… Mai întâi, dacă suntem vrednici de a căpăta ceea ce cerem.
Al doilea, dacă ne rugăm după legile lui Dumnezeu.
Al treilea, dacă ne rugăm cu stăruinţă.
Al patrulea, dacă nu cerem nimic din bunurile acestei lumi.
Al cincilea, dacă ne cunoaştem adevăratul nostru interes.
Al ÅŸaselea, dacă aducem din partea noastră tot ceea ce putem aduce, în felul acesta, vedeÅ£i câţi au fost ascultaÅ£i: Corneliu, din pricina smereniei ÅŸi bunătăţii sale, cananeanca din pricina stăruinÅ£ei, Solomon din pricina cererii, „pentru că – zice Domnul – n-ai cerut bogăţii ÅŸi nici viaÅ£a duÅŸmanilor tăi…”, vameÅŸul din pricina smereniei, alÅ£ii, din alte pricini.
Åži după cum pentru aceste pricini rugăciunile sunt ascultate, tot aÅŸa pentru pricini potrivnice acestora, ele nu sunt ascultate chiar când cei care le fac sunt niÅŸte drepÅ£i. Cine a fost mai drept decât Moise? Dar nici el n-a fost ascultat, când Domnul îi zice: „Aceasta să-Å£i fie de-ajuns!…”, el cerând să intre în pământul făgăduinÅ£ei. Dar cum aceasta era fară prisosinţă pentru el, Dumnezeu nu i-a încuviinÅ£at-o.
Incă altceva poate împiedica primirea rugăciunii noastre: stăruinÅ£a noastră în păcat, odată cu facerea ei. Este ceea ce voia să zică Dumnezeu iudeilor, vorbind către Ieremia: „Nu mă ruga pentru acest popor, nu vezi ce face?”, adică: „Ei nu s-au lepădat de necredincioÅŸie, ÅŸi tu-mi faci cerere pentru ei. Nu vreau să te ascult”…
Asemenea, când noi cerem răul duÅŸmanilor noÅŸtri, nu suntem ascultaÅ£i, ci mai rău supărăm pe Domnul. Rugăciunea e un leac, ÅŸi de nu vom ÅŸti cum să-l luăm, nu vom culege nici o roadă…
Să nu arătăm noi lui Dumnezeu chipul în care trebuie să ajute. Avocaţilor, vorbitorilor care grăiesc în faţa tribunalelor veacului, le arătăm numai care sunt treburile noastre, lăsându-le lor alegerea felului în care să ne ajute şi libertatea de a ne îndruma aceste treburi cum vor crede mai bine. Cu atât mai mult cuvânt, tot aşa trebuie să facem cu Dumnezeu.
I-aţi arătat necazurile voastre? Nu-i arătaţi şi chipul în care trebuie să vă ajute. El ştie, prin El Insuşi, cu amănunţime ce vă trebuie.
Sunt unii care, sub chip de rugăciune, rostesc multe vorbe, ca acestea: „Doamne, dă-mi sănătate trupului, îndoieÅŸte-mi averea, răzbună-mă pe duÅŸmanul meu…” Purtarea aceasta este plină de lipsă de minte.
Trebuie lăsate acestea deoparte – ÅŸi să rugăm, să invocăm pe Dumnezeu în felul vameÅŸului: „Fii cu mine, Doamne, păcătosul…” Dumnezeu ÅŸtie cum trebuie să se învrednicească de noi… „CăutaÅ£i mai întâi – scris este – împărăţia lui Dumnezeu -ÅŸi toate celelalte vi se vor da vouă…”