi am fost dus la capăt de lume.

SCRISOAREA 193 (scrisă din Cucuz în anul 404)
CĂTRE PEANTIE

M-ai întraripat nespus, m-ai făcut să salt de bucurie, că, vestindu-mi necazurile tale, ai adăugat cuvintele pe care trebuie să le grăiască toţi cei în necazuri, spunînd : «Slavă lui Dumnezeu pentru toate!» Cuvintele acestea sînt o lovitură de moarte pentru diavol. Cuvintele acestea sînt temei de bucurie şi de linişte pentru cel ce le rosteşte cînd e în primejdie. Îndată ce le rosteşti ţi se risipeşte iute norul tristeţii. Nu înceta, dar, a rosti aceste cuvinte şi a învăţa şi pe alţii a le rosti. În acest chip, furtuna ce te-a lovit chiar de-ar ajunge mai puternică, se va potoli. În acest chip, şi cei prinşi de furtună vor avea mai mare răsplată, odată cu scăparea de necazuri. Cuvintele acestea au încununat pe Iov, ele l-au pus pe fugă pe diavol şi l-au făcut să plece ruşinat. Cuvintele acestea sînt nimicirea oricărei tulburări. Continuă a rosti aceste cuvinte în toate împrejurările vieţii !

În ce priveşte locui in care locuiesc să nu-şi facă nimeni nici o grijă. Da, satul Cucuz e in pustiu, dar am aici linişte, şi pentru că am stat necontenit în casă, am putut să mă vindec în mare măsură de boala căpătată pe drum. Iar dacă veţi voi să mă siliţi să-mi schimb iar locul, voi suferi cumplit, mai ales ca iarna bate la uşă. Dar nimeni să nu supere pe nimeni, nici să împovăreze pe cineva cu această pricină.

Tu, însă, scrie-mi des cum o duci cu sănătatea, cum îţi merg treburile ; scrie-mi de succesele şi bucuriile tale. Primind de la tine astfel de scrisori, am mare mîngîiere în pustietatea aceasta în care locuiesc.


SCRISOAREA 194 (scrisă din Cucuz în anul 404)
CĂTRE GHEMEL

Locuiesc într-un sat pustiu, în Cucuz, cel mai pustiu din toata lumea. Dar cu toate că am fost dus la capătul pămîntului, nu pot uita dragostea ta; locuiesc în pămînt străin şi în pustie, mai port urmele bolii şi sînt stăpînit de frica de tîlhari — că isaurienii n-au încetat de a ataca drumurile şi a umple totul de sînge dar te am necontenit în minte, reînnoind în mine bărbăţia ta, îndrăznirea şi simţămintele curate şi dulci. Cu aceste gînduri îmi desfătez gîndul. Scrie-mi des, prea minunate Stăpîne. Scrie-mi despre sănătatea ta, ţi-au folosit băile calde şi cum îţi merg acum treburile, pentru ca şi aici de departe să ştiu bine cum o duci, ca să nu mă simt mai prejos decît cei de lîngă tine. Ştii cît de mult ţin să am ştiri despre sănătatea ta ! Că te iubesc puternic şi sînt strîns legat de sufletul tău mare !
SCRISOAREA 195 (scrisă între anii 404-407)
CĂTRE CLAUDIAN

Ce înseamnă asta? Tu, prietenul meu cel fierbinte, cel nebun după mine, cel ce te-ai bucurat din parte-mi de atîta dragoste, cel ce ai fost necontenit unit cu mine, nu te-ai învrednicit să-mi scrii nici măcar o scrisoare în atîta amar de vreme, ci te-ai îndura să taci atîta de mult ? Care să fie, oare, pricina ? M-ai scos, oare, din sufletul tău după surghiunul meu şi ai încetat a mă iubi ? N-aş crede. Un suflet prietenos şi cald nu se poate schimba atîta! Nu te-ai îmbolnăvii oare, cumva ? Dar asta nu putea fi o piedică pentru a-mi scrie ! Aşadar, pentru că nu cunosc pricina, curmă tăcerea şi spune-mi şi pricina tăcerii ! Trimite-mi iute o scrisoare cu veşti bune despre sănătatea ta. Aşa, îmi vei face nespus de mare bucurie şi-mi vei uşura mult pustietatea asta, dacă primesc astfel de scrisori. Să nu te trîndăveşti. Dar dacă şi după sorisoarea asta continui să taci, nu te voi mai ierta, ci te voi învinui de cea mai mare nerecunoştinţa. Ştiu că pentru tine asta e cea mai amară pedeapsă.

