CUVÎNTUL 8 la Facere

Din Revista „Glasul Bisericii”, 1/1986

DIN SCRIERILE SFINŢILOR PĂRINŢI

SFÎNTUL IOAN GURĂ DE AUR,
CUVINTELE 8 ŞI 9 LA FACERE
(trad. de Pr. Prof. onorar DUMITRU FECIORU)

CUVÎNTUL 8

Rostit într-o zi cu cerul înnorat, dar cu adunare de episcopi.
Despre porunca dată lui Adam. Darea poruncii este semnul
unei mari purtări de grijă a lui Dumnezeu de om
[Migne, PG 54, 616-620]

1. Îngrămădirea de nori ne-a posomorît ziua, dar ne-a luminat-o venirea între noi a dascălului nostru(e vorba de Flavian, episcopul Antiohiei). Nu luminează atît soarele corpurile, cînd îşi sloboade din înaltul cerului razele sale, cît ne luminează sufletele noastre privirea dragostei părinteşti a dascălului nostru, cînd îşi sloboade razele sale de pe tronul arhieresc ! Aceasta o ştie şi el şi de aceea n-a venit singur, ci a adus cu el un cor de luminători ca lumina să fie şi mai mare ! De asta biserica ni se bucură, turmele saltă, iar eu cu mai mult drag îmi încep predica. Unde-s mulţi păstori, acolo şi oile pot sta liniştite. Tot aşa se bucură şi corăbierii, cînd sînt alături de ei mai mulţi căpitani de corabie. De e vreme bună şi cer senin, căpitanii le uşurează munca la vîsle prin mînuirea cîrmei; de se înfurie marea, căpitanii biruie atacul valurilor prin dibăcia lor şi prin mîinile lor multe. De aceea şi eu am curaj ; încep cuvîntul de învăţătură bizuindu-mă pe rugăciunile lor.

Dar ca să vă fie mai uşor de înţeles şi mai clară predica, să vă amintesc pe scurt cele spuse ieri. V-am spus că omul cunoştea binele şi răul înainte de a mînca din pom şi că nu a dobîndit această cunoştinţă după ce a mîncat. V-am spus apoi pentru care pricină s-a numit pomul din rai pomul cunoştinţei binelui şi răului şi că este obiceiul Scripturii să numească un loc sau un timp după fapta petrecută în acel loc sau timp. Astăzi trebuie neapărat să vă citesc legea, prin care a oprit Dumnezeu mîncarea din pom.

— Care este această poruncă ?

— «Şi a poruncit Domnul Dumnezeu lui Adam zicînd: «Din tot pomul care este în rai să mănînci».

Este o lege dumnezeiască. De aceea să fim cu luare aminte. Dacă se scoală în picioare toată adunarea cînd oamenii citesc legile împărăteşti, apoi cu mult mai mult noi trebuie să ne înălţăm cu mintea şi să luăm aminte la cele spuse, cînd ni se citesc, nu legile oamenilor, ci legile lui Dumnezeu.

Ştiu că mulţi învinuiesc pe Legiuitor şi spun că legea aceasta este pricina căderii omului. Împotriva acestei idei trebuie să ne sculăm mai întîi şi să arătăm cu faptele că Dumnezeu a dat această lege, nu pentru că a voit să înjosească firea noastră, ci pentru că o iubeşte şi-i poartă de grijă. Legea aceasta ne-a fost dată ca ajutor. Ascultă ce spune Isaia : «Lege în ajutor a dat». Cel care urăşte nu ajută. Iarăşi alt profet strigă : «Făclie picioarelor mele este legea Ta şi lumină cărărilor mele» . Cel care urăşte nu pune capăt întunericului cu făclie, nici nu călăuzeşte cu lumină pe cel rătăcit. Iarăşi Solomon spune : «Porunca legii este făclie, lumină, viaţă, mustrare şi învăţătură» .

Iată că legea nu este numai ajutor, nici numai făclie, ci şi lumină şi viaţă. Iar acestea nu sînt faptele unuia care urăşte, nici ale unuia care vrea să piardă, ci ale unuia care întinde mîna şi ridică. De aceea şi Pavel, adresîndu-se iudeilor şi arătîndu-le cît cîştig a adus legea şi că ea este uşurare, nu povară firii omeneşti, spunea : «Iată, tu te numeşti iudeu şi te sprijini pe lege» .

