Nu-i nici o vinovăţie să mănânci. Domnul fie slăvit!… Ceea ce strică este pofta nesăţioasă, îmbuibarea peste ceea ce trebuie, umflarea stomacului până la refuz. Tot aÅŸa cu vinul. A-l folosi cu măsură, nu-i nici o greÅŸeală. GreÅŸeala e  a  te da  beÅ£iei  şi  a  fi  necumpătat,  a-Å£i perverti   folosinÅ£a  minÅ£ii.   Dacă  slăbiciunea  voastră trupească nu vă îngăduie să treceÅ£i ziua fără să mâncaÅ£i, nici un ins înÅ£elept nu v-ar putea Å£ine de rău.
Stăpânul nostru e blând şi cu omenie, nu ne cere de nimic peste puterile noastre. Dacă ne cere să ne înfrânăm de la mâncare şi să postim, aceasta nu-i fără un temei şi nu aşa, numai ca să stăm fără să mâncăm, ci pentru că dezlipindu-ne de lucrurile acestei lumi, să ne încredinţăm celor ale sufletului în toată vremea care ne stă la îndemână.
Dacă am duce viaÅ£a într-un duh cumpătat, dacă toată vremea noastră slobodă ar fi hărăzită lucrurilor duhovniceÅŸti, dacă ne-om atinge de hrană numai pentru a ne îndestula nevoile ÅŸi vom folosi întreaga noastră viaţă în lucrări bune, n-am avea ce face cu ajutorul pe care ni l-ar da postul. Dar firea omenească trândavă fiind, atrasă mai ales spre moleÅŸeală ÅŸi bucurie, stăpânul nostru, cel plin de bunătate, ca un duios părinte, a închipuit pentru noi leacul postului, ca să smulgă moliciunea din inimile noastre ÅŸi să ne facă să ne strămutăm grija de la lucrările lumii acesteia la cele duhovniceÅŸti…