SCRISOAREA 196 (scrisă din Cucuz în anul 404)
CĂTRE AETIE

Nu pot uita nicicînd dragostea ta caldă, curată, arzătoare, sinceră şi fără viclenie, ci te port necontenit în minte şi eşti lipit de cugetul meu. Voiam să te văd des , dar pentru ca deocamdată asta nu e cu putinţă, îmi împlinesc dorinţa cu scrisori, trimiţînd evlaviei tale datornica salutare şi rugîndu-te ca şi tu sa-mi scrii des. Da, locuiesc într-o pustietate mare, sînt stăpinit de frica de tîlhari, sînt bolnav, dar dacă primesc de la nobleţea ta scrisori cu veşti bune despre sănătatea ta, am multă mîngîiere şi în acest pămînt străin.

Ştiind, dar, ce dar mare îmi faci şi cîtă bucurie îmi aduci, nu purta pică unei plăceri atît de mari, ci grăbeşte-te de scrie-mi cît mai des. Multă bucurie voi culege de aici.

SCRISOAREA 197 (scrisă din Cucuz în anul 404)
CĂTRE STUDIE, PREFECTUL ORAŞULUI

Ştiu că eşti om înţelept şi că ştii să filozofezi şi că vei suporta cu linişte, înainte de scrisoarea mea, plecarea de pe lumea aceasta a fericitului frate al luminăţiei tale. Că n-am să numesc plecarea această moarte. Şi pentru că trebuie să fac şi eu ce stă în puterea mea, te rog, prea luminate Stăpîne, să te arăţi aşa cum eşti şi în această împrejurare ; nu ca să nu te întristezi — asta-i cu neputinţă, să nu-ţi pară rău după un astfel de frate, odată ce eşti om şi îmbrăcat cu trup — ci ca sa pui tristeţii măsură. Ştii că lucrurile omeneşti sînt vremelnice, că se aseamănă cu natura curgerilor de apă ! Ştii la fel că trebuie să-i fericim numai pe aceia care au terminat cu bune nădejdi viaţa de aici. Aceştia nu merg la moarte, ci de la întreceri la premii, de la lupte la cununi, de la o mare tulburare la un liman neînvălurat.

Gîndindu-ne, dar, la acestea, caută de te mîngîie. Sînt îndurerat şi eu nu puţin ; dar virtutea fratelui tău îmi uşurează mult durerea. Socot că virtutea lui ţi-o va uşura nespus şi pe a ta. De-ar fi fost un om rău, cel ce a plecat, un om plin de păcate, ar fi trebuit să-l plîngi şi să-l jeleşti; dar pentru că a trăit aşa cum ştie tot oraşul, pentru că a fost bun la inimă şi cinstit, pentru că a preţuit dreptatea şi a grăit totdeauna cu îndrăznirea cuvenită, pentru că a fost slobod şi curajos, pentru că a socotit pe cele din lume o nimica şi a fost străin de grijile lumeşti, pentru toate acestea trebuie să te bucuri şi odată cu el trebuie felicitată şi luminăţia ta, că ai trimis mai dinainte un astfel de frate, care a pus într-o visterie nefurată bunătăţile, pe care le avea cînd a plecat.

Să nu gîndeşti, dar, prea minunatul meu Stăpîn, ceva nevrednic de firea ta, zdrobit fiind de jale, ci arată-te aşa cum îţi este firea şi în împrejurarea asta. Şi vesteşte-mă, te rog, că ai avut un cîştig de pe urma scrisorii mele, ca şi eu, care locuiesc la atîta depărtare, să mă pot lăuda că am putut, cu o simplă scrisoare, să-ţi tai mult din tristeţea aceasta.

SCRISOAREA 198 (scrisă din Cucuz în anul 404)
CĂTRE ISIHIE

Ce înseamnă asta ? Aşa mă iubeşti de tare — nu mi-i tăinuită asta că nu-i cu putinţă să rămînă tăinuita celui iubit dragostea celui ce iubeşte — că nu m-ai învrednicit cu nici o scrisoare, ci ai suferit să-ţi acoperi cu tăcere dragostea? Care să fie pricina? Eu n-o pot spune. E de datoria ta ca, după ce curmi tăcerea, să-mi spui şi pricina tăcerii. De aceea m-am grăbit să-ţi scriu eu mai întîi, ca să nu mai ai ce spune. Scrie-mi des, prea venerate şi prea nobile Stăpîne ! Împlineşte-mi dorinţa mea. Subjugat de numele tău bun şi legat de nobleţea sufletului tău, nici eu n-aş fi putut tăcea mai mult, nici n-aş suferi ca tu să taci, ci, dacă tu nu-mi trimiţi scrisori dese şi multe, îţi voi trimite eu mii de scrisori, ca prin mulţimea lor să uneltesc bucuria prezenţei tale.