Vezi că Dumnezeu a dat legea, nu ca să împovăreze pe oameni, ci ca să-i sprijine? Vrei să vezi că a dat-o şi pentru ca să-i cinstească ? Deşi mărturiile aduse sînt îndestulătoare să arate cinstea dată nouă de Dumnezeu şi purtarea Lui de grijă, totuşi voi face cunoscut lucrul acesta şi cu alte mărturii. «Laudă, Ierusalime, pe Domnul, spune psalmistul; laudă pe Dumnezeul tău, Sioane ; că a întărit zăvoarele porţilor tale şi a binecuvîntat pe fiii tăi în tine ; Cel ce pune la hotarele tale pace şi cu fruntea grîului te satură».

Apoi, după ce a vorbit şi de binefacerea dată de Dumnezeu oamenilor prin alte făpturi, a adăugat şi binefacerea cea mai aleasă, cea mai mare, grăind aşa : «Cel ce trimite cuvîntul Său lui Iacov, îndreptările şi judecăţile Lui lui Israil. N-a făcut aşa oricărui neam şi judecăţile Lui nu le-a arătat lor». Ai văzut cîte bunătăţi a enumerat! A întărit oraşul: «A întărit zăvoarele porţilor tale !». I-a scăpat de duşmani: «Cel ce pune la hotarele tale pace». Le-a dat belşug la cele de trebuinţă vieţii : «Cu fruntea grîului te satură». Cu toate acestea declară că darea legii e mai de preţ decît toate acestea. Declară că primirea legii şi cunoaşterea îndreptărilor lui Dumnezu sînt un dar cu mult mai mare decît întărirea oraşului, decît pacea, decît scăparea de războaie, decît mulţimea de copii şi belşugul celor de trebuinţă vieţii. Şi după ce le pune pe acestea ca un cap şi cunună de bunătăţi, a adăugat zicînd : «N-a făcut aşa oricărui neam».

— Cum?

— Multe alte neamuri s-au bucurat adesea de belşug şi de celelalte bunătăţi enumerate. «Dar eu, spune profetul, nu vorbesc de acestea, ci de lege, că nu a făcut aşa oricărui neam». Şi de asta a adăugat : «Şi judecăţile Lui nu le-a arătat lor».

2. Asta a spus-o şi Ieremia. Plîngînd pe cei din robie, spunea : «Ce este, Israile, că eşti în pămîntul vrăjmaşilor? Ai părăsit izvorul înţelepciunii» , adică legea. După cum izvorul dă multe pîraie, tot aşa şi legea dă multe porunci, udînd sufletul nostru. Apoi, ca să arate ce cinste deosebită ne-a dat prin lege, a spus : «Nu s-a auzit în Canaan înţelepciunea asta, nici nu s-a văzut în Teman, nici fiii lui Agar, neguţătorii şi căutătorii, n-au cunoscut căile ei, nici nu şi-au adus aminte de cărările ». Şi ca să arate că legea este duhovnicească şi dumnezeiască a spus : „Cine s-a suit în cer şi a coborît-o ?». Apoi a adăugat: «Acesta este Dumnezeul nostru, nu se va socoti altul lîngă El. A aflat toată calea ştiinţei şi a dat-o lui Iacov slugii lui şi lui Israil celui iubit de dînsul. Asta e pricina că şi David spunea: «N-a făcut aşa oricărui neam şi judecăţile Lui nu le-a arătat lor». Asta şi Pavel o lasă să se înţeleagă, cînd scrie: «Ce are deci mai mult iudeul ? Sau care este folosul tăierii împrejur?». Mare, în toate privinţele. Mai întîi că au fost crezute cuvintele lui Dumnezeu. Ai văzut cum a interpretat şi Pavel cuvintele: «Nu a făcut aşa oricărui neam şi judecăţile Lui nu le-a arătat lor»?

Dacă iudeii sînt mai presus de celelalte neamuri prin aceea că singurii ei din ceilalţi oameni au fost cinstiţi cu darea legii scrise, nu înseamnă, oare, că Dumnezeu a dat legea ca să ne cinstească, nu să ne împovăreze? Şi ne-a cinstit nu numai prin aceea că ne-a dat legea, ci şi prin aceea că ne-a dat-o El personal. Că şi acesta este cel mai mare semn de cinste, că a dat legea El personal. Darul acesta e mare. O spune Pavel.

