Ioan Gura de Aur: un exilat in cer
— Pe data de 14 septembrie 407, la Comana, o localitate pierduta in provincia Pontului, Ioan Gura de Aur, fost arhiepiscop al Constantinopolului, isi dadea ultima suflare, dupa ce rostise cuvintele: doxa toi theoi panta eneken: „Slava lui Dumnezeu pentru toate!”.
Avea in jur de saizeci de ani. De mai multa vreme se afla in exil, condamnat de o Curte „sensibila” si un cler resentimentar. Cauza principala a depunerii si exilarii? Facuse imprudenta de a le oferi gazduire marilor asceti origenisti persecutati de episcopul Teofil al Alexandriei. Acesta, un oportunist de jalnica amintire, sub presiunea grupurilor de calugari copti, primitivi, a decretat expulzarea urmasilor lui Origen din Egipt. Ioan Gura de Aur le-a deschis usa celor persecutati de propriii lor „frati”. Lucru de neiertat! Teofil, stimulat de Eudoxia si cuconetul de la Curte, ii insceneaza un proces (oho, seminaristul Stalin va fi invatat ceva de aici!) in urma caruia arhiepiscopul de Constantinopol e destituit si condamnat la exil. In exil va muri asadar cel care ulterior va fi canonizat inclusiv de urmasii lui Teofil.
Ioan Gura de Aur s-a nascut intr-o familie pagana, instarita, din Siria. Locul, Siria, explica, in parte, caracterul sau violent pe alocuri, intratabil, radical. Format la vestita scoala antiohiana a retorului Libanius, se converteste, adolescent, la crestinism, sub influenta unui prieten, Basilios. Vreme de patru ani se retrage intr-o manastire, apoi, singur cuc, intr-o pestera, unde ramane doi ani, la capatul carora stie pe de rost Sfanta Scriptura. Iese de acolo transfigurat interior, dar bolnav fizic. E hirotonit preot la Antiohia, apoi, dupa moartea lui Nectarie, Curtea il desemneaza episcop al Constantinopolului.
Daca astazi il comemoram si-l invocam ca pe un sfant intim sufletelor noastre, faptul se datoreaza, fireste, unei mosteniri primite de la el. In ce consta, exact, aceasta mostenire? Sintetizand la maximum, as enumera trei lucruri: compunerea Sfantei liturghii; o opera de o amploare covarsitoare (editia bilingva a lui Bareille, de la sfarsitul secolului al XIX-lea, insumeaza 19 volume); in fine, un model martiric (viata de ascet incununata de moarte in exil). Ma grabesc sa fac insa o dubla precizare. Faptul ca Ioan Gura de Aur ne-a lasat mostenire liturghia nu reprezinta in sine un castig indiscutabil. Liturghia hrisostomiana, redundanta, baroca, plina de meandre si cantari, trimite la modelul imperial-monastic pe care autorul ei l-a incarnat cu ardoare. Or, un asemenea model poate deveni obositor si contraproductiv spiritual in cazul laicatului, care nu traieste neaparat in atemporalitate, ci foarte adesea contra cronometru.
Formalismul cultic actual imi confirma pe deplin observatia. In al doilea rand, opera de exeget si predicator a facut, si ea, ravagii la nivelul subconstientului nostru ortodox. Secole de-a randul Gura de Aur a fost stindardul antiiudaismului teologic. Inutil se incearca azi reabilitarea diatribelor sale „impotriva iudeilor”, afirmandu-se ca cei vizati ar fi, de fapt, crestinii cu tendinte iudaizante, sau punandu-i-se excesele doar pe seama elanului retoric. E clar pentru oricine-i parcurge textele: Hrisostomul predica, intr-un oras intesat de evrei, Antiohia, impotriva evreilor, considerati in bloc ca tradatori ai lui Isus. Pozitie exagerata, dar frecventa in epoca. Mai trebuie spus ca Biserica a mutat comemorarea Sfantului in luna noiembrie, pentru a nu se suprapune peste Ziua Crucii.
Cu prilejul acestei comemorari recomand superbul comentariu la liturghia hrisostomiana, „vorbit” de Mitropolitul Bartolomeu Anania, Cartea deschisa a imparatiei. O insotire liturgica pentru preoti si mireni, precum si volumul de studii al patrologului Ioan G. Coman, „Personalitatea si actualitatea Sfantului Ioan Gura de Aur”, volum intocmit de si publicat la editura Renasterea din Cluj, cu binecuvantarea aceluiasi Mitropolit.
Ale Sale dintru ale Sale!