SCRISOAREA 199 (scrisă din Cucuz în anul 404)
CĂTRE PREOTUL DANIIL

Binecuvîntat fie Dumnezeu, Care dă cu mult mai multă mîngîiere decît necazuri, iar ţie ţi-a dat atîta răbdare ca să înduri cu multă bucurie supărările ce-au venit peste tine. Asta mai cu seamă îţi îndoieşte răsplata! Că ai suferit necazurile şi le-ai suferit cu bucurie. Asta imi dă şi mie multă mîngîiere, cînd aud de bărbăţia ta, de îndrăznirea ta, de voinţa ta neînduplecată, de tăria ta, de răbdarea ta, de stăruinţa ta şi de zelul tău mai fierbinte decît focul. De aceea şi eu, deşi locuiesc într-o pustietate, deşi sînt stăpînit de frica de tîlhari şi deşi iarna se prelungeşte, nu simt toate aceste necazuri datorită măreţiei bunului tău nume, ci dimpotrivă salt, mă bucur şi sînt mândru de răbdarea ta cea multă. Dar ca să mă bucur necontenit cu astfel de ştiri, scrie-mi necontenit şi cît de des, dîndu-mi bune veşti şi despre aceleaşi lucruri şi despre sănătatea ta. Cu asta îmi vei face foarte mare bucurie şi plăcere.

SCRISOAREA 200 (scrisă din Cucuz în anul 404)
CĂTRE CALISTRAT, EPISCOPUL ISAURIEI

Doream să te văd venind aici, ca să mă bucur de vederea feţei tale şi să mă desfătez de dragostea ta caldă şi curată ; dar pentru că aceasta deocamdată nu e cu putinţă şi din pricina vremii anului şi din pricina lungimii drumului, îţi trimit datorita salutare prin scrisoa-rea aceasta şi-ţi aduc mulţumiri că mi-ai scris tu mai întîi. E semn de prietenie caldă şi curată. Nu numai că n-ai făcut ceva nepotrivit, ci dimpotrivă ceva cu totul potrivit ţie. Fă-mi mereu darul acesta şi dă-mi mai des ştiri despre sănătatea ta. De ţi-ar fi cu putinţă să te re-pezi pînă la mine, mi-ai face cel mai mare dar şi m-ai umple de multa bucurie.

Gîndindu-te, dar, ca şi eu doresc sa te vad şi că lucrul nu e tare greu, nu mă lipsi de întîlnirea cu tine, cînd vremea va fi potrivită pentru călătorie. Dar pînă se va întîmpla aceasta, umpie, rogu-te, prin desimea scrisorilor, bucuria prezenţei tale.

SCRISOAREA 201 (scrisă între anii 404-407)
CĂTRE HERCULIE

Nu te osteni căutînd să te aperi că ai tăcut îndelungată vreme prea minunate şi prea luminate Stăpîne, scuzîndu-te că sînt rari aducătorii de scrisori. Că părerea mea despre dragostea ta e neschimbata fie de-mi scrii, fie de taci. Ai arătat-o atît de lămurit prin fapte, că ştie tot oraşul cît de tare şi de fierbinte mă iubeşti. Dar, cu toate că gîndesc aşa, totuşi doresc mult de tot să primesc de la tine necontenit scrisori care să-mi aducă veşti despre sănătatea ta. Şi precum însuţi spuneai că îţi aduc foarte mare uşurare veştile despre sănătatea mea — da, cînd ştii să iubeşti frumos, ştii ce mare însemnătate are lucrul acesta pentru un bărbat care ştie să iubească — tot aşa ţin şi eu să am de ia tine asemenea veşti. Fă-mi, dar, darul acesta, pentru ca, şi în pustietatea în care locuiesc, să am şi prin asta multă mîngîiere.

SCRISOAREA 202
CĂTRE EPISCOPUL CHIRIAC

Mai pot îndura oare, acestea ? Le mai pot suporta ? Crezi că ţi-a mai rămas vreo umbră de apărare ? Sînt atît de întristat, că a trecut atîta vreme, că mă zbat în mari necazuri, tulburări şi frămîntări şi tu n-ai vrut să-mi scrii măcar o dată ! Eu ţi-am scris o dată, de două ori şi de mai multe ori, iar tu taci de atîta vreme şi socoteşti că mic îţi e păcatul ? Atît de nerecunoscător ai ajuns ? Sînt complet nedumerit. Nu pot găsi pricina tăcerii, cînd mă gîndesc la dragostea ta caldă şi curată pe care mi-ai arătat-o totdeauna. Nu o pot pune pe seama trîndăviei ; îţi cunosc sufletul tău grijuliu. Nici pe seama fricii ; iţi cunosc curajul. Nici pe seama lenei , ştiu cît eşti de harnic şi de silitor. Nici pe seama bolii ; cu toate că nici boala nu-i în stare să îţi pună piedici. Aflu, însă de la cei ce vin din părţile tale, că eşti sănă-tos şi o duci bine. Care este, dar, pricina, eu n-o pot spune ! Găsesc numai o pricină şi de asta sufăr şi sînt îndurerat. Fă dar, totul, ca să mă scapi şi de tristeţe şi de nedumerire. Iar dacă şi după scrisoarea asta n-ai să vrei să-mi scrii cu toată graba, ai să mă superi atît de mult, că va trebui să te osteneşti mult de tot, ca să-mi tămăduieşti tristeţea.