Ascultă! Pavel, văzînd că iudeii se mîndreau că profeţii au venit la ei, le frînge cerbicia lor, arătîndu-le că noi creştinii am avut parte de mai mare cinste, pentru că învăţătorul nostru a fost Însuşi Stăpînul, nu un rob. Şi le grăieşte aşa, scriind evreilor: «în multe rînduri şi în multe chipuri grăind Dumnezeu odinioară părinţilor noştri, în zilele acestea din urmă ne-a grăit nouă prin Fiul». Şi iarăşi în altă parte: «Şi nu numai atît, ci ne şi lăudăm în Domnul nostru Iisus Hristos prin Care am primit şi împăcarea». Ai văzut că se laudă nu numai cu împăcarea, ci şi cu aceea că am primit împăcarea prin Hristos? Iarăşi, lăudînd în altă parte învierea, zice : «Însuşi Domnul Se va pogorî din cer». Vezi că aici totul s-a făcut prin Stăpînul.

Tot aşa şi la început n-a dat lui Adam porunca prin o slugă a lui, prin un înger, prin un arhanghel, ci Însuşi Dumnezeu personal. L-a cinstit, dar, pe om cu o îndoită cinste şi prin aceea că i-a dat porunca — legea — ci şi prin aceea că i-a dat-o El personal.

— Dar cum s-a făcut de a căzut Adam ?

— Din pricina trîndăviei lui! Dovadă toţi ceilalţi cîţi au primit legea şi n-au căzut: aceştia, dimpotrivă au făcut mai mult decît li s-a poruncit.

Văd însă că timpul mă zoreşte ; aşa că amîn continuarea cuvîntului într-o altă predică. Iar voi păstraţi în sufletul vostru cuvintele acestea ! Aduceţi-vă aminte de ele şi spuneţi-le celor ce nu le-au auzit. Fiecare să cugete la ele în biserică, în oraş, acasă.

Nimic nu-i mai dulce decît cuvîntul lui Dumnezeu.

Ascultă ce spune profetul despre el: «Cît sînt de dulci gîtlejului meu cuvintele Tale! Mai dulci decît mierea şi fagurul în gura mea».

Acest fagure pune-l la masa cea de seară, ca masa toată să fie plină de bucurie duhovnicească. Nu vedeţi pe oamenii bogaţi că după masă aduc cîntăreţi care cîntă din alăută şi din flaut? Aceia fac teatru din casa lor!

Tu fă-ţi cer din casa ta! Şi o vei face, fără să schimbi pereţii, fără să muţi temeliile.

O vei face de chemi la masa ta pe Stăpînul cerurilor.

Dumnezeu nu se ruşinează de astfel de ospeţe !

Unde-i învăţătură duhovnicească, acolo-i şi cuminţenie, cinste, bunătate !

Unde bărbatul, femeia şi copiii trăiesc în înţelegere şi dragoste, unde sînt legaţi cu legăturile virtuţii, acolo în mijloc este şi Hristos !

Hristos nu caută acoperiş de aur, nici coloane sclipitoare, nici frumuseţe de marmură, ci frumuseţea sufletului, frumuseţea gîndului, masă plină de dreptate, care să aibă de rod milostenia.

De vede Hristos o masă ca aceasta, vine îndată la masă şi stă alăturea.

Că El este Cel ce a spus: «M-aţi văzut flămînd şi M-aţi hrănit».

Cînd auzi, dar, jos în stradă un sărac strigînd în gura mare şi dai din cele de pe masa ta celui ce cere, ai chemat la masă prin rob pe Stăpînul! Ai umplut toată masa de binecuvîntări şi ai făcut prin pîrga asta temei nespus de mare, ca Stăpînul să-ţi umple cămările tale cu multe bunătăţi.

Iar Dumnezeul păcii, Cel ce dă pîine spre hrană şi sămînţă semănătorului, să înmulţească sămînţa voastră, să crească roadele dreptăţii , în voi toţi, dîndu-vă harul Lui, şi să vă învrednicească de Împărăţia cerurilor, pe care facă Dumnezeu ca noi toţi să o dobîndim, cu harul şi iubirea de oameni a Domnului nostru Iisus Hristos, cu Care Tatălui slavă, cinste, putere, împreună cu Sfîntul Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor, Amin.