SCRISOAREA (scrisă din Cucuz în anul 404)
CĂTRE PREOTUL SALUSTIU

Tare m-am întristat cînd am auzit că şi ţie şi preotului Teofil vi s-a împuţinat rîvna. Am aflat că unul din voi a ţinut şapte omilii pînă în luna octombrie, iar celălalt nici una. Lucrul acesta mi-i mai cumplit decît pustietatea de aici. Vreţi, dar, să-mi daţi de ştire dacă asta e o minciună ? Iar dacă e adevărat, îndreptaţi-vă ! Îndemnaţi-vă unul pe altul! M-aţi întristat destul de mult, cu toate că vă iubesc peste măsură. Dar lucru mai cumplit este că aţi atras asupra voastră osînda mare de la Dumnezeu, pentru că aţi trăit în atîta trîndăvie şi în atîta lene, pentru că n-aţi făcut tot ce puteaţi face. Ce iertare mai puteţi avea cînd alţii sînt prigoniţi, surghiuniţi, alungaţi, iar voi nici prin prezenţa voastră, nici prin învăţătura voastră nu faceţi ceva pentru credincioşii cuprinşi de furtună ?

SCRISOAREA 204 (scrisă din Cucuz în anul 404)
CĂTRE PEANIE

Cînd te gîndeşti, Stăpîne prea minunate şi mai dulce pentru mine decît mierea, că ţi-e grea şi dureroasă despărţirea de mine, du-te cu mintea la lucrul mare pe care îl săvârşeşti, că duci spre fapte mari un întreg oraş, dar mai bine spus, prin oraşul acela întreaga lume, şi saltă şi te bucură.

În afară de mult folos, ai şi plăcere! Dacă cei care adună bani, care pier şi pierd pe cei ce îi adună, sînt atît de bucuroşi că nu simt nici o durere stînd despărţiţi vreme îndelungată de case, de soţie, de copii şi de toţi cunoscuţii, ce cuvînt ar putea înfăţişa plăcerea pe care ţi-o dau atîtea comori şi atîtea bogăţii pe care le strîng în fiecare zi, numai arâtîndu-te ? Nu spun asta ca să te linguşesc – cei ce mă aud ştiu că grăiesc la fel şi în absenţa ta – ci pentru că mă bucur foarte, pentru că sînt vesel şi înaripat de bucurie. Da, e de ajuns numai să te arăţi, ca să îndrepţi pe mulţi, să-i sprijini, să-i încurajezi, să-i întăreşti.

Cunosc pe eroul meu, ştiu faptele tale bune, zelul tău, privegherile tale, drumurile, ostenelile sufletului tău, îndrăznirea şi slobozenia cu care te-ai împotrivit, cu măsura, cuvenită, şi episcopilor, cînd împrejurările au cerut-o. Te-am admirat pentru acele fapte, dar te admir cu mult mai mult acum, cînd fără să ai pe cineva alături de tine, cînd unii au fugit, alţii au fost alungaţi, iar alţii s-au ascuns, tu singur ai rămas pe cîmpul de bătălie, împodobind primele rînduri ale luptei ; n-ai lăsat să dezerteze nimeni, ba dimpotrivă chiar şi pe cei din tabăra potrivnică îi aduceai în fiecare zi în tabăra ta. Şi nu numai pentru asta te admir, ci şi pentru că porţi grija întregii lumi, deşi nu te mişti din locul în care te găseşti.

Te îngrijeşti de cei din Palestina, din Fenicia şi mai cu seamă de cei din Cilicia. Palestinienii şi Fenicienii, după cum ştiu bine, n-au primit pe cel trimis de duşmanii noştri, nici nu l-au învrednicit cu răspuns ; episcopul Eghinei însă, şi al Tarsului, după cîte am aflat, au trecut de partea lor; episcopul Castavalei a spus unuia din prietenii noştri ca cei din Constantinopol l-au silit să se alăture nelegiuirii lor, dar că pînă acum a rezistat. Ai nevoie, dar, de multă grijă, de multă veghe ; şi, ca să îndrepţi lucrurile în aceste părţi, scrie nepotului tău, stăpînul meu, domnului episcop Teodor. Cele făcute de Feretrie sînt dureroase şi cu totul triste; dar pentru că preoţii lui, după cum spui, nu au nici o legătură cu duşmanii noştri şi nici nu au vreo părtăşie cu ei, ci, după cum spun ei, sînt încă de partea noastră, totuşi nu le comunica nimic din cele ce-ţi scriu pentru că cele ce mi-a făcut mie Feretrie nu au iertare. Tot clerul lui, a fost alături de mine cu toată hotărîrea , plîngea, lăcrăma, jelea. Dar ca să nu-i facem pe aceşti oameni să fugă şi să ajungă în rai, cînd afli ceva de la căpeteniile de oşti, ţine ştirile acestea pentru tine, iar cu ei poartă-te cu multă blîndeţe. Ştiu că eşti om cu judecată. Şi spune prefectului, ca şi eu am auzit că s-a întristat tare de cele întîmplate şi că era gata să sufere orice pentru îndreptarea relelor săvîrşite.
Trupul mi-i deplin sănătos si am lepădat urmele bolii. Cînd mă gîndesc că şi boala mea iţi era o grijă, află că mare temei pentru sănătatea mea este şi aceea ca am un prieten care mă iubeşte atîta de mult. Dumnezeu să-ţi răsplătească şi în veacul de acum şi în cei ce va să fie pentru o rîvnă ca aceasia, pentru dragostea, zelul şi privegherea ta ! Dumnezeu să te apere, sa te întărească, să te păzească şi să te învrednicească de-bunătăţile pe care graiul a le rosti nu poate.

Să-mi ajute Dumnezeu şi mie să-ţi văd curînd dorita faţă, să mă desfătez de sufletul tău dulce şi să sărbătoresc această prea frumoasă sărbătoare. Ştii, doar, că pentru mine e praznic şi sărbătoare să fiu învrednicit de a avea lîngă mine fiinţa ta dulce şi plină de multe bunătăţi şi a mă desfăta iarăşi de ea.

SCRISOAREA 205 (scrisă din Cucuz în anul 404)
CĂTRE ANATOLIE, CĂPETENIA OŞTILOR

Tîrziu şi scurt îţi scriu , dar mai bine spus, tîrziu, faţă de nobleţea ta ; dar nu trîndăvia a pricinuit tăcerea, ci boala mea îndelungată. Că sînt legat de tine necontenit prin dragoste ; îţi cunosc dragostea ta curată, sufletul tău slobod, sincer şi fără viclenie. Nu încetez a vorbi tuturor de simţămintele de care m-am bucurat din partea ta nu numai cînd eram de faţă, ci şi cînd lipseam. Nu mi-i tăinuit cîte te-ai străduit să faci şi să grăieşti pentru mine după plecarea mea. Dumnezeu să-ţi plătească pentru o strădanie ca aceasta şi aici şi în veacul care va să vină. Dar ca să am mai multă bucurie nu numai scriindu-ţi, ci şi primind scrisori de la tine, scrie-mi, te rog, dîndu-mi veşti bune despre sănătatea ta, ca să am multă mîngîiere şi în pustietatea aceasta în care locuiesc. De voi primi de la tine scrisoare cu veşti despre sănătatea ta şi a tuturor celor ai tăi, îmi vei uşura mult şederea în pămînt străin.

SCRISOAREA 206 (scrisă din Cucuz, în anul 404)
CĂTRE DIACONUL TEODUL

Deşi furtuna din Biserici e cumplită şi se înteţeşte din ce în ce mai mult, iar cei ce vor să pîngărească Bisericile din Goţia îşi dau multă sîrguinţă alergînd din toate părţile ; totuşi voi cei de acolo nu încetaţi a face tot ce vă stă în putinţă. Chiar dacă n-aţi reuşi ceva, ceea ce eu nu cred, totuşi aveţi de la bunul Dumnezeu răsplată desăvîrşită pentru voinţa şi gîndurile voastre. Nu te descuraja dar ! Străduieşte-te, fii cu luare aminte, luptă, fie tu, fie prin alţii, atît cît vă stă în putere, ca să nu se facă acolo tulburări şi zarve. Dar înainte de toate, rugaţi-vă ! Nu încetaţi a vă ruga stăruitor bunului Dumnezeu şi cu rîvna cuvenită, ca să pună capăt relelor care stăpînesc acum şi să dea Bisericii multă şi adîncă pace. Deocamdată atît , şi, aşa cum v-am scris mai înainte, faceţi totul, ca să amîne cît de cît lucrurile. Scrie-mi des, atîta vreme cît eşti în acele locuri.

SCRISOAREA 207 (scrisă din Cucuz, în anul 404)
CĂTRE MONAHII GOŢI, CEI DIN PROMOTU

Chiar înainte de a primi scrisorile voastre, am cunoscut cîte necazuri, cîte uneltiri, cîte încercări şi cîte duşmănii aţi suferit. Şi pentru aceasta mai cu seamă vă fericesc, gîndindu-mă la cununile, premiile şi răsplătite ce le veţi primi. După cum cei care vă duşmănesc şi vă supără aduc asupra lor osîndă grea şi atrag asupra capetelor lor focul gheenei, tot aşa şi voi, care aţi suferit acestea, vă veţi bucura de multă plată, de multă răsplătire. Asta să nu vă tulbure, să nu vă răvăşească sufletul ! Dimpotrivă, bucuraţi-vă, săltaţi, gîndindu-vă la cu-vintele apostolice, care spun : «Acum mă bucur în suferinţele mele» (Col. 1, 24) şi iarăşi : «Nu numai, dar ne şi lăudăm cu necazurile, ştiind că necazul, lucrează răbdare, iar răbdarea încercare»( Rom. 5, 3-4). Ajungînd, dar, mai încercaţi şi mai bogaţi cu bogăţia cea din ceruri, bucuraţi-vă şi mai mult, de-ar fi să suferiţi mai mult decît atît. «Că nu sînt vrednice suferinţele din vremea de acum cu slava viitoare ce ni se va descoperi» (Rom. 8, 18)

Nu-mi sînt tăinuite răbdarea, curajul, stăruinţa şi simţămintele voastre curate şi calde, hotărîrea voastră neclintită, neînfricată şi statornică. De aceea şi eu vă mulţumesc mult, şi sînt legat strîns de sufletele voastre, iar lungimea căii nu micşorează dragostea ce v-o port.

Vă mulţumesc şi pentru rîvna pe care aţi arătat-o ca să nu se întîmple vreo tulburare în Biserica Goţilor, ci aţi tot amînat lucrurile. Nu numai că nu vă ţin de rău că n-aţi trimis pe cineva, ci chiar vă laud şi vă felicit. Mai important decît orice este ca voi toţi să vă ocupaţi cu amînarea tulburărilor din Biserică. Nu încetaţi, dar de a face tot ce vă stă în putinţă, şi voi şi prin alţii, ca lucrurile să se amine. Fie de reuşiţi ceva, fie de nu, plata gîndului şi strădaniei voastre este desâvîrşită.

SCRISOAREA 208 (scrisă între anii 404 si 407)
CĂTRE PREOTUL ACACHIE

Un om care mă iubeşte aşa de călduros, un om cu simţăminte aşa de frumoase faţă de mine, nu mi-a trimis nici o scrisoare, deşi eu i-am scris o dată şi de două ori ! Tu, însă, nici n-ai luat aminte. Gîndindu-te, dar, ce dar mare îmi faci, scrie-mi, rogu-te, cît mai iute, dîndu-mi ştiri despre sănătatea ta. Mă mîngîi mult cînd am dese ştiri despre sănătatea celor care mă iubesc.

SCRISOAREA 209 (scrisă între anii 404 şi 405)
CĂTRE SALVION

Ştiu bine că mă iubeşti, fie de-mi scrii, fie dacă taci. Că un om care mă iubeşte atît de mult nu poate rămîne tăinuit, că dragostea ce-mi porţi e pe buzele tuturor şi mulţi din cei care vin aici îmi aduc ştiri despre dragostea ta caldă şi curată. Doream, să primesc de la tine scrisori dese cu veşti despre sănătatea ta, a soţiei, tale şi a întregii tale case. Ştii cît de mult ţin la asta.

Cunoscînd, dar, aceasta, mult preţuitul meu Stăpîn, chiar dacă e greu ceea ce-ţi cer şi din pricina iernii şi din pricină că rari sînt cei care vin prin aceste locuri, totuşi, cînd ai prilejul, nu pregeta a-mi scrie, dîndu-mi ştirile cerute. Sănătatea ta şi liniştea mea le socot bogăţie, bucurie, multă plăcere. Nu mă lipsi, dar, de o plăcere atît de mare, ci dăruieşte celor care te iubesc puternic mîngîerea unor scrisori ca acestea, care-mi aduc multă uşurare.

SCRISOAREA 210 (scrisă din Cucuz, în anul 404)
CĂTRE TEODOR

M-am minunat că am aflat de la alţii despre trîndăvia preotului Salustie. Am aflat că pînă în luna octombrie abia a ţinut cinci omilii şi că el şi preotul Teofil nici nu s-au mai dus la biserică, unul de lene, altul de teamă. Lui Teofil i-am scris şi l-am mustrat,- cît despre Salustie îţi scriu ţie pentru că ştiu că îl iubeşti mult. Şi lucrul acesta mă bucură şi mă veseleşte, dar mă şi doare inima de tine că nu mi-ai făcut cunoscut acestea şi că ar fi trebuit să-l îndrepţi. N-ai făcut, însă, nici una, nici alta. Acum, dar, te rog, fă-mi acest nespus de mare dar şi mie şi ţie ; zguduie-l puternic, nu-l lăsa să doarmă şi să trîndăvească. Dacă nu arată bărbăţia cuvenită acum cînd lucrurile sînt cuprinse de furtună şi de tulburare, cînd vom avea nevoie de el ? Cînd e linişte şi pace ? Te rog, dar, fă tot ce-ţi stă ţie cu cuviinţă şi trezeşte-l şi pe el şi pe toţi spre rîvnă şi spre ajutorul poporului înviforat, lucru pe care ştiu că-l faci de la sineţi şi de capul tău, înainte de a-ţi scrie eu,

SCRISOAREA 211 (scrisă din Cucuz, în anul 404)
CĂTRE PREOTUL TIMOTEI

Nu de mult ţi-am scris şi ţie şi prea cinstitului tribun, domnului Marcian ; dar nici tu nu mi-ai scris şi nici n-ai făcut pe acela ca să primesc de la el vreo scrisoare. Eu, însă, potrivit firii mele, nu încetez a mă gîndi la voi şi de a vă scrie, ori de cîte ori am putinţa. Lucrul acesta îl fac şi acum, mulţumindu-vă de mii de ori pentru rîvna pe care aţi arătat-o şi pentru primejdiile pe care le-aţi suferit. Vă fericesc! Nu mici cununi v-aţi cîştigat cu asta ! Aţi suferit puţina vreme necazuri, dar v-aţi pregătit răsplăţi veşnice în ceruri, cu mult mai mari decît sudorile acestea. «Că nu sînt vrednice suferinţele vremii de acum de slava viitoare ce ni se va descoperi» (Rom. 8, 18).

SCRISOAREA 212 (scrisă din Cucuz, în anul 404)
CĂTRE PREOTUL TEOFIL

Tare m-am supărat cînd am auzit că şi tu şi preotul Salustie vă duceţi rar la biserică. Nu puţin m-a durut lucrul acesta. Dacă e o minciună, grăbiţi-vă, vă rog, de-mi scrieţi că aţi fost calomniaţi ; dacă e adevărat, îndreptaţi o trîndăvie ca aceasta. După cum nespus de mare vă e răsplata de arătaţi cuvenita bărbăţie, mai cu seamă în vremea de acum, tot aşa nu mică vă va fi osînda, dacă vă trîndaviţi, dacă pregetaţi şi nu faceţi tot ce stă în putinţa voastră. Ştiţi ce a păţit cel care şi-a îngropat talantul n-a lost învinuit pentru vreo altă pricină, ci a fost osîndit şi pedepsit numai pentru ca l-a îngropat(Matei 25; 18, 24-30). Străduiţi-vă, dar, să mă sloboziţi cît mai iute de grija aceasta. După cum simt mare mîngîiere şi uşurare cînd aud că întăriţi cu rîvnă poporul înviforat, tot aşa, cînd aflu că unii se trîndăvesc, sufăr nu puţin pentru cei ce se trîndăvesc. Harul lui Dumnezeu, după cum prin fapte voi inşivă ştiţi, întăreşte în fiecare zi minunata lui turmă ; dar cei care din pricina trîndăviei nu-şi fac datoria, adună asupra lor nu mică osîndă pentru trîndăvia lor.

SCRISOAREA 213 (Scrisă din Cucuz, în anul 404)
CĂTRE PREOTUL FILIP

M-am minunat că în atîta scurgere de vreme nu mi-ai scris nici o scrisoare. Dragostea ce-mi porţi ai arătat-o chiar în absenţa mea, dar scrisoare nu mi-ai trimis. Acum nu pregeta a-mi scrie, dîndu-mi ştiri despre sănătatea ta. Eu, chiar de nu mi-ai scris, m-am interesat de tine şi am aflat că ai fost dat afară din şcoală, pentru că ai arătat îndrăznirea cuvenită. Aceasta îţi aduce răsplată, aceasta e neguţătorie cerească, cunună neveştejita, mulţime de premii.

Gîndindu-te, dar, la toate acestea, îndură cu curaj necazurile venite spre tine. Dumnezeu e în stare să pună capăt şi acestor încercări, să facă foarte degrabă linişte, iar răbdării tale să-i dea multă răsplată şi în veacul care va să fie.

SCRISOAREA 214 (Scrisă Intre anii 404 şi 407)
CĂTRE PREOTUL SEBASTIAN

Da, sînt despărţit cu trupul de tine, dar sînt de tine prin dragoste legat şi oriunde aş fi, port în amintirea mea iubirea ta, chiar de-aş fi dus la capătul pămîntului. Că ai şi tu neştearsă în minte amintirea mea, socot eu că nu trebuie s-o pun la îndoială. Ştiu cît de curate îţi sînt simţămintele ce-mi porţi, ştiu cît de puternică e dragostea ta şi cît de neschimbătoare voia. De aceea te şi rog să-mi scrii des, dîndu-mi veşti bune despre sănătatea ta. Ţin tare mult la aceste ştiri. Nişte scrisori ca acestea îmi fac nespus de bine în pustietatea asta, în care mă găsesc.

SCRISOAREA 215 (scrisă între anii 404 şi 407)
CÂTRE PREOTUL PELAGHIE

Cunosc bunătatea ta, blîndeţea, cinstea, dragostea ta dulce şi caldă, cunosc şi simţămintele curate ce le ai pentru mine. De aceea, cu multă tragere de inimă îţi trimit salutări şi-ţi fac cunoscut că te port în minte oriunde aş fi. Te rog, dar, pentru ca să am şi altă bucurie, nu numai de a-ţi scrie, ci şi de a avea veşti despre sănătatea ta, dă-mi des aceste ştiri. Primind de la tine astfel de scrisori, iubitul meu, am mare bucurie, chiar de-aş fi dus într-o pustie mai cumplită ca aceasta.

SCRISOAREA 216 (scrisă din Cucuz, în anul 404)
CĂTRE MUSONIE

Ţi-am scris nu de mult, prea cinstite şi prea evlavioase Stăpîne şi fac acelaşi lucru iarăşi şi acum, deşi tu nu mi-ai scris nici măcar o dată. Totuşi n-am să încetez a-ţi scrie şi a face ce mi se cuvine. Voiam chiar mai des să-ţi scriu , dar locuiesc într-un loc cu totul pustiu ; de asta nici nu pot veni mulţi pînă la noi. Dar cînd am putinţa şi găsesc purtători de scrisori, îţi trimit datorita salutare. Cunosc dragostea ta sinceră, simţămintele tale calde, voinţa ta neschimbătoare, felul tau slobod şi nefăţarnic. De aceea te şi port necontenit în minte ; oriunde aş fi nu te pot uita. Dar ca să mă bucur nu numai scriindu-ţi, ci şi primind scrisori cu veşti despre sănătatea ta trimite-mi des astfel de scrisori. Aşa, deşi sînt departe, cu nişte scrisori ca acestea mă mîngii mult, cînd aud că voi, care mă iubiţi puternic şi cu căldură, o duceţi bine şi sînteţi liniştiţi.

SCRISOAREA 217 (scrisă din Cucuz, în anul 404 sau 405)
CĂTRE VALENTIN

Cunosc sufletul tău darnic, dragostea caldă, pe care o ai pentru ajutorarea săracilor şi dorinţa ce o ai totdeauna pentru fapta asta minunată, că dai săracilor şi o faci şi cu plăcere ; de aceea îţi stă în faţă o îndoită cunună pentru iubirea ta de oameni; şi pentru belşugul datului şi pentru voinţa din care porneşte belşugul acesta. Şi pentru că m-a înştiinţat prea cinstitul preot Dometian, care are în grijă văduvele şi călugăriţele de acolo, că aproape pier de foame, alerg la mîinile tale ca la un liman, să pui capăt primejdiei foametei. Te rog dar, te rog mult, cheamă-l pe preot şi ajută-le, rogu-te, cu ce este cu putinţă. Milostenia făcută acum are cu mult mai multă răsplată decît milostenia făcută în alt timp, cu cît sînt în mai cumplită furtună şi tulburare cei care au nevoie de ajutor şi n-au mijloacele lor obişnuite de trai.

Gîndindu-te, dar, şi la cîştiqul faptei şi la adaosul dat de împrejurarea asta, fă, rogu-te, tot ce-ţi stă în putinţă. Nu-i nevoie să spun mai mult, cînd scriu unui om milostiv şi bun la inimă. Ştii, doar, că-mi eşti dator, dar pentru cei înfometaţi îţi iert datoria. Scrie-mi, te rog, că mi-ai împlinit cererea şi dă-mi veşti bune despre sănătatea ta şi a binecuvântatei tale case.

SCRISOAREA 218 (scrisă din Cucuz, în anul 404)
CĂTRE PREOTUL EFTIMIE

Să nu fiţi întristaţi deloc că aţi fost daţi afară din şcoală, ci, gîndindu-vă la răsplata mare ce aţi primit-o de aici şi că vi se vor înmulţi cununile, bucuraţi-vă şi vă veseliţi de aceste suferinţe şi duşmănii. Acestea vă aduna multă avere în ceruri, vă face mai străluciţi şi vă măreşte premiile. Că «strîmtă şi anevoioasă este calea care duce la viaţă» (Matei 7, 14).

Nu pregeta, însă, a-mi scrie des despre sănătatea ta. Ştii că dragostea mă leagă de tine şi că oriunde sînt te port in suflet, pentru ca ţi-s prieten apropiat, dar acum cu mult mai călduros cu cît prin suferinţe ai ajuns şi mai strălucit.

Traducere de Pr. D. FECIORU